ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2660/2010

Asupra recursurilor civile de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța,

secția civilă, reclamanta G.M.A.R. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA,

solicitând, în principal, obligarea societății pârâte la restituirea în natură

a imobilului situat în Stațiunea Mamaia, lotul nr. 19, careul 69, în suprafață

de 320,55 mp, iar în subsidiar, în cazul imposibilității restituirii în natură,

fie acordarea în compensare a unui teren echivalent ca valoare și cu aceleași

caracteristici edilitare, fie, în ipoteza în care nici această măsură reparatorie

nu este posibilă, obligarea pârâtei să propună acordarea de despăgubiri

bănești, în condițiile legii.

Prin

cererea înaintată instanței la termenul din 26 februarie 2008, reclamanta a

solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a SC C.P.P. SA, iar la

termenul din 2 decembrie 2008, reclamanta a precizat că își extinde cadrul

procesual prin chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, ca instituție

publică implicată în privatizare, a A.V.A.S.

Prin

sentința civilă nr. 105 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Constanța, secția

civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC M.SA

și a respins acțiunea față de această pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis acțiunea în contradictoriu

cu pârâta SC C.P.P. SA și a obligat această pârâtă să înainteze notificarea

reclamantei către A.V.A.S., în vederea emiterii propunerii de stabilire a

măsurilor reparatorii.

Prin

aceeași sentință, a fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.,

cu consecința obligării acesteia să emită în favoarea reclamantei o propunere

de acordare de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv și a

fost obligată pârâta SC C.P.P. SA la plata cheltuielilor de judecată către

reclamantă.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență că reclamanta este îndreptățită

la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare a

defunctului A.G., care a dobândit bunul în baza contractului de vânzare-cumpărare

încheiat cu Primăria municipiului Constanța în anul 1935.

În

prezent, terenul este afectat de construcția restaurantului „P.”, proprietatea

pârâtei SC C.P.P. SA, iar restituirea în natură nu este posibilă datorită

grevării terenului de edificii ridicate legal, anterior datei de 1 ianuarie

1990, situație care atrage incidența art. 10 alin. (2) teza II din Legea nr.

10/2001.

Întrucât

unitatea deținătoare a imobilului este o societate comercială privatizată

integral, statul neavând calitatea de acționar, obligația de a emite o

propunere de acordare a despăgubirilor incumbă, conform dispozițiilor art. 29

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instituției publice implicată în privatizare,

respectiv pârâtei A.V.A.S..

Apelurile

declarate de pârâtele SC C.P.P. SA și A.V.A.S. au fost respinse de Curtea de

Apel Cluj, Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale, prin decizia nr. 266/C din 5 octombrie 2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în

esență următoarele:

Reclamanta a formulat în termen notificarea nr. 145399

din 31 octombrie 2001, adresată Primăriei municipiului Constanța.

Cu adresa nr. 37924 din 21 martie 2007, Primăria

municipiului Constanța a comunicat reclamantei situația juridică a terenului,

respectiv împrejurarea că acesta este afectat de construcția restaurantului „P.”,

iar în baza H.C.L.M nr. 164 din 08 august 1997 s-a emis, în favoarea SC M. SA,

Acordul Consiliului local al municipiului Constanța, necesar obținerii

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, conform H.G. nr.

834/1991, reclamanta fiind îndrumată să se adreseze acestei societăți, care

deține calitatea de unitate deținătoare.

Urmare acestei adrese, reclamanta a formulat

notificarea înregistrată sub nr. 117 din 27 iunie 2007 la B.E.J. V.S., adresată SC M. SA, redirecționată de aceasta către SC C.P.P. SA, unitate care

după divizarea SC M. SA, a preluat construcția restaurantului „P.”, construcție

ce afectează integral terenul revendicat de reclamantă.

Prin urmare, atât la data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, cât și la data formulării celor două notificări, adresate

Primăriei municipiului Constanța și, respectiv SC M. SA, terenul era afectat de

această construcție, aflându-se în proprietatea exclusivă a pârâtei SC C.P.P. SA,

societate care, fiind integral privatizată, nu poate fi obligată să restituie

în natură terenul afectat de o construcție proprietatea sa, față de

dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Întrucât întreaga documentație aferentă notificării

nr. 117 din 27 iunie 2007 se află în posesia pârâtei SC C.P.P. SA, unitate care

nu este competentă să o soluționeze, s-a dispus trimiterea acestei notificări

și a tuturor actelor care o însoțesc către A.V.A.S., în vederea emiterii unei

propuneri motivate de acordare a despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, aceasta fiind de altfel singura obligație stabilită în sarcina

pârâtei SC C.P.P. SA.

În ce privește apelul pârâtei A.V.A.S., s-a reținut,

în esență, că privatizarea SC C.P.P. SA a fost realizată de FPS și, ulterior de

A.P.A.P.S., iar conform O.U.G. nr. 296/2000 și O.U.G. nr. 23/2004, A.V.A.S.

este succesoarea acestor instituții, astfel că reprezintă entitatea competentă

să soluționeze notificarea reclamantei, conform dispozițiilor art. 26 din Legea

nr. 10/2001.

Împotriva deciziei Curții de Apel Constanța au

declarat recurs pârâtele SC C.P.P. SA și A.V.A.S.

În recursul său, întemeiat în drept pe dispozițiile

art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., pârâta SC C.P.P. SA critică decizia

recurată sub următoarele aspecte:

sensul că, deși s-a stabilit că A.V.A.S. are calitatea de instituție implicată

în privatizare în înțelesul dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, fiind obligată să emită în favoarea reclamantei o propunere de

acordare de despăgubiri, corespunzătoare valorii terenului, s-a dispus obligarea

pârâtei SC C.P.P. SA să înainteze notificarea către A.V.A.S., deși această

dispoziție reprezintă un non sens, raportat la faptul că notificarea a fost

soluționată pe fond.

privatizarea o are A.V.A.S. care, în măsura în care constată calitatea reclamantei

de persoană îndreptățită, are obligația să emită dispoziție, conform art. 26

din Legea nr. 10/2001, sens în care este nelegală și dispoziția privind

obligarea pârâtei SC C.P.P. SA la plata cheltuielilor de judecată.

Prin recursul formulat, întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta A.V.A.S. critică decizia

recurată sub următoarele aspecte:

A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă în cauză și

nu poate fi obligată să se pronunțe asupra unei notificări cu a cărei

soluționare nu a fost investită.

Legea nr. 10/2001 instituie o procedură administrativă

prealabilă și obligatorie, care nu a fost îndeplinită față de această

instituție.

Prevederile deciziei nr. XX pronunțată de Secțiile

Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora instanța poate

soluționa în fond notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, ca o

sancțiune împotriva pasivității persoanei juridice legal investite, nu pot fi

aplicate în speța de față, atâta vreme cât s-a stabilit că A.V.A.S. nu a fost

investită de reclamantă cu soluționarea notificării, fapt care de altfel nu

este contestat de părți.

Solicită admiterea recursului și modificarea deciziei

recurate în sensul admiterii apelului A.V.A.S., admiterea excepției lipsei

calității procesuale pasive a acestei instituții, iar pe fond, respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte

constată:

În ce privește recursul declarat de pârâta SC C.P.P. SA,

Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare,

pentru următoarele considerente:

1.

Primul motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, nu poate

fi primit, întrucât acest caz de casare nu este aplicabil hotărârilor de

control judiciar prin care se păstrează în întregime soluțiile atacate, respingându-se

calea de atac.

În speță,

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, astfel încât să

acorde mai mult decât s-a cerut, ci a respins apelurile pârâtelor, astfel că

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu putea fi

invocat.

recurs,

deși recurenta - pârâtă invocă

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, în

dezvoltarea acestuia enumeră mai multe dispoziții din Legea nr. 10/2001, fără

să arate în ce constă încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către

instanța de apel, motivarea referindu-se în realitate la aceleași considerente

avute în vedere de către instanța de apel, ceea ce echivalează cu o indicare

formală a motivului de casare.

Ca atare, motivul de recurs invocat este formal și nu

cuprinde critici cu privire la decizia recurată.

Nici critica privind greșita obligare a

pârâtei SC C.P.P. SA

la

plata cheltuielilor de judecată de către instanța de apel, nu poate fi primită.

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă

decizia instanței de apel, iar criticile formulate în recurs puteau viza doar

această hotărâre, iar nu modalitatea în care prima instanța a soluționat cauza

în fond.

Principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac

impune părților din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de

legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând

apel, nu formulează o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac

împotriva sentinței primei instanțe, nu are deschisă calea de atac a

recursului.

În fapt, recurenta supune spre analiză

critici formulate

omisso

medio

- trecând peste calea de atac a apelului -

cu privire la sentința tribunalului privind

obligarea

la plata cheltuielilor de judecată,

ceea ce nu poate

fi primit.

Cu privire la recursul pârâtei A.V.A.S.,

față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,

Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția

tardivității declarării recursului, invocată din oficiu la termenul din 30

aprilie 2010, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea

hotărârii.

Conform dispozițiilor art. 101

alin. (1) din același cod, termenele se calculează pe zile libere, calculate

fără a se lua în seamă nici ziua când a început și nici ziua când s-a sfârșit

termenul.

În speță, hotărârea a fost comunicată pârâtei A.V.A.S.

la data de 2 noiembrie 2009, astfel cum rezultă din dovada aflată la fila 63,

dosar apel, iar termenul în care se putea exercita recursul se sfârșea la 18 noiembrie

2009.

Recurenta A.V.A.S. a depus cererea de recurs la data

de 19 noiembrie 2009, astfel cum reiese din ștampila Curții de Apel Constanța,

aplicată pe adresa ce însoțea această cerere, aflată la fila 5, dosar recurs.

Recurenta avea posibilitatea să formuleze cerere de

repunere în termen, ceea ce nu a făcut.

Conform dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., "Neexercitarea

oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în

termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau

când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de

voința ei".

Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a

decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

Așa

fiind, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. urmează să fie respins ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.P.P.

SA și deciziei nr. 226/C din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 30 aprilie 2010.