ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 418/2010

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 202/F din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul G.P. împotriva rezoluției nr. 578/P/2008 din 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, petiționarul G.P., deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Galați, a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul S.N. și lucrătorul de poliție Z.A., pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., motivând că procurorul S.N.

și lucrătorul de poliție, care a instrumentat dosarul și a propus sesizarea instanței, și-au exercitat abuziv atribuțiile de serviciu prin trimiterea sa în judecată pentru infracțiunea de furt. Prin rezoluția din 11 februarie 2009, dată în dosarul nr. 578/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, pentru infracțiunea reclamată, reținându-se, din verificările efectuate, că lucrătorul de poliție a strâns probe legal în dosarul menționat, iar procurorul S.N. a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a petiționarului, constatând că urmărirea penală este completă, iar probele sunt legal administrate.

Prin rezoluția din 2 iulie 2009, dată în dosarul nr. 793/11/2/2009 a procurorului general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică. Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a solicitat desființarea ambelor rezoluții, arătând că a fost bătut și silit să recunoască faptele. Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în esență, că intimații au efectuate actele de urmărire penală față de petiționarul G.P. cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar ulterior trimiterii în judecată, inculpatul a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea de furt. Astfel, referitor la critica sa că a fost bătut și silit să recunoască faptele, s-a reținut că petiționarul a fost prins în flagrant la locuința părții vătămate, sub pat, după sustragerea bunurilor și a recunoscut săvârșirea furtului imediat după comiterea acestuia.

în ce privește modalitatea de desfășurare a urmăririi penale, acesta a fost asistat de un avocat, iar procurorul S.N. și lucrătorul de poliție Z.A. nu au avut contact direct cu petiționarul G.P. Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul. Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței, motivat la filele 10 și 14 din dosar, este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca nefondată. Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul procuror S.N. și lucrătorul de poliție Z.A. și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale, instrumentând actele de urmărire penală în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.

Criticile petiționarului referitoare la greșita soluție de trimitere în judecată, dispusă de către intimatul procuror în dosarul penal având ca obiect infracțiunea de furt săvârșită de petiționar, puteau fi invocate în fața instanței de fond și cu ocazia exercitării căilor de atac la instanța de apel și recurs. Referitor la actele efectuate de lucrătorul de poliție, nu poate fi reținută vreo infracțiune în sarcina acestuia, dat fiind că din actele premergătoare rezultă că a efectuat acte de urmărire penală sub supravegherea procurorului R.L. și a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale, pe baza probelor strânse la dosar.

Activitatea de cercetare penală a lucrătorilor de poliție este supusă verificării procurorului, care poate confirma sau infirma propunerile organului de cercetare penală, iar soluția dispusă de procuror, pe baza actelor și probelor din dosar, nu a servit decât drept temei de trimitere în judecată a inculpatului petiționar, iar nu de condamnare a acestuia. Or, după trimiterea sa în judecată și sesizarea instanței, petiționarul a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea referitor la care intimații au efectuat urmărirea penală în condiții de respectare a tuturor garanțiilor procesuale specifice fazei de judecată. Așa fiind, nu se constată indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în sarcina intimaților.

Î n raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.P., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar G.P. împotriva sentinței penale nr. 202/F din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2010.