ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 62/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 62/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursurilor civile

de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța la 26 iunie 2007, reclamantele G.M.A. și B.C. au chemat

în judecată pârâții P.M. Constanța și M. Constanța prin P. solicitând obligarea

acestora la restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de

316 mp și construcție P +1 situat în Constanța, B-dul Mamaia sau la măsuri

reparatorii prin echivalent, precum și la cheltuielile de judecată ocazionate

de proces.

În motivarea acțiunii întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 22, 25 și 26 din Legea

nr. 10/2001, reclamantele au arătat că sunt moștenitoarele (în baza

certificatului de moștenitor

nr. 201 din 7 octombrie 2002)

proprietarului B.l. (decedat la 11 mai 1969), autorul acestora cumpărând

imobilul conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1150 din 3 aprilie 1914,

care ulterior a fost preluat abuziv de stat, în baza Decretului nr. 92/1950,

fiind consemnat în poziția nr. 53 din anexa la decret.

Reclamantele au susținut că, ulterior

apariției Legii nr. 10/2001 au notificat, la 23 mai 2001 Inspectoratul de

Poliție Constanța, cu cererea de restituire în natură sau prin echivalent a

imobilului și că, notificatorul Ie-a comunicat că imobilul este ocupat de o

policlinică în baza unui contract de închiriere, notificarea fiind înaintată P.

Constanța.

La termenul din 15 ianuarie 2008,

reclamantele și-au precizat acțiunea arătând că solicită restituirea în natură

a imobilului mai sus individualizat și a celui situat în Constanța,B-dul Mamaia

sau obligarea pârâților la măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin sentința civilă nr. 1506 din 2

decembrie 2008, Tribunalul Constanta a admis în parte acțiunea, a obligat

pârâții să restituie în natură reclamantelor imobilul format din teren în

suprafață de 329 mp, identificat în raportul de expertiză și construcția P + 1

edificată pe aceste teren, precum și suprafața de 84,01 mp identificată în

același raport de expertiză.

A respins cererea de restituire în

natură a terenului în suprafață de 222,98 mp ca neîntemeiată.

A dispus obligarea pârâților să facă o

propunere de acordare de despăgubiri pentru imobilul ce nu poate fi restituit

în natură, situat în Constanța, B-dul Mamaia, format din construcțiile

înstrăinate numiților P.A. și N.M. și teren în suprafață de 222,98 mp, cu

obligarea pârâților la 700 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin notificarea nr. 161 din 23 mai 2001, reclamantele au

solicitat P. Constanța restituirea în echivalent a imobilului compus din

construcție și teren în suprafață de 316 mp, în B-dul Mamaia, imobil ce a fost

deținut în proprietate de tatăl lor, B.l., trecut apoi în proprietatea

statului, în baza Decretului nr. 92/1950 și vândut în anul 1996, chiriașilor P.A.

și N.M., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 27183 din 30 septembrie 1996,

în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin actul de vânzare-cumpărare din

1914, autorul B.l. a dobândit în proprietate, prin cumpărare de la Primăria

Constanța, un loc de casă în suprafață de 639 mp, trecut în planul parcelar al

Cartierului Românesc la lot nr. 1 careu 199, conform extrasului

nr. 1574 din 14 mai 1996 emis de D.J.A.S. Constanta.

Ulterior, conform fișei de date pentru

cartea funciară întocmită la 28 octombrie 1940, B.l. apare înregistrat cu un

imobil situat în Constanța, B-dul Regina Măria, colț cu B-dul I.Gh. Duca și

str. Dacia, cu un teren în suprafață de 639 mp, dobândit prin cumpărare de la

Primăria Constanța, în baza contractului autentificat sub nr. 859/1914, pe care

sunt situate două corpuri de clădiri: „casa mare” cu destinația locuință,

formată din subsol alcătuit din două camere și 2 beciuri, parter, 5 camere,

baie, antreu și etaj, 5 camere, baie, antreu și „corpul din curte” alcătuit din

subsol-beci și parter, 4 camere, bucătărie, antreu.

Conform adresei nr. 16656 din 15

noiembrie 2002 a S.P.I.T.V.B.L. Constanța, B.l. a fost înscris în Registrul

matricol preluat de la Administrația Financiară, la matricola nr. 625 în

perioada 1942-1950 cu un imobil format din 2 corpuri, corpul

I

parter și etaj, închiriat și corpul

II,

parter, format din 2 apartamente, ap. l,

4 camere, locuință închiriată și apart.

II,

1 cameră și marchiză, locuință închiriată.

Ulterior naționalizării, în perioada

1952-1990, pentru imobilul situat în B-dul Lenin figurează I.L.L. Locativa cu

imobil format din locuință și teren în suprafață de 630 mp

Imobilul a fost

împărțit conform destinației inițiale în două unități locative, astfel cum au

fost individualizate și în actul de

naționalizare, identificat în B-dul Mamaia.

S-a mai reținut de tribunal că, pentru

corpul situat la adresa din B-dul Mamaia, fostul „corp

II

din curte” conform foii de carte funciară, unitatea care

administra locuințele R.A.E.D.P.P. Ie-a vândut persoanelor care le-au ocupat cu

titlul de chirie, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 27709 din 18

noiembrie 1996, N.M. a devenit proprietara unei camere de locuit în suprafață

de 18,78 mp și asupra unei cote indivize de 2,19 din suprafața de folosință

comună (imobil in suprafață de 20,97 mp și pivniță de 5 mp, conform adresei nr.

125822 din 19 noiembrie 2005 a S.P.I.T.V.B.L. Constanța) dobândind și folosința

unui teren aferent măsurând 18,87 mp

.

Prin contractul nr. 27163 din 18

noiembrie 1996, P.A. și G.A. au devenit proprietarii locuinței pe care o ocupau

cu chirie din anul 1994, formată din 3 camere și hol în suprafață de 75 mp.

Cealaltă unitate locativă din B-dul

Mamaia a fost folosită pentru sediul Policlinicii M.A.I., în baza contractului

de închiriere încheiat cu R.A.E.D.P.P. nr. 14 din 01 septembrie 1997 contract

ce a fost prelungit în mod succesiv, prin contractele nr. 14 din 29 octombrie 2001

și nr. 14 din 06 iulie 2005, actul adițional nr. 1324 din 22 februarie 2007.

Din raportul de expertiză dispus și

efectuat în cauză, completat cu răspunsul la obiecțiuni, cele două unități

locative au fost individualizate astfel:

din construcție C.M.C. – C.M.P. și teren în suprafață de 329,1 mp;

aparținând familiei P.A. și N.M. și teren în suprafață de 222.98 mp

care sunt edificate 4 garaje, care nu este inclus în niciunul din cele 2

imobile anterioare. Rezultă așadar, o suprafață de 636,09 mp ce include și

suprafața ocupată de garaje și care corespunde actului de proprietate al

reclamantelor, autorul acestuia cumpărând de la Primărie un lot de casă de 639

mp.

În raport de situația juridică a

imobilelor, tribunalul a considerat că sunt incidente prevederile art. 1 alin.

(1) și art. 7 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care imobilele preluate în mod

abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane

juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate

de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se

restituie în natură în condițiile legii și că,

sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire

în natură sau, după caz,

prin echivalent, persoanele fizice, proprietari

ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau moștenitorii

legali și testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, în temeiul art. 3 alin.

(1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Cât privește construcția „corpul din

curte” s-a reținut că aceasta a fost preluată de la autorul reclamantelor care,

urmare contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27709/1996 și nr. 27163/1996 a

fost cumpărată de chiriașii N.M. și respectiv P.A., G.A. de la R.A.D.E.P.P.

primind în folosință pe toată durata existenței construcției un teren măsurând

97,87 mp, în raport de care s-au stabilit măsuri reparatorii.

Împotriva sentinței Tribunalului

Constanța au declarat apel, reclamanții și pârâții, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, în apelul declarat de

reclamantele G.M.A. și B.C. s-au adus critici, în sensul că instanța de fond a

respins greșit cererea de restituire în natură a suprafeței de 114,12 mp teren

situat în Constanța, B-dul Mamaia identificată în raportul de expertiză prin

împrejmuirea HIJKLM, a interpretat eronat noțiunea de „teren aferent

construcțiilor” înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 și că și-a depășit

atribuțiile stabilite prin Legea nr. 10/2001 acordându-le chiriașilor pe lângă

dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor ce le-au fost

înstrăinate și dreptul de folosință a terenului din jurul construcțiilor, în

suprafață de 114,12 mp.

S-a susținut de apelantele-reclamante

că instanța de fond a ignorat prevederile legale în vigoare, respectiv Legea

nr. 112/1995 și normele de aplicare a acesteia aprobate prin H.G. nr. 11/1997, că

hotărârea tribunalului a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile

în care s-au stabilit măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, deși

exista posibilitatea restituirii în natură pentru suprafața de 114,12 mp și că

sentința apelată încalcă practica C.E.D.O.

Apelul promovat de pârâții P.M. Constanța

și M. Constanța prin primar critică soluția instanței de fond sub aspectul

restituirii unei suprafețe de teren mai mare decât cea solicitată.

Astfel, s-a arătat de pârâți că,din

cuprinsul celor două notificări rezultă că reclamantele au solicitat

restituirea în natură a suprafaței de 316 mp și a construcției P + 1, iar

instanța soluționând cererea a obligat pârâții să restituie în natură 329 mp și

84,01 mp, iar pentru diferența de până la 639 mp i-a obligat să facă o

propunere de acordare de despăgubiri, fără a avea în vedere faptul că prin

notificare s-au solicitat 316 mp, instanța acordând un plus petita.

S-a afirmat în motivarea apelului că,

în mod eronat instanța a dispus restituirea unei suprafețe de teren mai mare

decât cea pentru care s-a formulat notificarea, deși reclamantele, pe parcursul

judecății și-au precizat acțiunea solicitând restituirea imobilului alăturat,

situat în B-dul Mamaia nr. 1, respectiv diferența de teren pentru care autorul

acestora a deținut titlul de proprietate.

Prin decizia nr. 124/ C din 6 mai

2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie litigii de

muncă și asigurări sociale, a respins apelurile reclamantelor și pârâților.

Pentru a decide ca atare, instanța de

control judiciar ordinar a reținut următoarele:

Răspunzând motivelor de apel formulate

de reclamante, instanța de control judiciar a apreciat că, în mod corect, cu

respectarea art. 1, 7 și 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanța de fond

dând prevalentă principiului restituirii în natură, astfel cum s-a solicitat, a

dispus restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, reclamantele G.A.M. și

B.C. au solicitat conform notificărilor nr. 161 din 23 mai 2001 și nr. 163 din

aceeași dată, restituirea în natură a întregului imobil situat în Constanța,

B-dul Mamaia, compus din teren în suprafață de 316 mp și construcție P + 1 și

323 mp și construcție.

Întrucât unitatea deținătoare nu a

emis decizie sau dispoziție motivată în termenul prevăzut de lege, reclamantele

s-au adresat Tribunalului Constanța, secția civilă, solicitând

restituirea în natură a imobilelor mai sus

individualizate sau măsuri reparatorii prin echivalent.

Instanța considerând lipsa răspunsului

la cele două notificări, un refuz nejustificat, a purces la soluționarea

cauzei, dispunând restituirea în natură a imobilului, compus din teren în

suprafață de 329 mp și construcție edificată pe acesta, precum și la suprafața

de 84,01 mp.

Cererea de restituire în natură a

suprafeței de 222,98 mp teren a fost respinsă cu motivarea că imobilul este

ocupat, pârâții fiind obligați să acorde măsuri reparatorii pentru această

suprafață de teren și pentru construcțiile înstrăinate lui P.A. și N.M.

Instanțele au respins

cererea de restituire a terenului în suprafață de 114,12 mp,

întrucât aceasta

este aferentă construcțiilor înstrăinate chiriașilor le asigură și le este

necesară acestora din urmă pentru buna

funcționare, conform

art.

11

pct. 5 din

Legea nr. 10/2001 și Normelor metodologice de aplicare a acesteia.

S-a apreciat că

această suprafață de teren nu este liberă, astfel cum susțin

reclamantele și

nu poate fi restituită, fiind aferentă utilizării celor două locuințe

înstrăinate

familiilor de

chiriași, actualmente proprietari ai construcțiilor.

S-a menționat că

potrivit art. 33 din Normele metodologice privind aplicarea Legii

nr. 112/1995,

republicată în baza

art. 11

din H.G. nr. 11/1997 „în situațiile de vânzare către

chiriași a

apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor

aferente,

dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu

respectarea art. 26 alin.

ultim

din aceeași lege.

Textul art. 26

alin. ultim al Legii nr. 112/1995 prevede că „suprafețele de teren preluate de

stat sau alte

persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și

care

depășesc

suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului”.

Din interpretarea

textelor rezultă astfel că, dacă terenurile ce depășesc suprafețele

aferente

construcțiilor rămân în proprietatea statului, per a contrario, cele care nu

depășesc

această suprafață, respectiv cele care asigură o utilizare normală a

construcției, se

dobândesc în virtutea legii în proprietate, odată cu

cumpărarea construcției.

S-a arătat că,

în speță, chiriașii au cumpărat numai spațiile de locuit, iar terenul aferent

care asigură

utilizarea normală a construcțiilor în suprafață de 222,98 mp, în care este

inclusă și

suprafață de 114,12 mp a cărei restituire au solicitat-o reclamantele și pentru

care

s-a

propus acordarea de despăgubiri în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, a

fost atribuită

în

folosință.

Astfel,

criticile din apel ale reclamantelor au fost înlăturate,constatându-se că

tribunalul

nu a interpretat eronat noțiunea de teren aferent construcțiilor

înstrăinate în temeiul Legii

nr. 112/1995, a aplicat corect dispozițiile legale în

vigoare și nu a fost încălcată practica Curții

Europene, întrucât prin hotărârea

pronunțată,instanța de fond a dispus restituirea construcției

și a terenului în

suprafață de 329 mp și 84,01 mp plus construcție,iar pentru terenul în

suprafață de

222,98 mp și construcție situate în B-dul Mamaia, s-a propus acordarea de

măsuri reparatorii în condițiile art.

26 din Legea nr. 10/2001.

S-a concluzionat

că, dându-se eficiență principiului prevalentei restituirii în natură a

imobilului și asigurându-se dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafața

ocupată, autorul

reclamantelor deposedat în mod abuziv, a primit

satisfacția reparării și redobândirii dreptului

de proprietate în natură și prin

măsuri reparatorii, ca urmare a admiterii în parte acțiunii

formulată de reclamante, în calitate

de moștenitoare a acestuia.

Referitor la

apelul declarat de pârâții P.M. Constanța și M.

Constanța prin P., acesta a fost

respins, apreciindu-se că s-a dispus restituirea

imobilului în configurarea pe care

pe care acesta îl avea, în ceea ce privește suprafață totală,

când autorul B.l.

îl dobândise prin actul de cumpărare de la P. Constanța, în baza contractului

încheiat la 3 aprilie 1914 și transcris la Tribunalul Constanța, în Registrul

nr. 59/1914, astfel cum acesta a fost

identificat în actul de dobândire.

Decizia

pronunțată de Curtea de Apel Constanța a făcut obiectul criticilor formulate de

reclamante și de pârâți,

în recursurile declarate de aceștia în cauză.

Recursul reclamantelor G.M.A. și B.C. vizează

ciritici ce au fost încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 9, pct. 4 și pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, se invocă de către reclamante

lipsa de temei legal a deciziei atacate, prin care instanța a respins cererea

de restituie în natură a suprafeței de teren de 114,12 mp situată în Constanța,

B-dul Mamaia; interpretarea și aplicarea greșită a noțiunii de „teren aferent

construcției” înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 către foștii chiriași;

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de apel, în

legătură cu interpretarea dată noțiunii de „teren aferent construcției” și

lipsa motivelor pe care se sprijină decizia instanței de apel în sensul art.

304 pct. 7 C. proc. civ.

În recursul declarat de pârâții P.M. Constanța

și M. Constanța prin P. a fost reiterat motivul din apel, privitor la greșita

restituire a unei suprafețe de teren mai mare decât aceea pentru care s-a

formulat notificarea (plus petita) în raport de obiectul învestirii și de

titlul de proprietate al autorului reclamantelor, titlu dobândit în anul 1914.

Recursul reclamantelor este fondat și

urmează a fi admis pentru considerentele ce succed.

Noțiunea de „teren aferent” nu a fost

corect lămurită de instanță, aceasta întrucât terenul aferent nu înseamnă

întreaga suprafață adiacentă construcției, care poate fi mai mare decât cea

necesară exploatării construcțiilor și anexelor, făcându-se distincție între

terenul aferent și cel necesar.

Reclamanții au criticat respingerea

cererii de restituire în natură a suprafeței de 114,12 mp, motivat de

împrejurarea că au fost cumpărate de chiriași numai spațiile de locuit, iar

terenul aferent care asigură utilizarea normală a construcțiilor în suprafață

de 222,98 mp în care este inclusă și suprafața de 114,12 mp este liber.

Or, o asemenea constatare vine în

contradicție cu conținutul contractelor de vânzare-cumpărare, potrivit cărora,

obiect al înstrăinării l-a reprezentat locuința, terenul de sub construcție

depășind suprafața construită.

Conform contractelor de

vânzare-cumpărare nr. 27709 din 18 noiembrie 1996 și nr. 27163 din aceeași

dată, a fost înstrăinat numiților N.M., P.A. și G.A., corpul de clădire situat

în Constanța, B-dul Mamaia și li s-a acordat dreptul de folosință privind

suprafața de 108,86 mp (N.M. a dobândit folosința terenului aferent

construcției de 18,87 mp, iar soții P. folosința asupra unei suprafețe de 75

mp).

Transmiterea dreptului de proprietate

asupra terenului aferent construcției este una convențională, ea neoperând de

drept, în temeiul legii.

Potrivit art. 9 din Hotărârea nr.

11/1997 din 29 ianuarie 1997 (M. Of., nr. 16/4.02.1997), pentru modificarea și

completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru

reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe,

trecute în proprietatea statului, stabilite prin H.G. nr. 20/1996, art. 33 va avea

următorul conținut „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor

și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul

de proprietate de dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea

dispozițiilor art. 26 alin. ultim din lege”.

Cadrul normativ reglementat de textul

menționat din Hotărârea nr. 11/1997 pentru modificarea și completarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, permite ca odată cu imobilul -

construcție, să poată fi înstrăinat și terenul aferent acestuia, concretizarea

vocației la dobândirea dreptului, urmând a se realiza prin perfectarea

contractului de vânzare-cumpărare.

Or,în aceste sens, instanța de apel

trebuie să se preocupe de stabilirea naturii juridice a terenului care excede

suprafeței menționate în cele două contracte, mai sus individualizate, pentru

că, în măsura în care aceasta depășește suprafața necesară exploatării în

condiții normale a celor două construcții, regimul juridic al acestuia este

acela de obiect al proprietății statului, conform art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 112/1995 și, ca atare este supus restituirii în natură, conform Legii nr.

10/2001.

Critica privind interpretarea noțiunii

de „teren aferent construcțiilor” urmează a fi apreciată ca fondată și, față de

insuficienta lămurire a situației juridice a terenului, recursul reclamantelor

va fi admis, în sensul casării în parte a deciziei, conform art. 312 alin. (2)

și art. 313 C. proc. civ. și trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului

declarat de reclamante, aceleiași instanțe.

Astfel, în rejudecare, instanța va

lămuri care este suprafața de teren liberă și care este suprafața de teren

aferentă construcției si se va avea în vedere stabilirea măsurilor reparatorii

ce se cuvin fostului proprietar asupra terenului, cu respectarea principiului

restituirii în natură și a verificării modalității în care acesta este

compatibil cu situația deținerii proprietății construcției de pe teren, de

către alte persoane.

Este de observat că instanța de apel a

respins în mod greșit solicitarea de efectuare a unui supliment la raportul de

expertiză, care să fi avut ca obiectiv determinarea terenului necesar folosirii

celor două construcții, întrucât astfel cum s-a arătat, terenul aferent nu

înseamnă întreaga suprafață adiacentă construcției.

Structurată formal și pe motivul

indicat ca fiind art. 304 pct. 4 C. proc. civ., critica din recursul

reclamantelor ce vizează „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” nu

poate fi primită, în accepțiunea consacrată de doctrină, acestei noțiuni,

sintagma săvârșirii unui „exces de putere” având semnificația, fie a

pronunțării unei hotărâri judecătorești, fără nici o competență în acea

problemă, fie a evocării situației în care instanța săvârșește orice alt act de

procedură, în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege, ceea ce

nu se regăsește în speță.

Referitor la motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cu care „modificarea sau

casarea unei hotărâri se poate cere, când hotărârea nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii” se impun următoarele precizări.

Instanța de apel a răspuns criticilor,

fără însă a analiza cu acuratețe noțiunea de „teren aferent construcțiilor”,

preluând soluția instanței de fond și interpretarea acesteia,.

Motivarea deciziei nu poate să fie

implicită, ci trebuie să se refere în concret la argumentele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței în aceste sens, de a păstra

interpretarea dată de instanța de fond.

Argumentele juridice trebuie să se

raporteze pe de o parte la susținerile părților și la apărările acestora, iar

pe de altă parte la dispozițiile legale aplicabile.

Sub aceste aspect nu se poate reține

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

În acest sens, instanța de apel a

respins cererea formulată de apelantele-reclamante, prin care acestea au

solicitat proba cu expertiză tehnică (supliment) având ca obiectiv determinarea

suprafeței aferente imobilului, construcție situat în Constanța, B-dul Mamaia,

necesară în vederea utilizării normale a acesteia ținând seama de poziționarea

sa, conform notei de probatorii de la dosar apel și cuprinsă în conținutul

motivelor de apel, fără a motiva de ce a respins această probă.

Proba cu suplimentul la expertiză

imobiliară a fost solicitată de reclamante tocmai pentru a lămuri situația

„terenului aferent construcției” fiind strâns legată de motivul de apel

referitor la respingerea cererii de restituire în natură a terenului de 114,12

mp, pertinentă în considerarea caracterului devolutiv al căii ordinare de atac,

utilă în lămurirea situație de fapt, instanța de apel nemotivând în niciun fel

respingerea acesteia.

În concluzie, susținerile realizate de

instanța de apel care a preluat interpretarea instanței de fond dată noțiunii

de „teren aferent construcției”, a respins neargumentat proba cu suplimentul la

expertiză imobiliară și a stabilit, fără a analiza, afirmația potrivit cu care

nu au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., nu sunt de

natură a întruni în totalitate exigențele prevederilor cuprinse în art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ., mai sus evocat.

Cât privește recursul pârâților P.M. Constanța

și M. Constanța prin P., critica privind acordarea unui „plus petita” nu este

fondată, întrucât, astfel cum rezultă din precizarea la acțiune și din

conținutul celor două notificări nr. 161 și nr. 163 emise la 23 mai 2001, prin

acțiune, instanța a fost învestită cu cererea de restituire în natură a

întregului imobil situat în Constanța, B-dul Mamaia compus din teren în

suprafață de 316 mp și construcția P + 1 și nr. x A, compus din teren în

suprafață de 329 mp și construcție.

Potrivit art. 22 din Legea nr.

10/2001, „persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare a

bunului, solicitând restituirea în natură a imobilului în cazul în care sunt

solicitate mai multe imobile se va face o notificare pentru fiecare imobil”.

S-a argumentat că imobilul a aparținut

în proprietate autorului reclamantelor, anume B.l. și a fost dobândit prin

vânzare-cumpărare de la P. Constanța, în baza contractului de proprietate

încheiat la data de 3 aprilie 1914 și transcris la Tribunalul Constanța în

Registrul nr. 59/1914.

În actul de proprietate, imobilul ce

formează obiectul litigiului de față a fost identificat ca „un loc de casă

delimitat și trecut în planul de parcelare al Cartierului Românesc sub numele

de lotul 1 din careul 199, în suprafață de 639 mp.”

De asemenea instanțele au stabilit

corect, verificând foaia de carte funciară a imobilului, că B.l. era

proprietarul imobilului situat în Constanța, B-dul Regina Măria, în anexa la

Decretul nr. 92/1950, la poziția nr. 53, figurând ca persoană deposedată B.l., cu

imobilul din Str. Lenin (aceasta fiind denumirea de la data respectivă a

străzii) nr. x și nr. x A, astfel încât nu este incident motivul prevăzut de

art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanța a acordat un „plus petita”

în raport de obiectul învestirii.

Așa fiind, Înalta Curte va admite

recursul reclamantelor, va casa în parte decizia Curții de Apel Constanța și va

trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamante, aceleiași

instanțe.

În raport de respingerea recursului

declarat de pârâți, conform art. 312 alin. (1) teza a

II-

a C. proc. civ., Înalta Curte va menține celelalte

dispoziții ale deciziei pronunțată de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantele G.M.A. și B.C. împotriva deciziei nr. 124/ C din 6 mai

2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă minori și

familie litigii de muncă și asigurări

sociale.

Casează în parte

decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de

reclamante

împotriva sentinței civile nr. 1506 din 2 decembrie 2008 a Tribunalului

Constanța,

aceleiași

instanțe.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâții P.M. Constanța și

M. Constanța prin P. împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.