ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 62/2010

Deliberând asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 26 iunie 2007, reclamantele G.M.A. și B.C. au chemat în judecată pârâții P.M. Constanța și M. Constanța prin P. solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 316 mp și construcție P +1 situat în Constanța, B-dul Mamaia sau la măsuri reparatorii prin echivalent, precum și la cheltuielile de judecată ocazionate de proces. În motivarea acțiunii întemeiată în drept pe dispozițiile art. 22, 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, reclamantele au arătat că sunt moștenitoarele (în baza certificatului de moștenitor nr. 201 din 7 octombrie 2002) proprietarului B.l.

(decedat la 11 mai 1969), autorul acestora cumpărând imobilul conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1150 din 3 aprilie 1914, care ulterior a fost preluat abuziv de stat, în baza Decretului nr. 92/1950, fiind consemnat în poziția nr. 53 din anexa la decret. Reclamantele au susținut că, ulterior apariției Legii nr. 10/2001 au notificat, la 23 mai 2001 Inspectoratul de Poliție Constanța, cu cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului și că, notificatorul Ie-a comunicat că imobilul este ocupat de o policlinică în baza unui contract de închiriere, notificarea fiind înaintată P. Constanța. La termenul din 15 ianuarie 2008, reclamantele și-au precizat acțiunea arătând că solicită restituirea în natură a imobilului mai sus individualizat și a celui situat în Constanța,B-dul Mamaia sau obligarea pârâților la măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin sentința civilă nr. 1506 din 2 decembrie 2008, Tribunalul Constanta a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții să restituie în natură reclamantelor imobilul format din teren în suprafață de 329 mp, identificat în raportul de expertiză și construcția P + 1 edificată pe aceste teren, precum și suprafața de 84,01 mp identificată în același raport de expertiză. A respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 222,98 mp ca neîntemeiată. A dispus obligarea pârâților să facă o propunere de acordare de despăgubiri pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură, situat în Constanța, B-dul Mamaia, format din construcțiile înstrăinate numiților P.A. și N.M. și teren în suprafață de 222,98 mp, cu obligarea pârâților la 700 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin notificarea nr. 161 din 23 mai 2001, reclamantele au solicitat P. Constanța restituirea în echivalent a imobilului compus din construcție și teren în suprafață de 316 mp, în B-dul Mamaia, imobil ce a fost deținut în proprietate de tatăl lor, B.l., trecut apoi în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950 și vândut în anul 1996, chiriașilor P.A. și N.M., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 27183 din 30 septembrie 1996, în temeiul Legii nr. 112/1995. Prin actul de vânzare-cumpărare din 1914, autorul B.l. a dobândit în proprietate, prin cumpărare de la Primăria Constanța, un loc de casă în suprafață de 639 mp, trecut în planul parcelar al Cartierului Românesc la lot nr. 1 careu 199, conform extrasului nr. 1574 din 14 mai 1996 emis de D.J.A.S.

Constanta. Ulterior, conform fișei de date pentru cartea funciară întocmită la 28 octombrie 1940, B.l. apare înregistrat cu un imobil situat în Constanța, B-dul Regina Măria, colț cu B-dul I.Gh. Duca și str. Dacia, cu un teren în suprafață de 639 mp, dobândit prin cumpărare de la Primăria Constanța, în baza contractului autentificat sub nr. 859/1914, pe care sunt situate două corpuri de clădiri: „casa mare” cu destinația locuință, formată din subsol alcătuit din două camere și 2 beciuri, parter, 5 camere, baie, antreu și etaj, 5 camere, baie, antreu și „corpul din curte” alcătuit din subsol-beci și parter, 4 camere, bucătărie, antreu. Conform adresei nr. 16656 din 15 noiembrie 2002 a S.P.I.T.V.B.L.

Constanța, B.l. a fost înscris în Registrul matricol preluat de la Administrația Financiară, la matricola nr. 625 în perioada 1942-1950 cu un imobil format din 2 corpuri, corpul I parter și etaj, închiriat și corpul II, parter, format din 2 apartamente, ap. l, 4 camere, locuință închiriată și apart. II, 1 cameră și marchiză, locuință închiriată. Ulterior naționalizării, în perioada 1952-1990, pentru imobilul situat în B-dul Lenin figurează I.L.L. Locativa cu imobil format din locuință și teren în suprafață de 630 mp Imobilul a fost împărțit conform destinației inițiale în două unități locative, astfel cum au fost individualizate și în actul de naționalizare, identificat în B-dul Mamaia. S-a mai reținut de tribunal că, pentru corpul situat la adresa din B-dul Mamaia, fostul „corp II din curte” conform foii de carte funciară, unitatea care administra locuințele R.A.E.D.P.P.

Ie-a vândut persoanelor care le-au ocupat cu titlul de chirie, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 27709 din 18 noiembrie 1996, N.M. a devenit proprietara unei camere de locuit în suprafață de 18,78 mp și asupra unei cote indivize de 2,19 din suprafața de folosință comună (imobil in suprafață de 20,97 mp și pivniță de 5 mp, conform adresei nr. 125822 din 19 noiembrie 2005 a S.P.I.T.V.B.L. Constanța) dobândind și folosința unui teren aferent măsurând 18,87 mp . Prin contractul nr. 27163 din 18 noiembrie 1996, P.A. și G.A. au devenit proprietarii locuinței pe care o ocupau cu chirie din anul 1994, formată din 3 camere și hol în suprafață de 75 mp. Cealaltă unitate locativă din B-dul Mamaia a fost folosită pentru sediul Policlinicii M.A.I., în baza contractului de închiriere încheiat cu R.A.E.D.P.P.

nr. 14 din 01 septembrie 1997 contract ce a fost prelungit în mod succesiv, prin contractele nr. 14 din 29 octombrie 2001 și nr. 14 din 06 iulie 2005, actul adițional nr. 1324 din 22 februarie 2007. Din raportul de expertiză dispus și efectuat în cauză, completat cu răspunsul la obiecțiuni, cele două unități locative au fost individualizate astfel: 1. imobilul din B-dul Mamaia alcătuit din construcție C.M.C. – C.M.P. și teren în suprafață de 329,1 mp; 2. imobilul din B-dul Mamaia, locuințe aparținând familiei P.A. și N.M. și teren în suprafață de 222.98 mp 3. teren în suprafață de 84,01 mp pe care sunt edificate 4 garaje, care nu este inclus în niciunul din cele 2 imobile anterioare. Rezultă așadar, o suprafață de 636,09 mp ce include și suprafața ocupată de garaje și care corespunde actului de proprietate al reclamantelor, autorul acestuia cumpărând de la Primărie un lot de casă de 639 mp.

În raport de situația juridică a imobilelor, tribunalul a considerat că sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1) și art. 7 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură în condițiile legii și că, sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau moștenitorii legali și testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Cât privește construcția „corpul din curte” s-a reținut că aceasta a fost preluată de la autorul reclamantelor care, urmare contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27709/1996 și nr. 27163/1996 a fost cumpărată de chiriașii N.M. și respectiv P.A., G.A. de la R.A.D.E.P.P. primind în folosință pe toată durata existenței construcției un teren măsurând 97,87 mp, în raport de care s-au stabilit măsuri reparatorii. Împotriva sentinței Tribunalului Constanța au declarat apel, reclamanții și pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, în apelul declarat de reclamantele G.M.A. și B.C.

s-au adus critici, în sensul că instanța de fond a respins greșit cererea de restituire în natură a suprafeței de 114,12 mp teren situat în Constanța, B-dul Mamaia identificată în raportul de expertiză prin împrejmuirea HIJKLM, a interpretat eronat noțiunea de „teren aferent construcțiilor” înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 și că și-a depășit atribuțiile stabilite prin Legea nr. 10/2001 acordându-le chiriașilor pe lângă dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor ce le-au fost înstrăinate și dreptul de folosință a terenului din jurul construcțiilor, în suprafață de 114,12 mp. S-a susținut de apelantele-reclamante că instanța de fond a ignorat prevederile legale în vigoare, respectiv Legea nr. 112/1995 și normele de aplicare a acesteia aprobate prin H.G.

nr. 11/1997, că hotărârea tribunalului a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care s-au stabilit măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, deși exista posibilitatea restituirii în natură pentru suprafața de 114,12 mp și că sentința apelată încalcă practica C.E.D.O. Apelul promovat de pârâții P.M. Constanța și M. Constanța prin primar critică soluția instanței de fond sub aspectul restituirii unei suprafețe de teren mai mare decât cea solicitată. Astfel, s-a arătat de pârâți că,din cuprinsul celor două notificări rezultă că reclamantele au solicitat restituirea în natură a suprafaței de 316 mp și a construcției P + 1, iar instanța soluționând cererea a obligat pârâții să restituie în natură 329 mp și 84,01 mp, iar pentru diferența de până la 639 mp i-a obligat să facă o propunere de acordare de despăgubiri, fără a avea în vedere faptul că prin notificare s-au solicitat 316 mp, instanța acordând un plus petita.

S-a afirmat în motivarea apelului că, în mod eronat instanța a dispus restituirea unei suprafețe de teren mai mare decât cea pentru care s-a formulat notificarea, deși reclamantele, pe parcursul judecății și-au precizat acțiunea solicitând restituirea imobilului alăturat, situat în B-dul Mamaia nr. 1, respectiv diferența de teren pentru care autorul acestora a deținut titlul de proprietate. Prin decizia nr. 124/ C din 6 mai 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelurile reclamantelor și pârâților.

Pentru a decide ca atare, instanța de control judiciar ordinar a reținut următoarele: Răspunzând motivelor de apel formulate de reclamante, instanța de control judiciar a apreciat că, în mod corect, cu respectarea art. 1, 7 și 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanța de fond dând prevalentă principiului restituirii în natură, astfel cum s-a solicitat, a dispus restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, reclamantele G.A.M. și B.C. au solicitat conform notificărilor nr. 161 din 23 mai 2001 și nr. 163 din aceeași dată, restituirea în natură a întregului imobil situat în Constanța, B-dul Mamaia, compus din teren în suprafață de 316 mp și construcție P + 1 și 323 mp și construcție. Întrucât unitatea deținătoare nu a emis decizie sau dispoziție motivată în termenul prevăzut de lege, reclamantele s-au adresat Tribunalului Constanța, secția civilă, solicitând restituirea în natură a imobilelor mai sus individualizate sau măsuri reparatorii prin echivalent.

Instanța considerând lipsa răspunsului la cele două notificări, un refuz nejustificat, a purces la soluționarea cauzei, dispunând restituirea în natură a imobilului, compus din teren în suprafață de 329 mp și construcție edificată pe acesta, precum și la suprafața de 84,01 mp. Cererea de restituire în natură a suprafeței de 222,98 mp teren a fost respinsă cu motivarea că imobilul este ocupat, pârâții fiind obligați să acorde măsuri reparatorii pentru această suprafață de teren și pentru construcțiile înstrăinate lui P.A. și N.M. Instanțele au respins cererea de restituire a terenului în suprafață de 114,12 mp, întrucât aceasta este aferentă construcțiilor înstrăinate chiriașilor le asigură și le este necesară acestora din urmă pentru buna funcționare, conform art. 11 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 și Normelor metodologice de aplicare a acesteia.

S-a apreciat că această suprafață de teren nu este liberă, astfel cum susțin reclamantele și nu poate fi restituită, fiind aferentă utilizării celor două locuințe înstrăinate familiilor de chiriași, actualmente proprietari ai construcțiilor. S-a menționat că potrivit art. 33 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, republicată în baza art. 11 din H.G. nr. 11/1997 „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea art. 26 alin. ultim din aceeași lege. Textul art. 26 alin. ultim al Legii nr. 112/1995 prevede că „suprafețele de teren preluate de stat sau alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului”.

Din interpretarea textelor rezultă astfel că, dacă terenurile ce depășesc suprafețele aferente construcțiilor rămân în proprietatea statului, per a contrario, cele care nu depășesc această suprafață, respectiv cele care asigură o utilizare normală a construcției, se dobândesc în virtutea legii în proprietate, odată cu cumpărarea construcției. S-a arătat că, în speță, chiriașii au cumpărat numai spațiile de locuit, iar terenul aferent care asigură utilizarea normală a construcțiilor în suprafață de 222,98 mp, în care este inclusă și suprafață de 114,12 mp a cărei restituire au solicitat-o reclamantele și pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, a fost atribuită în folosință.

Astfel, criticile din apel ale reclamantelor au fost înlăturate,constatându-se că tribunalul nu a interpretat eronat noțiunea de teren aferent construcțiilor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, a aplicat corect dispozițiile legale în vigoare și nu a fost încălcată practica Curții Europene, întrucât prin hotărârea pronunțată,instanța de fond a dispus restituirea construcției și a terenului în suprafață de 329 mp și 84,01 mp plus construcție,iar pentru terenul în suprafață de 222,98 mp și construcție situate în B-dul Mamaia, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

S-a concluzionat că, dându-se eficiență principiului prevalentei restituirii în natură a imobilului și asigurându-se dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafața ocupată, autorul reclamantelor deposedat în mod abuziv, a primit satisfacția reparării și redobândirii dreptului de proprietate în natură și prin măsuri reparatorii, ca urmare a admiterii în parte acțiunii formulată de reclamante, în calitate de moștenitoare a acestuia. Referitor la apelul declarat de pârâții P.M. Constanța și M. Constanța prin P., acesta a fost respins, apreciindu-se că s-a dispus restituirea imobilului în configurarea pe care pe care acesta îl avea, în ceea ce privește suprafață totală, când autorul B.l. îl dobândise prin actul de cumpărare de la P. Constanța, în baza contractului încheiat la 3 aprilie 1914 și transcris la Tribunalul Constanța, în Registrul nr. 59/1914, astfel cum acesta a fost identificat în actul de dobândire.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța a făcut obiectul criticilor formulate de reclamante și de pârâți, în recursurile declarate de aceștia în cauză. Recursul reclamantelor G.M.A. și B.C. vizează ciritici ce au fost încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9, pct. 4 și pct. 7 C. proc. civ. Astfel, se invocă de către reclamante lipsa de temei legal a deciziei atacate, prin care instanța a respins cererea de restituie în natură a suprafeței de teren de 114,12 mp situată în Constanța, B-dul Mamaia; interpretarea și aplicarea greșită a noțiunii de „teren aferent construcției” înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 către foștii chiriași; depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de apel, în legătură cu interpretarea dată noțiunii de „teren aferent construcției” și lipsa motivelor pe care se sprijină decizia instanței de apel în sensul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În recursul declarat de pârâții P.M. Constanța și M. Constanța prin P. a fost reiterat motivul din apel, privitor la greșita restituire a unei suprafețe de teren mai mare decât aceea pentru care s-a formulat notificarea (plus petita) în raport de obiectul învestirii și de titlul de proprietate al autorului reclamantelor, titlu dobândit în anul 1914. Recursul reclamantelor este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce succed. Noțiunea de „teren aferent” nu a fost corect lămurită de instanță, aceasta întrucât terenul aferent nu înseamnă întreaga suprafață adiacentă construcției, care poate fi mai mare decât cea necesară exploatării construcțiilor și anexelor, făcându-se distincție între terenul aferent și cel necesar.

Reclamanții au criticat respingerea cererii de restituire în natură a suprafeței de 114,12 mp, motivat de împrejurarea că au fost cumpărate de chiriași numai spațiile de locuit, iar terenul aferent care asigură utilizarea normală a construcțiilor în suprafață de 222,98 mp în care este inclusă și suprafața de 114,12 mp este liber. Or, o asemenea constatare vine în contradicție cu conținutul contractelor de vânzare-cumpărare, potrivit cărora, obiect al înstrăinării l-a reprezentat locuința, terenul de sub construcție depășind suprafața construită. Conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27709 din 18 noiembrie 1996 și nr. 27163 din aceeași dată, a fost înstrăinat numiților N.M., P.A. și G.A., corpul de clădire situat în Constanța, B-dul Mamaia și li s-a acordat dreptul de folosință privind suprafața de 108,86 mp (N.M.

a dobândit folosința terenului aferent construcției de 18,87 mp, iar soții P. folosința asupra unei suprafețe de 75 mp). Transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției este una convențională, ea neoperând de drept, în temeiul legii. Potrivit art. 9 din Hotărârea nr. 11/1997 din 29 ianuarie 1997 (M. Of., nr. 16/4.02.1997), pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, stabilite prin H.G. nr. 20/1996, art. 33 va avea următorul conținut „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate de dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din lege”.

Cadrul normativ reglementat de textul menționat din Hotărârea nr. 11/1997 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, permite ca odată cu imobilul - construcție, să poată fi înstrăinat și terenul aferent acestuia, concretizarea vocației la dobândirea dreptului, urmând a se realiza prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare. Or,în aceste sens, instanța de apel trebuie să se preocupe de stabilirea naturii juridice a terenului care excede suprafeței menționate în cele două contracte, mai sus individualizate, pentru că, în măsura în care aceasta depășește suprafața necesară exploatării în condiții normale a celor două construcții, regimul juridic al acestuia este acela de obiect al proprietății statului, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 și, ca atare este supus restituirii în natură, conform Legii nr. 10/2001.

Critica privind interpretarea noțiunii de „teren aferent construcțiilor” urmează a fi apreciată ca fondată și, față de insuficienta lămurire a situației juridice a terenului, recursul reclamantelor va fi admis, în sensul casării în parte a deciziei, conform art. 312 alin. (2) și art. 313 C. proc. civ. și trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului declarat de reclamante, aceleiași instanțe. Astfel, în rejudecare, instanța va lămuri care este suprafața de teren liberă și care este suprafața de teren aferentă construcției si se va avea în vedere stabilirea măsurilor reparatorii ce se cuvin fostului proprietar asupra terenului, cu respectarea principiului restituirii în natură și a verificării modalității în care acesta este compatibil cu situația deținerii proprietății construcției de pe teren, de către alte persoane.

Este de observat că instanța de apel a respins în mod greșit solicitarea de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză, care să fi avut ca obiectiv determinarea terenului necesar folosirii celor două construcții, întrucât astfel cum s-a arătat, terenul aferent nu înseamnă întreaga suprafață adiacentă construcției. Structurată formal și pe motivul indicat ca fiind art. 304 pct. 4 C. proc. civ., critica din recursul reclamantelor ce vizează „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” nu poate fi primită, în accepțiunea consacrată de doctrină, acestei noțiuni, sintagma săvârșirii unui „exces de putere” având semnificația, fie a pronunțării unei hotărâri judecătorești, fără nici o competență în acea problemă, fie a evocării situației în care instanța săvârșește orice alt act de procedură, în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege, ceea ce nu se regăsește în speță.

Referitor la motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cu care „modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii” se impun următoarele precizări. Instanța de apel a răspuns criticilor, fără însă a analiza cu acuratețe noțiunea de „teren aferent construcțiilor”, preluând soluția instanței de fond și interpretarea acesteia,. Motivarea deciziei nu poate să fie implicită, ci trebuie să se refere în concret la argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în aceste sens, de a păstra interpretarea dată de instanța de fond.

Argumentele juridice trebuie să se raporteze pe de o parte la susținerile părților și la apărările acestora, iar pe de altă parte la dispozițiile legale aplicabile. Sub aceste aspect nu se poate reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În acest sens, instanța de apel a respins cererea formulată de apelantele-reclamante, prin care acestea au solicitat proba cu expertiză tehnică (supliment) având ca obiectiv determinarea suprafeței aferente imobilului, construcție situat în Constanța, B-dul Mamaia, necesară în vederea utilizării normale a acesteia ținând seama de poziționarea sa, conform notei de probatorii de la dosar apel și cuprinsă în conținutul motivelor de apel, fără a motiva de ce a respins această probă.

Proba cu suplimentul la expertiză imobiliară a fost solicitată de reclamante tocmai pentru a lămuri situația „terenului aferent construcției” fiind strâns legată de motivul de apel referitor la respingerea cererii de restituire în natură a terenului de 114,12 mp, pertinentă în considerarea caracterului devolutiv al căii ordinare de atac, utilă în lămurirea situație de fapt, instanța de apel nemotivând în niciun fel respingerea acesteia. În concluzie, susținerile realizate de instanța de apel care a preluat interpretarea instanței de fond dată noțiunii de „teren aferent construcției”, a respins neargumentat proba cu suplimentul la expertiză imobiliară și a stabilit, fără a analiza, afirmația potrivit cu care nu au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., nu sunt de natură a întruni în totalitate exigențele prevederilor cuprinse în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., mai sus evocat. Cât privește recursul pârâților P.M. Constanța și M. Constanța prin P., critica privind acordarea unui „plus petita” nu este fondată, întrucât, astfel cum rezultă din precizarea la acțiune și din conținutul celor două notificări nr. 161 și nr. 163 emise la 23 mai 2001, prin acțiune, instanța a fost învestită cu cererea de restituire în natură a întregului imobil situat în Constanța, B-dul Mamaia compus din teren în suprafață de 316 mp și construcția P + 1 și nr. x A, compus din teren în suprafață de 329 mp și construcție. Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, „persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare a bunului, solicitând restituirea în natură a imobilului în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile se va face o notificare pentru fiecare imobil”.

S-a argumentat că imobilul a aparținut în proprietate autorului reclamantelor, anume B.l. și a fost dobândit prin vânzare-cumpărare de la P. Constanța, în baza contractului de proprietate încheiat la data de 3 aprilie 1914 și transcris la Tribunalul Constanța în Registrul nr. 59/1914. În actul de proprietate, imobilul ce formează obiectul litigiului de față a fost identificat ca „un loc de casă delimitat și trecut în planul de parcelare al Cartierului Românesc sub numele de lotul 1 din careul 199, în suprafață de 639 mp.” De asemenea instanțele au stabilit corect, verificând foaia de carte funciară a imobilului, că B.l. era proprietarul imobilului situat în Constanța, B-dul Regina Măria, în anexa la Decretul nr. 92/1950, la poziția nr. 53, figurând ca persoană deposedată B.l., cu imobilul din Str. Lenin (aceasta fiind denumirea de la data respectivă a străzii) nr. x și nr. x A, astfel încât nu este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., în sensul că instanța a acordat un „plus petita” în raport de obiectul învestirii. Așa fiind, Înalta Curte va admite recursul reclamantelor, va casa în parte decizia Curții de Apel Constanța și va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamante, aceleiași instanțe. În raport de respingerea recursului declarat de pârâți, conform art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale deciziei pronunțată de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantele G.M.A. și B.C. împotriva deciziei nr. 124/ C din 6 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă minori și familie litigii de muncă și asigurări sociale. Casează în parte decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 1506 din 2 decembrie 2008 a Tribunalului Constanța, aceleiași instanțe. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții P.M. Constanța și M. Constanța prin P. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.