ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3072/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3072/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2933 din 22 septembrie

2008 Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea reclamantei SC V.C. SRL Cornu Luncii și a dispus obligarea

pârâtei SC D.G. SRL Vatra Moldoviței, astfel cum a fost modificată, la plata

sumei de 125.895 lei reprezentând prețul serviciilor prestate și neachitate și

a sumei de 7.400,55 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței s-a reținut, în

esență, că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale prevăzute în contractul

nr. 106 din 11 decembrie 2004, că lucrările de construcții au fost recepționate

de pârâtă și că s-au întocmit facturile fiscale pentru contravaloarea acestora,

care nu au fost achitate integral.

De asemenea, s-a reținut că din expertiza

tehnică efectuată în cauză rezultă că lucrările au fost executate cu

respectarea clauzelor contractuale, iar raportul de expertiză întocmit de L.A.

a fost confirmat și de concluziile expertizei tehnice întocmit de SC C. S.N.C.

C. & Co la solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcții, filiala

Suceava, care a stabilit că lucrările efectuate de reclamantă sunt de bună calitate.

Cum din raportul de expertiză contabilă rezultă că pârâta a înregistrat

în contabilitate facturile nr. 9603232 din 14 iulie 2005, 9603235 din 29 august

2005 și 9603236 din 31 august 2005 însoțite de situațiile de lucrări

recepționate de aceasta, dar nu a făcut decât o plată parțială de 8.512 lei,

expertul a stabilit că pârâta mai datorează reclamantei suma de 125.895 lei cu

titlu de preț al lucrărilor executate.

Împotriva acestei sentințe pârâta a

formulat apel.

Prin decizia nr. 31 din 16 februarie

2009 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, obligând apelanta la plata sumei de

2.000 lei cheltuieli de judecată, în apel.

În motivarea deciziei, s-a reținut

că reclamanta a executat lucrările de construcții contractate, că acestea au

fost recepționate de pârâtă și că au fost întocmite facturi pentru încasarea

contravalorii acestora însoțite de situațiile de lucrări care au fost

înregistrate în contabilitatea pârâtei, situație în care pârâta a fost obligată

în mod legal la plata sumei datorate, conform art. 18 din contractul încheiat

de părțile în litigiu.

Susținerea apelantei referitoare la

nefolosirea materialelor prevăzute în proiectul de execuție și la înlocuirea

unor materiale de construcție cu altele nu a fost reținută întrucât apelanta nu

și-a dat acordul pentru decopertarea lucrărilor în vederea efectuării verificărilor

necesare.

Împrejurarea că o parte din lucrări

nu a fost recepționată de Agenția Sapard, instanța a considerat-o nerelevantă

întrucât nu există un raport contractual a acestei agenții cu reclamanta, iar

pârâta avea obligația conform art. 14.3 din contractul nr. 106/2004 de a

supraveghea executarea lucrărilor.

Instanța de apel a mai avut în

vedere și procesul verbal din 26 ianuarie 2006 prin care s-a stabilit stadiul

fizic al lucrărilor executate întrucât facturile neachitate reprezintă

contravaloarea unor lucrări executate în perioada în care contractul nr. 106/2004

era în vigoare.

Împotriva acestei decizii pârâta a

declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că în mod

greșit s-a considerat că datorează plata facturilor în litigiu, întrucât în

raport cu răspunsul la obiectivul nr. 2 expertul contabil a reținut că pârâta

nu datorează sumele pretinse prin acțiune.

Mai susține că a achitat toate

lucrările executate și recepționate, prin plata în avans a lucrărilor și că a

solicitat o nouă expertiză contabilă pe care instanța nu a încuviințat-o,

încălcându-i dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Mai consideră că s-au încălcat

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prin neadmiterea cererii de

efectuare a unei noi expertize contabile.

Prin întâmpinare intimata-reclamantă

a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, întrucât în speță s-a

efectuat o expertiză contabilă la care pârâta nu a formulat obiecțiuni.

Recursul pârâtei este neîntemeiat.

Conform art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. hotărârea poate fi modificată când este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din cuprinsul recursului rezultă că

pârâta a invocat probele susținute în fond și apel, respectiv raportul de

expertiză efectuat în cauză, precizând că acesta nu a fost analizat sub

aspectul obiectivului nr. 2 astfel că hotărârile pronunțate sunt nelegale,

criticând decizia pentru motive de netemeinicie, prezentând situația de fapt

precum și reținerea greșită a stării de fapt față de constatările raportului de

expertiză, cu alte cuvinte invocând probatoriile în cauză, precum și

interpretarea greșită a probelor administrate.

Față de împrejurarea că recursul

este o cale de atac nedevolutivă, neconferind instanței posibilitatea de a

realiza o rejudecare în fond a cauzei, este evident că această cale de atac

poate fi exercitată numai pentru motivele strict prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

În recurs se analizează numai

motivele de nelegalitate, nu situațiile de fapt care implică netemeinicia

hotărârii, instanța de recurs neputând examina hotărârea atacată sub aspectul

probațiunii administrate și a situației de fapt stabilite.

Ca urmare instanța de recurs nu va

reexamina probatoriile administrate în cauză și constată că hotărârea atacată

este legală și la adăpost de orice critică, față de împrejurarea că instanța de

apel a apreciat corect asupra concludenței și pertinenței raportului de

expertiză.

Pe de altă parte, raportând art. 304

pct. 9 C. proc. civ. la motivul de recurs invocat de pârâta SC D.G. SRL, care

vizează interpretarea greșită a obiectivului nr. 2 din raportul de expertiză

contabilă judiciară efectuat în cauză, Curtea constată că în mod corect

instanța de apel a interpretat răspunsul expertului la acest obiectiv în sensul

că între Agenția Sapard și reclamantă nu există niciun raport contractual,

astfel că pârâta datorează suma conform cu evidențele contabile care confirmă

situațiile de lucrări incluse în valoarea investiției Pensiunea V. și care

constituie temeiul legal al obligării sale la plată.

În ceea ce privește susținerea

recurentei referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., se constată că este neîntemeiată întrucât instanța nu a încuviințat

o nouă expertiză având în vedere că în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă

la care pârâta nu a formulat obiecțiuni.

Constatând că motivele invocate nu

se încadrează în dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., conform

art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul.

Conform art. 274 C. proc. civ.

„partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuieli de judecată” și cum intimata SC V.C. SRL Cornu Luncii a solicitat

cheltuieli de judecată, la filele 25 și 77 din dosarul de recurs existând dovada

acestora, Curtea o va obliga pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 1.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC D.G. SRL Vatra Moldoviței împotriva deciziei nr. 31 din 16 februarie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurenta-pârâtă să plătească

intimatei-reclamante SC V.C. SRL Cornu Luncii suma de 1000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 noiembrie 2009.