ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 759/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâtul M.I.R.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei de imputare nr. 22922 din 27 decembrie 2007 emisă de Secretariatul general al M.I.R.A., a procesului-verbal de cercetare S/27734 din 20 decembrie 2007, a hotărârii nr. 1/5148 din 25 februarie 2008 și a hotărârii nr. 49 din 12 mai 2008. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a intervenit decăderea din termenul legal de 1 an, reglementat de art. 24 alin. (2) și (4) din O.G.

nr. 121/1998, privind obligarea sa la plata sumei de 121.348 lei. Reclamantul a susținut că nu datorează suma imputată prin decizia contestată întrucât, având calitatea de procuror militar, începând cu data de 22 noiembrie 2005, a fost detașat pentru o perioadă de 3 ani la M.I.R.A.-D.G.A. Ulterior, începând cu data de 15 aprilie 2006, a fost mutat la A.N.T.P., structură în cadrul M.I.R.A. Prin dispoziția nr. S/16006 din 15 aprilie 2006 a fost numit în funcția de șef al Serviciului Monitorizare, Evaluare, Cercetare, fiindu-i acordate drepturile bănești, potrivit atribuțiilor funcției și condițiilor specifice locului de muncă din unitate, în conformitate cu prevederile art. 3 și art. 12 din O.U.G.

nr. 27/2006 raportate la dispozițiile Legii nr. 138/1999. Drepturile bănești astfel stabilite i-au fost acordate pe perioada 15 mai 2006 – 30 septembrie 2007. Reclamantul a contestat reținerile comisiei de cercetare referitoare la modul de calcul al gradațiilor militare, a primei de concediu și a premiului anual, precum și imposibilitatea cumulării drepturilor salariale cuvenite în calitate de magistrat cu cele aferente funcției în care a fost detașat. În plus, recurentul a arătat că aprecierile comisiei de cercetare s-au materializat în faptul că, pentru perioada 1 octombrie 2007 – 1 februarie 2008, i-au fost anulate drepturile prevăzute în dispoziția Președintelui A.N.I.T.P.: indemnizația de comandă, salariul de merit, sporul de pericol, prima aferentă trimestrului IV al anului 2007; prima de concediu și gradațiile i-au fost diminuate în mod nejustificat.

În opinia reclamantului, măsura de imputare a primelor și a premiului anual ce i-au fost acordate, în raport de prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 27/2006, este injustă. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. Curtea de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 772 din 25 februarie 2009, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: În cauză nu a operat decăderea pârâtului din termenul de 1 an, prevăzut de art. 24 alin. (2) și (4) din O.U.G. nr. 121/1998, întrucât reclamantului, prin dispoziția nr. 19377 din 25 octombrie 2007 și prin decizia de imputare nr. 22922 din 27 decembrie 2007, i-au fost imputate sume aferente perioadei 1 octombrie 2006 – 30 septembrie 2007, iar acest termen începe să curgă de la data încasării acestor sume de bani.

În raport de prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 27/2006, dacă drepturile cuvenite pentru funcția pe care este detașat magistratul sunt mai mici decât cele prevăzute pentru funcția de magistrat, atunci acesta își păstrează indemnizația de încadrare brută lunară și celelalte drepturi bănești care i se datorează ca magistrat. Din actele existente la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a încasat sume ce depășesc chiar și drepturile cumulate pentru cele două funcții anterior arătate, prevalându-se de dispozițiile mai multor acte normative. Din analiza tabelului aflat la fila 61 dosar și din adresele de la filele 52 și 63-66 dosar, rezultă că reclamantului i s-au calculat corect drepturile care i se cuveneau, fiind incluse, pe lângă solda de funcție, și celelalte drepturi, respectiv gradații militare, solda de grad.

Prin urmare, prima instanță a concluzionat în sensul că pârâtul a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 12 din O.U.G. nr. 27/2006 atunci când au apreciat că reclamantul nu poate cumula drepturile salariale cuvenite pentru funcția de magistrat cu cele aferente funcției pe care acesta a fost detașat. În ceea ce privește perioada 1 octombrie 2007 – 1 februarie 2008, instanța de fond a reținut că, atâta timp cât drepturile aferente funcției de magistrat au fost mai mari, reclamantului nu i se poate acorda și drepturi specifice funcției pe care a fost detașat. Curtea a arătat faptul că solda de merit și indemnizația de comandă se raportează la solda de funcție, iar atâta vreme cât reclamantului i-au fost acordate drepturile aferente funcției de magistrat militar, acestuia nu i se mai cuvin și drepturile aferente funcției din cadrul A.N.T.P.

Pe de altă parte, curtea a apreciat că sunt lipsite de relevanță juridică susținerile reclamantului referitoare la drepturile acordate în perioada anterioară datei de 1 octombrie 2006, deoarece acestea nu au legătură cu obiectul cauzei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. În motivarea căii de atac, care nu a fost structurată pe motive de recurs, conform prevederilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recurentul a realizat un istoric al litigiului, a reluat criticile de nelegalitate ale actelor administrative contestate, critici prezentate și în cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte apreciază că argumentele dezvoltate de recurent pot fi subsumate motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, recurentul a susținut că prima instanță a făcut o aplicare greșită a următoarelor dispoziții normative: - art. 24 alin. (2) și (4), art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor; - art. 73 și art. 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor; - art. 3 și art. 12 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. În plus, recurentul a precizat că decizia de imputare contestată nu cuprinde temeiurile de fapt și de drept, după cum impun prevederile art. 25 alin. (5) din O.G.

nr. 121/1998. Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 34-37 dosar). Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin d ecizia de imputare nr. 22922 din 27 decembrie 2007 emisă de Secretariatul general al M.I.R.A., recurentului-reclamant i-a fost imputată suma de 121.348 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în perioada octombrie 2006 – septembrie 2007, în temeiul dispozițiilor art. 74 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, modificată, art. 2, art. 7, art. 9, art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (2) și art. 20 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, coroborate cu cele cuprinse în Instrucțiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse M.I.R.A.

(a se vedea filele 38-40 dosar fond). În preambulul deciziei de imputare aflată în discuție se arată faptul că aceasta a avut la bază procesul-verbal S/27734 din 20 decembrie 2007 încheiat de comisia de cercetare administrativă. Prin hotărârea nr. 1/5148 din 25 februarie 2008, Comisia de jurisdicție a imputaților din cadrul M.I.R.A. a menținut decizia de imputare contestată. Prin hotărârea nr. 49 din 12 mai 2008, Comisia de jurisdicție a imputaților din cadrul M.I.R.A. a menținut cele două acte administrative anterior nominalizate (a se vedea filele 16-20 dosar fond). În concret, prin hotărârea nr. 103 din 16 noiembrie 2005, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus detașarea recurentului-reclamant pe o perioadă de 3 ani de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București la Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Generală Anticorupție (a se vedea fila 45 dosar fond).

La data de 30 decembrie 2005, recurentul-reclamant a fost numit în funcția de ofițer specialist principal I la compartimentul juridic al D.G.A, iar drepturile salariale i-au fost stabilite la nivelul celor de care acesta a beneficiat la Ministerul Public, în calitate de magistrat militar, în vigoare la data de 1 decembrie 2005. Ulterior, începând cu data de 15 aprilie 2006, recurentul-reclamant și-a desfășurat activitatea la A.N.T.P., structură în cadrul M.I.R.A., prin dispoziția nr. S/16006 fiind numit în funcția de șef al Serviciului Monitorizare, Evaluare, Cercetare din cadrul acestei autorități publice. 1) Înalta Curte apreciază că nu a operat decăderea intimatului-pârâtul din termenul de 1 an, reglementat art. 24 alin. (2) din O.U.G.

nr. 121/1998, în care putea fi recuperată suma încasată necuvenit de către recurentul-reclamant. Astfel, potrivit art. 24 alin. (2) din ordonanța anterior arătată, obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, se poate face numai în cazurile în care paguba a fost constatată în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de când au beneficiat de serviciile nedatorate; în cazul constatării pagubei după un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori a beneficierii de serviciile nedatorate, dar nu mai târziu de 3 ani de la această dată, răspunderea materială se va stabili în sarcina celor din vina cărora s-a produs paguba.

Alin. (1) al aceluiași articol menționează faptul că răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse instituțiilor publice prevăzute la alin. (2) poate fi stabilită numai în cazul în care acestea au fost constatate în cel mult 3 ani de la data procedurii lor. Din cuprinsul alin. (4) al articolului în discuție rezultă faptul că cele două termene, respectiv cel de 3 ani de zile de la momentul producerii pagubei, cât și termenul de 1 an de zile de la data constatării pagubei, sunt termene de decădere. Așadar, termenul de 1 an de zile aplicabil în cauză se calculează de la data constatării pagubei.

Conform pct. 81 din Instrucțiunile MAI nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, astfel cum a fost modificat și completat, „prin data constatării existenței pagubei se înțelege data când comandantul a constatat personal paguba (…) sau data înregistrării la secretariatul unității a actului de sesizării (…).” În speță, data constatării pagubei este data înregistrării la A.N.T.P.

a notei de constatare nr. S/2180583, respectiv 25 octombrie 2007. Ca atare, critica recurentului în sensul că termenul de decădere de 1 an începe să curgă din momentul primei plăți efective a drepturilor salariale, adică de la data de 15 mai 2006, este nefondată, întrucât acest termen se calculează în raport cu data constatării pagubei (25 octombrie 2007). Răspunderea materială a recurentului-reclamant s-a stabilit pentru perioada de 1 an de zile în urmă, calculată de la data constatării pagubei (octombrie 2006 – septembrie 2007). 2) Înalta Curte consideră că prima instanță a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, modificată, atunci când a concluzionat că recurentul-reclamant nu putea cumula drepturile salariale cuvenite în calitate de magistrat cu cele aferente funcției pe care a fost detașat.

Astfel, art. 12 din ordonanța mai sus arătată dispune că „pe perioada delegării și a detașării, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați sau detașați; dacă indemnizația și celelalte drepturi salariale prevăzute pentru funcția în care sunt delegați sau detașați sunt mai mici, aceștia își păstrează indemnizația de încadrare brută și celelalte drepturi bănești.” Art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, modificată, prevede că „în perioada detașării, judecătorii și procurorii își păstrează calitatea de judecător sau procuror și beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detașat.

Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este detașat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești.” Ca atare, după ce este stabilită varianta de salarizare cea mai favorabilă pentru magistratul detașat, autoritatea publică unde acesta își desfășoară activitatea nu poate acorda decât acele drepturi specifice sistemului de salarizare stabilit. Cu alte cuvinte, recurentul-reclamant nu avea posibilitatea de opțiune între elementele cele mai avantajoase caracteristice fiecărui sistem de salarizare în parte și nici nu putea să cumuleze aceste drepturi salariale. Așadar, recurentul-reclamant putea fi salarizat fie cu drepturile cuvenite calității de magistrat, conform încadrării de la Parchetului de la Tribunalul Militar București, Secția Parchetelor Militare, fie cu drepturile salariale pentru funcția în care a fost detașat la M.I.R.A.

Nici critica recurentului referitoare la încălcarea principiului motivării actului administrativ nu este fondată. Astfel, în cuprinsul deciziei de imputare contestată în cauză au fost nominalizate temeiurile de drept ale acesteia, după cum s-a arătat anterior. De asemenea, decizia de imputare menționează că are la bază concluziile procesul-verbal S/27734 din 20 decembrie 2007 încheiat de comisia de cercetare administrativă. În raport de cele anterior reținute, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinței civile nr. 772 din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2010.