ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4182/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1017

din 22 mai 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr.

1351/4/2009, inculpatul D.N.R. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani

și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin.

(1), alin. (2) lit. c, alin. (2)

1

lit. a), b) C. pen., cu aplicarea

art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (faptă din data

de 21 noiembrie 2008 vizând două părți vătămate - D.C. și, respectiv, B.M.A.).

Prin aceeași sentință, în baza

art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului. în fapt, s-a reținut, în esență, că în data de 21 noiembrie 2008 inculpatul

D.N.R., însoțit de o persoană rămasă neidentificată, folosind violența și

amenințarea, a sustras de la părțile vătămate B.M.A. și D.C. două telefoane

mobile.

Tribunalul București, secția penală,

prin decizia penală nr. 535/A din 14 octombrie 2009, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul D.N.R., împotriva sentinței penale sus-menționate.

Totodată, în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a menținut starea de arest

a inculpatului, iar în baza art. 383 alin. (3) C. proc. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 23 ianuarie 2009,

la zi.

Pentru a decide astfel, instanța

de control judiciar a reținut că prima instanță a reținut în mod corect

situația de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare, din materialul

probator administrat în cauză, judicios analizat în considerentele sentinței,

rezultând fără echivoc că inculpatul D.N.R. a săvârșit fapta pentru care

a fost trimis în judecată, participarea sa la comiterea infracțiunii fiind

dovedită cu declarațiile părților vătămate, acestea recunoscându-1 pe inculpat

ca fiind autorul tâlhăriei, depoziții ce se coroborează cu cele ale martorilor C.M.G.

și D.C., declarația inculpatului fiind în mod justificat înlăturată, aceasta

fiind contrazisă de toate celelalte mijloace de probă administrate.

S-a mai apreciat de către

instanța de control judiciar că instanța fondului a făcut o justă

individualizare a pedepselor aplicate, conform criteriilor prevăzute de art. 72

C. pen., ținând seama de gradul concret de pericol social al faptelor, de

modalitatea și împrejurările în care au fost comise, de rezultatele produse,

precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, astfel că a fost

apreciată ca neîntemeiată solicitarea acestuia, de a se reduce cuantumul

pedepselor care, de altfel, a fost coborât sub minimul special prevăzut de

lege.

Împotriva sentinței penale nr. 1017

din 22 mai 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, precum și

împotriva deciziei penale nr. 535/A din 14 octombrie 2009 pronunțată de

Tribunalul București, secția

I

penală, în dosarul nr. 1351/4/2009, a

declarat recurs inculpatul D.N.R..

La termenul de

judecată din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a pus în discuție, din oficiu, starea

de arest a recurentului inculpat, prilej cu care acesta a solicitat, prin

intermediul apărătorului desemnat din oficiu, judecarea sa în stare de

libertate, având în vedere că astfel nu s-ar putea zădărnici aflarea

adevărului, atâta vreme cât a recunoscut comiterea faptei.

Prin

încheierea din data de 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300

2

C.

proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a

menținut arestarea preventivă a inculpatului D.N.R., apreciind că temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit.

f) C. proc. pen., se mențin și impun în continuare privarea de libertate a

inculpatului, având în vedere că sunt întrunite cumulativ prevederile art. 148

lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică,

pericol ce rezultă din natura infracțiunii, din modalitatea concretă de

săvârșire a acesteia și din gradul de pericol social al faptei.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.N.R., acesta susținând că

dorește să se judece în stare de libertate.

Recursul declarat este inadmisibil.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că, prin încheierea din 30 noiembrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a dispus menținerea

arestării preventive a inculpatului D.N.R.

Potrivit art. 385

1

pct. 2 alin. (1) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai

odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit

legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Pe de altă

parte, conform art. 141 alin. (1) din același cod, încheierea dată în primă

instanță și în apel, prin care se dispune

luarea unei măsuri

preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive,

precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării

preventive, poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, în

termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți și de la comunicare,

pentru cei lipsă. încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel

respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii

preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Curtea

constată că încheierea atacată este definitivă, fiind pronunțată de Curtea de

Apel București în recurs, motiv pentru care se apreciază că recursul declarat

de inculpat nu este admisibil.

În consecință,

Curtea, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) și a art. 192 alin.

(2)

C. proc. pen. urmează să respingă ca inadmisibil, recursul

declarat de inculpatul D.N.R., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.N.R. împotriva încheierii din 30

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1351/4/2009 (2671/2009).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 decembrie 2009.