ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4785/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Bihor la data de 6 martie 2008, reclamantul M.V.V. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, obligarea

acesteia din urmă să revoce afirmația „domnul M.V.V. nu s-a conformat

prevederilor art. 7 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a

funcționarilor publici”, afirmație conținută la pagina 4 din documentul

intitulat „Raport privind verificarea sesizării domnului M.V.V.”, înregistrat

la pârâtă sub numărul „Corp Control nr. 838 din 18 septembrie 2007”; a solicitat de asemenea obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 lei și

a cheltuielilor de judecată.

Urmare a declinării

competenței de soluționare a pricinii, prin sentința nr. 982/ CA din 3

noiembrie 2008 a Tribunalului Bihor, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, care, prin

sentința civilă nr. 42/CA/2009 - PI din 9 martie 2009, a admis excepția invocată, din oficiu, și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel

curtea de apel a reținut, în esență, că raportul nr. 838 din 18 septembrie

2007, întocmit de pârâtă și la care face referire reclamantul, nu întrunește

elementele caracteristice ale unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004 ci este numai un răspuns la verificările

efectuate ca urmare a sesizărilor formulate de către reclamant.

Totodată, instanța de fond a

luat act că reclamantul a renunțat la capătul de cerere prin care solicita

obligarea pârâtei la plata daunelor morale, astfel cum s-a menționat în

precizarea de acțiune depusă la dosar, la data de 27 februarie 2009.

Împotriva acestei sentinței

a declarat recurs reclamantul.

Recurentul a susținut că

afirmația făcută de intimată în raportul său și a cărei înlăturare a

solicitat-o este sancționabilă atât în Codul de conduită al personalului cu

atribuții de control cât și în Legea nr. 188/1999, conform căreia constituie

abatere disciplinară pentru care sancțiunea este de mustrare scrisă, până la

destituirea din funcția publică, ajungându-se astfel ca, fără respectarea

procedurii unei anchete administrative, să se constate săvârșirea unei abateri

disciplinare.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept sau interes legitim, de către o autoritate publică

printr-un act administrativ sau nesoluționarea în termen a unei cereri se poate

adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului sau

recunoașterea dreptului sau interesului legitim respectiv.

De asemenea, potrivit

prevederilor art. 2 lit. c) din același act normativ, înțelesul ce se dă

noțiunii de act administrativ în accepțiunea Legii nr. 554/2004 este acela de

act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii

sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge,

raporturi juridice.

Analizând speța dedusă

judecății prin prisma textelor legale susmenționate, Curtea constată că

instanța de fond a reținut în mod corect că raportul intimatei-pârâte nr. 838

din 18 septembrie 2007 nu este un act administrativ în sensul dispozițiilor

Legii nr. 554/2004 ci constituie numai un răspuns la verificările efectuate ca

urmare a sesizărilor formulate de recurentul-reclamant.

Cu alte cuvinte, raportul

respectiv, chiar dacă a fost emis de către o autoritate administrativă, nu

constituie un act administrativ în sensul dispozițiilor legale menționate, el

neproducând efecte juridice constând în nașterea de drepturi și, obligații, în

condițiile în care nu s-a dispus nici o măsură disciplinară sau de altă natură împotriva

recurentului, împrejurare pe care acesta din urmă, de altfel, nici nu o

contestă.

Așa fiind, constatând că,

potrivit dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., nu

există motive de casare sau modificare a sentinței pronunțate de instanța de

fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.V.V. împotriva sentinței civile nr. 42/CA/2009 – PI din 9 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2009.