ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2270/2008

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21/

PI din 2 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 1494/35/P/2007,

s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționara P.A.F.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată la 19 octombrie 2007

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 323/P/2007.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., a obligat petiționara la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin plângerea formulată de

petiționara P.A.F., s-a solicitat efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere

penală a intimatelor G.B, funcționar la Cartea Funciară, pentru săvârșirea infracțiunilor

de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prevăzute de art. 246 C. pen.

Din conținutul plângerii

rezultă, potrivit susținerilor petiționarei, că intimata G.B. a autentificat contractul

de vânzare-cumpărare nr. 37822 din 25 noiembrie 1994, încheiat între aceasta,

soțul său, în calitate de vânzători și numiții Ț.F. și Ț.S., în calitate de

cumpărători, deși nu a fost prezentă la notar, nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare

și nici nu a primit banii, reprezentând prețul vânzării.

Ulterior, susține

petiționara, funcționarul de Carte Funciară D.L. a intabulat în mod nelegal

dreptul de proprietate al numiților Ț.F. și Ț.S. asupra apartamentului ce a

constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Urmare efectuării actelor

premergătoare, procurorul a constatat că în cauză a intervenit prescripția

răspunderii penale, dispunând, pe cale de consecință, neînceperea urmăririi

penale față de cele două intimate.

În conformitate cu

prevederile art. 278

1

C. proc. pen., petiționara a formulat plângere

împotriva soluției dispuse de procuror la instanța competentă a judeca fondul

cauzei.

Curtea de Apel Oradea,

examinând legalitatea și temeinicia rezoluției atacate, a constatat că aceasta este

la adăpost de orice critică, fiind dată cu respectarea dispozițiilor legii.

Împotriva sentinței pronunțate

de instanța de fond a declarat recurs petiționara P.A.F. solicitând casarea

acesteia și în cadrul rejudecării admiterea plângerii, desființarea rezoluției

atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale

față de intimatele G.B. și D.L.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând hotărârea atacată conform dispozițiilor art. 385

15

C. proc. pen., cu referire la art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.,

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Multitudinea și

complexitatea activităților procesuale care se întreprind în vederea realizării

obiectului urmăririi penale, astfel cum este definit prin art. 200 C. proc.

pen., gravitează în jurul a trei momente principale: punerea în mișcare a

acțiunii penale, exercitarea acțiunii penale și stingerea acțiunii penale.

Sunt însă anumite situații

în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau, dacă a fost pusă în

mișcare, nu mai poate fi exercitată.

Astfel, potrivit art. 10 lit.

g) C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare dacă a intervenit

prescripția.

Pentru ca prescripția

răspunderii penale să opereze, nu se cere îndeplinirea niciunei condiții

active, cum ar fi buna conduită a infractorului, repararea pagubei ci numai a

unei condiții pasive, constând în trecerea unui anumit termen de la data

comiterii faptei.

Odată ce termenul prevăzut

de lege s-a împlinit, prescripția își produce automat efectul, în sensul că

exclude posibilitatea aplicării oricărei sancțiuni de drept penal.

În speță, atât organul de

urmărire penală cât și instanța de fond a constatat ca fiind împlinit termenul

de prescripție.

Astfel, presupusele fapte au

fost săvârșite cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 37822

din 25 noiembrie 2004.

Infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor este prevăzută în art. 246 C. pen.,

fiind sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

În atare condiții, în raport

de dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., termenul de prescripție

al răspunderii penale este de 5 ani, când lege prevede pentru infracțiunea săvârșită

pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, termenul de

prescripție s-a împlinit.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petiționara P.A.F., menținând hotărârea instanței de fond ca fiind legală și

temeinică.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara P.A.F. împotriva sentinței penale nr. 21/ PI

din 2 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 iunie 2008.