ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4221/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4221/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr. 86/P/2009 din 07 octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, î
n baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul
P.O.I.
împotriva rezoluției din 12
martie
2009 dată în dosarul nr. 25/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a rezoluției din 28 aprilie 2009 dată în dosarul nr. 169/11.2/2009 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, rezoluții pe care le-a menținut.
In baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la instanță la data de 25 iunie 2009 petentul P.O.I. a solicitat admiterea plângerii sale și tragerea la răspundere penală a intimaților M.C. și F.I. pentru comiterea unor infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu, invocând faptul că intimații i-ar
fi
fabricat mai multe dosare fără nici o probă, iar intimatul M.C. în calitate de procuror i-ar
fi
aplicat sancțiuni nelegale și nejustificate și aceștia ar
fi
avut o atitudine protecționistă față de numitul M.I. în detrimentul său.
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea a constatat că: Prin rezoluția procurorului din 12 martie 2009 dată în dosarul nr. 25/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul M.C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș și agentul de poliție F.I. din cadrul Postului de poliție Ceica, constatându-se că nu sunt indicii și probe că ar
fi
săvârșit infracțiuni de serviciu
sau
în legătură cu serviciu. Procurorul a reținut în esență următoarele:
Plângerea petentului nu a indicat elemente pe baza cărora se poate identifica dosarele la care se referă, faptele ce formează obiectul plângerii penale și nici vătămarea ce i s-ar
fi
cauzat prin infracțiunile săvârșite de procurorul M.C., respectiv agentul de poliție F.I. (infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul). Ca urmare, procurorul din oficiu a identificat cinci soluții pronunțate în dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș (în anul 2008) unele fiind în competența procurorului M.C., altele fiind soluționate de alți procurori - procuror C.B.. S-a constatat că soluțiile procurorului au fost verificate din punct de vedere al legalității și temeiniciei de prim procurorul Parchetului S.G., arătând totodată că există posibilitatea ca împotriva soluțiilor pronunțate de procuror respectiv prim procuror, petenții să se poată adresa instanței de judecată deoarece parchetul a dat soluții de netrimitere în judecată. Totodată în ceea ce-l privește pe agentul de poliție F.I. din cadrul Postului de Poliție Ceica, s-a constatat că acesta chiar dacă ar
fi
efectuat acte de cercetare penală, aceste activități au fost conduse și controlate de procurorul care a dat soluțiile în cauzele contestate de petent.
Această soluție a fost menținută de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin rezoluția din 28 aprilie 2009 dată în dosarul nr. 169/11.2/2009, ca urmare a faptului că acesta a respins ca neîntemeiată plângerea petentului P.O. împotriva soluției dată în dosarul nr. 25/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Prin această rezoluție s-a constatat că în cauză nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de procurorul M.C. și nici față de agentul de poliție F.I. întrucât nu sunt indicii sau probe că aceștia ar
fi
săvârșit infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Criticile formulate de petent a fost considerate nefondate.
In cauză nu s-a dovedit că intimații ar
fi
săvârșit vreo infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pentru a exista asemenea fapte ar fi fost necesar ca la dosarul cauzei deduse judecății să existe probe certe că intimații în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu știință sau din culpă să
fi
omis să facă un act ori să-l efectueze greșit, necorespunzător îndatoririlor lor și prin acestea să
fi
cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului.
După cum s-a arătat în cuprinsul rezoluțiilor atacate, soluțiile pronunțate de procurorul M.C. în care petentul P.O. a avut calitatea de făptuitor sau învinuit au fost examinate de Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș care a respins plângerile petentului P.O. datorită legalității și temeiniciei soluțiilor date de acesta. Mai mult, petentul avea dreptul să atace aceste soluții și la instanță. In ceea ce-l privește pe agentul de poliție F.I. din cadrul Postului de poliție Ceica corect s-a reținut în rezoluțiile atacate că, chiar dacă acesta ar
fi
efectuat acte de cercetare penală , aceste activități au fost conduse și controlate de procurorul care a dat soluțiile în cauzele contestate de petent.
Instanța a constatat de asemenea că soluțiile date de către procuror respectiv
actele
de cercetare efectuate de agenții de poliție, în sine, nu pot constitui temei al angajării răspunderii penale al acestora. Astfel, în măsura în care în activitatea de
(urmărire penală, fără a se vătăma interesele părților, se produc erori judiciare sau
procedurale , acestea
pot face obiectul controlului ierarhic din parchet sau al
cenzurii instanțelor de judecată.
Instanța a constatat că intimații nu au făcut altceva decât și-au îndeplinit obligațiile ce le incumbă potrivit dispozițiilor legale și regulamentare referitor la activitatea specifică de urmărire penală.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petiționarul
P.O.I.
Examinând recursul declarat de petiționar sub toate aspectele, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, instanța de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că rezoluția contestată este legală și temeinică, intimații procuror M.C. și
agentul de poliție F.I. cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.
și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale.
Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reține în sarcina intimaților săvârșirea infracțiunilor prev. de art.
246
C. pen., mai mult decât atât, cu privire la intimatul
magistrat procuror , acestuia nu-i poate fi imputată soluția dispusă întrucât p
otrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, procurorii sunt independenți iar, potrivit atribuțiilor conferite de lege, pe baza probelor administrate în cauză și a propriei convingeri, magistrații procurori sunt liberi să aprecieze cu privire la soluțiile dispuse în cauzele ce le soluționează, urmând ca instanța de judecată să aprecieze asupra temeiniciei și legalității acestora.
Pe de altă parte, deși petiționarul nu a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, și nici nu a produs probe în dovedirea acestora, trebuie precizat că nu orice eventuală încălcare a dispozițiilor procedurale cu ocazia desfășurării activității magistratului procuror, angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedește reaua-credință cu care acționează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunilor reclamate.
Eventuala netemeinice a rezoluțiilor dispuse de către magistrații procurori cu ocazia soluționării cauzelor, putea fi criticată într-un cadru procesual adecvat, respectiv în fața instanței de judecată sesizată cu soluționarea cauzei respective.
În speță, petiționarul
nu a indicat elemente pe baza cărora să se poate identifica dosarele la care se referă , faptele ce formează obiectul plângerii penale și nici vătămarea ce i s-ar
fi
cauzat prin infracțiunile săvârșite de procurorul M.C., respectiv agentul de poliție F.I. (infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul). Ca urmare, procurorul din oficiu a identificat cinci soluții pronunțate în dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș (în anul 2008) unele fiind în competența procurorului M.C., altele fiind soluționate de alți procurori - procuror C.B. S-a constatat că soluțiile procurorului au fost verificate din punct de vedere al legalității și temeiniciei de prim procurorul Parchetului S.G., arătând totodată că există posibilitatea ca împotriva soluțiilor pronunțate de procuror respectiv prim procuror, petenții să se poată adresa instanței de judecată deoarece parchetul a dat soluții de netrimitere în judecată. Totodată în ceea ce-l privește pe agentul de poliție F.I. din cadrul Postului de Poliție Ceica, s-a constatat că acesta chiar dacă ar
fi
efectuat acte de cercetare penală, aceste activități au fost conduse și controlate de procurorul care a dat soluțiile în cauzele contestate de petent.
De asemenea, din actele și lucrările dosarului a rezultat că
intimații procuror M.C. și
agentul de poliție F.I. cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., s-a reținut că nu s-au conturat indicii de natură infracțională.
Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.O.I., împotriva sentinței penale nr. 86/P/2009 din 07 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2009.