ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 759/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 759/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâtul M.I.R.A. solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză

să dispună anularea deciziei de imputare nr. 22922 din 27 decembrie 2007

emisă de Secretariatul general al M.I.R.A., a procesului-verbal de

cercetare S/27734 din 20 decembrie 2007, a hotărârii nr. 1/5148 din 25

februarie 2008 și a hotărârii nr. 49 din 12 mai 2008.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a intervenit decăderea din termenul

legal de 1 an, reglementat de art. 24 alin. (2) și (4) din O.G. nr.

121/1998, privind obligarea sa la plata sumei de 121.348 lei.

Reclamantul a susținut că

nu datorează suma imputată prin decizia contestată întrucât,

având calitatea de procuror militar, începând cu data de 22 noiembrie 2005, a

fost detașat pentru o perioadă de 3 ani la M.I.R.A.-D.G.A.

Ulterior, începând cu data de 15

aprilie 2006, a fost mutat la A.N.T.P., structură în cadrul M.I.R.A.

Prin dispoziția nr. S/16006 din

15 aprilie 2006 a fost numit în funcția de șef al Serviciului

Monitorizare, Evaluare, Cercetare, fiindu-i acordate drepturile

bănești, potrivit atribuțiilor funcției și

condițiilor specifice locului de muncă din unitate, în conformitate

cu prevederile art. 3 și art. 12 din O.U.G. nr. 27/2006 raportate la

dispozițiile Legii nr. 138/1999. Drepturile bănești astfel

stabilite i-au fost acordate pe perioada 15 mai 2006 – 30 septembrie 2007.

Reclamantul a contestat

reținerile comisiei de cercetare referitoare la modul de calcul al

gradațiilor militare, a primei de concediu și a premiului anual,

precum și imposibilitatea cumulării drepturilor salariale cuvenite în

calitate de magistrat cu cele aferente funcției în care a fost

detașat.

În plus, recurentul a arătat

că aprecierile comisiei de cercetare s-au materializat în faptul că,

pentru perioada 1 octombrie 2007 – 1 februarie 2008, i-au fost anulate

drepturile prevăzute în dispoziția Președintelui A.N.I.T.P.:

indemnizația de comandă, salariul de merit, sporul de pericol, prima

aferentă trimestrului IV al anului 2007; prima de concediu și

gradațiile i-au fost diminuate în mod nejustificat.

În opinia reclamantului, măsura

de imputare a primelor și a premiului anual ce i-au fost acordate, în

raport de prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 27/2006, este injustă.

În întâmpinarea formulată în

cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca

neîntemeiată.

Curtea de Apel, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 772 din 25 februarie 2009,

a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În cauză nu a operat

decăderea pârâtului din termenul de 1 an, prevăzut de art. 24 alin. (2)

și (4) din O.U.G. nr. 121/1998, întrucât reclamantului, prin

dispoziția nr. 19377 din 25 octombrie 2007 și prin decizia de

imputare nr. 22922 din 27 decembrie 2007, i-au fost imputate sume aferente

perioadei 1 octombrie 2006 – 30 septembrie 2007, iar acest termen începe

să curgă de la data încasării acestor sume de bani.

În raport de prevederile art. 12 din

O.U.G. nr. 27/2006, dacă drepturile cuvenite pentru funcția pe care

este detașat magistratul sunt mai mici decât cele prevăzute pentru

funcția de magistrat, atunci acesta își păstrează

indemnizația de încadrare brută lunară și celelalte

drepturi bănești care i se datorează ca magistrat.

Din actele existente la dosarul

cauzei, rezultă că reclamantul a încasat sume ce depășesc

chiar și drepturile cumulate pentru cele două funcții anterior

arătate, prevalându-se de dispozițiile mai multor acte normative.

Din analiza tabelului aflat la fila

61 dosar și din adresele de la filele 52 și 63-66 dosar, rezultă

că reclamantului i s-au calculat corect drepturile care i se cuveneau,

fiind incluse, pe lângă solda de funcție, și celelalte drepturi,

respectiv gradații militare, solda de grad.

Prin urmare, prima

instanță a concluzionat în sensul că pârâtul a făcut o

aplicare corectă a prevederilor art. 12 din O.U.G. nr. 27/2006 atunci când

au apreciat că reclamantul nu poate cumula drepturile salariale cuvenite

pentru funcția de magistrat cu cele aferente funcției pe care acesta

a fost detașat.

În ceea ce privește perioada 1

octombrie 2007 – 1 februarie 2008, instanța de fond a reținut

că, atâta timp cât drepturile aferente funcției de magistrat au fost

mai mari, reclamantului nu i se poate acorda și drepturi specifice

funcției pe care a fost detașat.

Curtea a arătat faptul că

solda de merit și indemnizația de comandă se raportează la

solda de funcție, iar atâta vreme cât reclamantului i-au fost acordate

drepturile aferente funcției de magistrat militar, acestuia nu i se mai

cuvin și drepturile aferente funcției din cadrul A.N.T.P.

Pe de altă parte, curtea a

apreciat că sunt lipsite de relevanță juridică

susținerile reclamantului referitoare la drepturile acordate în perioada

anterioară datei de 1 octombrie 2006, deoarece acestea nu au

legătură cu obiectul cauzei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul, care a solicitat modificarea sa, în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea căii de atac, care

nu a fost structurată pe motive de recurs, conform prevederilor art. 302 alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., recurentul a realizat un istoric al litigiului, a

reluat criticile de nelegalitate ale actelor administrative contestate, critici

prezentate și în cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte apreciază că

argumentele dezvoltate de recurent pot fi subsumate motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurentul a

susținut că prima instanță a făcut o aplicare

greșită a următoarelor dispoziții normative:

- art. 24 alin. (2) și (4),

art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială

a militarilor;

- art. 73 și art. 74 din Legea

nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor;

- art. 3 și art. 12 din O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,

procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

În plus, recurentul a precizat

că decizia de imputare contestată nu cuprinde temeiurile de fapt

și de drept, după cum impun prevederile art. 25 alin. (5) din O.G.

nr. 121/1998.

Intimatul a formulat întâmpinare în

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 34-37 dosar).

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că

recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele

impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea

casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator

administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, prin d

ecizia de imputare nr. 22922

din 27 decembrie 2007 emisă de Secretariatul general al M.I.R.A.,

recurentului-reclamant i-a fost imputată suma de 121.348 lei, reprezentând

drepturi salariale încasate necuvenit în perioada octombrie 2006 – septembrie

2007, în temeiul dispozițiilor art. 74 alin. (4) din Legea nr. 303/2004

privind Statutul judecătorilor și procurorilor, modificată, art.

2, art. 7, art. 9, art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (2) și art. 20 alin.

(1), art. 24 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 121/1998 privind

răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr.

25/1999, coroborate cu cele cuprinse în Instrucțiunile nr. 830/1999

privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse M.I.R.A.

(a se vedea filele 38-40 dosar fond).

În preambulul deciziei de imputare

aflată în discuție se arată faptul că aceasta a avut la

bază procesul-verbal S/27734 din 20 decembrie 2007 încheiat de comisia de

cercetare administrativă.

Prin hotărârea nr. 1/5148 din

25 februarie 2008, Comisia de jurisdicție a imputaților din cadrul M.I.R.A.

a menținut decizia de imputare contestată.

Prin hotărârea nr. 49 din 12

mai 2008, Comisia de jurisdicție a imputaților din cadrul M.I.R.A. a

menținut cele două acte administrative anterior nominalizate (a se

vedea filele 16-20 dosar fond).

În concret, prin hotărârea nr.

103 din 16 noiembrie 2005, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus

detașarea recurentului-reclamant pe o perioadă de 3 ani de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București la Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Generală

Anticorupție (a se vedea fila 45 dosar fond).

La data de 30 decembrie 2005,

recurentul-reclamant a fost numit în funcția de ofițer specialist

principal I la compartimentul juridic al D.G.A, iar drepturile salariale i-au

fost stabilite la nivelul celor de care acesta a beneficiat la Ministerul Public, în calitate de magistrat militar, în vigoare la data de 1 decembrie 2005.

Ulterior, începând cu data de 15

aprilie 2006, recurentul-reclamant și-a desfășurat activitatea

la A.N.T.P., structură în cadrul M.I.R.A., prin dispoziția nr.

S/16006 fiind numit în funcția de șef al Serviciului Monitorizare,

Evaluare, Cercetare din cadrul acestei autorități publice.

1) Înalta Curte apreciază

că nu a operat decăderea intimatului-pârâtul din termenul de 1 an,

reglementat art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 121/1998, în care putea fi

recuperată suma încasată necuvenit de către

recurentul-reclamant.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (2)

din ordonanța anterior arătată, obligarea la restituirea sumelor

încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori serviciilor

nedatorate, se poate face numai în cazurile în care paguba a fost

constatată în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori

de când au beneficiat de serviciile nedatorate; în cazul constatării

pagubei după un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori a beneficierii

de serviciile nedatorate, dar nu mai târziu de 3 ani de la această

dată, răspunderea materială se va stabili în sarcina celor din

vina cărora s-a produs paguba.

Alin. (1) al aceluiași articol

menționează faptul că răspunderea materială a

militarilor pentru pagubele produse instituțiilor publice prevăzute

la alin. (2) poate fi stabilită numai în cazul în care acestea au fost

constatate în cel mult 3 ani de la data procedurii lor.

Din cuprinsul alin. (4) al

articolului în discuție rezultă faptul că cele două termene,

respectiv cel de 3 ani de zile de la momentul producerii pagubei, cât și

termenul de 1 an de zile de la data constatării pagubei, sunt termene de

decădere.

Așadar, termenul de 1 an de

zile aplicabil în cauză se calculează de la data constatării

pagubei.

Conform pct. 81 din

Instrucțiunile MAI nr. 830/1999 privind răspunderea materială a

militarilor pentru pagubele produse, astfel cum a fost modificat și

completat, „prin data constatării existenței pagubei se înțelege

data când comandantul a constatat personal paguba (…) sau data

înregistrării la secretariatul unității a actului de

sesizării (…).”

În speță, data

constatării pagubei este data înregistrării la A.N.T.P. a notei de

constatare nr. S/2180583, respectiv 25 octombrie 2007.

Ca atare, critica recurentului în

sensul că termenul de decădere de 1 an începe să curgă din

momentul primei plăți efective a drepturilor salariale, adică de

la data de 15 mai 2006, este nefondată, întrucât acest termen se

calculează în raport cu data constatării pagubei (25 octombrie 2007).

Răspunderea

materială

a

recurentului-reclamant s-a stabilit pentru perioada de 1 an de zile în

urmă, calculată de la data constatării pagubei (octombrie 2006 –

septembrie 2007).

2) Înalta Curte consideră

că prima instanță a făcut o interpretare corectă a

dispozițiilor art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea

și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor

categorii de personal din sistemul justiției și art. 58 alin. (3) din

Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor,

modificată, atunci când a concluzionat că recurentul-reclamant nu

putea cumula drepturile salariale cuvenite în calitate de magistrat cu cele

aferente funcției pe care a fost detașat.

Astfel, art.

12 din ordonanța mai

sus arătată dispune că „pe perioada delegării și a

detașării, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora

și magistrații-asistenți beneficiază de toate drepturile

prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați sau

detașați; dacă indemnizația și celelalte drepturi

salariale prevăzute pentru funcția în care sunt delegați sau

detașați sunt mai mici, aceștia își păstrează

indemnizația de încadrare brută și celelalte drepturi

bănești.”

Art. 58 alin. (3) din Legea nr.

303/2004, modificată, prevede că „în perioada detașării,

judecătorii și procurorii își păstrează calitatea de

judecător sau procuror și beneficiază de drepturile

prevăzute de lege pentru personalul detașat. Când salariul și

celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care

este detașat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta

își păstrează indemnizația de încadrare lunară și

celelalte drepturi bănești.”

Ca atare, după ce este

stabilită varianta de salarizare cea mai favorabilă pentru

magistratul detașat, autoritatea publică unde acesta își

desfășoară activitatea nu poate acorda decât acele drepturi

specifice sistemului de salarizare stabilit.

Cu alte cuvinte,

recurentul-reclamant nu avea posibilitatea de opțiune între elementele

cele mai avantajoase caracteristice fiecărui sistem de salarizare în parte

și nici nu putea să cumuleze aceste drepturi salariale.

Așadar, recurentul-reclamant

putea fi salarizat fie cu drepturile cuvenite calității de magistrat,

conform încadrării de la Parchetului de la Tribunalul Militar București, Secția Parchetelor Militare, fie cu drepturile

salariale pentru funcția în care a fost detașat la M.I.R.A.

Nici critica recurentului

referitoare la încălcarea principiului motivării actului

administrativ nu este fondată.

Astfel, în cuprinsul deciziei de imputare

contestată în cauză au fost nominalizate temeiurile de drept ale

acesteia, după cum s-a arătat anterior.

De asemenea, decizia de imputare

menționează că are la bază concluziile procesul-verbal

S/27734 din 20 decembrie 2007 încheiat de comisia de cercetare

administrativă.

În raport de cele anterior

reținute, instanța de control judiciar apreciază că nu este

fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată,

va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.I.

împotriva sentinței civile nr. 772 din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 februarie 2010.