ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1963/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: În dosarul nr. 2061/46/2006 al Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, având ca obiect soluționarea recursului declarat de reclamantul C.S.E. Pitești împotriva deciziei civile nr. 811 din 11 decembrie 2006 și a încheierii din data de 13 februarie 2007, pronunțate de Tribunalul Argeș, secția civilă, recurentul reclamant C.S.E. Pitești a invocat, la data de 29 octombrie 2007, excepția de nelegalitate a următoarelor acte administrative: - Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 609/1972, poziția din volumul III, - Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Pitești nr. 194/1999, pagina 510, pct. G. - Anexa H.G.

nr. 447/2002, poziția de la nr. 1250 - Anexa nr. 30 a H.G. nr. 2060/2004, poziția nr. 101139 - Anexa nr. 3 Ordinul Ministerului Tineretului și Sportului nr. 295/1991, poziția nr. 2 - Ordinul Ministerului Tineretului și Sportului nr. 101/1998 Prin încheierea din data de 30 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, – în dosarul nr. 2061/46/2006, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe, în vederea soluționării excepției de nelegalitate, astfel invocate. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 914/46/2007.

La data de 18 ianuarie 2008, curtea de apel a invocat, din oficiu, excepția lipsei de competență materială în ceea ce privește excepția de nelegalitate a HCL nr. 194/1999, și reținând că în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice locale se soluționează în fond de tribunalele administrativ fiscale, prin încheierea de la acel termen, a dispus disjungerea capătului de cerere privind excepția de nelegalitate a HCL nr. 194/1999 și înaintarea acestuia spre competentă soluționare, Tribunalului Argeș. Totodată, a fost dispusă introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a emitenților actelor administrative atacate: Guvernul României și a Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, respectiv a Agenției Naționale pentru Sport.

Prin întâmpinările formulate, pârâții Agenția Națională pentru Sport și Guvernul României au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității cererii față de neîndeplinirea procedurii prealabile instituită prin art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și excepția de litispendență, față de faptul că reclamantul a mai formulat o acțiune identică, aflată pe rolul Curții de Apel București. Pârâtul Guvernul României a susținut că poate sta în justiție numai când se contestă legalitatea actelor pe care le adoptă. Cu privire la HCM nr. 609/1972 a subliniat caracterul de act administrativ individual, pentru care nu se impune publicarea în Monitorul Oficial, celelalte elemente formale stabilite de lege pentru valabila sa emitere (ștampilă, timbru sec, etc) fiind pe deplin respectate.

A mai susținut că analizarea unui act adoptat în 1972, este inadmisibilă, întrucât se încalcă prevederile art. 15 din Constituția României privind neretroactivitatea legii. Cu privire la celelalte acte normative, pârâtul a subliniat în mod detaliat legalitatea adoptării, indicând totodată și Monitoarele Oficiale în care au fost publicate. Prin sentința nr. 151/F – CONT din 7 octombrie 2009 Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 609/1972, a poziției de la nr. 1250 a anexei H.G. nr. 447/2002, a poziției de la nr. 101139 a anexei nr. 30 H.G.

nr. 2060/2004, a poziției 2 din anexa 3 a Ordinului Ministrului Tineretului și Sportului nr. 295/1991 și a Ordinului Ministrului Tineretului și Sportului nr. 102/1998, reținând în acest sens, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți, curtea a constatat că cei doi pârâți au calități procesuale, întrucât fie sunt emitenții actelor supuse anulării, fie sunt succesorii celor care le-au emis. Cu privire la excepția de inadmisibilitate, curtea a apreciat-o ca neîntemeiată, constatând că prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 exceptează părțile de obligația efectuării procedurii prealabile, în cazul invocării excepției de nelegalitate.

Asupra fondului cauzei, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că principalele critici aduse de reclamant actelor administrative atacate cu excepția de nelegalitate – respectiv nepublicarea acestora în Monitorul Oficial și încălcarea prin intermediul lor a dreptului său de proprietate – sunt nefondate, curtea constatând că din probele administrate nu a rezultat încălcarea legislației la momentul adoptării acestor acte iar faptul că reclamantul este nemulțumit de conținutul lor nu reprezintă în sine, o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale acestuia. Instanța a constatat că reclamantul nici nu a indicat de altfel, în concret, textele de lege pe care le consideră încălcate prin emiterea actelor atacate și că din verificări rezultă că, în pofida celor susținute de reclamant, acestea au fost publicate în Monitorul Oficial.

S-a apreciat apoi că o eventuală constatare a încălcării dreptului de proprietate se poate face pe cale civilă, printr-o compararea actelor deținute fiecare dintre părți, și că emiterea actelor administrative ce fac obiectul excepției de nelegalitate nu a avut ca scop să-l deposedeze, în mod abuziv, pe reclamant de bunurile sale, ci doar să ateste o situație existentă, perpetuată în timp și necontestată mai mulți ani. Constatând așadar, că în cauză, nu a fost probată încălcarea unei anumite legi prin adoptarea actelor administrative atacate și nici felul în care acestea au condus la vătămarea drepturilor și intereselor reclamantului, curtea de apel a concluzionat că respectivele acte nu pot fi considerate nelegale,și mai mult de atât, în condițiile în care reclamantul nu este împiedicat în dovedirea dreptului său de proprietate de existența acestor acte, acțiunea acestuia este și lipsită de interes.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.S. Pitești (vechea denumire A.S.E. Pitești) pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 42 și art. 69 alin. (2) din Constituția României din 1965 în vigoare la data emiterii HCM nr. 609/1972. Se arată că nepublicarea actelor administrative cu caracter individual și în special a HCM nr. 609/1972, care a stat la baza emiterii celorlalte acte contestate atrage sancțiunea nelegalității lor din punct de vedere formal și lipsa de efecte juridice fiind lipsit de relevanță că a fost publicată în Monitorul Oficial H.G.

nr. 447/2002. Un alt aspect de nelegalitate constă în faptul că bunurile menționate în actele contestate pe calea excepției de nelegalitate aparțin de drept reclamantei, statul neavând un titlu valabil asupra lor. La dosar intimații-pârâți Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Guvernul României au formulat întâmpinări în care au invocat în principal lipsa calității procesuale pasive și excepția autorității de lucru de judecat și pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond – Curtea de Apel Pitești. La dosar recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise. Curtea în baza art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. pe excepțiile invocate de intimații-pârâți le va aprecia ca neîntemeiate pentru următoarele motive. Ambele autorității au calitate procesuală pasivă fiecare în raport de actele administrative individuale față de care au calitatea de autoritate administrativă emitentă în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Astfel intimatul-pârât Guvernul României are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește HCM nr. 609/1972 și H.G. nr. 447/2002, iar pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,Tineretului și Sportului are calitatea de emitent în raport de Ordinul nr. 295/1991 și Ordinul nr. 102/1998. Excepția autorității de lucru de judecat invocată în raport de sentința civilă nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București rămasă irevocabilă în baza decizie civile nr. 1057 din 25 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi reținută în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 166 C. proc.

civ. și art. 1201 C. civ. Aceasta deoarece obiectul excepției de nelegalitate invocată în cauze distincte soluționate de Curtea de Apel București și Curtea de Apel Pitești este diferit în parte în sensul că excepția de nelegalitate soluționată prin sentința recurată în prezenta cauză cuprinde și alte acte – ordine ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului care nu au format obiectul excepției de nelegalitate soluționate prin sentința civilă nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, față de care s-a invocat excepția autorității de lucru judecat. În consecință Curtea în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. va respinge excepțiile invocate de intimații-pârâți.

Pe recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat în cauză sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii respectiv din perspectiva aplicării în timp a art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că prin mai multe decizii, dintre care amintim deciziile nr. 404, 425 și 426/2008, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilității raporturilor juridice care, deși nu este consacrat expres în Constituția României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu principiul neretroactivității legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și cu dispozițiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.

Fără a ignora sau nega consistența argumentelor reținute în contenciosul constituțional, înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul național este chemat în mod direct și nemijlocit să facă efective drepturile și libertățile consacrate de Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, așa cum au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta constituind o garanție a aplicării blocului de convenționalitate în dreptul intern, atât în privința calității legii naționale, cât și în interpretarea și aplicarea acesteia.

Cu privire la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituția României instituie, pentru situația în care există un conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratatelor internaționale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepției de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă și actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securității raporturilor juridice, element fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în preambulul Convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părți și în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești (cauza Brumarescu C. României, hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în M.Of., Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, cauza Sovtransavto Holding C. Ucraina, cererea nr. 48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002, cauza Prodan C. României, hotărâre din 11 decembrie 2008, www.echr.coe.int).

Deși se referă la repunerea în discuție, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, argumentele Curții de la Strasbourg pot fi reținute și în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele și condițiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu și executoriu din oficiu. Este adevărat că admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.

De aceea, Înalta Curte constată că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securității raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenției. În cauză actele administrative individuale contestate pe calea excepției de nelegalitate emise, toate, anterior Legea nr. 554/2004 nu pot fi supuse controlului pe calea procesuală reglementată în premieră de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, iar soluția de respingere a excepției de nelegalitate corespunde principiului securității raporturilor juridice și aplicării cu prioritate a art. 6 din C.E.D.O. Pe de altă parte susținerile recurentului-reclamant privind nevalabilitatea titlurilor statului asupra imobilului în litigiu pot fi valorificate în cadrul unei acțiuni în revendicare imprescriptibile în care să fie comparate titlurile invocate de părți luând în calcul nu numai conformitatea cu legea din punct de vedere formal ci și consistența drepturilor autorilor de la care provin titlurile invocate de părți. Față de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate de către intimații – pârâți. Respinge recursul declarat de C.S. Pitești (A.S.E. Pitești) împotriva sentinței civile nr. 151/F – CONT din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.