ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1490/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 154/F-CONT din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepțiile de necompetență materială și teritorială, invocate din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC I. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, având ca obiect cererea societății reclamante de suspendare a executării adreselor nr. 61635 din 25 septembrie 2007 și nr. 21018 din 04 februarie 2009, precum și a măsurii de reziliere a contractului de concesiune nr. 15 din 16 noiembrie 2005, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 948/54/2008 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cauza se soluționează pe calea contenciosului administrativ, întrucât art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative, contractele încheiate de autoritățile publice, ce au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, etc. Potrivit art. 4 din Legea nr. 268/2001, Agenția Domeniilor Statului este instituție de interes public, având printre atribuții concesionarea terenurilor cu destinație agricolă, ce aparțin domeniului public sau privat al statului, sens în care s-a arătat că și dosarul nr. 948/54/2008 (fondul cauzei prezente) este soluționat tot de către Secția de contencios administrativ a aceleiași instanțe.

Referitor la competența materială, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabilesc în sarcina tribunalelor soluționarea litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale, precum și cele ce cuprind datorii, cu o valoare mai mică de 5 miliarde de lei. De asemenea, se arată în considerentele sentinței, nu Agenția Domeniilor Statului este instituția centrală, ci Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în subordinea căruia se află, iar valoarea convenției în discuție este mai mică decât cea indicată de către legiuitor. In ceea ce privește competența teritorială, reține prima instanță, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 obligă reclamantul să se adreseze instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

Reclamanta, însă, nu a ales niciuna dintre cele două instanțe, așa încât se va alege domiciliul pârâtului, având în vedere și dispozițiile art. 5 C. proc. civ. 2. Motivele de recurs prezentate de recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal a declarat recurs pârâta.

Recurenta a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate solicitând, în principal, modificarea în tot a acesteia cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare Secției comerciale a Tribunalului București și în subsidiar trimiterea cauzei la instanța de contencios administrativ competentă, respectiv Curtea de Apel București , s ecția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, raportat la următoarele aspecte: - greșit prima instanță a invocat din oficiu atât necompetența sa materială cât și pe cea teritorială, fără a motiva în concret aspectele avute în vedere și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, mai cu seamă că solicitarea recurentei a fost în sensul trimiterii cauzei la o instanță comercială; - competența în cauză revine instanței comerciale determinată conform art. 5 C. proc.

civ., cererea urmând a se face la instanța domiciliului pârâtului, respectiv la Tribunalul București, cu atât mai mult cu cât, potrivit contractului de concesiune nr. 15 din 16 noiembrie 2005 obligațiile comerciale au luat naștere în București, locul încheierii contractului care este și locul plății redevenței; - Agenția Domeniilor Statului este o instituție de interes public, cu personalitate juridică, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, având caracter financiar și comercial, astfel că în aprecierea recurentei prezenta acțiune este de competența Secției comerciale a Tribunalului București; - în subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că actele a căror suspendare se solicită sunt acte administrative, recurenta consideră că este competentă Curtea de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, să soluționeze cauza, dată fiind poziția de instituție publică centrală a Agenției Domeniilor Statului, fiind irelevantă din această perspectivă împrejurarea că această autoritate este subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Analizând sentința de declinare a competenței ce formează obiectul prezentului recurs, prin prisma prevederilor legale incidente, raportat la obiectul acțiunii, dar și la criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul de față este fondat și urmează a fi admis, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate. În acord cu instanța de fond și raportat la obiectul acțiunii de chemare în judecată vizând cererea SC I. SRL de suspendare a executării mai multor acte administrative expres arătate, incluzând măsura rezilierii contractului de concesiune nr. 15 din 16 noiembrie 2005 încheiat de această reclamantă cu recurenta Agenția Domeniilor Statului, Înalta Curte apreciază că prezenta cauză are natura administrativă și urmează a fi soluționată în raport de prevederile Legii nr. 554/2004, republicată, incidente în cauză.

Raportat la data încheierii contractului, potrivit art. 2 lit. c) din sus arătatul act normativ, contractul de concesiune încheiat de autoritățile publice, Agenția Domeniilor Starului fiind instituție de interes public și care are ca obiect, inter alia punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, este asimilat actelor administrative astfel cum sunt acestea definite în respectivul text de lege. Din această perspectivă admiterea de către instanța de fond a excepției de necompetență materială apare ca fiind neîntemeiată, astfel că și argumentele subsidiare ale recurentei, pe acest aspect sunt fondate și urmează a fi primite în sensul respingerii excepției de necompetență materială, invocată din oficiu.

Cât privește determinarea din punct de vedere teritorial a instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze prezenta cauză raportat la obiectul ei, respectiv suspendarea executării actelor administrative indicate, incluzând măsura rezilierii contractului de concesiune, Înalta Curte reține că în mod greșit prima instanță s-a raportat la prevederea art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, urmând criteriul valoric prevăzut și stabilind astfel că Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, este instanța competentă.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 14 din legea actuală a contenciosului administrativ, potrivit cu care în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, în condițiile arătate, persoana vătămată, poate solicita instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, rezultă că pot fi suspendate numai actele administrative cu caracter unilateral. Cu alte cuvinte, contractele administrative, deși au fost asimilate de noua lege cu actele administrative, nu pot face obiectul unei măsuri de suspendare a efectelor lor juridice, întrucât acestea nu au caracter unilateral fiind acte juridice bilaterale sau multilaterale.

Așa fiind, în considerarea celor arătate și primind criticile recurentei, în limitele considerentelor subsidiare prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 și art. 2 și art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, va admite recursul de față și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge excepția de necompetență materială invocată dar o va admite pe cea de necompetență teritorială și în consecință va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în considerarea poziției publice centrale a autorității pârâte, criteriul valoric fiind irelevant, pentru cele deja învederate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței nr. 154/F-CONT din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite excepția de necompetență teritorială invocată, respinge excepția de necompetență materială și, în consecință declină competența de soluționare a cauzei privind-o pe reclamanta SC I. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie 2010.