ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 883/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 883/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 314 din 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel

București, secția I penală, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de

petentele I.M. și D.C., împotriva ordonanței nr. 808 din 21 aprilie 2009

emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

o ordonanței nr. 737/II-2 din 28 mai 2009 dată de Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu

consecința menținerii soluției din ordonanța atacată.

În temeiul art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., a obligat pe fiecare petentă la plata sumei de 100 lei

către stat, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că petentele I.M.

și D.C. au solicitat a se efectua cercetări față de notarul

public R.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.

246 rap. la art. 248

1

, art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2)

și (3) C. pen., art. 289 și art. 291 C. pen. precum și

față de numiții C.M.G., E.M., F.C., F.V., G.L. și G.D.

pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și

înșelăciune.

În motivarea plângerii, petentele au

solicitat tragerea la răspundere penală a notarului public R.M. sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanei în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art.

248

1

C. pen., complicitate la înșelăciune, fals

intelectual și uz de fals prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2)

și (3) C. pen., art. 289 și art. 291 C. pen., precum și a

numiților C.M.G., E.M., F.C., F.V., G.L. și G.D. pentru comiterea

infracțiunilor de abuz în serviciu și înșelăciune.

În motivarea plângerii arată

că persoanele din cadrul fostei Direcții Generale de Administrare a

Fondului Imobiliar aflată în subordinea C.G.M.B., se fac

răspunzătoare de încheierea nelegală a contractului de vânzare-cumpărare

cu plata în rate nr. 32.052/38.031/21.252 din 16 septembrie 1997, prin care

bunica lor D.C. a cumpărat de la stat imobilul situat în București.

Petentele învederează că

inițial imobilul a trecut în proprietatea bunicii lor în temeiul Legii nr.

112/1995, iar ulterior a intervenit între părți contractul

menționat mai sus care a schimbat temeiul înstrăinării, în

sensul că vânzarea-cumpărarea s-a făcut în baza Legii nr. 85/1992,

operațiune juridică ilegală în opinia petentelor. Acestea

susțin că schimbarea temeiului juridic al înstrăinării s-a

făcut la intervenția unchiului lor D.D.F.M., care ulterior, prin

manopere dolosive a determinat-o pe D.C. să vândă imobilul

cumpărătorilor F.V. și F.C., însușindu-și banii

obținuți din valorificarea imobilului. Menționează că

bunica lor nu avea nici un motiv pentru a vinde imobilul, având în vedere

că era bolnavă și în vârstă, iar nelegalitatea acestei

vânzări este dovedită și prin faptul că la 7 zile de la

momentul înstrăinării bunica lor a decedat, astfel că petentele,

în calitate de moștenitoare prin reprezentare a fiului predecedat D.V., au

fost excluse de la beneficiul acestui imobil, acesta fiind singurul bun din

masa succesorală.

De asemenea, lipsa intenției

lui D.C. de a înstrăina imobilul este dată, în opinia petentelor

și de prețul derizoriu la care s-a efectuat vânzarea, ceea ce duce la

concluzia că bunica lor nu avea discernământ din cauza bolilor de

care suferea la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare,

nefiind deplasabilă.

Petentele apreciază că

notarul public R.M. și-a încălcat atribuțiile de serviciu cu

privire la eliberarea certificatului lor de moștenitoare și a fost

complice la săvârșirea faptei de înșelăciune, constând în

scoaterea imobilului din masa succesorală. Astfel, notarul public R.M.

trebuia să știe că adeverința medicală eliberată

de către medicul de familie, ce atesta starea de sănătate a

vânzătoarei D.C. și care justifica motivul deplasării notarului

la domiciliul vânzătoarei, nu putea fi luat în considerare deoarece nu era

emis de un medic specialist.

Totodată petentele invocă

faptul că notarul public a refuzat în cursul anului 2001 să le

elibereze certificatul de calitate de moștenitor, cu toate că

depuseseră cerere pentru deschiderea succesiunii și i se eliberase

și o declarație de acceptare a succesiunii sub beneficiu de inventar,

de către un alt notar, obținând certificatul de calitate de

moștenitor de abia în cursul anului 2007, după decesul unchiului D.F.M.

În dovedirea plângerii petentele au

depus înscrisurile ce confirmă susținerile din cuprinsul plângerii.

Prin ordonanța nr. 543/P din 08

mai 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost

declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, având în vedere

calitatea de notar public a unuia dintre făptuitori.

Prin ordonanța nr. 808 din 21

aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a

dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a)

și b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de R.M.,

notar public, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art.

248

1

C. pen. (faptele nu există), art. 289, art. 291 C. pen.

și art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. (faptele

nefiind prevăzute de legea penală).

Prin aceeași

ordonanță s-a mai dispus disjungerea și declinarea

competenței de soluționare a cauzei față de C.M.G., E.M., F.C.,

F.V., G.L. și G.D. în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul

București, pentru a continua cercetările sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 248

1

și

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Pentru a dispune această

soluție, Parchetul a reținut că din actele premergătoare

efectuate în cauză nu s-au conturat elemente de natură penală

care să facă posibilă tragerea la răspundere penală a

intimaților.

Prin rezoluția nr. 737/II-2 din 28

mai 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București s-a dispus respingerea ca întemeiată a plângerii formulate

de petentele I.M. și D.C. împotriva soluției emisă la data de 21

aprilie 2009 în dosarul nr. 808/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București.

Împotriva acestei rezoluții, în

termen legal, în baza disp. art. 278

1

C. proc. pen. au formulat

plângere petentele I.M. și D.C. invocând nelegalitatea soluției

procurorului solicitând admiterea plângerii și trimiterea cauzei la

parchet pentru începerea urmăririi penale împotriva tuturor

făptuitorilor, ocazie cu care solicită infirmarea măsurii

disjungerii motivată de faptul că între substituirea primului

contract și încheierea nelegală a ultimului există o

strânsă legătură care justifică o unică cercetare a

lor.

Prin sentința penală nr. 314

din 2 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală,

în baza art. 278

1

alin. (8) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petentele I.M. și D.C.,

împotriva ordonanței nr. 808 din 21 aprilie 2009 emisă de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și o ordonanței nr.

737/II-2 din 28 mai 2009 dată de Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București.

Din considerentele sentinței

atacate rezultă la pronunțarea soluției s-a avut în vedere

că din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-au

justificat acuzațiile aduse de petente.

Cu privire la refuzul nejustificat de

eliberare a certificatului de calitate de moștenitor de către notarul

public R.M., prima instanță a reținut că nu s-a făcut

dovada formulării unei cereri în acest sens.

Nici în nota de control întocmită de

către Camera Notarilor Publici București urmare a sesizării

petentei I.M., nu se face vorbire de existența unei astfel de cereri.

Referitor la complicitatea notarului la

comiterea infracțiunii de înșelăciune cu prilejul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică nr. 934 din

27 aprilie 2001, reține instanța de fond că aceste acuzații

nu se justifică, încheierea contractului realizându-se în deplină

legalitate.

Față de susținerile

petentelor că notarul public ar fi trebuit să aibă îndoieli cu

privire la existența discernământului vânzătoarei D.C. având în

vedere vârsta acestuia și împrejurarea că se afla sub influența

medicamentelor halucinogene, reține instanța de fond că aceste

afirmații nu sunt dovedite cu nici o probă, nu există acte

medicale care să ateste vreo afecțiune psihică a

vânzătoarei.

Apreciază instanța de fond

că acuzația de complicitate a notarului la înstrăinarea în mod

fraudulos a imobilului se bazează doar pe simple bănuieli și o

serie de coincidențe care însă nu se bazează pe nici un mijloc

de probă.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, au declarat recurs petentele I.M. și D.C. reiterând motivele

înserate în plângerea penală adresată parchetului, precum și în

plângerea adresată instanței de fond, solicitând admiterea

recursurilor, casarea sentinței recurată și în fond admiterea

plângerii , infirmarea măsurii disjungerii plângerii împotriva

făptuitorului R.M. de plângerea împotriva celorlalți făptuitori

și trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi

penale împotriva făptuitorilor.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței

recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte

aspecte, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de petente

sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce

urmează:

Înalta Curte apreciază că

sentința instanței de fond este legală și temeinică,

soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul R.M.,

menținută de instanța de fond corespunzând actelor

premergătoare efectuate în cauză.

Instanța de fond a făcut o

analiză amănunțită și judicioasă a tuturor

înscrisurilor existente la dosar, dovedind indubitabil că în sarcina

intimatului R.M., notar public, nu poate fi reținută

săvârșirea vreuneia din infracțiunile reclamate.

Activitatea desfășurată de

notar cu prilejul autentificării contractului de vânzare-cumpărare

nr. 934 din 27 aprilie 2001 s-a realizat în condiții de deplină

legalitate, nefiind identificate elemente de natură penală care

să facă posibilă tragerea la răspundere penală a

acestuia sub aspectul infracțiunilor reclamate de cele două petente.

Cererea recurentelor petente de reunire a

plângerilor formulate împotriva notarului R.M. și împotriva

celorlalți făptuitori nu este întemeiată, în mod corect fiind

dispusă disjungerea cauzei cât timp faptele pretins comise de notar nu au

legătură cu faptele reclamate pretins a fi comise de către

numiții C.M.G., E.M., F.C., F.V., G.L. și G.D.

Față de considerentele

arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. să respingă recursurile ca nefondate.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

petiționarele I.M. și D.C. împotriva sentinței penale nr. 314

din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurentele petiționare la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 martie 2010.