ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4182/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1017 din 22 mai 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr. 1351/4/2009, inculpatul D.N.R. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c, alin. (2) 1 lit. a), b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (faptă din data de 21 noiembrie 2008 vizând două părți vătămate - D.C. și, respectiv, B.M.A.). Prin aceeași sentință, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. în fapt, s-a reținut, în esență, că în data de 21 noiembrie 2008 inculpatul D.N.R., însoțit de o persoană rămasă neidentificată, folosind violența și amenințarea, a sustras de la părțile vătămate B.M.A.

și D.C. două telefoane mobile. Tribunalul București, secția penală, prin decizia penală nr. 535/A din 14 octombrie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.N.R., împotriva sentinței penale sus-menționate. Totodată, în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 383 alin. (3) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 23 ianuarie 2009, la zi. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare, din materialul probator administrat în cauză, judicios analizat în considerentele sentinței, rezultând fără echivoc că inculpatul D.N.R.

a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, participarea sa la comiterea infracțiunii fiind dovedită cu declarațiile părților vătămate, acestea recunoscându-1 pe inculpat ca fiind autorul tâlhăriei, depoziții ce se coroborează cu cele ale martorilor C.M.G. și D.C., declarația inculpatului fiind în mod justificat înlăturată, aceasta fiind contrazisă de toate celelalte mijloace de probă administrate. S-a mai apreciat de către instanța de control judiciar că instanța fondului a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate, conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de gradul concret de pericol social al faptelor, de modalitatea și împrejurările în care au fost comise, de rezultatele produse, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, astfel că a fost apreciată ca neîntemeiată solicitarea acestuia, de a se reduce cuantumul pedepselor care, de altfel, a fost coborât sub minimul special prevăzut de lege.

Împotriva sentinței penale nr. 1017 din 22 mai 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, precum și împotriva deciziei penale nr. 535/A din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 1351/4/2009, a declarat recurs inculpatul D.N.R.. La termenul de judecată din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a pus în discuție, din oficiu, starea de arest a recurentului inculpat, prilej cu care acesta a solicitat, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, judecarea sa în stare de libertate, având în vedere că astfel nu s-ar putea zădărnici aflarea adevărului, atâta vreme cât a recunoscut comiterea faptei.

Prin încheierea din data de 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpatului D.N.R., apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, având în vedere că sunt întrunite cumulativ prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura infracțiunii, din modalitatea concretă de săvârșire a acesteia și din gradul de pericol social al faptei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.N.R., acesta susținând că dorește să se judece în stare de libertate. Recursul declarat este inadmisibil. Din examinarea actelor dosarului se constată că, prin încheierea din 30 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului D.N.R. Potrivit art. 385 1 pct. 2 alin. (1) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Pe de altă parte, conform art. 141 alin. (1) din același cod, încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți și de la comunicare, pentru cei lipsă. încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac. Curtea constată că încheierea atacată este definitivă, fiind pronunțată de Curtea de Apel București în recurs, motiv pentru care se apreciază că recursul declarat de inculpat nu este admisibil.

În consecință, Curtea, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează să respingă ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.N.R., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.N.R. împotriva încheierii din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1351/4/2009 (2671/2009). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2009.