ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2660/2010

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, reclamanta G.M.A.R. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA, solicitând, în principal, obligarea societății pârâte la restituirea în natură a imobilului situat în Stațiunea Mamaia, lotul nr. 19, careul 69, în suprafață de 320,55 mp, iar în subsidiar, în cazul imposibilității restituirii în natură, fie acordarea în compensare a unui teren echivalent ca valoare și cu aceleași caracteristici edilitare, fie, în ipoteza în care nici această măsură reparatorie nu este posibilă, obligarea pârâtei să propună acordarea de despăgubiri bănești, în condițiile legii. Prin cererea înaintată instanței la termenul din 26 februarie 2008, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a SC C.P.P.

SA, iar la termenul din 2 decembrie 2008, reclamanta a precizat că își extinde cadrul procesual prin chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, ca instituție publică implicată în privatizare, a A.V.A.S. Prin sentința civilă nr. 105 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC M.SA și a respins acțiunea față de această pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâta SC C.P.P. SA și a obligat această pârâtă să înainteze notificarea reclamantei către A.V.A.S., în vederea emiterii propunerii de stabilire a măsurilor reparatorii.

Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., cu consecința obligării acesteia să emită în favoarea reclamantei o propunere de acordare de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv și a fost obligată pârâta SC C.P.P. SA la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare a defunctului A.G., care a dobândit bunul în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria municipiului Constanța în anul 1935. În prezent, terenul este afectat de construcția restaurantului „P.”, proprietatea pârâtei SC C.P.P.

SA, iar restituirea în natură nu este posibilă datorită grevării terenului de edificii ridicate legal, anterior datei de 1 ianuarie 1990, situație care atrage incidența art. 10 alin. (2) teza II din Legea nr. 10/2001. Întrucât unitatea deținătoare a imobilului este o societate comercială privatizată integral, statul neavând calitatea de acționar, obligația de a emite o propunere de acordare a despăgubirilor incumbă, conform dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instituției publice implicată în privatizare, respectiv pârâtei A.V.A.S.. Apelurile declarate de pârâtele SC C.P.P. SA și A.V.A.S. au fost respinse de Curtea de Apel Cluj, Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 266/C din 5 octombrie 2009. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență următoarele: Reclamanta a formulat în termen notificarea nr. 145399 din 31 octombrie 2001, adresată Primăriei municipiului Constanța.

Cu adresa nr. 37924 din 21 martie 2007, Primăria municipiului Constanța a comunicat reclamantei situația juridică a terenului, respectiv împrejurarea că acesta este afectat de construcția restaurantului „P.”, iar în baza H.C.L.M nr. 164 din 08 august 1997 s-a emis, în favoarea SC M. SA, Acordul Consiliului local al municipiului Constanța, necesar obținerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, conform H.G. nr. 834/1991, reclamanta fiind îndrumată să se adreseze acestei societăți, care deține calitatea de unitate deținătoare. Urmare acestei adrese, reclamanta a formulat notificarea înregistrată sub nr. 117 din 27 iunie 2007 la B.E.J. V.S., adresată SC M. SA, redirecționată de aceasta către SC C.P.P.

SA, unitate care după divizarea SC M. SA, a preluat construcția restaurantului „P.”, construcție ce afectează integral terenul revendicat de reclamantă. Prin urmare, atât la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data formulării celor două notificări, adresate Primăriei municipiului Constanța și, respectiv SC M. SA, terenul era afectat de această construcție, aflându-se în proprietatea exclusivă a pârâtei SC C.P.P. SA, societate care, fiind integral privatizată, nu poate fi obligată să restituie în natură terenul afectat de o construcție proprietatea sa, față de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Întrucât întreaga documentație aferentă notificării nr. 117 din 27 iunie 2007 se află în posesia pârâtei SC C.P.P.

SA, unitate care nu este competentă să o soluționeze, s-a dispus trimiterea acestei notificări și a tuturor actelor care o însoțesc către A.V.A.S., în vederea emiterii unei propuneri motivate de acordare a despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aceasta fiind de altfel singura obligație stabilită în sarcina pârâtei SC C.P.P. SA. În ce privește apelul pârâtei A.V.A.S., s-a reținut, în esență, că privatizarea SC C.P.P. SA a fost realizată de FPS și, ulterior de A.P.A.P.S., iar conform O.U.G. nr. 296/2000 și O.U.G. nr. 23/2004, A.V.A.S. este succesoarea acestor instituții, astfel că reprezintă entitatea competentă să soluționeze notificarea reclamantei, conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei Curții de Apel Constanța au declarat recurs pârâtele SC C.P.P. SA și A.V.A.S. În recursul său, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., pârâta SC C.P.P. SA critică decizia recurată sub următoarele aspecte: 1. Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că, deși s-a stabilit că A.V.A.S. are calitatea de instituție implicată în privatizare în înțelesul dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fiind obligată să emită în favoarea reclamantei o propunere de acordare de despăgubiri, corespunzătoare valorii terenului, s-a dispus obligarea pârâtei SC C.P.P. SA să înainteze notificarea către A.V.A.S., deși această dispoziție reprezintă un non sens, raportat la faptul că notificarea a fost soluționată pe fond.

2. Calitatea de instituție publică care a efectuat privatizarea o are A.V.A.S. care, în măsura în care constată calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, are obligația să emită dispoziție, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, sens în care este nelegală și dispoziția privind obligarea pârâtei SC C.P.P. SA la plata cheltuielilor de judecată. Prin recursul formulat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta A.V.A.S. critică decizia recurată sub următoarele aspecte: A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă în cauză și nu poate fi obligată să se pronunțe asupra unei notificări cu a cărei soluționare nu a fost investită. Legea nr. 10/2001 instituie o procedură administrativă prealabilă și obligatorie, care nu a fost îndeplinită față de această instituție.

Prevederile deciziei nr. XX pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora instanța poate soluționa în fond notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, ca o sancțiune împotriva pasivității persoanei juridice legal investite, nu pot fi aplicate în speța de față, atâta vreme cât s-a stabilit că A.V.A.S. nu a fost investită de reclamantă cu soluționarea notificării, fapt care de altfel nu este contestat de părți. Solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului A.V.A.S., admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată: În ce privește recursul declarat de pârâta SC C.P.P.

SA, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: 1. Primul motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, nu poate fi primit, întrucât acest caz de casare nu este aplicabil hotărârilor de control judiciar prin care se păstrează în întregime soluțiile atacate, respingându-se calea de atac. În speță, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, astfel încât să acorde mai mult decât s-a cerut, ci a respins apelurile pârâtelor, astfel că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu putea fi invocat.

2. În ce privește al doilea motiv de recurs, deși recurenta - pârâtă invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, în dezvoltarea acestuia enumeră mai multe dispoziții din Legea nr. 10/2001, fără să arate în ce constă încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, motivarea referindu-se în realitate la aceleași considerente avute în vedere de către instanța de apel, ceea ce echivalează cu o indicare formală a motivului de casare. Ca atare, motivul de recurs invocat este formal și nu cuprinde critici cu privire la decizia recurată. Nici critica privind greșita obligare a pârâtei SC C.P.P. SA la plata cheltuielilor de judecată de către instanța de apel, nu poate fi primită.

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă decizia instanței de apel, iar criticile formulate în recurs puteau viza doar această hotărâre, iar nu modalitatea în care prima instanța a soluționat cauza în fond. Principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părților din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel, nu formulează o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, nu are deschisă calea de atac a recursului. În fapt, recurenta supune spre analiză critici formulate omisso medio - trecând peste calea de atac a apelului - cu privire la sentința tribunalului privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ceea ce nu poate fi primit.

Cu privire la recursul pârâtei A.V.A.S., față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu la termenul din 30 aprilie 2010, pe care o va admite, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii. Conform dispozițiilor art. 101 alin. (1) din același cod, termenele se calculează pe zile libere, calculate fără a se lua în seamă nici ziua când a început și nici ziua când s-a sfârșit termenul. În speță, hotărârea a fost comunicată pârâtei A.V.A.S. la data de 2 noiembrie 2009, astfel cum rezultă din dovada aflată la fila 63, dosar apel, iar termenul în care se putea exercita recursul se sfârșea la 18 noiembrie 2009. Recurenta A.V.A.S.

a depus cererea de recurs la data de 19 noiembrie 2009, astfel cum reiese din ștampila Curții de Apel Constanța, aplicată pe adresa ce însoțea această cerere, aflată la fila 5, dosar recurs. Recurenta avea posibilitatea să formuleze cerere de repunere în termen, ceea ce nu a făcut. Conform dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei". Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege. Așa fiind, recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

urmează să fie respins ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.P.P. SA și deciziei nr. 226/C din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 aprilie 2010.