ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 341/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.T.T. SA a chemat în judecată pe pârâta SC D.M.C. SA solicitând anularea hotărârii A.G.E.A. din 4 octombrie 2007, care a stabilit prin abuz de majoritate un drept de preemțiune în favoarea acționarilor existenți pentru dobândirea acțiunilor înstrăinate și o clauză de agrement prin care A.G.A. este aceea care aprobă vânzarea acțiunilor unui acționar. Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 7496 din 16 iunie 2008, a respins excepția lipsei de interes și a respins acțiunea reclamantei.

Instanța de fond a reținut, în esență, că interesul acțiunii derivă din însăși calitatea de acționar al reclamantei; pe fond a reținut că hotărârea adunării generale care exprimă voința majorității nu poate fi anulată decât dacă e contrară legii sau prevederilor statutare, iar condiționarea transferului de proprietate a fost impusă prin pactul societar la care reclamanta este fondator. În privința caracterului echivoc al dispozițiilor statuare, a considerat că nu reprezintă un temei pentru anularea hotărârii iar abuzul de majoritate nu poate fi sancționat decât în condițiile în care acționarul majoritar este avantajat direct sau indirect prin violarea interesului comun. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 74 din 6 februarie 2009, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte hotărârea atacată și a anulat hotărârea A.G.A.

în privința modificărilor aduse art. 11 pct. 2 și 5 din statutul societății. Instanța de apel a considerat că inserarea în statut a unei clauze de inalienabilitate pentru că nu sunt determinate condițiile în care adunarea generală poate refuza autorizarea transferului este nulă întrucât contravine prevederilor art. 473, art. 480 și art. 1310 C. civ. Clauza de inalienabilitate nu protejează interesele societății pentru că într-o societate pe acțiuni nu este relevantă identitatea acționarului. A reținut totodată curtea de apel, că prin inserarea alin. (5) al art. 11 pactul societar face inoperabil dreptul de preemțiune prin lipsa de concizie a condițiilor și imposibilitatea cenzurării lor. Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Recurenta susține că hotărârea instanței de apel încalcă principiul disponibilității și a dreptului de apărare întrucât clauza de la art. 11 alin. (2) a fost calificată drept clauză de inalienabilitate fără a pune în discuția părților această calificare și fără a fi dezbătută în contradictoriu. În mod greșit a sancționat cu nulitatea modalitatea pretins echivocă de redactare a dispozițiilor art. 11 alin. (5) din statut, afirmând fără argumentații nelegalitatea clauzei care de altfel reia prevederea din art. 94 alin. (1) al Legii nr. 31/1990. În mod greșit instanța de apel a apreciat că art. 11 alin. (2) îngrădește dreptul de dispoziție; ea reprezintă o limitare convențională a dreptului de dispoziție care presupune obligația de informare și aprobarea A.G.A., permisă prin art. 8 lit. f) din Legea nr. 31/1990, în concordanță cu prevederile art. 473 și art. 480 C. civ.

și art. 44 din Constituția României. Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune. Prin hotărârea A.G.E.A. a acționarilor pârâtei SC D.M.C. SA din 24 ianuarie 2008, s-au stabilit modificări ale actului constitutiv, între care, reclamanta le-a contestat pe cale referitoare la transferul dreptului de proprietate prevăzute în art. 11 alin. (2) – (5) din statut. Astfel cum instanța de apel a statuat numai alin. (2) și (5) al art. 11 a generat controverse legate de caracterizarea și sancțiunea aplicată. Textul art. 11 alin. (2) din statut a fost greșit analizat de Curtea de Apel, caracterizându-l o clauză de inalienabilitate, înainte de a stabili dacă aceasta poate face sau nu obiectul anulării hotărârii A.G.E.A.

Verificarea statutului inițial al societății pârâte, în care fondatoare a fost și reclamanta, relevă faptul că la art. 11 alin. (3) acționarii au hotărât ca „cesiunea parțială sau totală a acțiunilor transmisibile între acționari sau către terți se poate face pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor”. Astfel nu poate fi pusă în discuție anularea hotărârii A.G.E.A. din 24 ianuarie 2008 în situația în care prin sistematizarea pactului societar s-au menținut dispozițiile statutare anterioare. Prin modificările intervenite, textul alin. (3) al art. 11 existent din 1996 a devenit alin. (2) al aceluiași articol. Așadar instanța de apel cu o motivare substanțială de principiu a constatat cauze de nulitate a convenției părților, ignorând atât cadrul procesual deschis de reclamantă cât și prevederile legii speciale – art. 8 lit. f) din Legea nr. 31/1990, modificată.

Obiectul acțiunii la format anularea hotărârii A.G.E.A. și nu constatarea nulității absolute a unei dispoziții statutare anterioare, iar din această perspectivă în mod judicios recurenta a considerat încălcarea principiului disponibilității. Evocarea prevederilor Codului Civil sau ale Constituției României în decizia Curții de Apel nu reprezintă argumente pertinente cât timp constituționalitatea prevederilor art. 8 lit. f) din Legea nr. 31/1990 nu a fost pusă în discuție. Prin actul constitutiv al societății pe acțiuni, acționarii pot stipula orice restricție cu privire la transferul de acțiuni, astfel încât legea a împuternicit acționarii societății pe acțiuni sau ai societății în comandită să stabilească limitele în care dreptul de proprietate se exercită.

Instanța de apel a interpretat greșit și prevederile statutare cuprinse în art. 11 alin. (5) pe care le-a considerat lipsite de concizie cu efecte de anulare a dreptului de preemțiune pe care-l lasă la aprecierea administratorului. Exercitarea dreptului de preemțiune proporțional cu cota din capitalul social deținută de fiecare în parte, reprezintă efectul esențial al principiului proporționalități, în virtutea căruia drepturile acționarilor se exercită în funcție de cota de participare la capitalul social. O dispoziție contrară s-ar confrunta cu dezechilibre de natură etică și de echitate, care nu corespunde principiului dreptului comercial. Greșit instanța de apel a considerat la aprecierea exclusivă și discreționară a administratorilor exercitarea dreptului de preemțiune.

Administratorilor, prin dispoziția statutară atacată li s-a îngrădit puterea de decizie, la un simplu calcul matematic rezultat din proporția participării fiecărui acționar care și-a manifestat dreptul de preemțiune. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat împotriva decizie comerciale nr. 74 din 6 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, va modifica hotărârea atacată în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței 7496 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC D.M.C. SA București împotriva deciziei nr. 74 din 6 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a V-a comercială. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 7496 din 16 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.