ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 195/2010

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 92 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.N. împotriva rezoluției din 15 octombrie 2008 dată în Dosarul nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind menținută rezoluția atacată. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată de petiționar la procuror, s-a s olicitat efectuarea de cercetări față de notarul public G.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. și față de numiții C.l. și C.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 246 C. pen., susținând că notarul public a autentificat un contract de vânzare- cumpărare, prin care soția sa, S.A.V.I., decedată, a vândut mai multe imobile situate în loc.

Seini, jud. Maramureș, intimaților C.l. și C.L., în mod abuziv, solicitând Oficiului de Cadastru eliberarea unui extras CF la cererea cumpărătorului care nu era proprietar. Acest demers, a susținut petentul, este nelegal câtă vreme a condus la indisponibilizarea imobilului aflat în proprietatea vânzătoarei de către cumpărător care avea mandat în acest sens. A mai susținut că în cuprinsul documentului indisponibilizarea imobilului a fost cerută de cumpărător pe o durată de 2 zile în loc de 5 zile, contrar prevederilor legale, iar cererea de eliberare a extrasului CF a fost comunciată de către notar Oficiului de Cadastru Baia Mare în afara orelor de program, fapt ce contravine dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 36/1995.

Prin rezoluția nr. 139/P/2008 din 15 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public și numiții C.L. și C.l., pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor reclamate, reținându-se, în urma efectuării actelor premergătoare, că lipsește latura obiectivă a acestor infracțiuni. S-a reținut, în esență, că petentul a fost de față la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar vânzătoarea, chiar dacă se afla într-o stare de slăbiciune fizică, avea discernământul nealterat și a confirmat prin gesturi și mimică împrejurarea că are cunoștință despre conținutul contractului și clauzele acestuia.

Prin rezoluția din 11 februarie 2009, dată în Dosarul nr. 35/ll.2/2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționarul a formulat plângere la instanță, arătând că soluția este nelegală și netemeinică. Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului și a menținut soluția procurorului, reținând, în esență, că nu există nici un indiciu privitor la infracțiunile reclamate.

Împotriva sentinței petiționarul a declarat recurs, pe care l-a motivat la filele 2 și 13 din dosar, susținând că instanța s-a pronunțat eronat asupra rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 15 octombrie 2008, care nu a făcut obiectul plângerii sale, în loc de rezoluția din 11 februarie 2009, prin care au fost sesizate fapte și împrejurări ce nu au fost avute în vedere cu ocazia efectuării cercetărilor din rezoluția nr. 139/P/2008. Recursul declarat nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulată de petiționar, ca nefondată. Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina intimatului notar și a numiților C.l.

și C.L. Din examinarea actelor dosarului, rezultă că, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, notarul a respectat condițiile prevăzute de lege, autentificând contractul de vânzare-cumpărare în conformitate cu atribuțiile sale legale și potrivit voinței părților, neavând nici un motiv legal să refuze întocmirea actului, care nu cuprindea clauze contrare legii sau bunelor moravuri. În concluzie, instanța a apreciat că nu poate fi reținută săvârșirea vreunei fapte de natură penală în sarcina notarului public, activitatea desfășurată de acesta respectând întocmai obligațiile impuse de dispozițiile Legii nr. 36/1995 privind exercitarea activității notariale. În ce privește critica invocată de petent în motivele scrise de recurs, aceasta nu poate fi primită, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 287 1 alin. (1) din C. proc.

pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Din interpretarea acestor prevederi, rezultă că, în cadrul acestei proceduri, plângerea în fața instanței poate avea ca obiect verificarea legalității și temeiniciei rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.

Așadar, în cadrul acestei proceduri, instanța poate fi învestită numai cu plângerea împotriva uneia dintre soluțiile expres și limitativ arătate de textul art. 278 1 C. proc. pen., iar nu și cu cea formulată împotriva rezoluției procurorului ierarhic superior, care menține sau nu soluțiile mai sus-menționate. De altfel, rezoluția procurorului ierarhic superior reprezintă o cale de atac intermediară, o condiție de procedibilitate impusă de dispozițiile legale. În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar S.N. împotriva sentinței penale nr. 92 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.