ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1661/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1661/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursurilor de față;

Prin sentința penală nr. 1 din

6 ianuarie 2008 Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie,

în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată

de petiționarul C.I. și, în consecință, a desființat rezoluțiile nr. 563/P/2008

din 25 iulie 2008 și nr. 679/II/2/2008 din 9 septembrie 2008 emise de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Bacău și a trimis cauza la Parchetul Curții de Apel

Bacău în vederea începerii urmăririi penale împotriva notarului public I.Ș.

pentru infracțiunile prev. de art. 246, art. 215, art. 289 și art. 291 C. pen.

Prin aceeași hotărâre prima

instanță a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a reținut că la

data de 7 aprilie 2008 petiționarul C.I. a formulat și depus o plângere la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva notarului public I.Ș. ,

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215, art. 246, art. 289 și art.

291 C. pen. arătând că acesta ar fi încheiat contractul nr. 3871/2002 cu

încălcarea dispozițiilor legale, pe baza unor acte false și prin abuz în

exercitarea atribuțiunilor de serviciu, motiv pentru care a solicitat anularea

contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat și pedepsirea celor

vinovați.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Bacău prin rezoluția nr. 563/P/2008 din 25 iulie 2008 a constatat

plângerea formulată de petiționar ca nefondată și, în baza art. 228 alin. (6)

cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi

penale față de I.Ș. , sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 215, art. 246,

art. 289,art. 291 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate nu s-au

confirmat faptele sesizate.

Pentru a se dispune astfel,

din cercetările efectuate în cauză, a rezultat faptul că actul de

vânzare-cumpărare încheiat între vânzătorii D.N. și D.V. și cumpărătorul D.C.N.

(fiul acestora) privind vânzarea-cumpărarea unui apartament situat în Bacău, a

fost autentificat sub nr. 3871 din 23 octombrie 2002 de notarul public I.Ș. De

asemenea, s-a mai reținut că apartamentul mai sus-menționat, proprietatea

vânzătorilor, a fost dobândit conform contractului de cumpărare nr. 5795 din 12

decembrie 1995, încheiat cu fosta SC T. SA Bacău, iar dreptul de proprietate a

fost înscris în Registrul de publicitate imobiliară al Județului Bacău, sub nr.

287 din 5 ianuarie 1996.

Conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 5795/1995, odată cu dobândirea proprietății asupra

apartamentului, cumpărătorul a preluat și dreptul de concesiune asupra

terenului aferent în suprafață de 36 mp, în cotă indiviză cu ceilalți locatari.

S-a mai constatat că din

contractul încheiat a rezultat faptul că s-a transmis cumpărătorului numai

dreptul de folosință asupra terenului (în indiviziune cu restul proprietarilor

de apartamente din acel bloc). Prin urmare, s-a apreciat că, în mod corect, notarul

public I.Ș. la încheierea contractului nr. 3871 din 23 octombrie 20002 a

transmis noului proprietar odată cu dreptul de proprietate asupra apartamentului

și dreptul de folosință asupra terenului aferent în suprafață de 33,57 mp în

indiviziune cu ceilalți proprietari (diferența între 36 mp și 33,57 mp

datorându-se măsurătorilor cadastrale efectuate și avizate de Oficiul Județean

de Cadastru Bacău sub nr. 11626 din 27 decembrie 2000).

S-a mai relevat că notarul

public I.Ș. a întocmit contractul de vânzare-cumpărare nr. 3871/2002 cu

respectarea cerințelor legale în materie, fără să încalce vreo prevedere sau să

abuzeze în vreun fel de funcția sa.

S-a conchis că, din

verificările efectuate, nu au rezultat aspecte de natură penală, care să poată

fi reținute în sarcina notarului reclamat, nefiind încălcată de către acesta

vreo dispoziție legală astfel că, în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale.

Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rezoluția nr. 679/II/2/ 2008

din 9 septembrie 2008 a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de

petiționar împotriva rezoluției de mai sus.

Pentru a dispune această

soluție Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a

reținut că plângerea formulată de petiționarul C.I. nu corespundea cerințelor

imperative prevăzute de art. 275 și urm. C. proc. pen., apreciind că prin

înscrisul denumit „ plângere la rezoluția din 25 iulie 2008” nu și-a justificat

calitatea de parte interesată și nici nu a arătat motivele pentru care a

considerat soluția procurorului ca netemeinică și nelegală.

S-a mai reținut că, în

conformitate cu prevederile art. 275 C. proc. pen., orice persoană poate face

plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea

s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, constatându-se, totodată că,

memoriile adresate de petiționar altor instituții ale statului (în cazul

concret Ministerului Justiției), nu pot fi considerate plângeri, în condițiile

art. 278 C. proc. pen.

S-a apreciat că are

aptitudinea declanșării controlului judecătoresc, exclusiv plângerea care

privește actul procesual prev. de art. 2781 C. proc. pen., formulată de persoana

care își justifică calitatea în condițiile legii (Decizia 23 din 23 ianuarie 2006

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători).

S-a conchis apreciindu-se ca

inadmisibilă plângerea împotriva actelor procurorului, care urmărește schimbarea

temeiului de drept al neînceperii urmăririi penale, întrucât s-a constatat că

susținerile petiționarului, din înscrisul adresat parchetului, nu conțin niciun

fel de observații privind soluția procurorului.

Împotriva celor două

rezoluții petiționarul a formulat, în termen legal, în temeiul art. 2781 C.

proc. pen., plângere, iar instanța, verificând în temeiul art. 278 1 alin. (7) C.

proc. pen., rezoluțiile atacate, pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei precum și a înscrisurilor noi prezentate, a constatat că acestea

sunt nelegale și netemeinice.

Prima instanță a reținut că

petiționarul, în plângerea adresată procurorului existentă la fila 9 a

dosarului nr. 563/P/ 2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a

arătat că în mod greși notarul public a dat terenul în folosință prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3871 din 23

octombrie 2002, nesocotind astfel prevederile art. 44 din O.U.G. nr.

40/1999, apreciind că, în speță, nu au fost efectuate acte premergătoare

complete pentru a se putea trage concluzia că nu se impunea începerea urmăririi

penale.

Astfel, prima instanță a

constatat că, în mod greșit, s-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile

prevederile art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999, întrucât acest text a fost introdus

în mod special pentru a se asigura protecția persoanelor fizice sau juridice

care au fost deposedate de terenuri sau construcții. S-a mai reținut că, deși

această ordonanță se referă la protecția chiriașilor și stabilirea chiriei,

prevederile art. 44 sunt situate în capitolul 4 la „dispoziții finale”, textul

fiind aplicabil nu numai chiriașilor ci și proprietarilor.

S-a mai relevat, în

considerentele hotărârii, că dispozițiile din art. 44 teza a I-a din O.U.G. nr.

40/1999 erau pe deplin aplicabile în speța de față, iar procurorul de caz nu

s-a preocupat, cu ocazia efectuării actelor premergătoare, să cerceteze dacă

notarul public a verificat mai înainte de autentificarea contractului de

vânzare-cumpărare dacă asupra terenului dat în folosință au fost făcute

încunoștințări scrise, notificări sau cereri de constatare sau realizarea

dreptului de proprietate din partea persoanei fizice care a fost deposedată de

bunul imobil respectiv.

Prima instanță a apreciat că,

în situația în care notarul public I.S. a nesocotit prevederile art. 44 teza a

I-a din O.U.G. nr. 40/1999, atunci se face pasibil de săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen.

De asemenea, Curtea de Apel

Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a apreciat ca nelegală rezoluția

procurorului general nr. 679/II/2/ din 9 septembrie 2008 dată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Bacău, constatând că în mod greșit s-a respins ca

inadmisibilă plângerea petiționarului, reținând că din conținutul plângerii

aflată la fila 5 dosar nr. 679/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Bacău a rezultat, în mod evident, că cel în cauză era nemulțumit de

soluția dată prin rezoluția procurorului din 25 iulie 2008.

Prima instanță a considerat

că potrivit art. 278 C. proc. pen. petiționarul avea dreptul ca împotriva

rezoluției dată de procuror să facă plângere la procurorul general, ceea ce a

și făcut, astfel încât plângerea acestuia trebuia examinată pe fondul său, iar

nu să fie respinsă, ca inadmisibilă, de procurorul general.

Prima instanță a apreciat

că, în cauză, se impune admiterea plângerii formulată de petiționarul C.I.,

desființarea celor două rezoluții și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Bacău, în vederea începerii urmăririi penale împotriva notarului

public I.Ș. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 215, art.

289 și art. 291 C. pen.

De asemenea, prima instanță

a mai stabilit ca, în cadrul actelor premergătoare ce se vor efectua, să se

solicite notarului public să facă dovada că a făcut verificări sub aspectul

faptului dacă terenul pe care este situat blocul în care se afla apartamentul

vândut nu a fost revendicat de persoana fizică (petiționarul din speță) prin

încunoștințări scrise, notificări sau cereri în realizarea dreptului de

proprietate, apreciind necesar ca ambele părți să dea declarații cu privire la

aceste aspecte, iar petiționarul să depună la dosar înscrisurile pe care le deținea

cu privire la demersurile pe care le-a făcut cu privire la terenul respectiv.

Împotriva sentinței penale

nr. 1 din 6 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Bacău și intimatul I.Ș., privind pe petiționarul C.I.,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru motivele arătate în

cuprinsul încheierii de ședință din 13 aprilie 2009, ce face parte integrantă

din prezenta decizie. Pronunțarea deciziei s-a amânat succesiv la 27 aprilie și,

respectiv, la 6 mai 2009 pentru a da posibilitatea apărătorului ales al

recurentului intimat I.Ș. să depună note de concluzii scrise, însă nici

recurentul și nici apărătorul său ales nu au făcut-o. Intimatul petiționar C.I.,

a depus la dosar, după ce cauza a rămas în pronunțare, un set de înscrisuri

precum și un memoriu cu note de concluzii scrise.

Examinând recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și de intimatul I.Ș.,

sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C.

proc. pen. cu referire la art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că acestea sunt fondate, fiind circumscrise cazului de casare

prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., pentru următoarele

considerente.

În cauza supusă analizei,

Înalta Curte constată că prima instanță a comis o gravă eroare de fapt atunci

când a admis plângerea formulată de petiționarul C.I. și a desființat rezoluțiile

atacate, considerând, nejustificat, că în speță, se impune trimiterea dosarului

la parchet pentru a se efectua cercetări împotriva intimatului notar I.Ș.

pentru faptele sesizate în plângerea inițială.

Ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice

persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale

să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului,

poate face o astfel de plângere, orice persoană ale cărei interese legitime au

fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se

aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de

condamnare .

natură penală și

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că urmare plângerii

formulată de petiționarul C.I. la 7 aprilie 2008 și înregistrată la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Bacău, procurorul, prin rezoluția nr. 563/P/2008 din

25 iulie 2008, în mod corect, a apreciat, în urma actelor premergătoare

efectuate, că nu există faptele pentru care s-a solicitat tragerea la

răspundere penală a notarului public I.Ș., respectiv infracțiunile prevăzute de

art. 215, art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., întrucât acesta nu a făcut

altceva decât să autentifice contractul de vânzare-cumpărare nr. 3871 din 23

octombrie 2002, prin care a consfințit voința părților: vânzătorii D.N. și D.V.

și cumpărătorul D.C.N.

De asemenea, se mai constată că, din extrasul de

carte funciară nr. 24690 din 23 octombrie 2002, emis de Judecătoria Bacău, a

rezultat că nu erau înscrise sarcini sau alte mențiuni pentru imobilul tranzacționat,

iar notarului public nu-i reveneau obligații suplimentare de verificare a situației

juridice a acestuia.

De altfel, în ceea ce privește apartamentul în

litigiu, se mai constată că, în mod justificat s-a reținut că acesta se afla în

proprietatea vânzătorilor conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 5795

din 12 decembrie 1995 și a procesului verbal de predare primire din aceea și

dată, ambele încheiate cu fosta T. SA Bacău, iar la data perfectării actului

cumpărătorul D.C.N. a dobândit, odată cu proprietatea apartamentului respectiv și

dreptul de concesiune ( folosință) asupra terenului aferent imobilului în

suprafață de 36 mp în cotă indiviză cu ceilalți colocatari, care era în

proprietatea unității administrative a municipiului Bacău, fiind înscris în

domeniul privat al acestuia.

În ceea ce privește criticile petiționarului vizând

împrejurarea că intimatul notar nu ar fi verificat situația juridică a

terenului în litigiu, Înalta Curte apreciază că aceste aspecte nici nu puteau

face obiectul cercetării de către procuror în cadrul actelor premergătoare

efectuate, acestea neputând fi verificate decât, pe calea unei acțiuni civile, și,

în cazul în care instanța competentă ar fi constatat incidența în cauză a dispozițiilor

art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999, petiționarul ar fi fost îndrituit să solicite,

eventual, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3871 din 23 octombrie

2002.

Prin urmare, se constată că instanța de fond a admis

în mod nejustificat plângerea formulată de petiționarul C.I. și, interpretând

greșit actele premergătoare efectuate în cauză, a reținut o situație de fapt ce

nu corespunde realității.

Pe cale de consecință, Înalta Curte urmează a casa

sentința penală nr. 1 din 6 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

penală, cauze minori și familie, privind pe petiționarul C.I., și în

rejudecare, constată, în baza actelor premergătoare efectuate, că procurorul

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în mod corect a

dispus, în baza art 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

prin rezoluția nr. 563/P/2008 din 25 iulie 2008, neînceperea urmăririi penale

față de intimatul notar public I.Ș., pentru săvârșirea faptelor prevăzute de

art. 215, art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., întrucât faptele nu au

existat în realitatea obiectivă .

De altfel, Înalta Curte constată că aspectele

sesizate de petiționarul C.I. își au originea în nemulțumirea față de modul în

care a fost perfectat de către intimatul notar contractul de vânzare-cumpărare

sub nr. 3871 din 23 octombrie 2002, apreciind că s-ar fi încălcat dispozițiile

art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999 (astfel cum rezultă din cuprinsul memoriului

depus la dosar), aspecte care, așa cum s-a mai relevat anterior nu pot

constitui obiect al verificărilor de către procuror în cadrul actelor

premergătoare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și

urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că

instanța de fond a procedat incorect atunci când a apreciat ca fiind fondată

plângerea formulată de petiționar, reținând nejustificat că, intimatul notar I.Ș.

ar fi pasibil de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.,

întrucât acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea

prevederilor legale în vigoare, atunci când a făcut demersurile specifice

activității de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare prin

încheierea nr. 3871 din 23 octombrie 2002.

Astfel, pe de o parte, se constată că intimatul notar

public a solicitat, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, anterior

perfectării actului de vânzare-cumpărare mai sus-menționat, vânzătorilor și

respectiv cumpărătorului (în fapt, membrii aceleiași familii) anumite

înscrisuri apreciate ca fiind necesare pentru întocmirea lor, existente în

copie și în dosarul nr. 563/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău: actul de proprietate al vânzătorilor D.N. și D.V. privind imobilul din

Bacău, emis sub nr. 5795 din 12 decembrie 1995; schița cadastrală a

apartamentului și memoriul tehnic avizat de către Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Bacău sub nr. 11626/27 decembrie 2000, certificatul de

sarcini nr. 24690 din 23 octombrie 2002 eliberat de Judecătoria Bacău, extrasul

de carte funciară; adeverința de rol din 22 octombrie 2002 emisă de Primăria

municipiului Bacău; adeverință emisă la 22 octombrie 2002 de Asociația de

proprietari nr. 94 Bacău (din care rezulta că nu existau debite restante cu

privire la imobilul ce s-a înstrăinat).

Prin urmare, se constată că notarul a solicitat toate

actele necesare autentificării contractelor solicitate de părți, acestea fiind

întocmite conform dispozițiilor legale, iar eventualele inexactități ale

acestora, ori neconcordanțe cu realitatea, nu pot fi imputate notarului public,

ce nu avea competența să verifice exactitatea conținutului lor, câtă vreme

purtau antetul, ștampilele și avizele instituțiilor emitente.

Așadar, cele susținute de petiționar, rămân doar

simple afirmații fără niciun suport real, în lipsa unor argumente temeinice și

a unor probe, care să conducă la concluzia că intimatul notar public I.Ș. ar fi

consemnat fapte sau împrejurări care să nu fie în concordanță cu actele depuse

de părți ori și-ar fi îndeplinit abuziv sau defectuos atribuțiile de serviciu

producând vreo vătămare petiționarului atunci când a procedat la autentificarea

actului mai sus-menționat, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare,

astfel că nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea vreunei fapte de

natură penală și, cu atât mai puțin a infracțiunilor de înșelăciune, abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual sau uz de fals.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1)

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Bacău și de intimatul I.Ș. împotriva sentinței penale

nr. 1 din 6 ianuarie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori

și familie, privind pe petiționarul C.I., pe care o va casa și, în rejudecare:

În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va

respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.I. împotriva

rezoluției nr. 563/P/2008 din 25 iulie 2008 dată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Bacău, pe care o va menține ca fiind legală și temeinică.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petiționarul C.I. va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în fața primei

instanțe, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Bacău și de intimatul I.Ș. împotriva sentinței penale nr. 1 din

6 ianuarie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie,

privind pe petiționarul C.I.

Casează sentința penală

sus-menționată și, în rejudecare:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul C.I. împotriva rezoluției nr. 563/P/2008 din 25 iulie 2008 dată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul C.I. la plata sumei de 200 lei,

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în fața primei

instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2009.