ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 544/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 544/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor dosarului, instanța constată următoarele: Prin sentința penală nr. 245/PI din 1 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții B.F.A. și O.R. împotriva rezoluției nr. 102/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și împotriva rezoluției nr. 965/II/2/2010 dată de procurorul general al aceluiași Parchet. Pentru a dispune astfel Curtea de Apel Timișoara a reținut că în opinia petiționarilor, intimatul C.N. se face vinovat de comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă întrucât acesta a dat două declarații în fața Judecătoriei Moldova Nouă, una în anul 2006 iar cealaltă în anul 2010, declarații care prezentau variante diferite privind desfășurarea faptelor pentru care petiționarii au fost condamnați.
Curtea de Apel analizând cele două declarații și având în vedere și explicațiile pertinente ale intimatului a constatat că hotărârea de condamnare a petiționarilor, s-a fundamentat pe un probatoriu complex și nu exclusiv pe declarațiile acestuia. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petiționarii, motivând că plângerea s-a judecat în lipsa lor, ei fiind în stare de detenție iar sentința nu le-a fost comunicată. Înalta Curte examinând recursurile constată că acestea sunt tardive pentru următoarele considerente: Potrivit art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Acest termen curge, potrivit art. 385 3 alin. (2) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc.
pen., de la pronunțare, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau de la comunicare, pentru partea care a lipsit. În speță, hotărârea atacată - sentința penală nr. 245/PI- a fost pronunțată în ziua de 1 noiembrie 2010, adică în chiar ziua în care avuseseră loc dezbaterile judiciare, la care petiționarii nu au fost de față, împrejurare constatată în partea introductivă a hotărârii. Copii ale hotărârii au fost comunicate petiționarilor, la domiciliile acestora, la datele de 4 noiembrie 2010 numitului B.F.A. și respectiv 5 noiembrie 2010 numitului O.R., iar recursurile au fost declarate, prin avocat, la 27 noiembrie 2010, data poștei. Potrivit art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen. ultimele zile de declarare a recursurilor erau 15 și respectiv 16 noiembrie 2010, având în vedere și datele comunicării sentinței la domiciliile petiționarilor.
De menționat că petiționarii nu au produs nici o probă la dosar în sensul că erau încarcerați la data de 1 noiembrie 2010. În raport cu această dată - 27 noiembrie 2010 - recursurile se învederează a fi tardive și, în baza art. 385 15 alin. (1) lit. a), teza I C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a le respinge ca atare. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca tardive, recursurile declarate de petiționarii B.F.A. și O.R. împotriva sentinței penale nr. 245/PI din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.