ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3015/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamanta SC P.M. SA, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, în contradictoriu cu pârâta SC M.R.C.D. SRL București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la transmiterea către reclamantă a dreptului de proprietate asupra a patru (4) autovehicule marca D., tip M., identificate cu numere de înmatriculare. Prin sentința comercială nr. 2370 din 2 aprilie 2009, Tribunalul Constanța, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să-i transmită dreptul de proprietate asupra autoturismelor marca D., tip M., cu număr de înmatriculare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că prin contractul de distribuție înregistrat din 8 iunie 2006, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de băuturi alcoolice și nealcoolice, reclamanta SC P.M. SA, în calitate de cumpărător, s-a obligat să achiziționeze marfa de la vânzător și să realizeze cifra de afaceri prezentată în anexa 2, iar pârâta SC M.R.C.D.

SRL, în calitate de vânzător, s-a obligat să livreze marfa și să ofere în sistem de comodat cele 4 autoturisme M. D., urmând ca la sfârșitul contractului să le transmită în proprietate cumpărătorului – reclamantei - cu condiția realizării cifrei de afaceri stipulată în anexa 2. Instanța de fond a avut în vedere că, această cifră de afaceri este cea prezentată în anexa 2 la contract și anume 400.000 lei fără TVA, sumă care vizează toată perioada contractului (de 18 luni, din iunie 2006 și până în decembrie 2006), iar nu doar pentru sezonul 2006 așa cum a sugerat pârâta în răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriul luat la propunerea reclamantei. Totodată, s-a reținut din documentele contabile depuse de reclamantă că aceasta a achiziționat mărfuri în valoare de 510.108,09 lei și a achitat suma de 516.717,68 lei, aspecte ce rezultă din fișa analitică a contului (cont furnizori), iar în raport de art. 46 și urm. C. com.

registrele comerciale legal ținute pot fi folosite ca mijloc de probă în litigiile dintre comercianți. Prin urmare, întrucât această evidență contabilă a furnizorilor nu a fost contestată de pârâtă (nici sub aspectul legalității și nici sub aspectul temeiniciei), care nu a prezentat propria evidență contabilă în combaterea înregistrărilor efectuate de reclamantă, instanța a constatat că această fișă analitică face dovada în favoarea reclamantei în sensul că în perioada iunie 2006-decembrie 2007 a achiziționat mărfuri de la pârâtă în valoare de 510.108,09 lei pe care le-a și achitat. În consecință, instanța de fond a constatat că reclamanta și-a îndeplinit obligația contractuală prevăzută la art. 4 alin. (2) liniuța a doua din contractul părților, astfel încât apărarea pârâtei, în sensul că nu și-a îndeplinit obligația de transmitere a dreptului de proprietate asupra autoturismelor întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit propria obligație, nu a fost reținută.

Astfel, în temeiul art. 1073 C. civ., instanța de fond a considerat că reclamanta are dreptul de a solicita obligarea celeilalte părți contractante la îndeplinirea obligației asumate. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 18/COM din 24 februarie 2010, a admis apelul pârâtei SC M.R.C.D. SRL, a schimbat în tot sentința nr. 2370 din 2 aprilie 2009 a Tribunalului Constanța, secția comercială, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată. A obligat intimata la plata sumei de 4734,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantă. A admis în parte cererea de majorare a onorariului formulată de expertul contabil R.N.

A obligat intimata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către dna. R.N. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că apărările invocate de pârâtă se constituie într-o excepție de neexecutare a contractului, respectiv neîndeplinirea de către reclamantă a propriilor obligații rezultate din contract. În raport de prevederile art. 4 din contractul încheiat între părțile litigante și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța de apel a constatat că reclamanta SC P.M. SA nu a îndeplinit condiția stabilită prin contract, respectiv realizarea unei cifre de afaceri de cel puțin 400.000 lei fară TVA, pentru a putea impune pârâtei SC M.R.C.D.

SRL îndeplinirea obligației corelative de transferare a proprietății asupra celor patru autoturisme. Instanța de apel a mai reținut că este nefondată susținerea reclamantei privind realizarea unei cifre de afaceri superioare plafonului de 400.000 lei fără TVA, această sumă fiind rezultatul însumării facturilor cu valoare pozitivă emise de către SC M.R.C.D. SRL către SC P.M. SA. Potrivit concluziilor aceluiași expert contabil întemeiate pe Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări și prestările de servicii și alte venituri din exploatare, mai puțin rabaturile, remizele și alte reduceri acordate clienților, iar pentru SC M.R.C.D.

SRL cifra de afaceri în relația cu SC P.M. SA reprezintă totalitatea facturilor exclusiv TVA emise de către aceasta, valoarea lor fiind de 374.970,12 lei. Pentru considerentele expuse, în raport de faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația contractuală ce condiționează transmiterea dreptului de proprietate asupra celor patru autoturisme, Curtea de apel a constatat că acțiunea acesteia este nefondată, motiv pentru care a admis apelul în baza art. 296 C. proc. civ. și a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. În temeiul art. 213 alin. (2) C. proc. civ., instanța a admis cererea de majorare a onorariului formulată de expertul contabil, iar în baza art. 274 C. proc.

civ. a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC P.M. SA Constanța, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul menținerii sentinței de fond ca fiind temeinică și legală. În motivarea recursului său, după dezvoltarea situației de fapt recurenta critică decizia instanței de apel sub aspectul concluziilor reținute de către expert, ca urmare a raportului de expertiză efectuat în cauză, precum și faptul că instanța de apel nu i-a analizat apărările. Recursul este nefondat. Curtea amintește că în actuala reglementare a recursului, astfel cum este configurată în Titlul V – Căile extraordinare de atac Capitolul I C. proc.

civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar art. 3021, din același titlu instituie reguli obligatorii cu privire la conținutul cererii de recurs, reguli care derivă din caracterul nedevolutiv al acestei căi extraordinare de atac, în condițiile în care părțile au avut deschisă calea de atac a apelului și au beneficiat de devoluțiune. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiția legală a dezvoltării implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază.

Examinând cererea de recurs prin prisma acestor dispoziții legale, Curtea constată sub un prim aspect că recurenta nu respectă întrutotul exigențele impuse de textele de lege menționate, în condițiile în care indică motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă fără să-l dezvolte distinct și desinestătător prin raportare la ipoteza textului de lege invocat. Cum argumentele recurentei nu cuprind nicio referire cu privire la decizia recurată în sensul că este lipsită de temei legal ori că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, rezultă în mod evident caracterul formal al motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În speță, se constată că, recurenta reclamantă circumscrie, practic, motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac. În concret, recurenta reiterează critici cu privire la probele administrate în cauză referitoare la raportul de expertiză efectuat în cauză, precum și faptul că instanța de apel a avut în vedere doar concluziile raportului de expertiză, însă fără a ține cont de apărările făcute în cauză. În realitate, recurenta urmărește, prin criticile subsumate acestui motiv, o reapreciere a probelor administrate și care să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în dosar. Numai că în recurs este inadmisibilă o reapreciere a probelor, situația de fapt este un „dat” ce nu mai poate fi schimbat în recurs, în această cale de atac fiind supuse cenzurii numai aspectele de nelegalitate.

Ori, în decizia atacată, față de situația de fapt reținută (și care nu mai poate fi schimbată în recurs) nu rezultă nici lipsa temeiului legal, nici vreo încălcare a legii, sau o aplicare greșită a acesteia. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamanta SC P.M. SA Constanța împotriva deciziei nr. 18/COM din 24 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.M. SA Constanța împotriva deciziei civile nr. 18/COM din 24 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabila. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.