ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3072/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. 1. Prin Rezoluția nr. 1241/P/2009 din data de 8 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu ref. la art. 121 alin. (1) și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public L.L.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul care a instrumentat cauza în faza actelor premergătoare a constatat că, la data de 09 iulie 2009, petenții persoane vătămate P.I. și P.P.

au formulat plângere penală împotriva notarului public anterior menționat, cu privire la modalitatea în care acesta a autentificat contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1994. Din conținutul plângerii și al actelor depuse la dosar a rezultat că, în fapt, cele două persoane vătămate contestă realitatea aspectelor consemnate în acel contract, susținând că persoana care a cumpărat apartamentul din București, A.H. - respectiv fiul lor, P.D. - avea vârsta de 17 ani și era elev la data autentificării contractului, astfel încât nu avea mijloace de trai proprii, care să-i permită să plătească prețul stipulat, acesta fiind fictiv. Persoanele vătămate s-au adresat și instanței civile, solicitând anularea aceluiași contract de vânzare-cumpărare, pe motivul lipsei consimțământului vânzătoarei P.P.

la încheierea acelui act de înstrăinare a imobilului și, respectiv, pe motivul că prețul vânzării nu a fost serios, fiind disproporționat în raport cu valoarea obiectului contractului. Având în vedere data când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, procurorul a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale (5 ani), astfel cum este prevăzut în art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. 2. Împotriva rezoluției procurorului, comunicată petenților la data de 25 februarie 2010, aceștia au formulat plângere la procurorul ierarhic superior, conform art. 278 C. proc. pen., în data de 10 martie 2010. Prin Rezoluția nr. 393/II/2/2010 din data de 19 martie 2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea petenților, apreciind, în urma reverificării actelor prealabile efectuate, că soluția dispusă în cauză este legală și temeinică.

Rezoluția anterior menționată a fost comunicată petenților la data de 08 aprilie 2010. 3. Împotriva ambelor rezoluții, petenții au formulat plângere, în termen legal (la data de 12 aprilie 2010), conform art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., fără a menționa însă în concret vreo critică privitoare la temeiul dispunerii soluției de neîncepere a urmăririi penale (împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale), ci contestând exclusiv valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public L.L.M. din 17 noiembrie 1994. Prin Sentința penală nr. 138 din 17 mai 2010 a Curții de Apel București, secția l penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții P.I.

și P.P., în contradictoriu cu intimata L.L.M., împotriva Rezoluției nr. 1241/P/2009 din data de 8 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și Rezoluției nr. 393/II/2/2010 din data de 19 martie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținându-se rezoluțiile atacate și fiind obligat fiecare petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de fond a constatat că procurorul a dispus în mod legal și temeinic, cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimata notar public L.L.M., întrucât, în privința acesteia, sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc.

pen., fiind împiedicată astfel punerea în mișcare a acțiunii penale. În acest sens, prima instanță a constatat că infracțiunea de fals intelectual imputată intimatei, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și, în raport cu această pedeapsă, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. întrucât actul autentificat de intimată în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în legătură cu care se susține de către petenți că aceasta ar fi săvârșit infracțiunea anterior menționată, datează din 17 noiembrie 1994, prima instanță a constatat că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, potrivit art. 122 alin. (2) rap.

la art. 154 C. pen., la data de 16 noiembrie 1999. De asemenea, prima instanță a constatat că, în speță, nu este incidentă nicio cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției răspunderii penale, conform art. 123 și respectiv art. 128 alin. (1) C. pen., întrucât chiar plângerea penală a petenților a fost formulată mult după împlinirea termenului anterior menționat, și anume la data de 8 iulie 2009. A mai reținut că actele dosarului relevă că petenții au formulat plângerea penală respectivă abia după ce acțiunea civilă prin care s-a solicitat anularea aceluiași contract de vânzare-cumpărare a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia civilă nr. 335/A din 5 martie 2009 (definitivă) a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, între timp rămasă și irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului, potrivit Deciziei civile nr. 1448/R din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Mai mult, independent de aspectul anterior analizat, la data de 16 mai 2002, s-a împlinit chiar și termenul prescripției speciale a răspunderii penale, de 7 ani și 6 luni, astfel cum este stabilit conform art. 124 C. pen. Ca atare, prima instanță, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții P.I. și P.P., menținând rezoluțiile atacate. B. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs petenții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278 1 C. proc. pen. și precizând că nu doresc tragerea la răspundere penală a nimănui, ci solicită doar restabilirea situației anterioare, să li se ceară iertare și să poată locui în imobilul ce le aparține.

Examinând recursurile declarate de petenți sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate. Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că, în raport de data săvârșirii faptei reclamate - 17 noiembrie 1994 și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de fals intelectual imputată intimatei, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. - închisoare de la 6 luni la 5 ani -, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale care este de 5 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

Totodată, prima instanță a analizat și incidența prescripției speciale a răspunderii penale, care s-a împlinit la data de 16 mai 2002, cu mult înainte de formularea de către petenți a plângerii penale, la data de 08 iulie 2009, astfel că în cauză acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare.

Sub un alt aspect, Înalta Curte constată că nu este întemeiată nici solicitarea privind restabilirea situației anterioare, întrucât, pe de o parte, nu s-a pronunțat o soluție (în plângerea penală) prin care să se constate dacă actul notarial este fals sau nu, iar pe de altă parte, petenții au ales să se adreseze mai întâi instanței civile, care a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă prin care s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare, potrivit Deciziei civile nr. 335/A din 5 martie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului, prin Decizia civilă nr. 1448/R din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă; or, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (4) C. proc.

pen., persoana vătămată care a pornit acțiunea în fața instanței civile poate să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penală sau instanței de judecată, dacă punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare, fiind exceptată situația când instanța civilă a pronunțat o hotărâre chiar nedefinitivă, caz în care procedura în fața instanței civile nu mai poate fi părăsită. În concluzie, în speță s-a soluționat definitiv și irevocabil acțiunea civilă ce a avut ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare reclamat a fi falsificat de către intimata notar public, aceasta fiind respinsă, iar, pe de altă parte, nu a mai putut fi pusă în mișcare acțiunea penală datorită intervenției prescripției răspunderii penale, urmare a exercitării tardive a plângerii de către petenți.

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenții la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii P.I. și P.P. împotriva Sentinței penale nr. 138 din 17 mai 2010 a Curții de Apel București, secția l penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 08 septembrie 2010.