ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1490/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

instanțe

Prin

sentința nr. 154/F-CONT din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

admis excepțiile de necompetență materială și teritorială,

invocate din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului București,

secția de contencios

administrativ și fiscal, competența

de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC I. SRL, în

contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, având ca obiect

cererea societății reclamante de suspendare a executării

adreselor nr. 61635 din 25 septembrie 2007 și nr. 21018 din 04 februarie 2009,

precum și a măsurii de reziliere a contractului de concesiune nr. 15

din 16 noiembrie 2005, până la soluționarea irevocabilă a

dosarului nr. 948/54/2008 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a

reținut, în esență, următoarele:

Cauza se

soluționează pe calea contenciosului administrativ, întrucât art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor

administrative, contractele încheiate de autoritățile publice, ce au

ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, etc. Potrivit art. 4 din Legea nr. 268/2001,

Agenția Domeniilor Statului este instituție de interes public, având

printre atribuții concesionarea terenurilor cu destinație

agricolă, ce aparțin domeniului public sau privat al statului, sens

în care s-a arătat că și dosarul nr. 948/54/2008 (fondul cauzei

prezente) este soluționat tot de către Secția de contencios

administrativ a aceleiași instanțe.

Referitor la

competența materială, prima instanță a reținut că

dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabilesc în sarcina

tribunalelor soluționarea litigiilor privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale, precum și cele ce

cuprind datorii, cu o valoare mai mică de 5 miliarde de lei.

De asemenea,

se arată în considerentele sentinței, nu Agenția Domeniilor Statului

este instituția centrală, ci Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, în subordinea căruia se află, iar valoarea

convenției în discuție este mai mică decât cea indicată de

către legiuitor.

In ceea ce

privește competența teritorială, reține prima

instanță, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 obligă

reclamantul să se adreseze instanței de la domiciliul său sau

celei de la domiciliul pârâtului. Reclamanta, însă, nu a ales niciuna

dintre cele două instanțe, așa încât se va alege domiciliul pârâtului,

având în vedere și dispozițiile art. 5 C. proc. civ.

recurs prezentate de recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în

termen legal a declarat recurs pârâta.

Recurenta a

susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate

solicitând, în principal, modificarea în tot a acesteia cu consecința

trimiterii cauzei spre competentă soluționare Secției comerciale

a Tribunalului București și în subsidiar trimiterea cauzei la

instanța de contencios administrativ competentă, respectiv Curtea de

Apel București

, s

ecția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, raportat la următoarele aspecte:

- greșit

prima instanță a invocat din oficiu atât necompetența sa

materială cât și pe cea teritorială, fără a motiva în

concret aspectele avute în vedere și a trimis cauza spre competentă

soluționare Tribunalului București, secția contencios

administrativ și fiscal, mai cu seamă că solicitarea recurentei

a fost în sensul trimiterii cauzei la o instanță comercială;

- competența

în cauză revine instanței comerciale determinată conform art. 5 C.

proc. civ., cererea urmând a se face la instanța domiciliului pârâtului,

respectiv la Tribunalul București, cu atât mai mult cu cât, potrivit contractului

de concesiune nr. 15 din 16 noiembrie 2005 obligațiile comerciale au luat

naștere în București, locul încheierii contractului care este și

locul plății redevenței;

- Agenția

Domeniilor Statului este o instituție de interes public, cu personalitate

juridică, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, având caracter

financiar și comercial, astfel că în aprecierea recurentei prezenta

acțiune este de competența Secției comerciale a Tribunalului

București;

- în

subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că actele a căror

suspendare se solicită sunt acte administrative, recurenta consideră

că este competentă Curtea de Apel, secția contencios

administrativ și fiscal, să soluționeze cauza, dată fiind

poziția de instituție publică centrală a Agenției

Domeniilor Statului, fiind irelevantă din această perspectivă

împrejurarea că această autoritate este subordonată Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

și considerentele instanței de control judiciar

Analizând sentința de declinare a

competenței ce formează obiectul prezentului recurs, prin prisma

prevederilor legale incidente, raportat la obiectul acțiunii, dar și

la criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul de

față este fondat și urmează a fi admis, în limitele și

pentru considerentele în continuare arătate.

În acord cu

instanța de fond și raportat la obiectul acțiunii de chemare în

judecată vizând cererea SC I. SRL de suspendare a executării mai

multor acte administrative expres arătate, incluzând măsura

rezilierii contractului de concesiune nr. 15 din 16 noiembrie 2005 încheiat de

această reclamantă cu recurenta Agenția Domeniilor Statului, Înalta

Curte apreciază că prezenta cauză are natura administrativă

și urmează a fi soluționată în raport de prevederile Legii

nr. 554/2004, republicată, incidente în cauză.

Raportat la

data încheierii contractului, potrivit art. 2 lit. c) din sus arătatul act

normativ, contractul de concesiune încheiat de autoritățile publice,

Agenția Domeniilor Starului fiind instituție de interes public

și care are ca obiect, inter alia punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, este

asimilat actelor administrative astfel cum sunt acestea definite în respectivul

text de lege.

Din

această perspectivă admiterea de către instanța de fond a

excepției de necompetență materială apare ca fiind

neîntemeiată, astfel că și argumentele subsidiare ale

recurentei, pe acest aspect sunt fondate și urmează a fi primite în

sensul respingerii excepției de necompetență materială,

invocată din oficiu.

Cât

privește determinarea din punct de vedere teritorial a instanței de

contencios administrativ competentă să soluționeze prezenta cauză

raportat la obiectul ei, respectiv suspendarea executării actelor

administrative indicate, incluzând măsura rezilierii contractului de

concesiune, Înalta Curte reține că în mod greșit prima

instanță s-a raportat la prevederea art. 10 din Legea nr. 554/2004,

republicată, urmând criteriul valoric prevăzut și stabilind

astfel că Tribunalul București, secția contencios administrativ

și fiscal, este instanța competentă.

Din cuprinsul

dispozițiilor art. 14 din legea actuală a contenciosului

administrativ, potrivit cu care în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, în condițiile arătate, persoana

vătămată, poate solicita instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond, rezultă că pot

fi suspendate numai actele administrative cu caracter unilateral.

Cu alte

cuvinte, contractele administrative, deși au fost asimilate de noua lege

cu actele administrative, nu pot face obiectul unei măsuri de suspendare a

efectelor lor juridice, întrucât acestea nu au caracter unilateral fiind acte

juridice bilaterale sau multilaterale.

Așa

fiind, în considerarea celor arătate și primind criticile recurentei,

în limitele considerentelor subsidiare prezentate, Înalta Curte, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 și art. 2 și art.

10 din Legea nr. 554/2004, republicată, va admite recursul de

față și va modifica în parte sentința atacată în

sensul că va respinge excepția de necompetență

materială invocată dar o va admite pe cea de necompetență

teritorială și în consecință va declina competența de

soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

în considerarea poziției publice centrale a autorității pârâte,

criteriul valoric fiind irelevant, pentru cele deja învederate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva

sentinței nr. 154/F-CONT din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică

în parte sentința atacată în sensul că admite excepția de

necompetență teritorială invocată, respinge excepția

de necompetență materială și, în consecință

declină competența de soluționare a cauzei privind-o pe

reclamanta SC I. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor

Statului, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 16 martie 2010.