Decizia nr. 4785/2009 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 6 martie 2008, reclamantul M.V.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, obligarea acesteia din urmă să revoce afirmația „domnul M.V.V. nu s-a conformat prevederilor art. 7 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici”, afirmație conținută la pagina 4 din documentul intitulat „Raport privind verificarea sesizării domnului M.V.V.”, înregistrat la pârâtă sub numărul „Corp Control nr. 838 din 18 septembrie 2007”; a solicitat de asemenea obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 lei și a cheltuielilor de judecată.

Urmare a declinării competenței de soluționare a pricinii, prin sentința nr. 982/ CA din 3 noiembrie 2008 a Tribunalului Bihor, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, care, prin sentința civilă nr. 42/CA/2009 - PI din 9 martie 2009, a admis excepția invocată, din oficiu, și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului. Pentru a hotărî astfel curtea de apel a reținut, în esență, că raportul nr. 838 din 18 septembrie 2007, întocmit de pârâtă și la care face referire reclamantul, nu întrunește elementele caracteristice ale unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ci este numai un răspuns la verificările efectuate ca urmare a sesizărilor formulate de către reclamant.

Totodată, instanța de fond a luat act că reclamantul a renunțat la capătul de cerere prin care solicita obligarea pârâtei la plata daunelor morale, astfel cum s-a menționat în precizarea de acțiune depusă la dosar, la data de 27 februarie 2009. Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamantul. Recurentul a susținut că afirmația făcută de intimată în raportul său și a cărei înlăturare a solicitat-o este sancționabilă atât în Codul de conduită al personalului cu atribuții de control cât și în Legea nr. 188/1999, conform căreia constituie abatere disciplinară pentru care sancțiunea este de mustrare scrisă, până la destituirea din funcția publică, ajungându-se astfel ca, fără respectarea procedurii unei anchete administrative, să se constate săvârșirea unei abateri disciplinare.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim, de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau nesoluționarea în termen a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului sau recunoașterea dreptului sau interesului legitim respectiv. De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 lit. c) din același act normativ, înțelesul ce se dă noțiunii de act administrativ în accepțiunea Legii nr. 554/2004 este acela de act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge, raporturi juridice.

Analizând speța dedusă judecății prin prisma textelor legale susmenționate, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect că raportul intimatei-pârâte nr. 838 din 18 septembrie 2007 nu este un act administrativ în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 ci constituie numai un răspuns la verificările efectuate ca urmare a sesizărilor formulate de recurentul-reclamant. Cu alte cuvinte, raportul respectiv, chiar dacă a fost emis de către o autoritate administrativă, nu constituie un act administrativ în sensul dispozițiilor legale menționate, el neproducând efecte juridice constând în nașterea de drepturi și, obligații, în condițiile în care nu s-a dispus nici o măsură disciplinară sau de altă natură împotriva recurentului, împrejurare pe care acesta din urmă, de altfel, nici nu o contestă.

Așa fiind, constatând că, potrivit dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a sentinței pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de M.V.V. împotriva sentinței civile nr. 42/CA/2009 – PI din 9 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.