ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2340/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2340/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Reclamanta SC M.T.S.C. SRL Târgu

Mureș, a solicitat prin acțiunea introductivă, formulată în contradictoriu cu

pârâtele SC A. SRL – A.L.Î.A.T. SRL și SC F.L. SA următoarele:

- în principal obligarea pârâtei SC A.

SRL – A.L.Î.A.T. SRL la predarea și montarea pieselor și părților componente

originale ale autoturismului M.P.S. piese care trebuiau să se afle în dotarea acestuia

la data achiziționării corespunzător pentru CIP 24.500 euro; obligarea pârâtei

SC B.T.F.L. SA la respectarea prevederilor art. 18 din contractul de leasing nr.

143/2004 privind transferul de proprietate, în favoarea societății reclamante pentru

autoturismul în litigiu, urmare constatării îndeplinirii de reclamantă a plății

prețului; obligarea aceleiași pârâte la predarea documentelor în vederea

îndeplinirii formalităților privind înmatricularea în circulație a

autovehiculului pe numele reclamantei, iar în caz de refuz hotărârea să țină

loc de act apt de înmatriculare sub sancțiunea plății de daune cominatorii în

cuantum de 100 lei/zi de la data pronunțării hotărârii și până la respectarea

efectivă a obligațiilor contractuale;

- în subsidiar reclamanta a solicitat

rezoluțiunea contractului de leasing financiar înregistrat sub nr. 143 din 10

noiembrie 2004 și repunerea părților în situația anterioară încheierii

contractului.

iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

Examinând cauza, Tribunalul București,

ca primă instanță, prin sentința pronunțată la 12 iunie 2008, a respins excepția

lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive

invocate de pârâta

SC A.

SRL – A.L.Î.A.T. SRL și pe fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată

de reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță

a reținut următoarea situație de fapt și de drept.

La data de 9 noiembrie 2004 între

reprezentanții reclamantei și cei ai pârâtei SC A. SRL – A.L.Î.A.T. SRL s-a

încheiat procesul verbal de predare primire cu privire la suma de 8000 euro reprezentând

avans/garanție fermă pentru achiziționarea unui autoturism de teren

M.P.S. model 2005, ce se afla în

antrepozitul vamal la prețul CIP 24.500 euro. Ulterior, la data de 10 noiembrie

2004, reclamanta încheie cu societatea de leasing contractul de leasing financiar

nr. 143 cu privire la autoturism având valoarea de intrare de 24.600 euro și

valoarea totală de 31.915,31 euro inclusiv TVA.

Autoturismul a fost predat reclamantei

la 30 noiembrie 2004, iar componentele lipsă la predare respectiv un set de

praguri laterale și un set de jante din aliaj ușor au fost livrate ulterior la

13 decembrie 2004, context în care tribunalul constată că primul capăt de

cerere din acțiunea reclamantei apare ca nefondat.

Referitor la capetele 2 și 3 din

cerere, prima instanță reține din probatoriul administrat că reclamanta nu a

făcut dovada îndeplinirii tuturor obligațiilor contractante, respectiv dovada

plății asigurării, așa cum s-a obligat expres prin act 12.2, deși pârâta

SC B.T.F.L. SA a depus dovada încheierii

poliței de asigurare, reclamanta a refuzat să achite contravaloarea asigurării,

situație confirmată și de expertiza efectuată în cauză.

În raport de această conduită a

reclamantei și de prevederile art. 18 din contract, instanța constată că se

impune respingerea și a capetelor 2 și 3 din cerere ca nefondate.

Capătul de cerere subsidiar având ca

obiect rezoluțiunea contractului cu repunerea în situația anterioară a fost

apreciat ca nefondat cu motivarea că nu se poate solicita rezoluțiunea unui

contract cu executare succesivă, iar reclamanta este partea din contract care

nu și-a îndeplinit propriile obligații.

din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială.

Sentința tribunalului a fost apelată

de reclamantă pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, apelanta solicitând

în principal pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de

vânzare-cumpărare, iar în subsidiar rezilierea contractului de leasing ca

urmare a nerespectării culpabile de pârâtă a obligațiilor contractuale.

Instanța de apel, astfel investită,

prin decizia pronunțată la data de 4 noiembrie 2009, a admis apelul declarat de

reclamantă, a schimbat în tot sentința primei instanțe și a dispus rezilierea

contractului de leasing financiar nr. 143/2004 cu repunerea părților în

situația anterioară.

În considerentele deciziei care

explicitează soluția adoptată instanța de control judiciar reține că reclamanta

a achitat integral prețul contractului inclusiv valoarea reziduală, și în luna

noiembrie 2005, urmare îndeplinirii acestei obligații autoturismul a fost

radiat din circulație urmând să fie înmatriculat pe numele reclamantei. Că,

pârâta

SC B.T.F.L. SA a

formulat noi pretenții solicitând în plus suma de 4920 euro reprezentând taxe

vamale, accize, comision vamal și TVA, obligații necuprinse în contract.

Curtea constată că în aceste condiții,

predarea și montarea pieselor noi, după 5 ani de utilizare a bunului nu mai

este eficientă, și se datorează culpei pârâtei.

În același sens, Curtea reține culpa

pârâtei societatea de leasing, faptul că nu i-a comunicat reclamantei Anexa 1

la contract ceea ce a determinat imposibilitatea identificării tuturor pieselor

lipsă.

Referitor la neplata primelor de

asigurare, instanța apreciază că pârâta nu a încheiat o asigurare valabilă care

să determine plata primelor, conduita culpabilă a pârâtei impunând activarea

clauzei înscrisă la art. 16 din contract cu consecința rezilierii contractului

pentru neîndeplinirea de către această parte a obligațiilor esențiale asumate.

Împotriva deciziei nr. 448/2008 a

Curții de Apel

București

au declarat recurs ambele pârâte

SC

B.T.F.L. SA BUCUREȘTI (conform actualei denumiri) la data de 1 februarie 2010 și

SC A. SRL – A.L.Î.A.T. SRL la data de 5 februarie 2009.

Recurenta SC B.T.F.L. SA și-a

întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7,

8 și 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a susținut următoarele:

a) - Instanța de apel a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura sa neîndoielnică prin

aceea că admițând rezilierea a dispus și repunerea părților în situația

anterioară, deși contractul de leasing este un contract cu execuție succesivă în

timp, iar rezilierea presupune desființarea pe viitor, restituirea prestațiilor

reciproce fiind imposibil de făcut; susține recurenta distinct de acestea că în

cauză contractul fusese reziliat de societate (art. 304 pct. 8).

b) - Instanța de apel a încălcat forme

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., ignorând cadrul procesual stabilit de reclamanta potrivit principiului

disponibilității, respectiv raportul de accesorialitate /subsidiaritate creat

de reclamantă prin capetele de cerere formulate.

Potrivit recurentei urmare acestei

încălcări instanța a lăsat nesoluționate capetele de cerere principale

pronunțându-se numai asupra subsidiarului (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).

c) - Hotărârea instanței nu cuprinde

motivele pe care se sprijină repunerea părților în situația anterioară.

d) - Hotărârea pronunțată a fost dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv O.G. nr. 51/1997 și art. 969

C. civ., potrivit cărora utilizatorul este obligat să achite taxa vamală

calculată la valoarea reziduală, care nu poate fi mai mică de 20 % din valoarea

de intrare a bunului; dezlegarea dată cu privire la polița de asigurare este

greșită, la dosar existând documentul semnat și parafat de părți:

4.1. - Recurenta SC A. SRL – A.L.Î.A.T.

SRL a solicitat prin cererea de recurs modificarea deciziei în sensul

respingerii apelului declarat de reclamantă și menținerii sentinței pronunțate

de tribunal.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele

prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., reiterând argumentele formulate

de copârâta recurentă SC B.T.F.L. SA în cererea sa de recurs.

Intimata-reclamantă a depus la data de

18 iunie 2010 întâmpinare la cererile de recurs, concluziile sale fiind de

respingere a recursurilor ca nefondate.

În esență, intimata a arătat că pârâta

nu justifică un interes legitim pentru a critica soluția pe capetele de cerere

principale, pârâta în calitate de debitor neavând opțiunea între executarea în

natură sau prin echivalent.

Potrivit intimatei decizia instanței

de apel este amplu motivată, iar concluzia în sensul că pârâtele nu și-au

îndeplinit obligațiile contractuale rezultă din probele administrate.

Înalta Curte, verificând în cadrul

controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate,

constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce urmează:

5.1. Instanța de apel a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., prin încălcarea principiului disponibilității ca regulă generală și

imperativă care guvernează desfășurarea procesului civil și care din punct de

vedere procesual civil își găsește consacrare și în dispozițiile art. 129 alin.

(6) C. proc. civ., potrivit cu care judecătorii hotărăsc numai asupra

obiectului cererii deduse judecății.

În același sens, curtea reține și

incidența în cauză a dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., referitoare la

judecata apelului care obligă instanța de apel să verifice, în limitele cererii

de apel, hotărârea supusă controlului.

În cauză, Curtea observă că atât

acțiunea introductivă cât și motivele de apel formulate de reclamanta au fost

structurate în mod explicit pe capetele de cerere principale, și un capăt

subsidiar privind rezoluțiunea contractului.

Or, considerentele instanței sunt

axate aproape în exclusivitate pe capătul subsidiar de cerere, singura referire

la capetele principale privește predarea și montarea pieselor noi.

Concluzia instanței pe acest aspect, apare,

însă, în contradicție cu cererea reclamantului, aprecierea instanței că

predarea pieselor lipsă, după cinci ani de utilizare este lipsită de eficiență,

se plasează în afara obiectului cauzei și a solicitărilor reclamantului prin

cererea de apel.

Interesul legitim al examinării

capetelor de cerere, respectiv al motivelor de apel, astfel cum au fost formulate

și structurate, există nu numai în ce privește pe titularul cererii reclamant

sau apelant. Pârâții intimați justifică în aceeași măsură interesul în

respectarea principiului disponibilității și a limitelor investirii instanței

deoarece construcția apărării lor se fundamentează pe ceea ce s-a cerut și

argumentat.

Așa fiind, argumentul în sensul că

predarea pieselor lipsă este lipsită de eficiență după 5 ani de utilizare, ar

fi impus, în raport de capătul de cerere formulat de reclamant, respingerea lui

pe raționamentul instanței.

Concluzionând, Curtea reține incidența

acestui motiv de ordine publică care sancționează nesocotirea unor principii și

reguli esențiale pentru buna administrare a justiției.

5.2. Hotărârea instanței a fost dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente din O.G. nr.

51/1997 și art. 969 C. civ.

Câteva precizări prealabile:

Izvorul obligațiilor ce fac obiectul

prezentului litigiu îl constituie Contractul de leasing financiar nr. 143

încheiat de părți la 10 noiembrie 2004 cu o durată de 12 luni având ca obiect

transmiterea de către locator (societatea de leasing utilizatorului

(reclamantul) a dreptului de folosință asupra autovehicului descris în Anexa 1.

Operațiunile de leasing fac obiectul reglementării

speciale cuprinsă în O.G. nr. 51/1997, care stabilește obligațiile și

răspunderile părților de la care nu pot deroga precum și unele dispoziții obligatorii

în legătură cu bunurile ce fac obiectul unei operațiuni de leasing.

De esența operațiunilor de leasing este

transmiterea folosinței asupra unui bun de către locator finanțator

utilizatorului contra unei plăți periodice denumită rată de leasing, la

sfârșitul perioadei locatorul fiind obligat să respecte dreptul de opțiune al

utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul, sau de a înceta

relațiile.

Fiind un contract cu executare

succesivă în care ambele părți își asumă drepturi și obligații desființarea contractului

în cazul în care o parte nu își execută obligația, impune rezilierea

contractului, respectiv desfacerea numai pentru viitor, (ex nunc), iar repunerea

părților în situația anterioară nu mai operează dat fiind efectul numai pentru

viitor al desființării contractului, ipoteză în care pot fi cerute numai

daune-interese.

Relevante sub acest aspect sunt și

dispozițiile art. 16 și 17 din Ordonanța care reglementează răspunderea

părților în situația neîndeplinirii obligațiilor ce țin de esența leasingului.

Prin urmare, revenind la speță,

soluția adoptată de instanța de apel sub aspectul repunerii în situația

anterioară nu are fundament legal.

Distinct de acestea instanța nu

motivează în niciun mod în ce constă repunerea în situația anterioară, cu

referire expresă la dispozițiile legale relevante în materia operațiunilor de

leasing.

Sub un al doilea  aspect obligațiile a

căror nerespectare o reține în sarcina finanțatorului, pârâta recurentă

SC B.T.F.L. SA

trebuiau analizate și prin prisma

dispozițiilor cuprinse în ordonanță, incidente fiind în acest sens prevederile art.

26 și art. 27 alin. (2) referitoare la cheltuielile cu asigurarea bunurilor și

regimul vamal de import aplicabil pentru bunurile introduse în țară de

societățile de leasing.

În sfârșit, Curtea constată că o serie

de chestiuni de fapt, esențiale în dezlegarea pricinii, statuate de instanța de

apel, nu își găsesc reflectarea în probele administrate ceea ce se convertește

într-o veritabilă nelegalitate a hotărârii astfel adoptate.

Față de considerentele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite

ambele recursuri și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâtele

SC B.T.F.L. SA

BUCUREȘTI și SC A. SRL – A.L.Î.A.T. SRL TG. MUREȘ împotriva

deciziei comerciale nr. 448 din 4

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

iunie 2010.