ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 447/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta

SC G.M.T. SRL prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele SC A.A. SRL și SC F.L. SA (în prezent SC C.E.L. SA),

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

vânzare-cumpărare având ca obiect autoturismul marca F.M., încheiat de către

reclamantă cu pârâta SC A.A. SRL în forma livrare urmată de acceptare;

clauzelor Cap. II art. 2, pct. 2.4 și cap VIII art. 29 din contractul de

leasing încheiat cu a doua pârâtă.

soluționării litigiului, pârâtele vor fi de acord, să fie obligate să predea autoturismul

în stare de funcționare sau să ofere altul în schimb cu uzura normală pentru

52.000 de Km parcurși.

Tribunalul București, prin sentința

comercială nr. 10862 din 2 octombrie 2007, a respins acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată sub aspectul tuturor capetelor de cerere, în ce privește pârâta SC

C.E.L. SA și relativ la pârâta SC A.A. SRL, în privința capetelor 1 și 3 de

cerere și ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă,

în ce privește capătul 2 de cerere.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut, în esență, referitor la capătul 1 al cererii, că reclamanta

a creat ficțiune juridică, fără suport în realitatea obiectivă, susținând în

mod neîntemeiat că a existat un contract consensual de vânzare-cumpărare între

reclamantă și pârâta SC A.A. SRL, ipoteză ce nu a putut fi reținută deoarece

raporturile dintre părți sunt specifice unui contract de leasing.

În ce privește anularea contractului de

vânzare-cumpărare a autoturismului în cauză, pentru vicierea consimțământului

prin dol, instanța de fond a reținut că este vorba de un dol incident, pentru

care reclamanta nu poate obține anularea contractului, ci doar despăgubiri.

Referitor la capătul 2 de cerere instanța a

reținut că motivul invocat de reclamantă, conform căruia transmiterea proprietății

autoturismului pe durata plății ultimei rate reziduale, poate fi făcută numai

în cadrul leasingului operațional și că pârâta nr. 2 trebuie să suporte

riscurile ce decurg din calitatea ei de proprietar, nu poate constitui o cauză

de nulitate absolută, deoarece calificarea unui act juridic se face potrivit

voinței reale a părților, iar o denumire greșită a contractului nu poate lipsi

de efecte actul încheiat, respectiv clauzele contractuale trebuie interpretate

în sensul aplicării lor, potrivit principiului de interpretare prevăzut de art.

978 C. civ.

Nici cel de al treia capăt de cerere nu a

fost considerat întemeiat de instanța de fond reținându-se, în esență, că nu

există nici un temei legal pentru ca pârâtele să fie obligate să predea

autoturismul în stare de funcționare sau să ofere altul în schimb, cu uzura

normală pentru 52.000 Km parcurși, întrucât nu s-a reținut nulitatea vreunui contract,

iar potrivit art. 2.4 din contractul de leasing, finanțatorul nu are nicio

răspundere cu privire la caracteristicile sau modalitatea de funcționare a

bunului procurat de la furnizare.

Apelul declarat de reclamanta SC G.M.T. SRL împotriva

acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 231 din 21 mai 2008.

În argumentarea acestei decizii instanța de

apel a reținut, în esență, că nu se poate pune în discuție eroarea la formarea

consimțământului reclamantei, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare,

asupra bunului achiziționat, ca urmare a unor manopere dolosive ale pârâtelor,

respectiv înlocuirea autoturismului cu un alt autoturism, întrucât reclamanta a

achiziționat un autoturism second-hand, potrivit principiului „văzut-plăcut” și,

după efectuarea unui test-drive, pe bază de documente legale, în ceea ce

privește identitatea auto, ceea ce demonstrează că reclamantei nu i s-a vândut

un alt autoturism.

Împotriva deciziei instanței de apel

reclamanta SC G.M.T. SRL a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea acestor motive recurenta a susținut

că în decizia Curții de Apel București s-a reținut în mod greșit faptul că, în

materia vânzării unui autoturism second-hand se aplică principiul „văzut-plăcut”,

considerând că această reținere este inadmisibilă și nu poate conduce la

înlăturarea răspunderii vânzătorului, mai ales că pentru vicii ascunse orice

persoană fizică sau juridică răspunde pe întreaga perioadă de utilizare normată

a bunului înstrăinat, iar respingerea probei cu expertiza tehnico-științifică

i-a pus în imposibilitatea demonstrării dolului sau a înșelăciunii din

convenție.

A susținut, în continuare, că ambele instanțe

au considerat că achiziționând un autoturism second-hand și-au asumat toate

riscurile cu privire la funcționarea autoturismului însă ei au cumpărat un

autoturism aflat în garanție pentru încă 48.000 lei Km, iar răspunderea pentru

vicii ascunse este angajată nu numai pentru autoturisme noi, ci și pentru orice

autoturism sau bun aflat, sau nu, în garanție.

Recursul pârâtei a fost întemeiat pe motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., care nu au

fost argumentate în fapt, cerință impusă de art. 302

1

lit. c),

potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 1 - 9.

Din rezumarea motivelor de recurs formulate

de reclamantă rezultă cu evidență că s-au formulat critici privind nemulțumirea

recurentei privind susținerea instanței de apel a principiului „văzut-plăcut”

în achiziționarea autoturismului second-hand, respingerea probei cu expertiza

tehnico-științifică, acestea fiind chestiuni de netemeinicie care vizează

aprecierea probelor, cu alte cuvinte, fondul litigiului. Întrucât recursul,

astfel cum este reglementat în Titlul V intitulat „Căile extraordinare de atac”

este cale extraordinară de atac, regulile care reglementează promovarea și

susținerea acestuia trebuie respectate întocmai. În alți termeni, nu este

suficient să fie indicate motivele de nelegalitate fără ca acestea să fie

dezvoltate și argumentate pentru fiecare situație în parte așa cum sunt

prevăzute expres în pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.

În concret, deși au fost invocate motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., acestea nu au

fost argumentate și dezvoltate așa cum prevede art. 302

1

lit. c)

același cod, întrucât nu s-a arătat care sunt motivele contradictorii sau

străine de natura pricini, ori care este actul juridic dedus judecății a cărui

natură a fost schimbată prin interpretare și care sunt dispozițiile legale

interpretate greșit.

Prin urmare, nu se poate reține că aceste

motive pot constitui temei pentru modificarea deciziei pronunțată de instanța

de apel.

Astfel că, față de dispozițiile procedurale

care limitează posibilitățile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat

fondul și apelul, prevederi raționale față de modul de organizare a sistemului

căilor de atac, în care recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă,

criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează

nelegalitatea soluției care a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială.

Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

SC G.M.T. SRL BUCUREȘTI

împotriva deciziei nr. 231 din 21 mai 2008 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

februarie 2010.