ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3052/2009

Prin acțiunea înregistrată la 31 martie 2008

la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și

precizată la 25 iunie 2007, reclamantul D.M. a solicitat în contradictoriu

cu pârâta SC B.A.M. SA București anularea hotărârilor A.G.E.A.

pârâtei din data de 22 octombrie 2007 prin care s-au adus modificări

actelor constitutive, la propunerea acționarului majoritar B.C.R., pe

motiv că acestea încalcă dispozițiile Legii nr. 31/1990.

Se arată că prin

aceste modificări, respectiv noul art. 5 privind transmiterea

acțiunilor, se anulează exercitarea liberă și

neconstrânsă a dreptului de proprietate asupra acțiunilor, în sensul

că prin noua procedură, orice alt acționar al

societății, mai puțin B.C.R., este considerat “terț”. În

acest sens se anulează dreptul de preemțiune al celorlalți

acționari, singurul acționar care va păstra acest drept fiind B.C.R.

În acest fel se arată de către reclamant, că, în calitate de

acționar cu drepturi egale conform art. 94 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,

el nu mai are dreptul de a mai achiziționa acțiuni la societate în

aceleași condiții cu acționarul majoritar, dar și în cazul

înstrăinării acțiunilor, ar trebui să respecte o

procedură prin care ar fi imposibil să înstrăineze altcuiva

decât B.C.R.

Prin sentința

comercială nr. 9763 din 24 septembrie 2008, Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de

interes și a respins acțiunea precizată formulată de

reclamant.

În motivare s-a reținut

că modificarea adusă actelor constitutive prin hotărârea A.G.E.A.

atacată nu este contrară legii, respectiv art. 94 și art. 136

din Legea nr. 31/1990, așa cum susține reclamantul, deoarece art. 94 alin.

(1) nu instituie o egalitate perfectă între drepturile acționarilor,

legea stipulând și excepții de la această regulă, iar

dreptul de preferință instituit în favoarea acționarului

majoritar nu încalcă acest principiu al egalității.

Tribunalul a mai

reținut că instituirea unui drept de preemțiune la vânzarea

acțiunilor de către acționarul minoritar nu are ca scop

împiedicarea acestuia la vânzarea liberă a acțiunilor sale, ci,

oferă posibilitatea acționarului majoritar să cumpere el

însuși aceste acțiuni, în condiții de oportunitate și în

apărarea propriilor sale interese.

De asemenea, Legea nr. 31/1990

prevede posibilitatea instituirii unor limitări privind transferul

acțiunilor, prin art. 8 lit. f) instituindu-se posibilitatea ca prin actul

constitutiv să se prevadă restricții cu privire la transferul de

acțiuni.

S-a reținut că

prin adoptarea acestei hotărâri nu s-a dovedit că societatea sau

acționarii minoritari ar fi suferit vreo vătămare.

Cu privire la interes s-a

reținut că acesta decurge din însăși calitatea

reclamantului de acționar al societății în cauză.

Împotriva acestei

sentințe reclamantul a declarat apel, soluționat prin decizia

comercială nr. 193 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, prin care acesta a fost

admis, cu consecința schimbării în parte a hotărârii primei

instanțe, în sensul admiterii acțiunii și anulării hotărârii

A.G.E.A. nr. 4 din 22 octombrie 2007, menținându-se celelalte

dispoziții.

În considerentele deciziei

s-a reținut, în esență, faptul că, prin modificările

aduse actului constitutiv, respectiv acordarea dreptului de preemțiune la

înstrăinarea acțiunilor doar acționarului majoritar și

includerea acționarilor minoritari - printre care și reclamantul - în

categoria terților s-a adus atingere principiului egalității în

drepturi a acționarilor, instituit prin art. 94 alin. (1), precum și

principiului respectării drepturilor și intereselor legitime ale

societății și a celorlalți acționari, prevăzut de

art. 136 din Legea nr. 31/1990.

Chiar dacă dreptul de

preemțiune reprezintă o restricție convențională a

exercitării în mod absolut a dreptului de proprietate asupra

acțiunilor, permisă de dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. f) din

Legea nr. 31/1990,prin hotărârea A.G.E.A. nr. 4 din 22 octombrie 2007

dispozițiile textului menționat au fost folosite excesiv și

abuziv în raport de acționarul minoritar.

Pârâta SC B.A.M. SA București

a declarat recurs împotriva deciziei, criticând-o pentru nelegalitate și

solicitând modificarea acesteia, din următoarele considerente:

Recurenta susține

că decizia se fundamentează pe o interpretare eronată a

prevederilor legale aplicabile în materia societăților comerciale,

respectiv principiul egalității în drepturi a acționarilor

și cel al exercitării cu bună-credință a drepturilor.

Primul principiu nu

privește drepturile convenționale, ci doar pe cele izvorâte din lege,

or, decizia nu conține nici un argument de natură a contrazice

această interpretare, susține recurenta.

Se arată astfel,

că principiul instituit de art. 94 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 invocat

drept temei al acțiunii nu se referă la o egalitate perfectă în

drepturi între acționari, ci are în vedere numai drepturile izvorâte din

lege, iar nu pe acelea instituite convențional, prin mecanismul decizional

intern al societății, în baza unor principii de oportunitate.

În concret se susține

că dreptul de proprietate și prerogativa dispoziției asupra

acțiunilor nu sunt afectate prin instituirea dreptului de

preferință, acesta putând fi limitat convențional, clauza

cuprinzând acest drept putând reprezenta un mijloc util pentru acționari

de a-și mări participația în societate, iar acest drept nu

împiedică vânzarea acțiunilor, acționarul interesat având

posibilitatea de a dispune liber de acțiunile sale.

Apoi, se arată că

Legea societăților comerciale permite în mod expres instituirea unor

limitări privind transferul acțiunilor, iar dreptul de

preferință în discuție poate fi calificat drept o astfel de

limitare, permisă de art. 8 alin. (1) lit. f).

De asemenea, principiul

majorității determină minoritatea să se supună

deciziilor luate de persoana care deține majoritatea capitalului social, iar

reaua-credință a acționarului majoritar, precum și

vătămarea produsă intimatului nu a fost dovedită.

Prin întâmpinarea

înregistrată la 27 octombrie 2009 intimatul D.M. a solicitat respingerea

recursului, arătând că, deși motivele sunt întemeiate exclusiv

pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal, totuși nu se

regăsesc critici de nelegalitate, astfel că recursul este nul,

potrivit art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Intimatul arată

totodată, că instanța de apel, în mod corect și exhaustiv a

interpretat dispozițiile legale invocate în speță, respectiv art.

94 alin. (1), art. 136, art. 8 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 31/1990, precum

și art. 969 C. civ.

Analizând recursul prin

prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamantul, în calitate de

acționar minoritar al pârâtei SC B.A.M. SA București a solicitat

anularea hotărârii A.G.E.A. prin care s-a aprobat modificarea actelor

constitutive ale societății, în sensul acordării unui drept de

preemțiune la transmiterea acțiunilor exclusiv acționarului

majoritar, B.C.R. și stabilirii calității de “terți” în

raporturile cu societatea a celorlalți acționari minoritari.

Dreptul de preemțiune

reprezintă o restricție convențională a exercitării în

mod absolut a dreptului de proprietate asupra acțiunilor și este

permisă de dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 31/1990,

însă, contrar susținerilor din recurs, hotărârile adoptate în A.G.A.

nu au caracter convențional în sensul dispozițiilor de mai sus, ci

ele reprezintă aplicarea principiului majorității.

Prin urmare, hotărârea

luată cu majoritate în legătură cu acordarea dreptului de

preemțiune în favoarea acționarului majoritar, a fost adoptată

în considerarea dreptului legal prevăzut în art. 8 alin. (1) lit. f)

și nu pe baza unei convenții. Or, art. 94 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

stipulează principiul egalității în drepturi a

acționarilor, iar acest drept,în privința reclamantului ca

acționar minoritar a fost încălcat prin adoptarea hotărârii în

cauză, luată în mod abuziv și cu încălcarea legii de

către acționarul majoritar, atât în privința instituirii

dreptului de preferință doar în folosul acționarului majoritar,

cât și prin includerea celorlalți acționari în categoria de “terți”

în raporturile cu societatea.

Raportat la motivele de

recurs, într-adevăr, principiul egalității în drepturi a

acționarilor nu privește drepturi convenționale, ci doar pe cele

izvorâte din lege, însă susținerile conform cărora stabilirea, în

speță, a dreptului de preemțiune printr-o hotărâre a A.G.A.

luată cu majoritate de voturi, reprezintă rezultatul unei

convenții sunt neîntemeiate.

Toate celelalte

susțineri ale recurentei conform cărora dreptul de dispoziție

poate fi afectat de limitări convenționale; Legea societăților

comerciale nu conține nici o prevedere care să interzică expres

sau implicit dreptul de preferință; clauza cuprinzând acest drept

poate reprezenta un mijloc util pentru acționari de a-și mări

participația în societate; acest drept nu împiedică vânzarea

acțiunilor, acționarul interesat având posibilitatea de a dispune

liber de acțiunile sale, sunt reale. De asemenea, și faptul că

Legea societăților comerciale permite în mod expres instituirea unor

limitări privind transferul acțiunilor, iar dreptul de

preferință în discuție poate fi calificat drept o astfel de

limitare, permisă de art. 8 alin. (1) lit. f).

Dar se omite din vedere un

aspect, și anume acela că limitările trebuie să fie

convenționale, ceea ce presupune acordul de voință al

părților. Pe de altă parte, invocarea principiului

majorității nu se poate realiza decât în condițiile în care

hotărârile adoptate reflectă dispoziții ale actului constitutiv

ori ale unor prevederi legale. Or, în speță, principiul nu își

găsește aplicabilitate deoarece, așa cum s-a reținut,

hotărârea adoptată încalcă egalitatea în drepturi a

acționarilor statuată de art. 94 alin. (1), precum și principiul

respectării drepturilor și intereselor legitime ale

societății și a celorlalți acționari, prevăzut de

art. 136 din Legea nr. 31/1990.

Față de

dispozițiile imperative ale legiuitorului: “Acțiunile trebuie să

fie de o egală valoare: ele acordă posesorilor drepturi egale”, reaua-credință

a acționarului majoritar și vătămarea produsă

intimatului nu se impun a fi dovedite, astfel că nici sub acest aspect

recursul nu este fondat, urmând ca, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

să fie respins, iar decizia atacată să fie menținută

în întregime, instanța pronunțând soluția cu aplicarea

corectă a dispozițiilor legale incidente în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC B.A.M. SA București împotriva deciziei nr. 193

din 13 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.