ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3534/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3534/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 45/PI/23 februarie 2009 Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea petentului D.K. împotriva rezoluției nr. 419/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în mod temeinic s-a dispus neurmărire penală a avocatului intimat D.I. pentru infracțiunea de fals în declarații, întrucât prestația avocatului în fața organelor judiciare în care se fac susțineri în favoarea unor clienți pe care îi apără nu este de drept susceptibilă de infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen.
Împotriva sentinței a declarat recurs petentul D.K. Recursul este tardiv. Din examinarea cauzei rezultă că sentința penală recurată i-a fost comunicată petentului – lipsă la judecata în fond – la data de 19 martie 2009. Acesta a făcut recurs, pe care l-a depus la Curtea de Apel Timișoara, la 12 iunie 2009. Potrivit art. 385 3 C. proc. pen. termenul de recurs este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel. Procedura ce reglementează plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată nu prevede termene speciale de recurs. Așa fiind, Curtea constată că în raport de prevederile art. 385 3 și art. 363 C. proc. pen. referitoare la momentul curgerii termenului de recurs, prezentul recurs al petentului este formulat mult peste termenul de 10 zile, astfel că va fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiționarul D.K. împotriva sentinței penale nr. 45/PI din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumelor de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și 346,60 lei cheltuieli judiciare către intimatul D.I. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.