ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1850/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1718 din 5 aprilie

2005 a Judecătoriei Iași, printre alții, a fost condamnat

inculpatul T.C. (fiul lui C. și al G.) la pedeapsa rezultantă de 1 an

și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de

ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice și

de distrugere prevăzută de art. 321 alin. (1) și art. 217 alin.

(1) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71

și art. 64 C. pen., iar potrivit art. 88 din același cod s-a dedus

din pedeapsă durata reținerii de 24 ore din 29 aprilie 2003.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut în fapt că, în noaptea de 27/28 aprilie 2003

inculpatul și cu alte persoane condamnate în cauză, au pătruns

în incinta barului A.F.G. din comuna Voinești, satul Vocotești,

județul Iași, unde era organizată o discotecă, au provocat

scandal, au distrus și deteriorat bunuri, i-au insultat și

amenințat pe tinerii aflați în interior, au doborât mesele, au spart

sticle și i-au lovit cu pumnii și picioarele pe participanți.

Tribunalul Iași, secția

penală, prin Decizia penală nr. 19 din 16 ianuarie 2009 a admis apelul

declarat de inculpatul T.C. și de alți condamnați din

cauză, și a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile art. 71 din

același cod.

În contra acestei decizii au declarat

recurs inculpatul T.C. și coinculpații condamnați în cauză.

La termenul din 22 aprilie 2010,

inculpatul T.C. a invocat, în fața Curții de Apel Iași

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 321 alin.

(1) C. pen. susținând că acest text penal încalcă

dispozițiile art. 30 alin. (1) și (2) din Constituția României

referitoare la libertatea de exprimare.

Prin încheierea din aceeași

dată instanța a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale, cu motivarea că excepția nu are legătură

cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul T.C., care însă nu s-a prezentat în vederea

motivării și susținerii.

Recursul declarat nu este întemeiat.

În conformitate cu dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituțională decide

asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care are

legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia.

Potrivit alin. (6) al aceluiași

text dacă excepția este inadmisibilă fiind contrară prevederilor

alin. (1) instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că prin încheierea atacată în mod justificat a fost

respinsă solicitarea inculpatului de sesizare a Curții

Constituționale.

Astfel în cauză inculpatul a

fost trimis în judecată, între altele pentru infracțiunea de ultraj

contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice

prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în

noaptea de 27/28 aprilie 2003 a provocat scandal într-un local, împreună

cu alte persoane, determinând întreruperea activității normale a

acestei unități, distrugând și deteriorând bunuri, determinând

persoanele prezente să se refugieze în alte imobile din apropiere.

Autorul excepției nu a precizat

în ce mod norma penală criticată ar încălca dispozițiile art.

30 din Constituția României prin care s-a statornicit că libertatea

de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și

libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin

imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace de comunicare în public, sunt

inviolabile.

Libertatea de exprimare așa cum

este definitivă de art. 10 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinde

libertatea de opinie și libertatea de a primi sau comunica informații

ori idei fără amestecul autorităților publice și fără

a ține seama de frontiere.

Or, în prezența acestei

dispoziții din legea fundamentală și din convenția

arătată la care România este parte, nu se poate stabili o

legătură între fapta penală dedusă judecății de ultraj

contra bunelor moravuri - care nu reprezintă exprimarea unei opinii, în

sensul arătat mai sus și libertatea înscrisă în art. 30 din

Constituție.

Întrucât cererea de sesizare a

instanței de contencios constituțional nu întrunește

cerințele art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, în mod

justificat că a fost respinsă de Curtea de Apel Iași.

Așa fiind, Curtea, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 142 alin. (2) C. proc. pen.,

urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C. cu

obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul pentru

apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpatul T.C. împotriva încheierii din 22 aprilie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori, în Dosarul nr. 11665/99/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa

din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 10 mai 2010.