ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 418/2010

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 202/F din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția penală,

a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul G.P. împotriva

rezoluției nr. 578/P/2008 din 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin

plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, petiționarul

G.P., deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Galați, a solicitat

efectuarea de cercetări față de procurorul S.N. și lucrătorul de poliție Z.A.,

pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.,

motivând că procurorul S.N. și lucrătorul de poliție, care a instrumentat

dosarul și a propus sesizarea instanței, și-au exercitat abuziv atribuțiile de

serviciu prin trimiterea sa în judecată pentru

infracțiunea de furt.

Prin

rezoluția din 11 februarie 2009, dată în dosarul nr. 578/P/2008 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Galați, în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. b)

C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, pentru

infracțiunea reclamată, reținându-se, din verificările efectuate, că lucrătorul

de poliție a strâns probe legal în dosarul menționat, iar procurorul S.N. a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a

petiționarului, constatând că urmărirea

penală

este completă, iar probele sunt legal administrate.

Prin

rezoluția din 2 iulie 2009, dată în dosarul

nr.

793/11/2/2009 a procurorului general, a fost menținută rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și

temeinică.

Prin

plângerea depusă la instanță, petiționarul a solicitat desființarea ambelor

rezoluții, arătând că a fost bătut și silit să recunoască faptele.

Instanța

de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată,

plângerea petiționarului, reținând, în esență, că intimații au efectuate actele

de urmărire penală față de petiționarul G.P. cu respectarea dispozițiilor

legale în

materie, iar ulterior trimiterii

în judecată, inculpatul a fost condamnat

definitiv pentru infracțiunea

de furt.

Astfel,

referitor la critica sa că a fost bătut și silit să recunoască faptele, s-a

reținut că petiționarul a fost prins în flagrant la locuința părții vătămate,

sub pat, după sustragerea bunurilor și a recunoscut săvârșirea furtului imediat

după comiterea acestuia. în ce privește modalitatea de desfășurare a urmăririi

penale, acesta a

fost asistat de un avocat,

iar procurorul S.N. și lucrătorul

de poliție Z.A. nu au avut contact

direct cu petiționarul G.P.

Împotriva

sentinței a declarat recurs petiționarul.

Recursul declarat de petiționar împotriva

sentinței, motivat la

filele 10 și 14 din dosar, este nefondat.

Din

examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod

corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de

petiționar,

ca nefondată.

Într-adevăr,

așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul

procuror S.N. și lucrătorul de poliție Z.A. și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu

în conformitate cu dispozițiile legale, instrumentând actele de urmărire penală

în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.

Criticile

petiționarului referitoare la greșita soluție de trimitere în judecată, dispusă

de către intimatul procuror în dosarul penal având ca obiect infracțiunea de

furt săvârșită de petiționar, puteau fi invocate în fața instanței de fond și

cu ocazia exercitării căilor de atac la instanța de apel și recurs.

Referitor

la actele efectuate de lucrătorul de poliție, nu poate

fi reținută vreo infracțiune în sarcina acestuia, dat fiind că din

actele

premergătoare rezultă că a efectuat acte de urmărire penală sub

supravegherea procurorului R.L. și a întocmit referatul de terminare a

urmăririi penale, pe baza probelor strânse la dosar.

Activitatea

de cercetare penală a lucrătorilor de poliție este supusă verificării

procurorului, care poate confirma sau infirma propunerile organului de

cercetare penală, iar soluția dispusă de procuror, pe baza actelor și probelor

din dosar, nu a servit decât drept temei de trimitere în judecată a

inculpatului petiționar, iar nu de condamnare a acestuia.

Or,

după trimiterea sa în judecată și sesizarea instanței,

petiționarul a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea referitor

la

care intimații au efectuat urmărirea penală în condiții de respectare

a tuturor garanțiilor procesuale specifice fazei de judecată.

Așa

fiind, nu se constată indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în

sarcina intimaților.

Î

n

raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este

temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul G.P., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar G.P. împotriva

sentinței penale nr. 202/F din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția

penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 4 februarie 2010.