ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1149/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1149/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 577/COM din 2001, reclamanta B.I.R. SA, sucursala Vâlcea, a chemat în judecată pe pârâții SC S. SRL Lădești și E.Ș., solicitând, instanței ca, prin sentința ce o va pronunța în cauză, să-i oblige pe pârâți, în solidar, la plata sumelor de 292.500.000 lei, credit restant, 895.200.868 lei, dobânzi restante, precum și la plata dobânzilor ce se vor calcula în viitor, până la achitarea integrală a creanței. Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 507 din 18 aprilie 2001, a admis în parte acțiunea, în sensul obligării pârâtei SC S. SRL din comuna Lădești, sat Cimagi, județul Vâlcea, la plata sumei de 295.500.000 lei, credit restant și 895.2000.868 lei, dobânzi restante, fiind respinsă cererea formulată de pârâtul garant ipotecar, E.Ș.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs, care a fost anulat, ca netimbrat, de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 478 din 10 septembrie 2001. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că reclamanta B.I.R., prin lichidator, nu este scutită de plata taxelor judiciare de timbru. Scutirea operează numai în cazul acțiunilor introduse de lichidator, în aplicarea Legii nr. 83/1998, acțiuni revocatorii falimentului, iar nu și în cazul unor căi de atac în acțiuni privind pretenții. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, susținând că nelegal a fost anulat apelul ca netimbrat, întrucât toate acțiunile, care au fost introduse de lichidator, sunt scutite de taxa de timbru, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 186/1999.
Recursul este întemeiat. Acțiunea reclamantei, prin lichidatoarea, SC R.V.A. SA București, privește recuperarea creanțelor bancare de la debitorii B.I.R. Potrivit art. 42 din Legea nr. 64/1995, acțiunile introduse de lichidator, în aplicarea legii falimentului, sunt scutite de taxa de timbru. Scutirea de plata taxelor de timbru este prevăzută și de art. 20 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 186/1999. Dispozițiile legale menționate se referă la scutirea taxei de timbru a acțiunilor introduse de lichidator, această formulare generală interpretându-se în sensul că au același regim și căile de atac, formulate în urma acestor acțiuni. Ca urmare, reținerea instanței de apel, în sensul că nu este scutită de taxă de timbru și calea de atac împotriva unei sentințe referitoare la pretenții este nelegală, astfel că recursul va fi admis, iar decizia atacată va fi casată, cu trimiterea cauzei aceleiași curți de apel în vederea soluționării apelului reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta B.I.R. SA, sucursala Râmnicu Vâlcea, prin lichidator SC R.V.A. SA București, împotriva deciziei nr. 478 din 10 septembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială. Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.