ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3052/2009

Prin acțiunea înregistrată la 31 martie 2008 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și precizată la 25 iunie 2007, reclamantul D.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B.A.M. SA București anularea hotărârilor A.G.E.A. pârâtei din data de 22 octombrie 2007 prin care s-au adus modificări actelor constitutive, la propunerea acționarului majoritar B.C.R., pe motiv că acestea încalcă dispozițiile Legii nr. 31/1990. Se arată că prin aceste modificări, respectiv noul art. 5 privind transmiterea acțiunilor, se anulează exercitarea liberă și neconstrânsă a dreptului de proprietate asupra acțiunilor, în sensul că prin noua procedură, orice alt acționar al societății, mai puțin B.C.R., este considerat “terț”.

În acest sens se anulează dreptul de preemțiune al celorlalți acționari, singurul acționar care va păstra acest drept fiind B.C.R. În acest fel se arată de către reclamant, că, în calitate de acționar cu drepturi egale conform art. 94 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, el nu mai are dreptul de a mai achiziționa acțiuni la societate în aceleași condiții cu acționarul majoritar, dar și în cazul înstrăinării acțiunilor, ar trebui să respecte o procedură prin care ar fi imposibil să înstrăineze altcuiva decât B.C.R. Prin sentința comercială nr. 9763 din 24 septembrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes și a respins acțiunea precizată formulată de reclamant.

În motivare s-a reținut că modificarea adusă actelor constitutive prin hotărârea A.G.E.A. atacată nu este contrară legii, respectiv art. 94 și art. 136 din Legea nr. 31/1990, așa cum susține reclamantul, deoarece art. 94 alin. (1) nu instituie o egalitate perfectă între drepturile acționarilor, legea stipulând și excepții de la această regulă, iar dreptul de preferință instituit în favoarea acționarului majoritar nu încalcă acest principiu al egalității. Tribunalul a mai reținut că instituirea unui drept de preemțiune la vânzarea acțiunilor de către acționarul minoritar nu are ca scop împiedicarea acestuia la vânzarea liberă a acțiunilor sale, ci, oferă posibilitatea acționarului majoritar să cumpere el însuși aceste acțiuni, în condiții de oportunitate și în apărarea propriilor sale interese.

De asemenea, Legea nr. 31/1990 prevede posibilitatea instituirii unor limitări privind transferul acțiunilor, prin art. 8 lit. f) instituindu-se posibilitatea ca prin actul constitutiv să se prevadă restricții cu privire la transferul de acțiuni. S-a reținut că prin adoptarea acestei hotărâri nu s-a dovedit că societatea sau acționarii minoritari ar fi suferit vreo vătămare. Cu privire la interes s-a reținut că acesta decurge din însăși calitatea reclamantului de acționar al societății în cauză. Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, soluționat prin decizia comercială nr. 193 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, prin care acesta a fost admis, cu consecința schimbării în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii și anulării hotărârii A.G.E.A.

nr. 4 din 22 octombrie 2007, menținându-se celelalte dispoziții. În considerentele deciziei s-a reținut, în esență, faptul că, prin modificările aduse actului constitutiv, respectiv acordarea dreptului de preemțiune la înstrăinarea acțiunilor doar acționarului majoritar și includerea acționarilor minoritari - printre care și reclamantul - în categoria terților s-a adus atingere principiului egalității în drepturi a acționarilor, instituit prin art. 94 alin. (1), precum și principiului respectării drepturilor și intereselor legitime ale societății și a celorlalți acționari, prevăzut de art. 136 din Legea nr. 31/1990. Chiar dacă dreptul de preemțiune reprezintă o restricție convențională a exercitării în mod absolut a dreptului de proprietate asupra acțiunilor, permisă de dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 31/1990,prin hotărârea A.G.E.A.

nr. 4 din 22 octombrie 2007 dispozițiile textului menționat au fost folosite excesiv și abuziv în raport de acționarul minoritar. Pârâta SC B.A.M. SA București a declarat recurs împotriva deciziei, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând modificarea acesteia, din următoarele considerente: Recurenta susține că decizia se fundamentează pe o interpretare eronată a prevederilor legale aplicabile în materia societăților comerciale, respectiv principiul egalității în drepturi a acționarilor și cel al exercitării cu bună-credință a drepturilor. Primul principiu nu privește drepturile convenționale, ci doar pe cele izvorâte din lege, or, decizia nu conține nici un argument de natură a contrazice această interpretare, susține recurenta.

Se arată astfel, că principiul instituit de art. 94 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 invocat drept temei al acțiunii nu se referă la o egalitate perfectă în drepturi între acționari, ci are în vedere numai drepturile izvorâte din lege, iar nu pe acelea instituite convențional, prin mecanismul decizional intern al societății, în baza unor principii de oportunitate. În concret se susține că dreptul de proprietate și prerogativa dispoziției asupra acțiunilor nu sunt afectate prin instituirea dreptului de preferință, acesta putând fi limitat convențional, clauza cuprinzând acest drept putând reprezenta un mijloc util pentru acționari de a-și mări participația în societate, iar acest drept nu împiedică vânzarea acțiunilor, acționarul interesat având posibilitatea de a dispune liber de acțiunile sale.

Apoi, se arată că Legea societăților comerciale permite în mod expres instituirea unor limitări privind transferul acțiunilor, iar dreptul de preferință în discuție poate fi calificat drept o astfel de limitare, permisă de art. 8 alin. (1) lit. f). De asemenea, principiul majorității determină minoritatea să se supună deciziilor luate de persoana care deține majoritatea capitalului social, iar reaua-credință a acționarului majoritar, precum și vătămarea produsă intimatului nu a fost dovedită. Prin întâmpinarea înregistrată la 27 octombrie 2009 intimatul D.M. a solicitat respingerea recursului, arătând că, deși motivele sunt întemeiate exclusiv pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, totuși nu se regăsesc critici de nelegalitate, astfel că recursul este nul, potrivit art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. Intimatul arată totodată, că instanța de apel, în mod corect și exhaustiv a interpretat dispozițiile legale invocate în speță, respectiv art. 94 alin. (1), art. 136, art. 8 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 31/1990, precum și art. 969 C. civ. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține următoarele: Reclamantul, în calitate de acționar minoritar al pârâtei SC B.A.M. SA București a solicitat anularea hotărârii A.G.E.A. prin care s-a aprobat modificarea actelor constitutive ale societății, în sensul acordării unui drept de preemțiune la transmiterea acțiunilor exclusiv acționarului majoritar, B.C.R. și stabilirii calității de “terți” în raporturile cu societatea a celorlalți acționari minoritari.

Dreptul de preemțiune reprezintă o restricție convențională a exercitării în mod absolut a dreptului de proprietate asupra acțiunilor și este permisă de dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 31/1990, însă, contrar susținerilor din recurs, hotărârile adoptate în A.G.A. nu au caracter convențional în sensul dispozițiilor de mai sus, ci ele reprezintă aplicarea principiului majorității. Prin urmare, hotărârea luată cu majoritate în legătură cu acordarea dreptului de preemțiune în favoarea acționarului majoritar, a fost adoptată în considerarea dreptului legal prevăzut în art. 8 alin. (1) lit. f) și nu pe baza unei convenții.

Or, art. 94 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 stipulează principiul egalității în drepturi a acționarilor, iar acest drept,în privința reclamantului ca acționar minoritar a fost încălcat prin adoptarea hotărârii în cauză, luată în mod abuziv și cu încălcarea legii de către acționarul majoritar, atât în privința instituirii dreptului de preferință doar în folosul acționarului majoritar, cât și prin includerea celorlalți acționari în categoria de “terți” în raporturile cu societatea. Raportat la motivele de recurs, într-adevăr, principiul egalității în drepturi a acționarilor nu privește drepturi convenționale, ci doar pe cele izvorâte din lege, însă susținerile conform cărora stabilirea, în speță, a dreptului de preemțiune printr-o hotărâre a A.G.A.

luată cu majoritate de voturi, reprezintă rezultatul unei convenții sunt neîntemeiate. Toate celelalte susțineri ale recurentei conform cărora dreptul de dispoziție poate fi afectat de limitări convenționale; Legea societăților comerciale nu conține nici o prevedere care să interzică expres sau implicit dreptul de preferință; clauza cuprinzând acest drept poate reprezenta un mijloc util pentru acționari de a-și mări participația în societate; acest drept nu împiedică vânzarea acțiunilor, acționarul interesat având posibilitatea de a dispune liber de acțiunile sale, sunt reale.

De asemenea, și faptul că Legea societăților comerciale permite în mod expres instituirea unor limitări privind transferul acțiunilor, iar dreptul de preferință în discuție poate fi calificat drept o astfel de limitare, permisă de art. 8 alin. (1) lit. f). Dar se omite din vedere un aspect, și anume acela că limitările trebuie să fie convenționale, ceea ce presupune acordul de voință al părților. Pe de altă parte, invocarea principiului majorității nu se poate realiza decât în condițiile în care hotărârile adoptate reflectă dispoziții ale actului constitutiv ori ale unor prevederi legale. Or, în speță, principiul nu își găsește aplicabilitate deoarece, așa cum s-a reținut, hotărârea adoptată încalcă egalitatea în drepturi a acționarilor statuată de art. 94 alin. (1), precum și principiul respectării drepturilor și intereselor legitime ale societății și a celorlalți acționari, prevăzut de art. 136 din Legea nr. 31/1990.

Față de dispozițiile imperative ale legiuitorului: “Acțiunile trebuie să fie de o egală valoare: ele acordă posesorilor drepturi egale”, reaua-credință a acționarului majoritar și vătămarea produsă intimatului nu se impun a fi dovedite, astfel că nici sub acest aspect recursul nu este fondat, urmând ca, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să fie respins, iar decizia atacată să fie menținută în întregime, instanța pronunțând soluția cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B.A.M. SA București împotriva deciziei nr. 193 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.