ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1590/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 februarie 2008 reclamanta SC F.D.C.I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC G.T.I. SRL solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să ridice bunurile din Anexa 1, pentru care deține un drept de proprietate și care se găsesc în depozitul reclamantei din București, sector 6; în subsidiar, în situația în care pârâta nu-și îndeplinește obligația în 5 zile de la pronunțarea hotărârii instanței, să autorizeze societatea reclamantă să livreze bunurile din depozitul SC F.D.C.I. SA la depozitul pârâtei situat în localitatea Ciorogârla, județul Ilfov, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 19 aprilie 2006 a încheiat cu pârâta contractul de distribuție logistică nr. 048. Potrivit contractului societatea reclamantă avea obligația contractuală de a distribui activ la nivel național produsele societății pârâte. Conform art. 7, pct. 1, lit. e) din contractul menționat, „în cazul în care, după 6 luni de la semnarea prezentului contract, solicitările de retur din partea farmaciilor depășesc 25% din valoarea totală a mărfii vândute, furnizorul se obligă să accepte returul mărfii din farmacii, iar distribuitorul va plăti furnizorului numai marfa vândută efectiv din farmacii până la acel moment”.

Reclamanta arată că a achitat societății pârâte contravaloarea mărfii vândute efectiv, respectiv suma de 50.000 lei așa cum reiese din extrasul de cont nr. 159 din 6 noiembrie 2006, eliberat de BRD, iar pentru restul mărfii care reprezintă mai mult de 25% din valoarea totală a mărfii vândute, a primit o serie de cereri de retururi din partea farmaciilor de la nivel național. Mai arată reclamanta că pentru diferența de produse care nu au fost vândute a notificat SC G.T.I. SRL în mai mute rânduri, însă aceasta nu a dat curs acestor notificări. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 5879 din 23 aprilie 2008 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că contractul intervenit între părți are ca obiect distribuirea la nivelul național a produselor societății pârâte.

Potrivit art. 7 pct. 1 lit. e), în cazul în care după 6 luni de la semnarea contractului solicitările de retur din partea farmaciilor depășesc 25% din valoarea totală a mărfii vândute, furnizorul se obligă să accepte returul mărfii din farmacii, iar distribuitorul urma a plăti numai marfa vândută efectiv de farmacii până la acel moment (fila 10 la dosar). Societății reclamante i-au fost livrate produse în valoare totală de 124.715,79 lei – potrivit facturii nr. 4945597 din 16 mai 2006 – reclamanta achitând societății pârâte contravaloarea mărfii vândute – 50.000 lei – potrivit extrasului de cont nr. 159 din 6 noiembrie 2006 BRD (fila 98 la dosar). Pentru restul produselor – diferența de 74.715,79 lei – potrivit înscrisurilor aflate la dosar – distribuitorul a primit cereri de retururi din partea farmaciilor de la nivel național, societatea pârâtă fiind notificată în acest sens.

Instanța de fond a înlăturat susținerile societății pârâte în sensul rezilierii contractului de distribuție începând cu data de 27 noiembrie 2006 în condițiile în care pactul comisoriu de grad III inserat de părți prin art. 152 nu avea în vedere și cazul facturilor neachitate la scadență, iar pe de altă parte s-a avut în vedere și faptul că la dosar nu s-a depus actul adițional de care se face vorbire prin întâmpinare pentru a se demonstra voința părților în condițiile art. 969 și art. 1169 C. civ. Împotriva sentinței precitate a formulat apel pârâta SC G.T.I. SRL București pe care o consideră netemeinică și nelegală, arătând în esență că: Un prim motiv de apel se referă la faptul că, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, excepție invocată pe cale de întâmpinare.

Instanța de fond nu a motivat hotărârea și în raport de motivele invocate de apelantă pe cale de apărare prin întâmpinare, reluând doar cele arătate de reclamantă. În concret instanța de fond face vorbire de două persoane cu privire la aceeași speță și cu aceleași părți având ca obiect somații de plată. Or, ordonanța privind somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți. Ca urmare apelanta pentru pretențiile aferente somațiile de plată respinse a formulat acțiuni pe dreptul comun și instanța de fond nu trebuia să ia în considerare aceste susțineri.

Motivul de apel privind rezilierea contractului are în vedere aspectele reținute de instanța de fond ca nefiind fondate întrucât părțile au stabilit cazurile de încetare a contractului iar instanța dacă manifesta rol activ ar fi putut solicita depunerea actului adițional încheiat la 29 noiembrie 2006. Apelanta expune din conținutul actului adițional precitat cu concluzia că la data rezilierii contractului, distribuitorul înregistra un debit restant de 74.715,79 Ron în urma achitării parțiale a facturii scadente. Din corespondența purtată între părți, a rezultat refuzul de plată al intimatei pe motiv că, există retururi din partea farmaciilor care au comercializat produsele livrate acesteia. Recurenta susține însă că obligația de acceptare a returului mărfii nu era scadentă la data rezilierii contractului, aceasta fiind invocată abia la 2 luni de la rezilierea contractului și deci la data rezilierii, recurenta nu avea nici o obligație scadentă în privința returului.

Mai mult, după rezilierea contractului intimata a semnat extrasul de cont emis la 19 decembrie 2006 recunoscând debitul în valoare de 74.715,79 Ron. Astfel cauza s-a judecat la primul termen fără a se administra probe în vederea aflării adevărului, nefiind manifestat rolul activ al judecătorului. În fine reclamanta nu a probat conform prevederilor art. 7 pct. 7.2 lit. b) și h) că a distribuit și promovat produsele și că ar fi remis rapoarte lunare furnizorului despre situația mărfurilor. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 466 din 21 octombrie 2008 a respins apelul ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că în privința competenței materiale nu se poate reține critica privind omisiunea instanței pe acest aspect atâta timp cât întâmpinarea a fost depusă după închiderea dezbaterilor situație în care nu mai era posibil să se respecte principiile contradictorialității.

Referirile instanței de fond la cauzele ce au avut ca obiect somații de plată nu sunt în sensul că s-ar fi reținut că există autoritate de lucru judecat ci, ca o prezentare a situației litigioase dintre părți cum rezultă din probe. Nu este fondat nici motivul de apel privind aspecte ce țin de rezilierea contractului cât timp instanța de fond greșit a făcut referiri pe această chestiune având în vedere întâmpinarea apelantei depusă după închiderea dezbaterilor. În privința obligațiilor scadente la data rezilierii contractului Curtea apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 969, art. 970 C. civ.

cu referire la art. 7.1 lit. e) din acest contract la care părțile nu au renunțat așa cum rezultă din conținutul actului adițional din 29 noiembrie 2006. Astfel fiind situația, produsele a căror returnare este în discuție au fost livrate pe timpul cât contractul nu era reziliat, iar după acest moment clauza 7.1 lit. e) din contract a rămas valabilă și retururile de produse au ca izvor contractul reziliat. De aceea aceste retururi constituie obligație scadentă la data rezilierii contractului. Din cuprinsul hotărârii apelate rezultă că în cauză s-au încuviințat probe părților prezente la termenul fixat la 14 aprilie 2008, probe administrate și depuse la dosarul cauzei. Cât privesc precizările apelantei cu privire la returul din partea farmaciilor și față de art. 7, pct. 7.2 lit. b) și h) din contract, Curtea reține că, intimata a depus în apel înscrisurile privind distribuirea și retururile de produse pe care apelanta nu le-a contestat.

Cu petiția înregistrată la data de 28 noiembrie 2008 SC G.T.I. SRL a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. Astfel se invocă excepția de necompetență materială a instanțelor de drept comun având în vedere dispozițiile art. 13 din contractul încheiat potrivit căruia litigiile intervenite între părți se soluționează prin arbitrajul Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale acestei Curți. Se mai precizează că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 340 C. proc. civ. întrucât litigiul are ca obiect reintrarea în patrimoniul său a unei cantități determinate de bunuri evaluabile în bani având un caracter vădit patrimonial.

Se critică faptul că instanța anterioară a ignorat caracterul devolutiv al apelului, reținând doar că s-au reluat susținerile din întâmpinarea depusă la fond după încheierea dezbaterilor. Consideră recurenta că au fost interpretate eronat clauzele contractului încheiat întrucât forma inițială a acestuia se completează cu dispozițiile actului adițional, singurele obligații scadențe la data rezilierii contractului ce le reveneau părților erau reprezentate de obligația intimatei de plată a debitului restant în valoare de 74715,79 lei conform facturii fiscale nr. 4945597 din 16 mai 2006. Se mai precizează că nu există nici un act anexă la contract, anterior rezilierii acestuia, semnat de către părți din care să rezulte obligația recurentei de acceptare a returului mărfii.

Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, motivând că instanța a respectat întocmai clauzele contractului încheiat. Recursul este nefondat. Din cuprinsul acțiunii formulată de reclamanta intimată s-a precizat față de clauza compromisorie caracterul cererii respectiv neevaluabil fiind invocate dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) coroborat cu dispozițiile art. 340 C. proc. civ. În adevăr obiectul cauzei dedus judecății este obligație de a face care nu sunt supuse regulilor arbitrajului, situație în care potrivit art. 343 4 lit. b) convenție arbitrală este inoperantă. În ce privește fondul cauzei, criticile formulate urmează a fi înlăturate, instanța de apel făcând o corectă interpretare a clauzelor contractului intervenit între părți.

Astfel cu privire la încetarea contractului, în cuprinsul actului adițional, părțile nu au renunțat la clauza de retururi prevăzută la art. 7.1 lit. e), ci numai la clauza de exclusivitate. De asemenea, în cuprinsul acestui act, părțile au stabilit ca obligațiile scadente între părți nu încetează, urmând ca acestea să fie respectate în conformitate cu dispozițiile contractuale. Astfel, obligația societății a rămas aceea de a distribui la nivel național produsele care erau deja livrate și de plata în funcție de vânzarea acestora, iar a reclamantei de a le recepționa în situația în care exista un procent de retururi mai mare de 25%, obligații născute din contract.

În urma retururilor de produse și notificărilor la care apelanta nu a dat curs, societatea intimată și-a executat obligația prin realizarea procedurii ofertei reale urmată de consemnațiune așa cum rezulta din procesul verbal de constatare oferta din 15 mai 2007 încheiat de BEJ „S.S.” precum și din recipisa de consemnare a acestor produse primită de către reclamantă la adresa din București, sector 1 la data de 21 mai 2007 așa cum reiese din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc nr. 712 din 21 mai 2007. Având în vedere că oferta de plată se aplică și în cazul în care este vorba de predarea unui corp cert datorat (art. 1121 C. civ. și art. 589 C. proc.

civ.) cu adaptarea corespunzătoare și pentru constatarea refuzului de plată al debitorului, iar potrivit art. 7.1 lit. e) din contract, furnizorul se obligă să accepte marfa din retururi și societatea noastră va achita numai ce a vândut efectiv, se poate concluziona ca potrivit art. 1100 C. civ., societății G.T.I. i se datorează bunurile nevândute și returnate, bunuri care au fost deja consemnate, chiar dacă aceasta nu mai dorește primirea lor. Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC G.T.I. SRL Ciorogârla împotriva deciziei nr. 466 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă pârâta SC G.T.I. SRL Ciorogârla la plata sumei de 38.834,03 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6 mai 2010.