ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2864/2010

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 19 martie 2008, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr. 759/188/2008, G.M. și G.G. au formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimații V.V., G.C., F.M., G.L., S.A., Comisia Locală Dămuc de aplicare a legii fondului funciar și Comisia Județeană Neamț de aplicare a legii fondului funciar, susținând că sentința civilă nr. 440 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Bicaz și decizia civilă nr. 1519 din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamț, sunt potrivnice sentinței civile nr. 499/2004 a Judecătoriei Bicaz.

Prin sentința civilă nr. 552 din 6 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Bicaz, s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de petenți, în favoarea Tribunalului Neamț, instanță care, prin decizia civilă nr. 63/RC din 15 ianuarie 2009 și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Curții de Apel Bacău. Prin decizia civilă nr. 254 din 16 martie 2009, Curtea de Apel Bacău a respins ca tardivă cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire și, în consecință, s-a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire. Instanța de revizuire a reținut cu privire la termenul de formulare a cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, că este tardiv formulată, întrucât nu a fost respectat termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării, prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc.

civ., cererea fiind formulată de revizuenți la 16 martie 2009, după ce instanța a invocat din oficiu excepția tardivității și se acordase cuvântul asupra acesteia. Cum revizuenții au susținut că împiedicarea ce a determinat promovarea revizuirii la 19 martie 2008, a fost neredactarea deciziei nr. 1519/RC din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamț, în posesia căreia au intrat abia la 6 martie 2009, instanța a apreciat că revizuenții erau ținuți să formuleze cererea de repunere în termen până la data de 24 martie 2009, inclusiv; prin urmare, cererea de repunere în termen fiind formulată cu depășirea termenului legal, ea însăși a fost respinsă ca nefondată.

Cu privire la excepția tardivității cererii de revizuire, instanța a reținut că cererea revizuenților de anulare a sentinței civile nr. 440 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Bicaz, modificată prin decizia civilă nr. 1519/RC din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamț, ca fiind potrivnice hotărârii pronunțate anterior de Judecătoria Bicaz în dosarul nr. 1920/2000, nu a fost formulată în termenul de o lună dela data pronunțării hotărârii din recurs ce evocă fondul, deci a deciziei civile nr. 1519 din 15 noiembrie 2007, astfel cum dispune art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind promovată la 9 martie 2008 pe rolul Judecătoriei Bicaz; prin urmare, s-a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, revizuenții au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a învederat de către recurenți că au luat la cunoștință de motivarea deciziei civile nr. 1519/2007 a Tribunalului Neamț a cărei anulare au solicitat-o pe calea revizuirii, abia la data de 6 martie 2008, când le-a fost eliberată la cerere, o copie a acesteia, iar în lipsa comunicării, nu puteau aprecia asupra oportunității cererii de revizuire. Recurenții au invocat și practica CEDO cu privire la dreptul la un proces echitabil (art. 6 paragr. 1 din Convenție), menționând că termenele de exercitare a căilor de atac curg de la data luării la cunoștință de hotărârea judecătorească ce face obiectul judecății.

Recursul formulat este nefondat pentru considerentele ce succed : În speță, s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1519/RC din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamț, prin care s-a admis recursul declarat de G.M. și G.G. și s-a modificat în parte sentința civilă nr. 440 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Bicaz. Așadar, decizia civilă nr. 1519/2007 a Tribunalului Neamț este o hotărâre pronunțată în recurs ce a evocat fondul, pronunțată la data de 15 noiembrie 2007, iar termenul de o lună în care se putea exercita calea de atac a revizuirii pentru ipoteza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., împlinindu-se conform dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la 15 decembrie 2007. Textul anterior invocat prevede că: termenul de revizuire este de o lună și, în cazul prevăzut de art. 322 pct.7, curge de la pronunțarea ultimei hotărâri, reclamată ca fiind potrivnică unei hotărâri anterioare și a cărei putere de lucru judecat o încalcă.

Conform dispozițiilor art. 101 alin. (3) și (4) din același cod, termenele stabilite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. Astfel, în mod lega instanța anterioară a admis excepția tardivității cererii de revizuire, în aplicarea prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., termenul în discuție fiind unul imperativ. Potrivit dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei". Așadar, înlăturarea sancțiunii decăderii din termenul de formulare a cererii de revizuire, putea avea loc, prin admiterea unei cereri de repunere în termenul de revizuire, în condițiile art. 103 alin. (2) C. proc.

civ. Însă, Înalta Curte constată că și cererea de repunere în termen a fost legal dezlegată de curtea de apel, în sensul respingerii ei ca tardivă, întrucât revizuenții nu au respectat termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării, prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc. civ., cererea survenind la data de 16 martie 2009 după ce instanța pusese în discuție excepția tardivității și se acordase deja cuvântul asupra acestei excepții. Revizuenții au susținut că împiedicarea ce a determinat promovarea revizuirii a fost neredactarea deciziei nr. 1519/RC din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamț, cu consecința intrării în posesia ei abia la 6 martie 2009, motiv pentru care au declanșat revizuirea abia la 19 martie 2008, caz în care aceștia trebuiau să promoveze cererea de repunere în termen până la 24 martie 2009, inclusiv, cum corect a stabilit curtea de apel.

Termenul prevăzut de alin. (1) pct. 1 curge de la pronunțarea ultimei hotărâri, respectiv, a deciziei civile nr. 1519/2007 a Tribunalului Neamț care este o hotărâre pronunțată în recurs ce a evocat fondul, astfel că era lipsit de relevanță momentul redactării acesteia. În ce privește motivul de recurs prin care s-a invocat încălcarea art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, respectiv, dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte apreciază că norma cuprinsă în art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (cu privire la momentul la care începe să curgă termenul pentru declanșarea cererii de revizuire – de la pronunțarea hotărârii în recurs, prin care se evocă fondul), îndeplinește exigențele ce decurg din jurisprudența C.E.D.O.

prin care s-au analizat încălcări ale art. 6 paragr. 1, din această perspectivă. Astfel, Curtea de la Strasbourg, a stabilit ca pentru a se reține că o ingerință este justificată ea trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică, ceea ce conduce la analiza raportului de proporționalitate între măsură cu scopul legitim urmărit, cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ. Cerința de a fi prevăzută de legea internă, are în vedere accepțiunea materială, iar nu formală, iar pe de altă parte, legea respectivă trebuie să fie accesibilă persoanei în cauză și să fie previzibilă (spre ex: Cauza Laventes c. Letoniei, hot. C.E.D.O. din 28 noiembrie 2002). Art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., îndeplinește toate criteriile anterior precizate: fiind prevăzut de legea internă (chiar având în vedere accepțiunea formală a sintagmei), este și accesibilă, fiind cuprinsă într-un act normativ publicat (Cauza Kokkinakis c. Greciei, hot. C.E.D.O.

din 25 mai 1993), după cum este și previzibilă, întrucât este o normă enunțată cu suficientă precizie care permite oricărui individ să își regleze conduita și chiar să prevadă, într-un grad rezonabil, consecințele juridice ce ar putea rezulta dintr-un act determinat (Cauza Goodwin c. Regatului Unit al Marii Britanii, hot. din 27 martie 1996); totodată, regula previzibilității este relativă, întrucât norma de drept nu trebuie să poată fi înțeleasă de către toți, ci de către practicienii dreptului care îi pot da sfaturi avizate reclamantului (Cauza Sunday Times, hot. din 26 aprilie 1979). Scopul legitim al instituirii de către legiuitorul național a unor norme imperative pentru promovarea unor căi extraordinare de atac este în mod neîndoilenic limitarea în timp a incertitudinii raporturilor juridice, astfel ca după epuizarea termenelor pentru declararea acestora, orice persoană de bună credință să se poată prevala în orice împrejurare de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ce nu mai este susceptibilă de retractare sau reformare, intrată în circuitul juridic, care trebuie să aibă un grad acceptabil de securitate.

Totodată, se constată și existența unui just raport de proporționalitate între măsura dispusă și scopul urmărit, întrucât partea care are deschisă calea unei căi extraordinare de atac are un interval de timp rezonabil pentru a recurge la formularea ei (o lună), iar preocuparea legiuitorului pentru asigurarea securității raporturilor juridice îi profită în egală măsură ca tuturor destinatarilor legii procesuale civile. Așa fiind, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, astfel că, recursul dedus judecății urmează a fi respins ca nefondat, conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Se va face aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., în ce privește cheltuielile de judecată efectuate de intimați în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenții G.M. și G.G. împotriva deciziei civile nr. 254 din 16 martie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenții la 1.045 lei cheltuieli de judecată către intimații V.V., G.C., F.M., G.L. și S.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2010.