ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 570/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 570/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul D.M. a chemat în judecată SC B.C.R.A.V. SA și a

solicitat Tribunalului București să pronunțe o hotărâre

prin care să anuleze hotărârile A.G.E.A. societății pârâte,

nr. 1, 2 și 3 din data de 22 octombrie 2007 prin care s-au adus

modificări actului constitutiv ca urmare a introducerii articolului 51.

Reclamantul și-a argumentat acțiunea arătând că prin

modalitatea de transmitere a acțiunilor adoptată în A.G.E.A. nr. 3,

la a cărei anulare și-a restrâns pretențiile, se

îngrădește dreptul de proprietate asupra acțiunilor.

Prin noile modificări privind transmiterea

acțiunilor, a mai susținut reclamantul, singurul acționar care

are drepturi este SC B.C.R.A.V. SA, restul acționarilor având doar

obligații, iar acest dezechilibru creat trebuie sancționat. În drept,

s-au invocat prevederile art. 94 și art. 136 din Legea nr. 31/1990

potrivit cărora acțiunile acordă posesorilor drepturi egale pe

care trebuie să le exercite cu bună-credință, cu

respectarea drepturilor și intereselor legitime ale societății

și ale celorlalți acționari.

Soluționând litigiul, Tribunalul

București a pronunțat sentința nr. 6941 la data de 5 iunie 2008

prin care a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capetelor de

cerere având ca obiect anularea hotărârilor A.G.E.A. SC B.C.R.A.V. SA nr. 1

și 2 din 22 octombrie 2007, a respins excepția lipsei de interes

invocată de pârâtă iar pe fond a respins acțiunea în anularea hotărârii

A.G.E.A. nr. 3/2007 formulată de reclamantul D.M., obligându-l la plata

cheltuielilor de judecată.

În rezolvarea fondului, tribunalul a

reținut că prin art. 51 introdus în actul adițional al

societății pârâte s-a instituit dreptul de preferință al

acționarului majoritar B.C.R., la cumpărarea acțiunilor oferite

de ceilalți acționari și că prin instituirea acestui drept nu

se încalcă prevederile art. 94 și art. 1361 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit instanței, acțiunile

trebuie să fie de valoare egală și să acorde posesorilor drepturi

egale. Acest principiu instituit de art. 94 din Legea societăților

comerciale nu presupune o egalitate perfectă în drepturi a

acționarilor. Mai reține instanța că instituirea dreptului

de preferință nu împiedică vânzarea acțiunilor de

către acționarii minoritari, care pot dispune liber de acțiunile

pe care le dețin. Art. 51 introdus în actul constitutiv dă

posibilitatea acționarului majoritar să cumpere el însuși

acțiunile oferite spre vânzare, fără a interzice totuși

acționarului minoritar să vândă, astfel că, dreptul de

dispoziție al acționarilor minoritari în opinia instanței nu a

fost încălcat. În sprijinul acestei concluzii, tribunalul a făcut trimitere

și la prevederile art. 8 lit. f) din Legea nr. 31/1990 apreciind că Legea

societăților comerciale permite ca prin actul constitutiv să se

instituie orice restricție cu privire la transferul acțiunilor

printre aceste restricții fiind și dreptul de preemțiune.

Acesta a constituit și argumentul

tribunalului pentru respingerea susținerii potrivit căreia

acționarul majoritar și-ar fi exercitat cu rea-credință

drepturile în raport cu acționarii minoritari.

Sentința nr. 694 din 5 iunie 2008 pronunțată

de Tribunalul București, secția comercială, a fost apelată

de acționarul D.M.

Criticile aduse sentinței fondului au vizat

atât netemeinicia cât și nelegalitatea soluției pronunțată

de tribunal, apelantul structurându-și susținerile pe trei aspecte:

- interpretarea greșită a art. 8 alin.

(1) lit. f) pct. 2, art. 94, art. 1361 din Legea societăților

comerciale;

- încălcarea și limitarea dreptului

de proprietate asupra acțiunilor prin introducerea art. 51 în noul act

constitutiv al societății;

- cuantumul excesiv al cheltuielilor de

judecată;

În esență reclamantul apelant a

criticat soluția primei instanțe pe considerentul că

dispozițiile art. 94 din Legea societăților comerciale prin care

se statuează că acțiunile trebuie să fie egale ca valoare

și să acorde posesorilor drepturi egale au fost interpretate

greșit întrucât nu au fost coroborate cu art. 8 alin. (1) lit. f) pct. 2

din aceeași lege. Restricțiile la care se referă acest ultim articol,

în speță instituirea dreptului de preemțiune, în opinia apelantului,

trebuie să se facă în mod egal pentru toți acționarii care

au acțiuni de valoare egală așa cum dispune art. 94 alin. (1)

din Legea nr. 31/1990, or, aceste dispoziții nu au fost respectate prin art.

51 introdus în actul constitutiv.

A apreciat apelantul că prin art. 51 din

noul act constitutiv i se încalcă dreptul de proprietate întrucât nu poate

dispune liber de acțiunile pe care le deține. Apelantul a criticat în

continuare procedura instituită pentru vânzarea acțiunilor în

condițiile în care notificarea ofertei constituie o ofertă

irevocabilă a acționarului ofertant, iar mandatarea directorului

societății intimate pentru transferul acțiunilor este

fără drept de revocare. Toate aceste limitări în opinia autorului

apelului încalcă dispozițiile legale și dreptul de

dispoziție asupra acțiunilor .

În fine, cheltuielile de judecată

acordate în primă instanță intimatei, potrivit apelantului, sunt

exagerate în raport cu munca prestată și cu valoarea pricinii.

Decizia nr. 54 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția comercială, la data de 2 februarie

2009.

Analiza sentinței apelate prin prisma

criticilor invocate și a apărărilor intimatei a dus la admiterea

apelului declarat de reclamantul D.M., la schimbarea în parte a sentinței,

la anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 22 octombrie 2007 a SC B.C.R.A.V.SA

și la menținerea celorlalte dispoziții.

Cu referire la prima critică, ce privea

încălcarea dispozițiilor legale, Curtea de Apel a reținut

că, în adevăr, s-au încălcat art. 94, 1361 și art. 8 alin.

(1) lit. f) pct. 2 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990

întrucât prin hotărârea A.G.E.A. nr. 3, deși legea permite

instituirea unei restricții convenționale, dreptul de preemțiune

a fost reglementat într-un mod excesiv și abuziv pentru că

funcționează numai în favoarea acționarului majoritar.

Prin art. 51 din noul act constitutiv,

instanța de apel a apreciat că s-au încălcat și două

dintre principiile care guvernează drepturile acționarilor și

anume, principiul preeminenței interesului social și principiul

majorității. În continuare, după considerațiile privind

interesul social și componența acestui interes, Curtea de Apel a

observat că prin hotărârea A.G.E.A. s-a comis un abuz de drept

întrucât acționarul majoritar, prin vot, a stabilit condiții excesive

în sarcina doar a acționarului minoritar care ar dori să vândă,

acesta fiind  obligat să respecte dreptul de preemțiune și

împuternicirea irevocabilă stabilită în favoarea directorului

societății pentru finalizarea vânzării.

Curtea de Apel a făcut trimitere și

la prevederile art. 1361 din Legea nr. 31/1990 care reglementează la nivel

de principiu exercitarea cu bună-credință a dreptului de

proprietate asupra acțiunilor, apreciind că acest principiu trebuie să-l

ocrotească și pe acționarul minoritar de  exercițiul abuziv

al drepturilor acționarului majoritar. În final, Curtea a înlăturat

susținerile intimatei privind restricțiile care pot fi aduse dreptului

de proprietate asupra acțiunilor apreciind că, în adevăr, acest

drept este recunoscut de lege, numai că în speță era vorba de

modul cum acționarul majoritar și-a impus voința asupra modalității

concrete de exercitare a acestui drept.

Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva deciziei nr. 54

pronunțată la data de 2 februarie 2009 de Curtea de Apel

București, secția comercială, a declarat recurs pârâta SC B.C.R.A.V.

SA întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

După expunerea sintetică a

situației de fapt și a considerentelor din sentința fondului,

recurenta SC B.C.R.A.V. SA a criticat decizia Curții de Apel sub cuvânt

că aceasta se fundamentează pe o interpretare eronată a

prevederilor legale aplicabile în materia societăților comerciale.

-Afirmă recurenta, că a fost

respectat principiul egalității în drepturi a acționarilor

precum și principiul exercitării cu bună-credință a

drepturilor de către acționari. Potrivit opiniei sale, principiul

egalității în drepturi nu privește drepturile convenționale,

ci doar acele drepturi care izvorăsc în mod direct din lege. A dezvoltat

în continuare argumente în sprijinul acestei susțineri referindu-se la

prevederile art. 94 alin. (1) din Legea societăților comerciale Din

această perspectivă, autoarea recursului a susținut că prin

instituirea dreptului de preferință nu se încalcă dreptul de

proprietate și prerogativa dispoziției asupra acțiunilor. Citând

doctrina și jurisprudența, recurenta a ajuns la concluzia că

fondul dreptului de proprietate nu este atins prin aplicarea principiului

majorității ci doar exercițiul acestuia. Procedura de vânzare,

în accepțiunea sa, oferă posibilitatea acționarului majoritar de

a cumpăra el însuși acțiunile oferite spre vânzare,

fără a interzice acționarului minoritar să vândă.

- Printr-o altă critică s-a

susținut că Legea societăților comerciale permite în mod

expres instituirea unor limitări privind transferul acțiunilor

și cum dreptul de preferință poate fi calificat ca fiind o

astfel de limitare, permisă în mod expres de art. 8 alin. (1) lit. f) din Legea

societăților comerciale, introducerea în actul constitutiv a

clauzelor referitoare la dreptul de preemțiune nu este contrară

legii.

- Recurenta a apreciat că principiul

majorității determină minoritatea să se supună

majorității pentru că voințele acționarilor nu pot fi

în mod obiectiv asemănătoare. În ce privește principiul

majorității recurenta admite că acesta este limitat de

apariția abuzului de drept în situația în care se încalcă

interesul comun social însă apreciază că eventualul abuz de

drept trebuie raportat la drepturile legale ale acționarilor și nu la

drepturile derivate din convenție.

- Prin ultimele argumente aduse în

susținerea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a arătat

că nu a fost dovedită în cauză reaua-credință a

acționarului majoritar și nici vătămarea efectivă,

suferită de intimat, ca acționar minoritar .

Pentru toate argumentele expuse, autoarea a

solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei

pronunțată de Curtea de Apel în sensul respingerii apelului promovat

de intimatul reclamant, D.M.

Prin întâmpinare, intimatul a combătut susținerile

recurentei apreciind că nu a fost criticată aplicarea legii, ci întregul

recurs s-a structurat pe aspecte de netemeinicie.

Cu referire la dispozițiile art. 94, 8 alin.

(1) lit. f) pct. 2 din Legea societăților comerciale,

considerată că în mod greșit s-a susținut prin recurs

faptul că principiul egalității în drepturi a acționarilor nu

privește și drepturile convenționale sau că principiul

majorității presupune identificarea interesului social cu interesul

acționarului majoritar. O hotărâre a A.G.E.A. trebuie să

protejeze, potrivit intimatului, și interesele acționarilor

minoritari care nu pot fi incluși în categoria terților, așa cum

s-a procedat prin Hotărârea nr. 3 din 2007.

În consecință a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata

cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 alin. (9) teza II C. proc. civ. privește aplicarea greșită a

legii. Abordarea analizei acestei critici va avea în vedere dispozițiile art.

94, art. 1361 și art. 8 lit. f) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 în

următoarea ordine:

I- 1.Prima critică a fost

argumentată pe aplicabilitatea art. 94 din Legea nr. 31/1990.

„Acțiunile trebuie să fie de o

egală valoare, ele acordă posesorilor drepturi egale”.

Interpretând aceste dispoziții,

recurenta a ajuns la concluzia că Legea nr. 31/1990 nu instituie o

egalitate perfectă în drepturi între acționarii unei

societăți, ci, dimpotrivă sunt avute în vedere numai drepturile

izvorâte din lege nu și cele convenționale, stabilite între

acționari sau prin actul constitutiv.

Argumentele recurentei au în vedere numai un

aspect care se desprinde din dispozițiile art. 94 din Legea

societăților comerciale și anume cel al egalității în

drepturi ca principiu care își are izvorul în deținerea

acțiunilor. În realitate, art. 94 instituie o regulă mult mai

profundă a dreptului societar care constă în egalitatea de tratament a

tuturor acționarilor unei societăți comerciale. În alte cuvinte,

acționarilor trebuie să li se ofere aceleași prerogative în

exercitarea drepturilor lor, sens mult mai larg decât privirea teoretică

asupra dispozițiilor art. 94 pe care a evocat-o în punctul său de

vedere recurenta.

drepturi, potrivit recurentei privește numai drepturi izvorâte din lege nu

și drepturi izvorâte din convenție.

S-a arătat mai sus, că orice

măsură care se adoptă în A.G.E.A. trebuie să coincidă

interesului comun al acționarilor indiferent dacă sunt majoritari sau

minoritari și indiferent dacă măsura luată

izvorăște din lege sau din convenție.

Nu este lipsită de relevanță

observația potrivit căreia principiul de guvernare majoritară

chiar și atunci când legea permite anumite limitări în exercitarea

unor drepturi trebuie să folosească interesului tuturor acționarilor

și în niciun caz să fie folosit în scopul de a-l favoriza pe

acționarul majoritar. În sensul aceluiași raționament trebuie

observat că puterea pe care contractul de societate și organizarea

legală a societății o acordă unora dintre acționari nu

trebuie să fie deturnată pe principiul că,,minoritatea se supune

majorității” sau altfel spus cu unicul scop de a favoriza majoritarii

în detrimentul minoritarilor, știut fiind că o hotărâre este

adoptată pentru că este conformă atât interesului social cât

și intereselor acționarilor.

II.1. Instituirea dreptului de

preferință și corelația acestuia cu prevederile art. 8 alin.

(1) lit. f) pct. 2.

În adevăr, art. 8 lit. f) pct. 2 din Legea

societăților comerciale instituie posibilitatea unor restricții

cu privire la transferul acțiunilor și stabilește totodată

obligativitatea ca, în actul constitutiv al societății, să fie

menționate și aceste restricții.

Cu privire la aceste critici recurenta a acreditat

ideea că legalitatea unei astfel de clauze pe care legea o permite nu

poate fi pusă la îndoială. Este corectă afirmația autoarei

recursului, în sensul că includerea în actul constitutiv a

restricției este prevăzută de lege și tot corectă este

și afirmația că legea prevede posibilitatea de a se

restricționa dreptul de transfer asupra acțiunilor.

Ceea ce este esențial în

legătură cu acest drept, conferit de lege, este însă modul în

care se instituie dreptul (de preemțiune) în cazul în care se

apelează la o astfel de restricție.

Revenind la speță:

Prin art. 51 intitulat,,Transmiterea

acțiunilor” s-a prevăzut:,,Orice alt asociat în afară de SC

B.C.R.A.V. SA (ofertantul) care intenționează să

înstrăineze acțiunile deținute în societate (,,acțiunile

oferite”) către terț este obligat să acorde SC B.C.R.A.V. SA un

drept de preemțiune la achiziționarea acțiunilor oferite. Pentru

evitarea oricărui dubiu, termenul,,terț” include pe lângă

persoanele care nu dețin vreo acțiune în societate și pe

ceilalți acționari ai societății în afară de ofertant

și SC B.C.R.A.V. SA.”.

Din dispozițiile de mai sus, se

observă fără îndoială, faptul că prin articolul 51, adoptat

prin A.G.E.A. nr. 3/2007, i-a fost acordat exclusiv acționarului majoritar

al societății, dreptul de preemțiune. Întrucât acest drept

decurge din calitatea de acționar și o astfel de clauză poate

reprezenta un mijloc util pentru acționari de a-și mări

participația în societate, în contextul arătat, exercitarea

drepturilor de către acționarul majoritar nu respectă drepturile

legitime ale celorlalți acționari întrucât preemțiunea a fost

instituită într-un singur sens, din moment ce s-a menționat expres

că această obligație este în sarcina oricărui asociat,,în

afară de bancă”.

Este relevant în raport de argumentele de mai

sus, faptul că dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. f) pct. 2 sunt în

strânsă corelație cu art. 94 din Legea societăților

comerciale și cu principiul general care se desprinde din conținutul

său, analizat mai sus.

faptul că modificarea statutară care restrânge libertatea de a

cesiona acțiunile prin menționarea unui drept de preemțiune este

doar atributul adunării generale de a modifica actul constitutiv. Dar, conținutul

modificării actului constitutiv vizează exercițiul dreptului

asupra acțiunilor și nu este lipsit de relevanță să se

observe că prin forța principiului majoritar, exprimată în A.G.A.

au fost rezervate avantaje acționarilor majoritari în detrimentul

acționarilor minoritari.

Altfel spus, prevederea din art. 8 lit. f)

pct. 2 în sensul obligativității ca în actul constitutiv să se

introducă,,orice restricții” în legătură cu transferul

acțiunilor nu are și semnificația,,în orice condiții”.

Prin urmare, nu legalitatea unei astfel de

clauze restrictive este pusă la îndoială cum susține recurenta,

ci exercițiul acestui drept.

Din acest punct de vedere se vor

înlătura și susținerile recurentei prin care invocă

legalitatea modificării actului constitutiv prin faptul că diferite,,organe

abilitate” au verificat aceste modificări.

III.- Cea de-a treia critică va fi

examinată prin prisma aplicării art. 1361 din Legea nr. 31/1990,

abordare în cadrul căreia va fi avut în vedere principiul majorității

și abuzul de majoritate asupra căruia s-a oprit instanța de

apel.

Se observă că în doctrină

și practică se admite ideea potrivit căreia abuzul de majoritate

este o formă a abuzului de drept care există mai ales atunci când

deciziile A.G.A. sunt luate cu intenția de a-i prejudicia pe minoritari

contrar interesului general.

Fără observarea acestor elemente

esențiale în exercițiul dreptului de a institui o restricție

permisă de lege în legătură cu transmiterea acțiunilor,

recurenta a exprimat opinia că principiul majorității

determină minoritatea să se supună hotărârilor luate de

persoana care deține majoritatea capitalului social.

Este adevărat că în baza

principiului majorității așa cum susține recurenta, s-a

creat o prezumție că voința majorității echivalează

cu voința socială. Numai că voința socială nu este

abstractă cum s-ar deduce din argumentele sale, ci, aceasta trebuie

să coincidă cu interesul comun al acționarilor care este dat de

contractul de societate și de organizarea societății.

observat că organizarea societății are în vedere egalitatea de

statut juridic a acționarilor așa cum rezultă din art. 94 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990 care se raportează la drepturile atașate

acțiunilor. Egalitatea de statut juridic nu se referă la o egalitatea

perfectă în drepturi, independentă de participația la capital ci

la egalitate de tratament în exercițiul dreptului. Așa se

explică de ce principiul majorității creează doar o

prezumție în sensul că voința majorității echivalează

cu voința socială. În concret, în cadrul voinței sociale trebuie

urmărit interesul social care la rândul său trebuie să

coincidă cu interesul comun al acționarilor.

În caz contrar, prin deturnarea

funcțiilor și principiului majorității se ajunge la abuzul

de majoritate săvârșit în cadrul adunării generale a

acționarilor și la prejudicierea intereselor legitime ale

minoritarilor.

Prin urmare, se poate trage concluzia că

interacțiunea dintre voința individuală și cea a

majorității nu conduce inevitabil la înfrângerea celei dintâi, astfel

că forța principiului majorității nu este absolută

pentru a putea fi opusă în orice situație.

săvârșit un abuz de majoritate prin introducerea art. 51 în actul

constitutiv întrucât un astfel de abuz se analizează prin raportare la

drepturile legale ale acționarilor, drepturi care derivă din

acțiunile deținute și nu cu referire la drepturile derivate din

convenții prin care se instituie drepturi inexistente anterior în

patrimoniul acționarului.

Susținerea nu va fi primită.

Transmiterea acțiunilor și restricțiile convenționale

pentru exercițiul acestei transmiteri derivă din calitatea de

acționar și orice măsură, indiferent că se instituie

drepturi care ar putea să privească în viitor patrimoniul acționarului,

vizează interesul legitim al acționarilor, care se traduce, în

speță, în recunoașterea dreptului de preemțiune și a

procedurii instituită pentru valorificarea acestui drept în favoarea

acționarilor care doresc să-și transmită acțiunile,

respectând dispozițiile mai sus analizate.

IV. - Revenind la critica de nelegalitate

prin prisma săvârșirii abuzului de majoritate a cărui

inexistență a fost invocată de recurentă:

Art. 1361 din Legea nr. 31/1990

reglementează în domeniul societar principiul exercitării cu

bună-credință a dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

Din acest punct de vedere trebuie precizat mai întâi că restricția

instituită prin art. 51 în A.G.A. privește exercițiul dreptului de

proprietate. În al doilea rând trebuie observat dacă a existat elementul

intențional de a impune numai în sarcina acționarului minoritar

anumite obligații, acționarul majoritar fiind favorizat prin

măsura luată.

Sub ambele aspecte subliniate se

constată că abuzul de majoritate a existat întrucât au fost

reglementate obligații excesive, corelative dreptului de preemțiune,

în sarcina exclusiv a acționarului minoritar și în folosul exclusiv

al majoritarului – (în acest sens prin procedura instituită s-au acordat puteri

directorului B.C.R. peste voința acționarului minoritar),

încălcându-se unul din atributele dreptului de proprietate asupra

acțiunilor și anume dreptul de dispoziție.

poate reține că acționarul majoritar și-a exercitat drepturile

în A.G.A. cu bună-credință și cu respectarea intereselor

legitime ale societății și ale celorlalți acționari.

Chiar, dacă în legea nr. 31/1990 nu sunt prevăzute interdicții

în legătură cu poziția acționarului majoritar prin care

folosirea poziției de majoritar să fie interzisă, (ca în cazul

legii nr. 297/2004), dispozițiile art. 1361 din Legea

societăților comerciale sunt suficiente pentru a se aprecia dacă

acționarul majoritar, care guvernează societatea,

acționează în interes social și cu bună-credință.

În concret, această poziție a acționarului majoritar se

raportează la avantajele obținute în A.G.E.A. în detrimentul

celorlalți acționari. În aceste condiții, corect Curtea de Apel

prin decizia criticată a procedat la sancționarea abuzului de drept

prin anularea hotărârii A.G.E.A.

drepturilor în A.G.A., recurenta a înțeles să demonstreze că nu

a fost dovedită reaua-credință în exercitarea dreptului, motivat

de faptul că nu există nicio dispoziție legală care

să-i limiteze sau să-i condiționeze un astfel de drept.

Raționamentul recurentei se bazează

pe natura convențională a dreptului de preferință la

cumpărarea acțiunilor oferite spre vânzare, care, în opinia sa, îl

exclude de la regula egalității. A justificat această excludere

pe faptul că dreptul de preferință nu este conferit de calitatea

de acționar. Această susținere va fi înlăturată. Dreptul

de proprietate asupra acțiunilor și atributele acestui drept decurg

din calitatea de acționar astfel că toate măsurile care

vizează acest drept sunt în legătură sau decurg din calitatea de

acționar. În cazul de față transmiterea acțiunilor a fost

restricționată prin instituirea dreptului de preemțiune, iar în

exercitarea dreptului de preemțiune au fost stabilite condiții excesive,

care au fost îndreptate într-un singur sens (către acționarul

minoritar) prin folosirea poziției majoritare care constituie o

manifestare a abuzului de drept, a poziției dominante în luarea deciziilor

în societate.

susținerea potrivit căreia dacă se iau măsuri

convenționale de restricție în privința transmiterii

acțiunilor nu operează principiul instituit de art. 94 din Legea

societăților comerciale. De vreme ce aceste dispoziții

vizează un principiu, acesta trebuie urmărit în activitatea decizională

a societății tocmai pentru echilibrarea  exercițiului

drepturilor. Nu se poate omite, în contextul arătat, faptul că

această,,echilibrare” ține atât de exercițiul drepturilor, în

luarea măsurilor din A.G.A., cât și de respectarea intereselor legitime

ale celorlalți acționari ceea ce sintetic rezultă din

dispozițiile art. 1361 din aceeași lege.

Prin urmare, nu simpla poziție

dominantă generează abuz de drept, ci nerespectarea cerințelor

privind exercițiul drepturilor .

În consecință, față de

cele ce preced, constatând că decizia Curții de apel a fost dată

cu aplicarea corectă a legii, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va

fi respins.

V- În privința cheltuielilor de

judecată, Înalta Curte va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

și va obliga recurenta la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de

judecată. În această apreciere s-au avut în vedere atât

dispozițiile mai sus menționate, realitatea acestor cheltuieli cât

și caracterul rezonabil al acestora.

De notat este faptul că stabilirea cheltuielilor

de judecată în condițiile art. 274 alin. (3) din Legea

societăților comerciale nu stânjenește executarea contractului

de asistență juridică întrucât se micșorează cuantumul

cheltuielilor de judecată fără ca raportului juridic generat de

încheierea contractului de asistență să i se aducă atingere

în privința integralității lui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC

B.C.R.A.V. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 54 din 2

februarie 2009  a Curții de Apel București, secția a V- a

comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la 3.000

lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.