ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 195/2010

Asupra recursului de față

;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 92 din 21 octombrie 2009 a Curții

de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.N. împotriva rezoluției din 15

octombrie 2008 dată în Dosarul nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Oradea, fiind menținută rezoluția atacată.

S-au

reținut, în esență, următoarele:

Prin plângerea formulată de petiționar

la procuror, s-a s

olicitat efectuarea de

cercetări față de notarul public G.C.,

pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen. și față de numiții C.l. și C.L. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 246 C. pen.,

susținând că notarul public a autentificat un contract de vânzare-

cumpărare, prin care soția sa, S.A.V.I., decedată,

a vândut mai multe imobile situate în loc. Seini, jud. Maramureș,

intimaților C.l. și C.L., în mod abuziv, solicitând Oficiului de Cadastru

eliberarea unui extras CF la cererea cumpărătorului care nu era proprietar.

Acest demers, a susținut petentul, este nelegal câtă vreme a condus la

indisponibilizarea

imobilului aflat în

proprietatea vânzătoarei de către cumpărător care

avea mandat în acest

sens. A mai susținut că în cuprinsul documentului indisponibilizarea imobilului

a fost cerută de

cumpărător pe o durată de 2

zile în loc de 5 zile, contrar prevederilor

legale, iar cererea de eliberare a extrasului CF a fost comunciată de

către

notar Oficiului de Cadastru Baia Mare în afara orelor de

program, fapt ce contravine dispozițiilor art. 48

din Legea nr. 36/1995.

Prin rezoluția nr. 139/P/2008 din 15

octombrie 2008 a

Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea, s-a dispus, în baza

art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

față de notarul public și numiții C.L. și C.l., pentru pretinsa

săvârșire a infracțiunilor reclamate,

reținându-se, în urma efectuării

actelor premergătoare, că lipsește

latura obiectivă a acestor infracțiuni.

S-a

reținut, în esență, că petentul a fost de față la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare, iar vânzătoarea, chiar dacă se

afla într-o stare de slăbiciune fizică, avea

discernământul nealterat și

a confirmat prin gesturi și mimică

împrejurarea că are cunoștință despre conținutul contractului și clauzele

acestuia.

Prin rezoluția din 11 februarie 2009,

dată în Dosarul nr. 35/ll.2/2009 a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Oradea, a fost menținută rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică.

Împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale, petiționarul a formulat plângere la instanță, arătând că

soluția este nelegală și netemeinică.

Instanța de fond, prin sentința penală

sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului și a menținut

soluția procurorului, reținând, în esență, că nu există nici un indiciu

privitor la infracțiunile reclamate.

Împotriva

sentinței petiționarul a declarat recurs, pe care l-a

motivat la filele 2 și 13 din dosar, susținând că

instanța s-a pronunțat

eronat asupra rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale din 15

octombrie

2008, care nu a făcut obiectul plângerii sale, în loc de rezoluția din 11

februarie 2009, prin care au fost sesizate fapte și împrejurări ce nu au fost

avute în vedere cu ocazia efectuării cercetărilor din rezoluția nr. 139/P/2008.

Recursul

declarat nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se

constată că, în mod

corect, instanța de

fond a dispus respingerea plângerii formulată de

petiționar, ca

nefondată.

Într-adevăr, așa cum rezultă din actele

premergătoare efectuate, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea

infracțiunilor reclamate în sarcina intimatului notar și a numiților C.l. și C.L.

Din examinarea actelor dosarului,

rezultă că, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, notarul a

respectat condițiile

prevăzute de lege,

autentificând contractul de vânzare-cumpărare în

conformitate cu

atribuțiile sale legale și potrivit voinței părților, neavând nici un motiv

legal să refuze întocmirea actului, care nu cuprindea clauze contrare legii sau

bunelor moravuri.

În concluzie, instanța a apreciat că nu

poate fi reținută

săvârșirea vreunei fapte

de natură penală în sarcina notarului public,

activitatea desfășurată de

acesta respectând întocmai obligațiile impuse de dispozițiile Legii nr. 36/1995

privind exercitarea activității notariale.

În ce

privește critica invocată de petent în motivele scrise de

recurs, aceasta nu poate fi primită, pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 287

1

alin. (1) din C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275

- 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a urmăririi

penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale

căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la

judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența

să judece cauza în primă instanță.

Din interpretarea acestor prevederi,

rezultă că, în cadrul acestei proceduri, plângerea în fața instanței poate avea

ca obiect verificarea legalității și temeiniciei rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi

penale date de procuror.

Așadar, în cadrul acestei proceduri, instanța

poate fi învestită numai cu plângerea împotriva uneia dintre soluțiile expres

și limitativ arătate de textul art. 278

1

C. proc. pen., iar nu și cu

cea formulată împotriva rezoluției procurorului ierarhic

superior, care menține sau nu soluțiile mai

sus-menționate. De altfel,

rezoluția

procurorului ierarhic superior reprezintă o cale de atac intermediară, o

condiție de procedibilitate impusă de dispozițiile legale.

În raport de considerentele expuse, se

constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi

respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul petiționar S.N. împotriva sentinței penale nr. 92 din 21

octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.