ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1590/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 25 februarie 2008 reclamanta SC F.D.C.I. SA a chemat în judecată pe pârâta

SC G.T.I. SRL solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună

obligarea pârâtei să ridice bunurile din Anexa 1, pentru care deține un drept de

proprietate și care se găsesc în depozitul reclamantei din București, sector 6;

în subsidiar, în situația în care pârâta nu-și îndeplinește obligația în 5 zile

de la pronunțarea hotărârii instanței, să autorizeze societatea reclamantă să

livreze bunurile din depozitul SC F.D.C.I. SA la depozitul pârâtei situat în

localitatea Ciorogârla, județul Ilfov, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că la data de 19 aprilie 2006 a încheiat cu pârâta contractul de

distribuție logistică nr. 048. Potrivit contractului societatea reclamantă avea

obligația contractuală de a distribui activ la nivel național produsele

societății pârâte.

Conform art. 7, pct. 1, lit. e) din

contractul menționat, „în cazul în care, după 6 luni de la semnarea prezentului

contract, solicitările de retur din partea farmaciilor depășesc 25% din

valoarea totală a mărfii vândute, furnizorul se obligă să accepte returul

mărfii din farmacii, iar distribuitorul va plăti furnizorului numai marfa

vândută efectiv din farmacii până la acel moment”.

Reclamanta arată că a achitat

societății pârâte contravaloarea mărfii vândute efectiv, respectiv suma de

50.000 lei așa cum reiese din extrasul de cont nr. 159 din 6 noiembrie 2006,

eliberat de BRD, iar pentru restul mărfii care reprezintă mai mult de 25% din

valoarea totală a mărfii vândute, a primit o serie de cereri de retururi din

partea farmaciilor de la nivel național.

Mai arată reclamanta că pentru

diferența de produse care nu au fost vândute a notificat SC G.T.I. SRL în mai

mute rânduri, însă aceasta nu a dat curs acestor notificări.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința nr. 5879 din 23 aprilie 2008 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de fond a reținut că contractul intervenit între părți are ca obiect

distribuirea la nivelul național a produselor societății pârâte.

Potrivit art. 7 pct. 1 lit. e), în

cazul în care după 6 luni de la semnarea contractului solicitările de retur din

partea farmaciilor depășesc 25% din valoarea totală a mărfii vândute,

furnizorul se obligă să accepte returul mărfii din farmacii, iar distribuitorul

urma a plăti numai marfa vândută efectiv de farmacii până la acel moment (fila

10 la dosar).

Societății reclamante i-au fost livrate

produse în valoare totală de 124.715,79 lei – potrivit facturii nr. 4945597 din

16 mai 2006 – reclamanta achitând societății pârâte contravaloarea mărfii

vândute – 50.000 lei – potrivit extrasului de cont nr. 159 din 6 noiembrie 2006

BRD (fila 98 la dosar).

Pentru restul produselor – diferența

de 74.715,79 lei – potrivit înscrisurilor aflate la dosar – distribuitorul a

primit cereri de retururi din partea farmaciilor de la nivel național,

societatea pârâtă fiind notificată în acest sens.

Instanța de fond a înlăturat

susținerile societății pârâte în sensul rezilierii contractului de distribuție

începând cu data de 27 noiembrie 2006 în condițiile în care pactul comisoriu de

grad III inserat de părți prin art. 152 nu avea în vedere și cazul facturilor

neachitate la scadență, iar pe de altă parte s-a avut în vedere și faptul că la

dosar nu s-a depus actul adițional de care se face vorbire prin întâmpinare

pentru a se demonstra voința părților în condițiile art. 969 și art. 1169 C.

civ.

Împotriva sentinței precitate a

formulat apel pârâta SC G.T.I. SRL București pe care o consideră netemeinică și

nelegală, arătând în esență că:

Un prim motiv de apel se referă la

faptul că, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției

necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

excepție invocată pe cale de întâmpinare.

Instanța de fond nu a motivat

hotărârea și în raport de motivele invocate de apelantă pe cale de apărare prin

întâmpinare, reluând doar cele arătate de reclamantă.

În concret instanța de fond face

vorbire de două persoane cu privire la aceeași speță și cu aceleași părți având

ca obiect somații de plată. Or, ordonanța privind somația de plată nu are

autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre

părți. Ca urmare apelanta pentru pretențiile aferente somațiile de plată

respinse a formulat acțiuni pe dreptul comun și instanța de fond nu trebuia să

ia în considerare aceste susțineri.

Motivul de apel privind rezilierea

contractului are în vedere aspectele reținute de instanța de fond ca nefiind

fondate întrucât părțile au stabilit cazurile de încetare a contractului iar

instanța dacă manifesta rol activ ar fi putut solicita depunerea actului

adițional încheiat la 29 noiembrie 2006. Apelanta expune din conținutul actului

adițional precitat cu concluzia că la data rezilierii contractului,

distribuitorul înregistra un debit restant de 74.715,79 Ron în urma achitării

parțiale a facturii scadente.

Din corespondența purtată între părți, a

rezultat refuzul de plată al intimatei pe motiv că, există retururi din partea

farmaciilor care au comercializat produsele livrate acesteia.

Recurenta susține însă că obligația de

acceptare a returului mărfii nu era scadentă la data rezilierii contractului,

aceasta fiind invocată abia la 2 luni de la rezilierea contractului și deci la

data rezilierii, recurenta nu avea nici o obligație scadentă în privința

returului.

Mai mult, după rezilierea contractului

intimata a semnat extrasul de cont emis la 19 decembrie 2006 recunoscând debitul

în valoare de 74.715,79 Ron.

Astfel cauza s-a judecat la primul termen

fără a se administra probe în vederea aflării adevărului, nefiind manifestat

rolul activ al judecătorului.

În fine reclamanta nu a probat conform

prevederilor art. 7 pct. 7.2 lit. b) și h) că a distribuit și promovat

produsele și că ar fi remis rapoarte lunare furnizorului despre situația

mărfurilor.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

prin decizia nr. 466 din 21 octombrie 2008 a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

control judiciar a reținut că în privința competenței materiale nu se poate

reține critica privind omisiunea instanței pe acest aspect atâta timp cât

întâmpinarea a fost depusă după închiderea dezbaterilor situație în care nu mai

era posibil să se respecte principiile contradictorialității.

Referirile instanței de fond la cauzele

ce au avut ca obiect somații de plată nu sunt în sensul că s-ar fi reținut că

există autoritate de lucru judecat ci, ca o prezentare a situației litigioase

dintre părți cum rezultă din probe.

Nu este fondat nici motivul de apel

privind aspecte ce țin de rezilierea contractului cât timp instanța de fond

greșit a făcut referiri pe această chestiune având în vedere întâmpinarea

apelantei depusă după închiderea dezbaterilor.

În privința obligațiilor scadente la data

rezilierii contractului Curtea apreciază că în speță sunt incidente prevederile

art. 969, art. 970 C. civ. cu referire la art. 7.1 lit. e) din acest contract

la care părțile nu au renunțat așa cum rezultă din conținutul actului adițional

din 29 noiembrie 2006.

Astfel fiind situația, produsele a căror

returnare este în discuție au fost livrate pe timpul cât contractul nu era

reziliat, iar după acest moment clauza 7.1 lit. e) din contract a rămas

valabilă și retururile de produse au ca izvor contractul reziliat. De aceea

aceste retururi constituie obligație scadentă la data rezilierii contractului.

Din cuprinsul hotărârii apelate rezultă

că în cauză s-au încuviințat probe părților prezente la termenul fixat la 14

aprilie 2008, probe administrate și depuse la dosarul cauzei.

Cât privesc precizările apelantei cu

privire la returul din partea farmaciilor și față de art. 7, pct. 7.2 lit. b)

și h) din contract, Curtea reține că, intimata a depus în apel înscrisurile

privind distribuirea și retururile de produse pe care apelanta nu le-a

contestat.

Cu petiția înregistrată la data de 28

noiembrie 2008 SC G.T.I. SRL a declarat recurs împotriva soluției instanței de

apel criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304

pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Astfel se invocă excepția de necompetență

materială a instanțelor de drept comun având în vedere dispozițiile art. 13 din

contractul încheiat potrivit căruia litigiile intervenite între părți se

soluționează prin arbitrajul Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă

Camera de Comerț și Industrie a României în conformitate cu Regulile de

procedură arbitrală ale acestei Curți.

Se mai precizează că în speță nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 340 C. proc. civ. întrucât litigiul are ca obiect

reintrarea în patrimoniul său a unei cantități determinate de bunuri evaluabile

în bani având un caracter vădit patrimonial.

Se critică faptul că instanța anterioară

a ignorat caracterul devolutiv al apelului, reținând doar că s-au reluat

susținerile din întâmpinarea depusă la fond după încheierea dezbaterilor.

Consideră recurenta că au fost

interpretate eronat clauzele contractului încheiat întrucât forma inițială a

acestuia se completează cu dispozițiile actului adițional, singurele obligații

scadențe la data rezilierii contractului ce le reveneau părților erau

reprezentate de obligația intimatei de plată a debitului restant în valoare de

74715,79 lei conform facturii fiscale nr. 4945597 din 16 mai 2006.

Se mai precizează că nu există nici un

act anexă la contract, anterior rezilierii acestuia, semnat de către părți din

care să rezulte obligația recurentei de acceptare a returului mărfii.

Intimata a depus întâmpinare prin care

solicită respingerea recursului, motivând că instanța a respectat întocmai

clauzele contractului încheiat.

Recursul este nefondat.

Din cuprinsul acțiunii formulată de reclamanta

intimată s-a precizat față de clauza compromisorie caracterul cererii respectiv

neevaluabil fiind invocate dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) coroborat cu

dispozițiile art. 340 C. proc. civ.

În adevăr obiectul cauzei dedus judecății

este obligație de a face care nu sunt supuse regulilor arbitrajului, situație

în care potrivit art. 343

4

lit. b) convenție arbitrală este

inoperantă.

În ce privește fondul cauzei, criticile

formulate urmează a fi înlăturate, instanța de apel făcând o corectă

interpretare a clauzelor contractului intervenit între părți.

Astfel cu privire la încetarea

contractului, în cuprinsul actului adițional, părțile nu au renunțat la clauza

de retururi prevăzută la art. 7.1 lit. e), ci numai la clauza de exclusivitate.

De asemenea, în cuprinsul acestui act, părțile au stabilit ca obligațiile

scadente între părți nu încetează, urmând ca acestea să fie respectate în

conformitate cu dispozițiile contractuale.

Astfel, obligația societății a rămas

aceea de a distribui la nivel național produsele care erau deja livrate și de

plata în funcție de vânzarea acestora, iar a reclamantei de a le recepționa în

situația în care exista un procent de retururi mai mare de 25%, obligații

născute din contract.

În urma retururilor de produse și

notificărilor la care apelanta nu a dat curs, societatea intimată și-a executat

obligația prin realizarea procedurii ofertei reale urmată de consemnațiune așa

cum rezulta din procesul verbal de constatare oferta din 15 mai 2007 încheiat

de BEJ „S.S.” precum și din recipisa de consemnare a acestor produse primită de

către reclamantă la adresa din București, sector 1 la data de 21 mai 2007 așa

cum reiese din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc nr. 712 din 21

mai 2007.

Având în vedere că oferta de plată se

aplică și în cazul în care este vorba de predarea unui corp cert datorat (art. 1121

C. civ. și art. 589 C. proc. civ.) cu adaptarea corespunzătoare și pentru

constatarea refuzului de plată al debitorului, iar potrivit art. 7.1 lit. e)

din contract, furnizorul se obligă să accepte marfa din retururi și societatea

noastră va achita numai ce a vândut efectiv, se poate concluziona ca potrivit

art. 1100 C. civ., societății G.T.I. i se datorează bunurile nevândute și

returnate, bunuri care au fost deja consemnate, chiar dacă aceasta nu mai

dorește primirea lor.

Față de cele arătate văzând dispozițiile

art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC G.T.I.

SRL Ciorogârla împotriva deciziei nr. 466 din 21 octombrie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă pârâta SC G.T.I. SRL Ciorogârla la

plata sumei de 38.834,03 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6

mai 2010.