Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.07.2009
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2658/2009

HOTĂRÂRE
15.07.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2658/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele: Inculpatul recurent prin sentința penală nr. 812 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria sector 4 a fost condamnat, la o pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. și cu reținerea stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. Inculpații din acest dosar, printre care și inculpatul recurent B.l. au declarat apel. Tribunalul București, secția a ll-a penală, prin decizia penală nr. 294 din 8 mai 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.l., aflat în stare de arest preventiv de la 19 octombrie 2008. Inculpatul B.l., nemulțumit, a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 294 din 8 mai 2009 a Tribunalului București, secția a ll-a penală.

Pe timpul soluționării recursului, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, în baza art. 300 2 și 160 b C. proc. pen., verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului B.l., prin încheierea ședinței publice din 29 iunie 2009, a dispus potrivit textelor de mai sus, a se menține starea de arest a inculpatului. Totodată, prin aceeași încheiere, a fost amânată cauza, la 23 iulie 2009, în vederea clarificării antecedentelor penale, ale inculpatului B.l. Inculpatul B.l., nemulțumit de măsura luată prin încheierea din 29 iunie 2009, respectiv de menținere a arestării sale preventive și în continuare, a înțeles să declare prezentul recurs, solicitând reaprecierea probelor și pentru viitor să fie judecat în stare de libertate.

Recursul este inadmisibil. Curtea, în raport de faza procesuală în care se află această cauză dar si față de prevederile art. 141 C. proc. pen., urmează să constate că, în faza procesuală a soluționării unui recurs, legea procesual penală în vigoare, nu prevede posibilitatea exercitării unui nou recurs, aceasta însemnând de fapt, recurs la recurs. În consecință, recursul de față nefiind prevăzut de lege, urmează a fi respins, ca inadmisibil, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Se vor aplica și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.l. împotriva încheierii din 29 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 9112/302/2008 (nr. 1399/2008). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-08-10
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2757/2009
Asupra recursului penal de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele: Prin sentința penală nr. 812 din 16 decembrie 2008, Judecătoria Sector 6 București a condamnat pe inculpatul B.I., recidivist, în condițiile art
ÎCCJ 2009-07-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2702/2009
. 156 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sector 4 s-a dispus condamnarea inculpatului G.I. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pe
ÎCCJ 2009-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3222/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a me
ÎCCJ 2008-07-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2465/2008
Deliberând a supra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din 26 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. 11543/4/2007, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, instanță d
ÎCCJ 2009-09-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3010/2009
Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1. Curtea de Apel București, secția I penală, în calitate de instanță de apel, prin încheierea de ședință nr. 36037/3/2007 din
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă