ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1128/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bacău la 21 martie 2007, reclamanții S.A., S.L.C. și S.V.O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiul Bacău, anularea dispoziției nr. 1012 din 19 februarie 2007, emisă de acesta, și restituirea în natură a terenului în suprafață de aproximativ 500 mp, situat în Bacău. În motivarea contestației, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au arătat că prin dispoziția contestată li s-a restituit suprafața de 629 mp, iar pentru suprafața de 1 mp li s-a respins notificarea, deoarece nu s-a făcut dovada proprietății și a preluării abuzive.

S-a menționat că terenul restituit formulează obiectul contractului de concesionare nr. 16274 din 30 decembrie 1993, modificat prin actul adițional nr. 8840 din 26 martie 1999 încheiat între Consiliul Local Bacău și Banca Comercială Română, iar terenul proprietatea reclamanților, solicitat prin notificare are un alt amplasament decât cel restituit prin dispoziția atacată, o mare parte a acestuia fiind liberă de construcții (cca. 500 mp). Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința civilă nr. 405 din 21 mai 2008, a respins contestația reclamanților ca nefondată, reținând, în esență, că terenul situat pe vechiul amplasament este ocupat parțial de blocul nr. 5, de o conductă de termoficare activă și o conductă de canalizare subterană inactivă, două cămine de vizitare conducte subterane precum și două garaje.

S-a constatat, astfel, că acest teren este afectat de amenajări de utilitate publică, motiv pentru care nu se poate dispune restituirea în natură, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost interpretat prin art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. De asemenea, s-a reținut că nu s-a probat faptul că terenul ar face obiectul unui contract de concesiune încheiat anterior, această situație nefiind de natură să afecteze dreptul de proprietate al reclamanților, în speță, aplicându-se dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001. Împotriva sentinței menționate au formulat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală întrucât, în mod eronat, nu s-a constatat că partea din terenul în litigiu, neafectată de servituți legale sau amenajări de utilitate publică putea fi restituită în natură.

De asemenea, s-a susținut că stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, prin compensare cu alte bunuri încalcă dispozițiile art. 10 alin. (1) din legea specială, întrucât nu există acordul persoanei îndreptățite în acest sens. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, pentru cauze cu minori, de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2009, a admis apelul reclamanților și a schimbat în tot sentința în sensul că a admis contestația și a anulat în parte dispoziția nr. 1012 din 19 februarie 2007, emisă de Primarul Municipiului Bacău, obligându-l pe acesta să dispună restituirea în natură, pe vechiul amplasament, a suprafeței de 462 mp, teren identificat prin schița anexă la raportul de expertiză T.M., marcat cu linie roșie (fila 43 dosar apel).

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu nu se încadrează în categoria excepțiilor de la principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. S-a considerat că, deși pe acest teren se află un cămin de vizitare a unei rețele telefonice subterane, rețeaua respectivă este inactivă și abandonată, iar proprietarul acesteia și-a dat acordul la restituirea terenului. Împrejurarea că pe teren se află o platformă betonată nu a fost considerată ca fiind de natură să determine respingerea cererii de restituire în natură, întrucât nu s-a dovedit că este destinată unei amenajări de utilitate publică, în sensul prevăzut de art. 11 alin. (3)-(4) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Bacău, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, pârâtul recurent a susținut că, prin decizia recurată, s-a reținut, contrar–probelor administrate, că nu ar exista acordul persoanelor îndreptățite în ce privește măsura compensării, deși acestea au semnat procesul verbal prin care li s-a adus la cunoștință suprafața ce se restituie. De asemenea, recurentul a invocat nulitatea expertizei, întrucât convocarea s-a făcut la sediul Primăriei Bacău, deși în expertiză se precizează că părțile au fost înștiințate să se prezinte la amplasamentul terenului.

Recurentul a mai arătat că a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, însă acestea nu au fost primite după pronunțare, instanța nemanifestând rol activ în sensul de a observa nulitatea expertizei și de a dispune repunerea pe rol a cauzei. Recurentul a învederat că expertul nu a respectat planurile General Proiect și nu a identificat toate rețelele edilitare care deservesc blocul 5. Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Examinând criticile formulate de recurentul pârât, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Critica formulată prin primul motiv de recurs este nefondată, întrucât, așa cum corect a reținut instanța de apel, în speță, nu a existat acordul persoanelor îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri, situație în care s-au încălcat dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Procesul verbal din 31 ianuarie 2007, la care se face referire prin motivele de recurs, consemnează, într-adevăr, că petenții sunt de acord cu propunerea de restituire a unei suprafețe de 629 mp, însă, prin acest înscris, terenul nu este identificat și nu se specifică împrejurarea că acesta este acordat în compensare. Ca atare, nu se poate reține că ar fi existat acordul expres al tuturor bunurilor îndreptățite la acordarea măsurii compensării. Critica referitoare la nulitatea expertizei este, de asemenea, neîntemeiată. Prin încheierea de la termenul din 1 octombrie 2008, instanța de apel a încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză de către același expert care a efectuat lucrarea în primă instanță, stabilind două obiective: respectiv determinarea suprafeței ce ar putea fi restituită în natură, fără a fi afectată de rețele edilitare și a împrejurării dacă conducta de telefonie ce traversează terenul ar putea fi mutată pe alt amplasament.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ., dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților. Neregularitatea provocată de nerespectarea acestei dispoziții legale trebuie însă să fie invocată după efectuarea expertizei și înainte de a se pune concluzii în fond. Această nulitate, decurgând din necitarea părților, este o nulitate relativă ce trebuie invocată la primul termen după depunerea raportului. Deși raportul de expertiză a fost comunicat consilierului pârâtului la termenul din 10 decembrie 2008, obiecțiunile acestuia au fost formulate abia prin concluziile scrise înregistrate la 13 ianuarie 2009, ulterior momentului procedural al punerii concluziilor asupra apelului, respectiv datei de 7 ianuarie 2009, când instanța, după dezbateri, consemnate în încheierea de la termenul menționat, a amânat pronunțarea pentru depunerea de concluzii scrise.

Intimatul pârât nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei pentru motivul menționat, respectiv necesitatea refacerii expertizei, considerată nulă pentru necitarea sa, situație în care nu se poate susține că s-ar fi încălcat principiul rolului activ al instanței. Critica referitoare la constatările făcute prin raportul de expertiză nu va fi analizată întrucât nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând modul de apreciere a uneia dintre probele administrate, respectiv un aspect de netemeinicie și nu de nelegalitate a deciziei recurate. Nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat. Urmare a suplimentării probatoriului în faza apelului, s-a constatat că pe terenul solicitat a fi restituit se află un cămin de vizitare pentru rețeaua de telefonie, rețea care este, însă, inactivă și abandonată, iar proprietarul acestuia este de acord cu restituirea terenului, conform adresei nr. 214/3818/25 mai 2004 a SC R. SA.

Cu privire la platforma betonată s-a reținut corect de instanța de apel că nu s-a dovedit realizarea acesteia în cadrul lucrărilor de sistematizare a localității și nici că ar fi destinată unei amenajări de utilitate publică, în sensul dispozițiilor art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001. În consecință, susținerea recurentului în sensul că nu s-ar fi identificat toate rețelele edilitare care deservesc blocul nr. 5 nu poate fi primită. Pentru toate aceste considerente se va constata că, în mod corect, instanța de apel a făcut aplicarea principiului priorității măsurii de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, întrucât terenului în litigiu nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul pârâtului Primarul Municipiului Bacău împotriva deciziei nr. 4 din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.