ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2864/2010

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 19

martie 2008, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr. 759/188/2008, G.M.

și G.G. au formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimații V.V., G.C., F.M., G.L., S.A.,

Comisia Locală Dămuc de aplicare a legii fondului funciar și Comisia Județeană

Neamț de aplicare a legii fondului funciar, susținând că sentința civilă nr.

440 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Bicaz și decizia civilă nr. 1519 din 15

noiembrie 2007 a Tribunalului Neamț, sunt potrivnice sentinței civile nr.

499/2004 a Judecătoriei Bicaz.

Prin sentința civilă nr. 552 din 6 mai 2008,

pronunțată de Judecătoria Bicaz, s-a declinat competența de soluționare a

cererii de revizuire formulată de petenți, în favoarea Tribunalului Neamț, instanță

care, prin decizia civilă nr. 63/RC din 15 ianuarie 2009 și-a declinat, la

rândul său, competența în favoarea Curții de Apel Bacău.

Prin decizia civilă nr. 254 din 16

martie 2009, Curtea de Apel Bacău a respins ca tardivă cererea de repunere în

termenul de formulare a cererii de revizuire și, în consecință, s-a respins ca

tardiv formulată cererea de revizuire.

Instanța de revizuire a reținut cu

privire la termenul de formulare a cererii de repunere în termenul de formulare

a cererii de revizuire, că este tardiv formulată, întrucât nu a fost respectat

termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării, prevăzut de art. 103 alin. (2)

C. proc. civ., cererea fiind formulată de revizuenți la 16 martie 2009, după ce

instanța a invocat din oficiu excepția tardivității și se acordase cuvântul asupra

acesteia.

Cum revizuenții au susținut că

împiedicarea ce a determinat promovarea revizuirii la 19 martie 2008, a fost

neredactarea deciziei nr. 1519/RC din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamț,

în posesia căreia au intrat abia la 6 martie 2009, instanța a apreciat că

revizuenții erau ținuți să formuleze cererea de repunere în termen până la data

de 24 martie 2009, inclusiv; prin urmare, cererea de repunere în termen fiind

formulată cu depășirea termenului legal, ea însăși a fost respinsă ca

nefondată.

Cu privire la excepția tardivității

cererii de revizuire, instanța a reținut că cererea revizuenților de anulare a

sentinței civile nr. 440 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Bicaz, modificată prin

decizia civilă nr. 1519/RC din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamț, ca fiind

potrivnice hotărârii pronunțate anterior de Judecătoria Bicaz în dosarul nr. 1920/2000,

nu a fost formulată în termenul de o lună dela data pronunțării hotărârii din

recurs ce evocă fondul, deci a deciziei civile nr. 1519 din 15 noiembrie 2007,

astfel cum dispune art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind promovată la

9 martie 2008 pe rolul Judecătoriei Bicaz; prin urmare, s-a respins cererea de

revizuire ca tardiv formulată.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, revizuenții au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

s-a învederat de către recurenți că au luat la cunoștință de motivarea deciziei

civile nr. 1519/2007 a Tribunalului Neamț a cărei anulare au solicitat-o pe

calea revizuirii, abia la data de 6 martie 2008, când le-a fost eliberată la

cerere, o copie a acesteia, iar în lipsa comunicării, nu puteau aprecia asupra

oportunității cererii de revizuire.

Recurenții au invocat și practica

CEDO cu privire la dreptul la un proces echitabil (art. 6 paragr. 1 din

Convenție), menționând că termenele de exercitare a căilor de atac curg de la

data luării la cunoștință de hotărârea judecătorească ce face obiectul judecății.

Recursul formulat este nefondat pentru

considerentele ce succed

:

În speță, s-a solicitat revizuirea

deciziei civile nr. 1519/RC din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamț, prin

care s-a admis recursul declarat de G.M. și G.G. și s-a modificat în parte

sentința civilă nr. 440 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Bicaz. Așadar,

decizia civilă nr. 1519/2007 a Tribunalului Neamț este o hotărâre pronunțată în

recurs ce a evocat fondul, pronunțată la data de 15 noiembrie 2007, iar termenul

de o lună în care se putea exercita calea de atac a revizuirii pentru ipoteza

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., împlinindu-se conform dispozițiilor art. 324 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., la 15 decembrie 2007.

Textul anterior invocat prevede că:

termenul de revizuire este de o lună și, în cazul prevăzut de art. 322 pct.7, curge

de la pronunțarea ultimei hotărâri, reclamată ca fiind potrivnică unei hotărâri

anterioare și a cărei putere de lucru judecat o încalcă.

Conform dispozițiilor art. 101 alin. (3) și (4)

din același cod, termenele stabilite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în

ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.

Astfel, în mod lega instanța anterioară

a admis excepția tardivității cererii de revizuire, în aplicarea prevederilor

art. 103 alin. (1) C. proc. civ., termenul în discuție fiind unul imperativ.

Potrivit dispozițiilor art. 103 C.

proc. civ., "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui

alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când

legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o

împrejurare mai presus de voința ei".

Așadar, înlăturarea sancțiunii

decăderii din termenul de formulare a cererii de revizuire, putea avea loc,

prin admiterea unei cereri de repunere în termenul de revizuire, în condițiile

art. 103 alin. (2) C. proc. civ.

Însă, Înalta Curte constată că și

cererea de repunere în termen a fost legal dezlegată de curtea de apel, în

sensul respingerii ei ca tardivă, întrucât revizuenții nu au respectat termenul

de 15 zile de la încetarea împiedicării, prevăzut de art. 103 alin. (2) C.

proc. civ., cererea survenind la data de 16 martie 2009 după ce instanța pusese

în discuție excepția tardivității și se acordase deja cuvântul asupra acestei

excepții.

Revizuenții au susținut că

împiedicarea ce a determinat promovarea revizuirii a fost neredactarea deciziei

nr. 1519/RC din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamț, cu consecința intrării

în posesia ei abia la 6 martie 2009, motiv pentru care au declanșat revizuirea

abia la 19 martie 2008, caz în care aceștia trebuiau să promoveze cererea de

repunere în termen până la 24 martie 2009, inclusiv, cum corect a stabilit

curtea de apel.

Termenul prevăzut de alin. (1) pct. 1 curge

de la pronunțarea ultimei hotărâri, respectiv, a deciziei civile nr. 1519/2007 a

Tribunalului Neamț care este o hotărâre pronunțată în recurs ce a evocat

fondul, astfel că era lipsit de relevanță momentul redactării acesteia.

În ce privește motivul de recurs prin

care s-a invocat încălcarea art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, respectiv, dreptul la un

proces echitabil, Înalta Curte apreciază că norma cuprinsă în art. 324 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ. (cu privire la momentul la care începe să curgă termenul

pentru declanșarea cererii de revizuire – de la pronunțarea hotărârii în

recurs, prin care se evocă fondul), îndeplinește exigențele ce decurg din

jurisprudența C.E.D.O. prin care s-au analizat încălcări ale art. 6 paragr. 1,

din această perspectivă.

Astfel, Curtea de la Strasbourg, a

stabilit ca pentru a se reține că o ingerință este justificată ea trebuie să

fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o

societate democratică, ceea ce conduce la analiza raportului de

proporționalitate între măsură cu scopul legitim urmărit, cerințe ce trebuie

îndeplinite cumulativ.

Cerința de a fi prevăzută de legea

internă, are în vedere accepțiunea materială, iar nu formală, iar pe de altă

parte, legea respectivă trebuie să fie accesibilă persoanei în cauză și să fie

previzibilă (spre ex: Cauza Laventes c. Letoniei, hot. C.E.D.O. din 28

noiembrie 2002).

Art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., îndeplinește toate criteriile anterior precizate: fiind prevăzut de legea

internă (chiar având în vedere accepțiunea formală a sintagmei), este și

accesibilă, fiind cuprinsă într-un act normativ publicat (Cauza Kokkinakis c.

Greciei, hot. C.E.D.O. din 25 mai 1993), după cum este și previzibilă, întrucât

este o normă enunțată cu suficientă precizie care permite oricărui individ să

își regleze conduita și chiar să prevadă, într-un grad rezonabil, consecințele

juridice ce ar putea rezulta dintr-un act determinat (Cauza Goodwin c.

Regatului Unit al Marii Britanii, hot. din 27 martie 1996); totodată, regula

previzibilității este relativă, întrucât norma de drept nu trebuie să poată fi

înțeleasă de către toți, ci de către practicienii dreptului care îi pot da

sfaturi avizate reclamantului (Cauza Sunday Times, hot. din 26 aprilie 1979).

Scopul legitim al instituirii de

către legiuitorul național a unor norme imperative pentru promovarea unor căi

extraordinare de atac este în mod neîndoilenic limitarea în timp a incertitudinii

raporturilor juridice, astfel ca după epuizarea termenelor pentru declararea

acestora, orice persoană de bună credință să se poată prevala în orice

împrejurare de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ce nu mai

este susceptibilă de retractare sau reformare, intrată în circuitul juridic,

care trebuie să aibă un grad acceptabil de securitate.

Totodată, se constată și existența

unui just raport de proporționalitate între măsura dispusă și scopul urmărit,

întrucât partea care are deschisă calea unei căi extraordinare de atac are un

interval de timp rezonabil pentru a recurge la formularea ei (o lună), iar

preocuparea legiuitorului pentru asigurarea securității raporturilor juridice

îi profită în egală măsură ca tuturor destinatarilor legii procesuale civile.

Așa fiind, Înalta Curte constată că

hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor

legale incidente, astfel că, recursul dedus judecății urmează a fi respins ca

nefondat, conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Se va face aplicarea dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., în ce privește cheltuielile de judecată efectuate de

intimați în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de revizuenții G.M.

și G.G. împotriva deciziei civile nr. 254 din 16 martie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Obligă recurenții la 1.045 lei

cheltuieli de judecată către intimații V.V., G.C., F.M., G.L. și S.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2010.