ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 883/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 314 din 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentele I.M. și D.C., împotriva ordonanței nr. 808 din 21 aprilie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și o ordonanței nr. 737/II-2 din 28 mai 2009 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu consecința menținerii soluției din ordonanța atacată. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., a obligat pe fiecare petentă la plata sumei de 100 lei către stat, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că petentele I.M.

și D.C. au solicitat a se efectua cercetări față de notarul public R.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 rap. la art. 248 1 , art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 289 și art. 291 C. pen. precum și față de numiții C.M.G., E.M., F.C., F.V., G.L. și G.D. pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și înșelăciune. În motivarea plângerii, petentele au solicitat tragerea la răspundere penală a notarului public R.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 248 1 C. pen., complicitate la înșelăciune, fals intelectual și uz de fals prev. de art. 26 rap.

la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 289 și art. 291 C. pen., precum și a numiților C.M.G., E.M., F.C., F.V., G.L. și G.D. pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și înșelăciune. În motivarea plângerii arată că persoanele din cadrul fostei Direcții Generale de Administrare a Fondului Imobiliar aflată în subordinea C.G.M.B., se fac răspunzătoare de încheierea nelegală a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 32.052/38.031/21.252 din 16 septembrie 1997, prin care bunica lor D.C. a cumpărat de la stat imobilul situat în București. Petentele învederează că inițial imobilul a trecut în proprietatea bunicii lor în temeiul Legii nr. 112/1995, iar ulterior a intervenit între părți contractul menționat mai sus care a schimbat temeiul înstrăinării, în sensul că vânzarea-cumpărarea s-a făcut în baza Legii nr. 85/1992, operațiune juridică ilegală în opinia petentelor.

Acestea susțin că schimbarea temeiului juridic al înstrăinării s-a făcut la intervenția unchiului lor D.D.F.M., care ulterior, prin manopere dolosive a determinat-o pe D.C. să vândă imobilul cumpărătorilor F.V. și F.C., însușindu-și banii obținuți din valorificarea imobilului. Menționează că bunica lor nu avea nici un motiv pentru a vinde imobilul, având în vedere că era bolnavă și în vârstă, iar nelegalitatea acestei vânzări este dovedită și prin faptul că la 7 zile de la momentul înstrăinării bunica lor a decedat, astfel că petentele, în calitate de moștenitoare prin reprezentare a fiului predecedat D.V., au fost excluse de la beneficiul acestui imobil, acesta fiind singurul bun din masa succesorală.

De asemenea, lipsa intenției lui D.C. de a înstrăina imobilul este dată, în opinia petentelor și de prețul derizoriu la care s-a efectuat vânzarea, ceea ce duce la concluzia că bunica lor nu avea discernământ din cauza bolilor de care suferea la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare, nefiind deplasabilă. Petentele apreciază că notarul public R.M. și-a încălcat atribuțiile de serviciu cu privire la eliberarea certificatului lor de moștenitoare și a fost complice la săvârșirea faptei de înșelăciune, constând în scoaterea imobilului din masa succesorală. Astfel, notarul public R.M. trebuia să știe că adeverința medicală eliberată de către medicul de familie, ce atesta starea de sănătate a vânzătoarei D.C.

și care justifica motivul deplasării notarului la domiciliul vânzătoarei, nu putea fi luat în considerare deoarece nu era emis de un medic specialist. Totodată petentele invocă faptul că notarul public a refuzat în cursul anului 2001 să le elibereze certificatul de calitate de moștenitor, cu toate că depuseseră cerere pentru deschiderea succesiunii și i se eliberase și o declarație de acceptare a succesiunii sub beneficiu de inventar, de către un alt notar, obținând certificatul de calitate de moștenitor de abia în cursul anului 2007, după decesul unchiului D.F.M. În dovedirea plângerii petentele au depus înscrisurile ce confirmă susținerile din cuprinsul plângerii. Prin ordonanța nr. 543/P din 08 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, având în vedere calitatea de notar public a unuia dintre făptuitori.

Prin ordonanța nr. 808 din 21 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de R.M., notar public, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248 1 C. pen. (faptele nu există), art. 289, art. 291 C. pen. și art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. (faptele nefiind prevăzute de legea penală). Prin aceeași ordonanță s-a mai dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei față de C.M.G., E.M., F.C., F.V., G.L. și G.D. în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru a continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 248 1 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Pentru a dispune această soluție, Parchetul a reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-au conturat elemente de natură penală care să facă posibilă tragerea la răspundere penală a intimaților. Prin rezoluția nr. 737/II-2 din 28 mai 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus respingerea ca întemeiată a plângerii formulate de petentele I.M. și D.C. împotriva soluției emisă la data de 21 aprilie 2009 în dosarul nr. 808/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva acestei rezoluții, în termen legal, în baza disp. art. 278 1 C. proc. pen. au formulat plângere petentele I.M. și D.C.

invocând nelegalitatea soluției procurorului solicitând admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale împotriva tuturor făptuitorilor, ocazie cu care solicită infirmarea măsurii disjungerii motivată de faptul că între substituirea primului contract și încheierea nelegală a ultimului există o strânsă legătură care justifică o unică cercetare a lor. Prin sentința penală nr. 314 din 2 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 278 1 alin. (8) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentele I.M. și D.C., împotriva ordonanței nr. 808 din 21 aprilie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și o ordonanței nr. 737/II-2 din 28 mai 2009 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Din considerentele sentinței atacate rezultă la pronunțarea soluției s-a avut în vedere că din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-au justificat acuzațiile aduse de petente. Cu privire la refuzul nejustificat de eliberare a certificatului de calitate de moștenitor de către notarul public R.M., prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada formulării unei cereri în acest sens. Nici în nota de control întocmită de către Camera Notarilor Publici București urmare a sesizării petentei I.M., nu se face vorbire de existența unei astfel de cereri. Referitor la complicitatea notarului la comiterea infracțiunii de înșelăciune cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică nr. 934 din 27 aprilie 2001, reține instanța de fond că aceste acuzații nu se justifică, încheierea contractului realizându-se în deplină legalitate.

Față de susținerile petentelor că notarul public ar fi trebuit să aibă îndoieli cu privire la existența discernământului vânzătoarei D.C. având în vedere vârsta acestuia și împrejurarea că se afla sub influența medicamentelor halucinogene, reține instanța de fond că aceste afirmații nu sunt dovedite cu nici o probă, nu există acte medicale care să ateste vreo afecțiune psihică a vânzătoarei. Apreciază instanța de fond că acuzația de complicitate a notarului la înstrăinarea în mod fraudulos a imobilului se bazează doar pe simple bănuieli și o serie de coincidențe care însă nu se bazează pe nici un mijloc de probă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs petentele I.M. și D.C.

reiterând motivele înserate în plângerea penală adresată parchetului, precum și în plângerea adresată instanței de fond, solicitând admiterea recursurilor, casarea sentinței recurată și în fond admiterea plângerii , infirmarea măsurii disjungerii plângerii împotriva făptuitorului R.M. de plângerea împotriva celorlalți făptuitori și trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor. Critica adusă nu este fondată. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen.

sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de petente sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte apreciază că sentința instanței de fond este legală și temeinică, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul R.M., menținută de instanța de fond corespunzând actelor premergătoare efectuate în cauză. Instanța de fond a făcut o analiză amănunțită și judicioasă a tuturor înscrisurilor existente la dosar, dovedind indubitabil că în sarcina intimatului R.M., notar public, nu poate fi reținută săvârșirea vreuneia din infracțiunile reclamate. Activitatea desfășurată de notar cu prilejul autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 934 din 27 aprilie 2001 s-a realizat în condiții de deplină legalitate, nefiind identificate elemente de natură penală care să facă posibilă tragerea la răspundere penală a acestuia sub aspectul infracțiunilor reclamate de cele două petente.

Cererea recurentelor petente de reunire a plângerilor formulate împotriva notarului R.M. și împotriva celorlalți făptuitori nu este întemeiată, în mod corect fiind dispusă disjungerea cauzei cât timp faptele pretins comise de notar nu au legătură cu faptele reclamate pretins a fi comise de către numiții C.M.G., E.M., F.C., F.V., G.L. și G.D. Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursurile ca nefondate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarele I.M. și D.C. împotriva sentinței penale nr. 314 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentele petiționare la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2010.