ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 52/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3119 din 26 septembrie 2008, Tribunalul Timiș

a declinat competența de soluționare a plângerii creditoarei SC C.

E.B.R. (fosta SC F.B.R. SA) împotriva

încheierii

nr. 27757 din 12 noiembrie 2002 pronunțată de B.C.F.

de pe lângă Judecătoria Timișoara, în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt

incidente dispozițiile cuprinse în art. 52 din Legea 7/1996, că textul

reprezintă o normă expresă și că, în corelație cu

dispozițiile cuprinse în

art. 2 pct. 1 C. proc. civ., devin incidente

dispozițiile art. 725 C. proc. civ., context în care judecătoria este instanța

care trebuie să soluționeze respectiva plângere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Judecătoriei Timișoara, care prin

sentința civilă nr. 6319

din 29 aprilie 2009, a admis excepția de

necompetență

materială a acestei instanțe și a declinat competența de

soluționare a

apelului, formulat de petenta SC C.E.B.

R.

SA în contradictoriu cu intimații J.E., C.C.T., P.C. și P.F. împotriva

încheierii

nr. 27757/2002 pronunțată

de B.C.F. de pe lângă

Judecătoria

Timișoara, în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a pronunța această sentință

civilă, judecătoria a reținut că

încheierea atacată reprezintă

un act jurisdicțional care poate fi atacat numai pe căile ordinare de atac

prevăzute de lege, că tribunalul este

acela

care are competența de a soluționa apelurile declarate împotriva

hotărârilor

pronunțate de judecătorie în primă instanță, iar încheierea

pronunțată de un judecător delegat la B.C.F.

reprezintă

o hotărâre pronunțată în primă instanță și poate fi atacata doar prin căile

ordinare de atac.

Curtea de Apel Timișoara, examinând

prezentul conflict negativ de

competență

ivit, a constatat că plângerea formulată de către creditoarea SC C.E.B.R.

împotriva încheierii nr. 27757/2002

pronunțată de B.C.F.

de pe lângă Judecătoria

Timișoara este de

competența Judecătoriei Timișoara.

Astfel, s-a reținut că art. 52 din Legea

nr. 7/1996 la pct. 2 stabilește

prerogativa exercitării

controlului judecătoresc asupra încheierilor

pronunțate

de judecătorul delegat la C.F., judecătoriei.

În cauză, a declarat recurs în termen legal petenta SC C.E.B. (România)

SA care critică hotărârea pronunțată în

soluționarea

conflictului negativ de competență, susținând că încheierea

dată de

judecătorul delegat la biroul de carte funciară este un act

jurisdicțional și o hotărâre dată în primă

instanță care nu poate fi atacată decât prin căile ordinare de atac, a căror

judecare trebuie să aibă loc cu

respectarea competenței materiale și,

prin urmare, competența de soluționare, în speță, aparține Tribunalului Timiș.

în sensul celor

susținute, recurenta a

invocat și decizia nr. H/2001 pronunțată de Curtea

Supremă de Justiție în soluționarea unui recurs în

interesul legii.

Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, pentru

considerentele ce succed.

Urmare reorganizării activității de

cadastru și publicitate imobiliară (Legea nr. 7/1996, fiind modificată prin

O.U.G. nr. 14/2004 și respectiv

Legea nr. 449/2004),

judecătoria are competența

soluționării

plângerilor îndreptate împotriva încheierilor de carte funciară,

doar

când acestea au fost date de registrator.

Cum, încheierea atacată în prezenta cauză

a fost dată de către un

judecător delegat la biroul de

C.F., aceasta are forța juridică a unei hotărâri judecătorești pronunțată în

primă instanță, care este supusă căii de atac a apelului, în condițiile art. 2

pct. 2 C. proc. civ.

De altfel, chiar potrivit art. 52 al Legii nr. 7/1996, în redactarea de

la data atacării încheierii de carte funciară, 29 octombrie 2004, calea de atac

prevăzută de lege împotriva încheierii dată de judecătorul delegat la C.F. era

apelul, iar nu „plângerea” ulterior introdusă prin Legea nr. 449/2004.

Tot astfel, din moment ce cererile soluționate pe calea încheierii dată

de judecătorul de carte funciară au caracter necontencios, astfel de încheieri

erau supuse, în acord cu dispozițiile art. 336 alin. (2) C. proc. civ., în

redactarea anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 219/2005, în vigoare

la data cererii, căii de atac a apelului, la instanța imediat superioară, cu

posibilitatea atacării cu recurs a soluției pronunțată în apel.

În sensul că încheierea dată de judecătorul de la biroul de carte

funciară este supusă căii de atac a apelului, care se judecă de tribunal,

precum și celei a recursului, care se judecă de curtea de apel, s-au pronunțat

și Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție prin decizia nr.

II

din 26 februarie 2001, dezlegarea dată

acestei probleme de drept fiind obligatorie, conform art. 329 alin. (3) C.

proc. civ.

Așa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecința modificării în

tot a sentinței în sensul stabilirii competenței soluționării cauzei în

favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Admite recursul declarat de petenta SC C.E.B. SA împotriva deciziei nr.

19 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică în tot sentința în sensul că stabilește competența soluționării

cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.