ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 50/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 50/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 27754 din 12

noiembrie 2002, Judecătoria Timișoara, Biroul de carte funciară, a dispus

radierea interdicției și a ipotecii din C.F. nr. 47604 Timișoara, de sub B 13

și C 12.

Apelul formulat de creditoarea SC

F.R. SA, împotriva acestei încheieri, a fost înaintat Curții de Apel Timișoara

în acord cu dispozițiile art. 3 pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 151/A din 16 iunie

2008, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în baza dispozițiilor art. 2

pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, a

declinat competența soluționării apelului, în favoarea Tribunalului Timiș.

Tribunalul Timiș, secția civilă,

prin sentința nr. 3370/P.I din 17 octombrie 2008, și-a declinat competența, în

favoarea Judecătoriei Timișoara, reținând că încheierea de C.F. a fost atacată

pe calea procedurală a „plângerii”, circumscrisă art. 52 din Legea nr. 7/1996,

normă ce se sustrage competenței de primă instanță a tribunalului, conturată

limitativ prin dispozițiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ.

La rândul său, Judecătoria Timișoara

s-a declarat necompetentă material să soluționeze cauza de față, prin sentința

civilă nr. 3499 din 11 martie 2009, declinându-și competența în favoarea

Tribunalului Timiș, astfel că, constatându-se ivit conflictul negativ de

competență, cauza a fost trimisă Curții de Apel Timișoara pentru a se pronunța,

în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 18/P.I/CC din

4 iunie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a stabilit competența de

soluționare a „plângerii” în favoarea Judecătoriei Timișoara, reținând în

esență că art. 52 pct. 2 al Legii nr. 7/1996, stabilește prerogativa

exercitării controlului judecătoresc asupra încheierilor pronunțate de

judecătorul delegat la C.F. a judecătoriei, în speță Judecătoria Timișoara.

Ca atare, se mai arată, plângerea

formulată de către creditoarea SC C.E.B. R. împotriva unei încheieri pronunțată

de Biroul de Carte funciară de pe lângă Judecătoria Timișoara, nu poate fi

decât de competența acestei instanțe.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal creditoarea SC C.E.B. R. SA care, critică hotărârea pronunțată în

soluționarea conflictului negativ de competență, susținând că odată ce

încheierea a fost dată de judecătorul de la biroul de carte funciară, aceasta

este supusă căii de atac a apelului, care se judecă, de către tribunal,

întrucât are statutul unei hotărâri pronunțată în primă instanță ce nu poate fi

atacată decât prin căile ordinare de atac.

Recursul se privește ca fondat,

urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Urmare reorganizării activității de

cadastru și publicitate imobiliară (Legea nr. 7/1996, fiind modificată prin

O.U.G. nr. 14/2004 și respectiv Legea nr. 449 din 17 noiembrie 2004)

judecătoria are competența soluționării plângerilor îndreptate împotriva

încheierilor de carte funciară, doar când acestea au fost date de registrator.

Cum, încheierea atacată în prezenta

cauză a fost dată de către un judecător delegat la biroul de carte funciară,

aceasta are forța juridică a unei hotărâri judecătorești pronunțată în primă

instanță, care este supusă căii de atac a apelului, în condițiile art. 2 pct. 2

C. proc. civ.

De altfel, așa cum corect a reținut

judecătoria, chiar potrivit art. 52 al Legii nr. 7/1996, în redactarea de la

data atacării încheierii de carte funciară – 29 octombrie 2004 – calea de atac

prevăzută de lege împotriva încheierii dată de judecătorul delegat la C.F., era

apelul iar nu „plângerea” ulterior introdusă prin Legea nr. 449 din 17

noiembrie 2004.

Tot astfel, din moment ce cererile

soluționate pe calea încheierii dată de judecătorul de carte funciară au

caracter necontencios, astfel de încheieri erau supuse, în acord cu

dispozițiile art. 336 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea anterioară

modificărilor operate prin Legea nr. 219/2005, în vigoare la data cererii –

căii de atac a apelului, la instanța imediat superioară, cu posibilitatea

atacării cu recurs a soluției pronunțată în apel.

În sensul că încheierea dată de

judecătorul de la b1iroul de carte funciară este supusă căii de atac a

apelului, care se judecă de tribunal, precum și celei a recursului, care se

judecă de curtea de apel, s-au pronunțat și Secțiile Unite ale Curții Supreme

de Justiție prin decizia nr. II din 26 februarie 2001, dezlegarea dată acestei

probleme de drept fiind obligatorie, conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

Așa fiind, recursul urmează a se

admite, cu consecința modificării în tot a sentinței, în sensul stabilirii

competenței soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC C.E.B.R.

SA împotriva deciziei nr. 18/PI/CC din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Modifică în tot sentința în sensul

că stabilește competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie

2010.