ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1128/2010

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Bacău la 21 martie 2007, reclamanții S.A., S.L.C. și S.V.O. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiul Bacău, anularea

dispoziției nr. 1012 din 19 februarie 2007, emisă de acesta, și restituirea în

natură a terenului în suprafață de aproximativ 500 mp, situat în Bacău.

În motivarea contestației, întemeiate în

drept pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au arătat că

prin dispoziția contestată li s-a restituit suprafața de 629 mp, iar pentru

suprafața de 1 mp li s-a respins notificarea, deoarece nu s-a făcut dovada

proprietății și a preluării abuzive.

S-a menționat că terenul restituit

formulează obiectul contractului de concesionare nr. 16274 din 30 decembrie 1993,

modificat prin actul adițional nr. 8840 din 26 martie 1999 încheiat între

Consiliul Local Bacău și Banca Comercială Română, iar terenul proprietatea

reclamanților, solicitat prin notificare are un alt amplasament decât cel

restituit prin dispoziția atacată, o mare parte a acestuia fiind liberă de

construcții (cca. 500 mp).

Tribunalul Bacău, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 405 din 21 mai 2008, a respins contestația

reclamanților ca nefondată, reținând, în esență, că terenul situat pe vechiul

amplasament este ocupat parțial de blocul nr. 5, de o conductă de termoficare

activă și o conductă de canalizare subterană inactivă, două cămine de vizitare

conducte subterane precum și două garaje.

S-a constatat, astfel, că acest

teren este afectat de amenajări de utilitate publică, motiv pentru care nu se

poate dispune restituirea în natură, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

așa cum a fost interpretat prin art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru

aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

De asemenea, s-a reținut că nu s-a

probat faptul că terenul ar face obiectul unui contract de concesiune încheiat

anterior, această situație nefiind de natură să afecteze dreptul de proprietate

al reclamanților, în speță, aplicându-se dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței menționate au

formulat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală întrucât, în mod eronat, nu

s-a constatat că partea din terenul în litigiu, neafectată de servituți legale

sau amenajări de utilitate publică putea fi restituită în natură.

De asemenea, s-a susținut că

stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, prin compensare cu alte

bunuri încalcă dispozițiile art. 10 alin. (1) din legea specială, întrucât nu

există acordul persoanei îndreptățite în acest sens.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

pentru cauze cu minori, de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2009, a admis apelul reclamanților și a

schimbat în tot sentința în sensul că a admis contestația și a anulat în parte

dispoziția nr. 1012 din 19 februarie 2007, emisă de Primarul Municipiului Bacău,

obligându-l pe acesta să dispună restituirea în natură, pe vechiul amplasament,

a suprafeței de 462 mp, teren identificat prin schița anexă la raportul de

expertiză T.M., marcat cu linie roșie (fila 43 dosar apel).

S-a luat act că nu s-au solicitat

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că terenul în litigiu nu se încadrează în categoria

excepțiilor de la principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod

abuziv, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

S-a considerat că, deși pe acest

teren se află un cămin de vizitare a unei rețele telefonice subterane, rețeaua

respectivă este inactivă și abandonată, iar proprietarul acesteia și-a dat

acordul la restituirea terenului.

Împrejurarea că pe teren se află o

platformă betonată nu a fost considerată ca fiind de natură să determine

respingerea cererii de restituire în natură, întrucât nu s-a dovedit că este

destinată unei amenajări de utilitate publică, în sensul prevăzut de art. 11 alin.

(3)-(4) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Bacău,

criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Prin motivele de recurs, pârâtul

recurent a susținut că, prin decizia recurată, s-a reținut, contrar–probelor

administrate, că nu ar exista acordul persoanelor îndreptățite în ce privește

măsura compensării, deși acestea au semnat procesul verbal prin care li s-a

adus la cunoștință suprafața ce se restituie.

De asemenea, recurentul a invocat

nulitatea expertizei, întrucât convocarea s-a făcut la sediul Primăriei Bacău,

deși în expertiză se precizează că părțile au fost înștiințate să se prezinte

la amplasamentul terenului.

Recurentul a mai arătat că a

formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, însă acestea nu au fost primite

după pronunțare, instanța nemanifestând rol activ în sensul de a observa

nulitatea expertizei și de a dispune repunerea pe rol a cauzei.

Recurentul a învederat că expertul

nu a respectat planurile General Proiect și nu a identificat toate rețelele

edilitare care deservesc blocul 5.

Intimații reclamanți au formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Examinând criticile formulate de

recurentul pârât, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Critica formulată prin primul motiv

de recurs este nefondată, întrucât, așa cum corect a reținut instanța de apel,

în speță, nu a existat acordul persoanelor îndreptățite la acordarea de măsuri

reparatorii prin compensare cu alte bunuri, situație în care s-au încălcat

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Procesul verbal din 31 ianuarie 2007,

la care se face referire prin motivele de recurs, consemnează, într-adevăr, că

petenții sunt de acord cu propunerea de restituire a unei suprafețe de 629 mp,

însă, prin acest înscris, terenul nu este identificat și nu se specifică

împrejurarea că acesta este acordat în compensare.

Ca atare, nu se poate reține că ar

fi existat acordul expres al tuturor bunurilor îndreptățite la acordarea

măsurii compensării.

Critica referitoare la nulitatea

expertizei este, de asemenea, neîntemeiată.

Prin încheierea de la termenul din 1

octombrie 2008, instanța de apel a încuviințat efectuarea unui supliment la

raportul de expertiză de către același expert care a efectuat lucrarea în primă

instanță, stabilind două obiective: respectiv determinarea suprafeței ce ar

putea fi restituită în natură, fără a fi afectată de rețele edilitare și a

împrejurării dacă conducta de telefonie ce traversează terenul ar putea fi

mutată pe alt amplasament.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor

art. 208 alin. (1) C. proc. civ., dacă pentru expertiză este nevoie de o

lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților.

Neregularitatea provocată de

nerespectarea acestei dispoziții legale trebuie însă să fie invocată după

efectuarea expertizei și înainte de a se pune concluzii în fond.

Această nulitate, decurgând din necitarea

părților, este o nulitate relativă ce trebuie invocată la primul termen după

depunerea raportului.

Deși raportul de expertiză a fost

comunicat consilierului pârâtului la termenul din 10 decembrie 2008, obiecțiunile

acestuia au fost formulate abia prin concluziile scrise înregistrate la 13

ianuarie 2009, ulterior momentului procedural al punerii concluziilor asupra

apelului, respectiv datei de 7 ianuarie 2009, când instanța, după dezbateri,

consemnate în încheierea de la termenul menționat, a amânat pronunțarea pentru

depunerea de concluzii scrise.

Intimatul pârât nu a solicitat repunerea

pe rol a cauzei pentru motivul menționat, respectiv necesitatea refacerii

expertizei, considerată nulă pentru necitarea sa, situație în care nu se poate

susține că s-ar fi încălcat principiul rolului activ al instanței.

Critica referitoare la constatările

făcute prin raportul de expertiză nu va fi analizată întrucât nu se circumscrie

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând modul de

apreciere a uneia dintre probele administrate, respectiv un aspect de

netemeinicie și nu de nelegalitate a deciziei recurate.

Nici ultimul motiv de recurs nu este

întemeiat.

Urmare a suplimentării probatoriului în

faza apelului,

s-a constatat că pe terenul solicitat a fi restituit

se află un cămin de vizitare pentru rețeaua de telefonie, rețea care este,

însă, inactivă și abandonată, iar proprietarul acestuia este de acord cu

restituirea terenului, conform adresei nr. 214/3818/25 mai 2004 a SC R. SA.

Cu privire la platforma betonată s-a

reținut corect de instanța de apel că nu s-a dovedit realizarea acesteia în

cadrul lucrărilor de sistematizare a localității și nici că ar fi destinată

unei amenajări de utilitate publică, în sensul dispozițiilor art. 11 alin. (3)

și (4) din Legea nr. 10/2001.

În consecință, susținerea recurentului în

sensul că nu s-ar fi identificat toate rețelele edilitare care deservesc blocul

nr. 5 nu poate fi primită.

Pentru toate aceste considerente se va

constata că, în mod corect, instanța de apel a făcut aplicarea principiului

priorității măsurii de restituire în natură a imobilelor preluate în mod

abuziv, întrucât terenului în litigiu nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul pârâtului Primarul

Municipiului Bacău împotriva deciziei nr. 4 din 14 ianuarie 2009 a Curții de

Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă și

asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.