ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 535/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 99/P din 2 aprilie 2009 Tribunalul Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică reținută în sarcina inculpaților G.T. și P.F. din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. și ped. de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu referire la art. 42 C. pen. a dispus condamnarea inculpaților G.T. (fiul lui C. și M.) și P.F. (fiica lui C. și A.) la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 86 1 și art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de mai sus precum și a pedepselor accesorii prev.de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata a câte unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen. au fost obligați inculpații să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86 4 alin. (1) și (2) C. pen. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. au fost obligați inculpații în solidar la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile sau echivalentului în lei la cursul de schimb al datei plății efective, după cum urmează: - 400 euro în favoarea părții civile C.L.; - 500 euro în favoarea părții civile M.F. ; - 500 euro în favoarea părții civile G.D.; - 1.000 euro în favoarea părții civile V.I.,; - 1.000 euro în favoarea părții civile V.I., și a respins restul pretențiilor formulate de această parte. În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata a câte 1000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În esență, instanța de fond, în baza probelor administrate în cauză a reținut în sarcina celor 2 inculpați că în cursul lunilor februarie, martie 2006, în baza unei înțelegeri prealabile, au racolat, transportat, preluat și cazat în Italia un număr de 6 persoane, promițându-le locuri de muncă. După ce au ajuns în Italia victimele au prestat o scurtă perioadă de timp diferite munci, după care s-au întors în România, parte din ele trebuind să împrumute bani pentru a ajunge acasă. Pentru „serviciul” de a fi fost aduși în Italia și duși la munci în condiții de salarizare, sănătate și securitate ilegale după normele în vigoare, inculpații au perceput de la părțile vătămate comisioane cuprinse între 100 și 300 euro, precum și contravaloarea transportului până în Italia.

Instanța a motivat reținerea stării de fapt mai sus arătată indicând ca probe declarațiile părților civile V.I., V.I., C.L., M.F., G.D. și declarațiile martorilor G.G., V.A., N.N., ce se coroborează în parte cu declarațiile inculpaților. Referitor la încadrarea juridică dată faptelor inculpaților în actul de sesizare al procurorului, instanța fondului a schimbat-o din infracțiunea prev.de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. Pentru a hotărî astfel, a motivat că, din declarațiile persoanelor audiate atât în cursul urmăririi penale cât și la cercetarea judecătorească s-au conturat cu exactitate elementele certe ale stării de fapt ale acțiunilor concrete pe care le-au desfășurat inculpații.

Instanța fondului reține că ansamblul probatoriului relevă faptul că inculpații, pe parcursul unei scurte perioade de timp, au reușit, prin promisiuni făcute unui număr de 6 persoane, să obțină diverse sume de bani de la acestea. Analizând declarațiile persoanelor audiate, părți vătămate în cauză, instanța arată că acestea au luat legătura cu inculpații din dorința de a obține locuri de muncă bine retribuite în U.E., respectiv în Italia. Mai arată că inculpații au profitat de buna credință a acestor persoane, promițându-le în mod mincinos că le va facilita obținerea unor astfel de locuri de muncă bine retribuite. Examinând dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 instanța fondului reține că prin exploatarea unei persoane se înțelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.

Mai reține instanța că nu s-au relevat modalități de săvârșire a faptelor care să corespundă definițiilor art. 2 lit. b), c) și e) din Legea nr. 678/2001. În raport de prevederile legale menționate instanța fondului apreciază că raportat la elementele concrete ale stării de fapt nu se pot reține în sarcina inculpaților activități de exploatare din cele prevăzute de art. 2 lit. a) din l egea nr. 678/2001. Instanța fondului mai subliniază că pct. 1 al art. 2 din lege definește traficul de persoane ca fiind faptele prev. de art. 12 și 13 din aceeași lege. În motivare, după reproducerea art. 12 din Legea nr. 678/2001, instanța conchide că prin exploatare se înțelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.

Or, potrivit aprecierii instanței, în cauză nu au fost relevate elemente de natură să dovedească faptul că inculpații în mod direct au procedat la exploatarea persoanelor cărora le-au promis obținerea unor locuri de muncă. Inculpații au profitat doar de credulitatea acestora, iar recrutarea persoanelor nu s-a realizat în scopul exploatării, element esențial în diferențierea traficului de persoane de infracțiunea de înșelăciune, mai motivează instanța. În absența acestui element activitatea infracțională de recrutare prin inducere în eroare a persoanelor vătămate a fost apreciată de instanța fondului ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune. Prin Decizia penală nr. 99/A/2009 Curtea de Apel Oradea a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații G.T.

și P.F. împotriva sentinței menționate, pe care a desființat-o și a înlăturat disp. art. 334 C. proc. pen. și art. 86 1 C. pen. A schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpaților, pe care i-a condamnat la câte o pedeapsă de câte 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților pe durata termenului de încercare de 3 ani și a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 83 C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații, care nu l-au motivat în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. Așa fiind, Curtea va examina recursurile în limita prev. de art. 385 10 alin. (2) 1 combinat cu art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. În concluziile orale au susținut că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt prin condamnarea lor, motiv de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., că inculpații n-au făcut altceva decât să ajute părțile civile să-și găsească un loc de muncă. Recursurile nu sunt fondate. Starea de fapt reținută de instanța de fond și instanța de apel este corect reținută. Încadrarea juridică dată în actul de sesizare și în decizia Curții de apel, respectiv infracțiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, este legală și temeinică.

Astfel, în mod corect instanța apelului reține că recrutarea persoanelor vătămate s-a realizat în scopul exploatării muncii acestora, neavând relevanță că inculpații nu s-au implicat direct în raporturile de muncă a acestora cu patronii care le-au exploatat munca prin nerespectarea condițiilor legale de angajare, de salarizare, de sănătate, de securitate, de exercitare a muncii. În mod pertinent se motivează că nu prezintă relevanță cât și-au însușit inculpații din câștigurile precare ale părților vătămate deoarece textul de incriminare nu prevede ca scopul săvârșirii infracțiunii să fie realizat numai de către inculpat, acest scop putând fi realizat și de o terță persoană - în cauză patronii italieni pentru care părțile vătămate au prestat muncă în condiții de exploatare.

Cât privește înțelesul termenului de exploatare a unei persoane, Înalta Curte observă că, potrivit art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, prin exploatarea unei persoane se înțelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat, alternativ, cu executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, de salarizare, de sănătate și de securitate. În esență, Înalta Curte mai observă că ademenirea părților vătămate în Italia pentru a presta munci cu încălcarea normelor legale referitoare la condițiile de muncă, de salarizare, de sănătate și de securitate s-a făcut de către inculpați prin inducerea în eroare a acestora.

Or, prin aceste acțiuni de amăgire, de inducere în eroare, în sensul că li se vor asigura condiții de muncă rezonabile, legale, este realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 12 din lege, definit printre altele ca fiind recrutarea . prin fraudă ori înșelăciune pentru obținerea consimțământului în scopul exploatării unei persoane. Înalta Curte observă că infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 se poate comite ca și infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 C. pen. prin inducerea în eroare a unor persoane. Ceea ce este de esența infracțiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 este însă că atunci când latura obiectivă a acestei infracțiuni se consumă prin inducere în eroare, prin „înșelăciune”, scopul imediat urmărit este exploatarea acestei persoane și mediat prin realizarea acestui scop poate fi urmărit un interes material.

Așa cum a motivat instanța apelului nu este de esența infracțiunii de trafic de persoane realizarea de foloase materiale imediate de către inculpat. Rezultatul fraudei ori înșelăciunii, inducerii în eroare, pe care-l presupune existența infracțiunii de trafic de persoane, este exploatarea persoanei respective, inclusiv prin încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate. Folosul material este în general mobilul comiterii infracțiunii, dar nu ține de esența infracțiunii de trafic de influență. Așa fiind, în mod legal și temeinic instanța apelului a reținut în sarcina inculpaților infracțiunea de trafic de persoane în forma art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. Instanța apelului a aplicat o pedeapsă în limitele prevăzute de lege, reținând temeinic circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților, cărora le-a dat eficiență. Nu există niciun alt motiv de casare care examinat din oficiu ar putea crea inculpaților o situație mai favorabilă. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge recursurile inculpaților, pe care-i va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.T. și P.F. împotriva Deciziei penale nr. 99/ A din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile V.I., C.L., M.F. și G.D. se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2010.