ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 52/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3119 din 26 septembrie 2008, Tribunalul Timiș a declinat competența de soluționare a plângerii creditoarei SC C. E.B.R. (fosta SC F.B.R. SA) împotriva încheierii nr. 27757 din 12 noiembrie 2002 pronunțată de B.C.F. de pe lângă Judecătoria Timișoara, în favoarea Judecătoriei Timișoara. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile cuprinse în art. 52 din Legea 7/1996, că textul reprezintă o normă expresă și că, în corelație cu dispozițiile cuprinse în art. 2 pct. 1 C. proc. civ., devin incidente dispozițiile art. 725 C. proc. civ., context în care judecătoria este instanța care trebuie să soluționeze respectiva plângere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, care prin sentința civilă nr. 6319 din 29 aprilie 2009, a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a apelului, formulat de petenta SC C.E.B. R. SA în contradictoriu cu intimații J.E., C.C.T., P.C. și P.F. împotriva încheierii nr. 27757/2002 pronunțată de B.C.F. de pe lângă Judecătoria Timișoara, în favoarea Tribunalului Timiș. Pentru a pronunța această sentință civilă, judecătoria a reținut că încheierea atacată reprezintă un act jurisdicțional care poate fi atacat numai pe căile ordinare de atac prevăzute de lege, că tribunalul este acela care are competența de a soluționa apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie în primă instanță, iar încheierea pronunțată de un judecător delegat la B.C.F.

reprezintă o hotărâre pronunțată în primă instanță și poate fi atacata doar prin căile ordinare de atac. Curtea de Apel Timișoara, examinând prezentul conflict negativ de competență ivit, a constatat că plângerea formulată de către creditoarea SC C.E.B.R. împotriva încheierii nr. 27757/2002 pronunțată de B.C.F. de pe lângă Judecătoria Timișoara este de competența Judecătoriei Timișoara. Astfel, s-a reținut că art. 52 din Legea nr. 7/1996 la pct. 2 stabilește prerogativa exercitării controlului judecătoresc asupra încheierilor pronunțate de judecătorul delegat la C.F., judecătoriei. În cauză, a declarat recurs în termen legal petenta SC C.E.B.

(România) SA care critică hotărârea pronunțată în soluționarea conflictului negativ de competență, susținând că încheierea dată de judecătorul delegat la biroul de carte funciară este un act jurisdicțional și o hotărâre dată în primă instanță care nu poate fi atacată decât prin căile ordinare de atac, a căror judecare trebuie să aibă loc cu respectarea competenței materiale și, prin urmare, competența de soluționare, în speță, aparține Tribunalului Timiș. în sensul celor susținute, recurenta a invocat și decizia nr. H/2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed.

Urmare reorganizării activității de cadastru și publicitate imobiliară (Legea nr. 7/1996, fiind modificată prin O.U.G. nr. 14/2004 și respectiv Legea nr. 449/2004), judecătoria are competența soluționării plângerilor îndreptate împotriva încheierilor de carte funciară, doar când acestea au fost date de registrator. Cum, încheierea atacată în prezenta cauză a fost dată de către un judecător delegat la biroul de C.F., aceasta are forța juridică a unei hotărâri judecătorești pronunțată în primă instanță, care este supusă căii de atac a apelului, în condițiile art. 2 pct. 2 C. proc. civ. De altfel, chiar potrivit art. 52 al Legii nr. 7/1996, în redactarea de la data atacării încheierii de carte funciară, 29 octombrie 2004, calea de atac prevăzută de lege împotriva încheierii dată de judecătorul delegat la C.F.

era apelul, iar nu „plângerea” ulterior introdusă prin Legea nr. 449/2004. Tot astfel, din moment ce cererile soluționate pe calea încheierii dată de judecătorul de carte funciară au caracter necontencios, astfel de încheieri erau supuse, în acord cu dispozițiile art. 336 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 219/2005, în vigoare la data cererii, căii de atac a apelului, la instanța imediat superioară, cu posibilitatea atacării cu recurs a soluției pronunțată în apel. În sensul că încheierea dată de judecătorul de la biroul de carte funciară este supusă căii de atac a apelului, care se judecă de tribunal, precum și celei a recursului, care se judecă de curtea de apel, s-au pronunțat și Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție prin decizia nr. II din 26 februarie 2001, dezlegarea dată acestei probleme de drept fiind obligatorie, conform art. 329 alin. (3) C. proc.

civ. Așa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecința modificării în tot a sentinței în sensul stabilirii competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petenta SC C.E.B. SA împotriva deciziei nr. 19 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică în tot sentința în sensul că stabilește competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.