ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3369/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamanta SC R. SRL Constanța a solicitat prin acțiunea introductivă, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC H.D. SRL București și SC C.S.C.T. SRL, port Constanța Sud, ca prin hotărârea instanței să se dispună: autorizarea societății de a proceda la dirijarea către autovehiculele proprii și de a efectua transporturile pentru acele containere conținând mărfuri proprietatea entităților juridice cu care societatea se află în relații contractuale prezente și viitoare; obligarea pârâtei SC H.D.

SRL (denumită în continuare pârâta I) să se abțină de la dirijarea către alte societăți de transport rutier a containerelor conținând mărfuri proprietatea entității lor juridice cu care reclamanta se află în relații contractuale prezente și viitoare, obligarea pârâtei I la plata daunelor cominatorii de 10.000 lei pentru fiecare zi începând cu data de 18 februarie 2010 și data la care hotărârea va căpăta caracter irevocabil. Potrivit reclamantei, în vederea realizării obiectului său de activitate, transport rutier de mărfuri, a încheiat o serie de contracte ferme de transport cu diferiți beneficiari importatori de bunuri, pentru întregul parcurs până la destinatarul din România al bunurilor, transportul fiind efectuat în regim containerizat, atât naval, cât și, ulterior rutier.

Containerele ce conțin mărfurile ce fac obiectul importului de către beneficiari cu care au relații contractuale, sunt proprietatea Companiei H.L.A.G. Hamburg Germania, pârâta I fiind agentul autorizat exclusiv din România al companiei germane, poziție, în virtutea căreia stabilește ce societăți comerciale de transport rutier încarcă, în vederea efectuării transportului, containerele ce au făcut obiectul importului și comunică pârâtei SC C.S.C.T. SRL, port Constanța Sud care este operator portuar al terminalului de acostare dispozițiile luate cu privire la efectuarea transportului rutier.

Susține reclamanta că activitatea sa de transport la destinație a mărfurilor partenerilor contractuali s-a desfășurat în mod fluent până la data de 13 octombrie 2008 când pârâta I i-a impus ca pentru preluarea containerelor să prezinte o scrisoare de garanție bancară care să acopere eventualele daune ce ar putea fi pricinuite containerelor, iar la data de 11 februarie 2009 aceeași pârâtă i-a comunicat decizia sa ca transporturile rutiere ale containerelor aparținând Companiei G. să se efectueze cu autovehiculele aflate în exploatarea directă a societății. Reclamanta consideră că decizia pârâtei I are semnificația instituirii unui monopol asupra activității de transport terestru a tuturor mărfurilor transportate în containerele proprietatea companiei germane, și încalcă normele legale aplicabile în materie reglementate de Legea nr. 21/1996 – Legea Concurenței.

În cauză pârâta II a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive cu motivarea că în activitatea pe care o desfășoară are raporturi contractuale numai cu Compania de transport maritim containerizat ale către dispoziții le execută. Pârâta I prin întâmpinare și-a exprimat poziția cu privire la acțiunea reclamantei în sensul respingerii ei ca nefondată. Susține pârâta în acest sens ca în calitate de agent exclusiv al liniei H.L.A.G. Hamburg Germania are atribuții de dirijare a transportului intern al containerelor aparținând companiei și de verificare a stării tehnice, a greutății lor, și încadrarea în timpul liber de staționare. Astfel investit Tribunalul Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 6037 din 15 octombrie 2009 a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei SC C.S.C.T.

SRL, port Constanța Sud, invocată de această parte și pe fond a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din probele cu înscrisuri și interogatoriile părților administrate, că în cauză circumstanțele de fapt pe care reclamanta își întemeiază demersul judiciar relevă existența a două raporturi juridice obligaționale, distincte, desfășurate de subiect de drept deferite, care desfășoară același obiect de activitate, respectiv transport containerizat de mărfuri, în condiții de mediu concurențial specific unei economii de piață. Reține instanța că în acest context, reclamanta nu poate solicita protecția dreptului său cu înfrângerea altui raport juridic obligațional, în condițiile în care reclamanta nu are un drept de exclusivitate a transportului containerizat, partenerii contractuali ai reclamantei rezervându-și dreptul de a stabili dacă un anumit transport va fi efectuat de reclamantă sau alt transportator.

Totodată, instanța constată că susținerea reclamantei în sensul că pârâta I a aplicat condiții inegale la prestații echivalente în funcție de partenerii contractuali, nu se confirmă, întrucât între cei doi subiecți nu există raporturi contractuale. Împotriva sentinței fondului reclamanta a declarat apel reiterând prin motivele formulate susținerile și apărările sale referitoare la poziția dominantă pe piață a pârâtei I care nu permite niciunui alt transportator să transporte mărfurile ambalate în containerele liniei maritime al cărui agent este, ceea ce este de natură să afecteze dreptul de opțiune al proprietarilor mărfurilor. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal prin decizia civilă nr. 17 din 24 februarie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei, apreciind ca legală și temeinică, sentința pronunțată de Tribunalul Constanța ca primă instanță.

Răspunzând motivelor de apel, instanța de control judiciar constată că drepturile pe care reclamanta le consideră încălcate și a căror protecție o solicită, nu derivă dintr-un contract opozabil pârâtei I, prin care se rezervă reclamantei o exclusivitate asupra transporturilor rutiere pe care urma să le angajeze prin terții beneficiari. În fapt, stabilirea transportatorului terestru, după ajungerea mărfurilor în Portul Constanța se face cu acceptul importatorului, ca beneficiar al mărfii, care este liber să agreeze transportatorul nominat de subagentul liniei H.L.A.G. Hamburg Germania.

Reține instanța că dubla calitate în care pârâta I acționează, de reprezentant al liniei de containere și de transportator rutier de mărfuri în regim containerizat nu reprezintă un abuz de putere, deoarece cele două calități în care acționează pârâta sunt reglementate prin contracte diferite, unul cu linia de containere și celălalt cu beneficiarul mărfii importate, pentru fiecare transport beneficiarul ce este liber să aleagă cărăușul pentru marfa sa. Împotriva acestei decizii societatea reclamată a declarat recurs la data de 29 aprilie 2010, în termen legal, solicitând casarea în tot a deciziei atacate, cu consecința admiterii acțiunii introductive. Recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în dezvoltarea cărora a susținut, în sinteză următoarele: Sub un prim aspect recurenta critică argumentarea instanței de apel axată exclusiv pe cele două contracte de transport depuse în probațiune, deși rațiunea administrării lor în cadrul probei cu înscrisuri a fost numai de a justifica interesul promovării cererii și faptul că societatea nu deține decât autovehicule special concepute pentru transport containerizat. Susține recurenta că obiectul cererii a vizat sancționarea atitudinii monopoliste și a abuzului de poziție dominantă a pârâtei I care nu îi permite transportarea niciunui container, chiar dacă proprietarul are încheiat cu societatea un contract cadru de transport, sau comandă de transport.

Potrivit recurentei libertatea beneficiarului mărfii de a alege cărăușul este afectată de dreptul exclusiv al pârâtei I de a transporta containerele liniei H.L.A.G., ceea ce reprezintă un monopol arogat cu de la sine putere de pârâtă și un abuz de poziție dominantă în considerarea calității sale de agent al liniei maritime. Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală intimata pârâtă SC H.D. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență intimata a susținut că modul în care operează este comun pentru toți agenții maritimi ai liniilor de transport maritim, calitate în care are dreptul și obligația de a organiza transportul în teritoriu al containerelor liniei H.L.A.G.

și de a răspunde de integritatea acestora, ceea ce presupune contactarea importatorului și stabilirea modalității de transport, data transportului, costul, răspunderea pentru integritatea containerelor, alegerea transportatorului urmând a se face împreună cu importatorul, proprietar al mărfii, iar în cauză reclamanta recurentă nu a dovedit existența unui prejudiciu pentru importatorii cu care au contracte. Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate Curtea constată că recursul este nefondat. Preliminar Curtea amintește că în actuala reglementare recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, admisibilă numai pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Deși recurenta își întemeiază criticile pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care vizează lipsa de temei legal a hotărârii atacate sau aplicarea greșită a legii, în dezvoltarea recursului nu precizează in terminis în ce măsură dispozițiile legale aplicabile cauzei au fost încălcate sau greșit interpretate așa cum impun dispozițiile art. 302 1 C. proc. civ. referitoare la cuprinsul cererii de recurs. Așa fiind, Curtea, în raport de temeiurile de drept indicate de recurenta reclamantă în fundamentarea acțiunii introductive și în cererea de apel respectiv art. 1073 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 21/1996, Legea concurenței, va analiza în cele ce urmează argumentele recurentei prin prisma acestor dispoziții legale invocate de recurenta reclamantă în demersul său judiciar.

În esență recurenta susține că scopul promovării acțiunii a fost acela de a obține sancționarea atitudinii monopoliste și a abuzului de poziție dominantă practicat de intimata SC H.D. SRL, care în considerarea calității de agent al liniei maritime H.L.A.G. îi blochează accesul la containerele companiei în ipoteza în care proprietarul mărfii are încheiat un contract cadru de transport cu societatea, apreciind că această conduită a intimatei se încadrează în dispozițiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 21/1996, Legea concurenței, potrivit cărora este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, prin aplicarea în raporturile cu partenerii contractuali a unor condiții inegale la prestații echivalente, provocând, în acest fel, unora dintre ei un dezavantaj concurențial.

Or, în raport de acest temei de drept invocat, Curtea constată că administrarea și punerea în aplicare a dispozițiilor Legii concurenței sunt încredințate Consiliului Concurenței, ca autoritate națională în domeniul concurenței (art. 3),consiliu care în virtutea atribuțiilor sale (art. 26) efectuează investigații privind aplicarea prevederilor art. 5, 6, 9, 15 și 46 din lege și poate decide, după caz, ordonarea încetării practicilor anticoncurențiale constatate, măsuri interimare, aplicarea de amenzi întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi. Prin urmare stabilirea și reprimarea practicilor anticoncurențiale, monopoliste care periclitează existența concurenței, în sensul art. 6 lit. c) din lege intră în sfera de competență a Consiliului Concurenței care dispune efectuarea de investigații privind comiterea unei fapte anticoncurențiale.

Altfel spus, protecția pe care o solicită recurenta sub aspectul reținerii practicilor anticoncurențiale în sarcina intimatei impunea respectarea procedurilor instituite de Legea nr. 21/1996, respectiv existența unei decizii a Consiliului potrivit competenței sale exclusive în stabilirea unei poziții dominante deținute pe piață de o întreprindere sau asociații de întreprinderi. În absența unei astfel de decizii, toate susținerile recurentei cu privire la abuzul de poziție dominantă și practicile abuzive, în sensul art. 6 lit. c) din Legea concurenței sunt lipsite de fundament legal.

Distinct de aceasta, Curtea, are în vedere totodată, în analiza sa în raport de obiectul cererii și circumstanțele cauzei și faptul că în raporturile dintre comercianții profesioniști, existența unor clauze abuzive, care să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile lor, poate fi cenzurată de instanță, din perspectiva dreptului comun, în anumite situații în vederea restabilirii echilibrului contractual. Examinând cauza din această perspectivă Curtea constată că între recurenta reclamantă și intimata pârâtă I nu există raporturi contractuale cu privire la transportul rutier până la destinatar, pentru a vedea în ce măsură prin clauzele impuse se creează un dezechilibru semnificativ care să necesite protecție.

Intimata pârâtă SC H.D. SRL în calitate de subagent al liniei maritime H.L.A.G. acționează în numele și pe contul companiei având obligații de control și dirijare a containerelor proprietatea companiei maritime în terminal. Contractele de transport rutier se încheie de societatea transportatoare cu beneficiarul mărfii, importatorul, potrivit opțiunii acestuia, iar recurenta nu a făcut dovada că nu își poate onora contractele astfel încheiate datorită conduitei intimatei, prin încălcarea de către aceasta a eticii procesionale a bunelor practici și a uzanțelor cinstite, regulă pe care orice comerciant trebuie să o respecte în activitatea sa.

În sfârșit, în acest context factual cererea recurentei de a fi autorizată să dirijeze în terminal containerele proprietatea companiei maritime către autovehiculele propriu în vederea efectuării transporturilor pentru mărfurile aparținând entităților juridice cu care au relații contractuale, apare ca inacceptabilă deoarece semnifică o substituire ilegitimă în raporturile dintre companie și subagentul său, dispozițiile art. 1073 și urm.C. civ. – despre efectele obligațiilor - invocate de recurentă, nefiind incidente în cauză. Cu această motivare, care nuanțează și clarifică chestiunile de legalitate pe care le implică soluționarea cauzei, dezlegarea dată de prima instanță și menținută în apel este corectă.

Așa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat, și va obliga recurenta, în temeiul art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC H.D. SRL, ocazionate în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondatrecursul declarat de reclamanta SC R. SRL Constanța împotriva deciziei civile nr. 17/COM din 24 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta SC R. SRL Constanța la plata sumei de 2.200 lei, cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC H.D. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.