ÎCCJ, decizie (scj.ro #114082)

Răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 1357 alin. (1) din Noul Cod civil. Fapta ilicită a victimei. Consecințe

Cuprins pe materii: Drept comercial. Răspunderea

Index alfabetic: obligație de a face

-răspundere civilă delictuală

-cauză exoneratoare de răspundere

-fapta victimei înseși

NCC, art. 1357 alin. (1)

Din examinarea art. 1357 alin. (1) din Noul Cod Civil - potrivit căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare - rezultă că autorul faptei ilicite trebuie să fie altă persoană decât cel vătămat.

În cazul în care fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu a fost săvârșită de către autoritatea vamală prin reținerea nelegală a unui container - sancționată prin hotărâre a instanței de contencios în sensul anulării actelor administrative individuale și obligării autorității la plata de despăgubiri care includ și sumele datorate de proprietarul containerului societăților de depozitare -, încercarea autorității vamale, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, subrogată în drepturile sale procesuale, de a obține acoperirea prejudiciului său de la depozitari este lipsită de temei legal, întrucât fapta ilicită a victimei înseși este exoneratoare de răspundere.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2483 din 27 iunie 2014

Judecata în fața primei instanțe. Obiectul cererii de chemare în judecată și sentința Tribunalului Constanța, Secția a II-a civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 25.06.2012, reclamanta Autoritatea Națională a Vămilor, reprezentată prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, a chemat în judecată pârâtele SC C.S.A. LTD S.R.L. și SC C.S.C.T. SRL, solicitând obligarea acestora la a-i pune la dispoziție containerul CCLU 710592-0, în vederea aducerii la îndeplinire a dispozitivului sentinței civile nr. 1226/CA/18.03.2011 pronunțată de Tribunalul Brașov și la a-i achita suma de 100 USD plus T.V.A., pe zi de întârziere, începând cu data de 27.12.2011.

Prin sentința civilă nr. 1376 din 30.04.2013, Tribunalul Constanța, Secția a II-a civilă a admis cererea, a obligat pârâtele să pună la dispoziția reclamantei containerul CCLU 710592-0, în vederea aducerii la îndeplinire a dispozitivului sentinței civile nr. 1226CA din 18.03.2011 a Tribunalului Brașov și a mai obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 50.592 USD, cu titlu de prejudiciu, dar și la plata de penalități de întârziere, în continuare, în valoare de 124 USD/zi, până la data predării containerului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la Biroul Vamal Constanța Sud s-a prezentat reprezentantul comisionarului în vamă SC R. SA, în numele administratorului și asociatului unic al SC D.I. SRL, Dl. B.L., care a depus declarația vamală de tranzit nr. 26286/MRN/08ROCT190000000277263 din 07.10.2008, cu destinație la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, pentru marfa aflată în containerul CCLU 710592-0, ajuns în Portul Constanța.

În considerarea analizei de risc, dar și a solicitării Poliției de Frontieră Constanța Sud, containerul a fost controlat de reclamantă, care a identificat bunuri accizabile (destinate SC D.I. SRL și numitului B.L.), nedeclarate în vamă, care au fost indisponibilizate, fiind încheiat procesul-verbal de custodie nr. 101 din 14.10.2008.

Ulterior, la sesizarea SC D.I. SRL, Tribunalul Brașov a pronunțat sentința civilă nr. 1226/CA/18.03.2011, prin care a anulat actele administrative individuale: Adresa nr. 16596/08.10.2008, procesul-verbal de custodie nr. 101/14.10.2008 care cuprinde adeverințele de reținere a bunurilor seria M de la nr. 0044648 la nr. 0044651 și nr. 0044621 din 13.10.2008, emise de Biroul Vamal Constanța Sud, precum și Adresa nr. 30521/24.10.2008 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța; de asemenea, a mai obligat Biroul Vamal Constanța Sud și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța să reîncarce bunurile reținute în temeiul procesului-verbal de custodie nr. 101/14.10.2008 și adeverințelor de reținere a bunurilor seria M de la nr. 0044648 la nr. 0044651 și nr. 0044621 din 13.10.2008 în containerul CCLU 710592-0, să treacă respectivul container în regim de supraveghere vamală, să îl transbordeze, pentru a se efectua operațiunile de vămuire la Vama Brașov, să elibereze un permis vamal în care să menționeze felul și cantitatea mărfii care urmează să fie transbordată, dar și termenul de efectuare a operațiunii; totodată, Tribunalul Brașov a obligat în solidar Biroul Vamal Constanța Sud și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța să achite către SC D.I. SRL următoarele sume, cu titlu de despăgubire: 6.509,12 lei, 3.277,17 lei plus T.V.A., 47.352 USD, în lei la cursul B.N.R. de la data plății, plus T.V.A. și, în continuare, câte 100 USD pe zi, în lei la cursul B.N.R. de la data plății, plus T.V.A., începând cu data de 29.01.2010 și până la data predării efective a containerului.

Prima instanță a subliniat că Tribunalul Brașov a pronunțat hotărârea evocată mai sus, pornind de la constatarea că Biroul Vamal Constanța Sud și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța au dispus în mod nelegal reținerea containerului.

În continuare, a mai constatat că în vederea aducerii la îndeplinire a dispozitivului sentinței civile nr. 1226/CA/18.03.2011, autoritatea vamală a solicitat celor două pârâte să îi pună la dispoziție containerul, însă SC C.S. (ROMÂNIA) A. LTD S.R.L. a răspuns că se află în imposibilitatea de a-l elibera fără plata taxelor de depozitare și a celor de staționare, iar SC C.S.C.T. SRL, deși și-a manifestat disponibilitatea de a sprijini executarea hotărârii judecătorești, a precizat că are calitatea de depozitar, fapt care îi impune să nu procedeze la predarea containerului fără avizul celeilalte pârâte, care are dreptul de dispoziție asupra bunului.

În acest context, prima instanță a subliniat că în sentința civilă nr. 1226/CA/18.03.2011, Tribunalul Brașov a reținut că ”

este evident că chiar în condițiile în care prezenta hotărâre rămâne irevocabilă, reclamanta nu va putea să ridice containerul până nu achită toate taxele de manevrare, staționare și depozitare, astfel că este prejudiciată cu sumele pretinse de societățile de depozitare (...)

”, iar această parte a hotărârii a fost invocată de  SC C.S. (ROMÂNIA) A. LTD SRL în susținerea dreptului său de retenție în temeiul căruia refuză restituirea înainte de a i se plăti cheltuielile pentru depozitare. Cum, însă, această pârâtă nu a fost parte în procesul aflat pe rolul Tribunalului Brașov, prima instanță a apreciat că ea nu se poate prevala de sentința menționată mai sus pentru a opune un drept de retenție, un asemenea drept nefiindu-i recunoscut judecătorește.

În considerarea situației de fapt reținute, tribunalul a constatat că acțiunea, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1349 și 1357 din Noul Cod Civil, este întemeiată.

Astfel, după ce a citat textele de lege evocate anterior și a enumerat condițiile necesare antrenării răspunderii civile delictuale (existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, ca și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul), prima instanță a reținut că fapta ilicită este reprezentată de refuzul celor 2 pârâte de a pune la dispoziția reclamantei containerul, în vederea aducerii la îndeplinire a dispozitivului sentinței civile nr. 1226/CA/18.03.2011 a Tribunalului Brașov, care presupunea transportarea și predarea containerului CCLU 710592-0, reținut sub sechestru, iar nu transportul mărfii cu un alt container închiriat, așa cum în mod nefondat s-a apărat pârâta SC C.S. (ROMÂNIA) A. LTD SRL.

În continuare, cu toate că a apreciat că apărările fiecărei pârâte în legătură cu inacțiunea pe care au manifestat-o sunt întemeiate, tribunalul a subliniat că, atât timp cât prin atitudinea lor pârâtele au făcut imposibilă executarea silită a unei hotărâri judecătorești executorii, refuzul lor de predare a containerului se constituie într-o faptă ilicită, iar exercitarea drepturilor pe care le-au invocat este abuzivă. Aceasta, pentru că punerea în executare a unui titlu executoriu este un element important al statului de drept și al ordinii publice, sentințele executorii impunând o realitate juridică ce trebuie respectată

erga omnes

, chiar și de către persoanele care nu au luat parte la proces.

Făcând referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a decis în mod constant că executarea unei hotărâri trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din proces, pentru că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dar și că executarea nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată în mod excesiv, prima instanță a observat că în speță executarea obligației de predare a bunurilor și a containerului de către autoritatea vamală a fost stabilită sub sancțiunea daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, iar prin împiedicarea de către pârâte a executării, s-a ajuns în situația în care reclamanta datorează creditorului obligației de predare o sumă mai mare decât cea declarată a bunurilor.

În continuare, tribunalul a subliniat că drepturile trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit art. 14 din Noul Cod Civil, subliniind elementele care conturează conceptul bunei-credințe în planul dreptului civil și, prin urmare, și pe cel al abuzului de drept.

Apreciind însă că ordinea de drept și securitatea raporturilor juridice sunt incompatibile cu o condiționare a punerii în executare a unei sentințe judecătorești de realizarea unor drepturi incerte, supuse analizei în litigii aflate pe rol, prima instanță a reținut că invocarea unui drept de retenție pe o durată excesivă sau a necesității recuperării cheltuielilor de depozitare, în condițiile în care printr-o hotărâre s-a statuat în sensul predării bunurilor, este o expresie a abuzului de drept, apt să îi cauzeze reclamantei un prejudiciu, care în speță, este echivalent cu suma la plata căreia aceasta a fost obligată de Tribunalul Brașov, respectiv de 124 USD pe fiecare zi de întârziere, calculat cu începere de la 16.01.2012, când pârâtele au înțeles să-și manifeste în mod expres refuzul de predare a containerului.

De aceea, instanța de fond a constatat că încălcarea de către pârâte a unei obligații de rezultat – de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți – atrage în mod necesar concluzia vinovăției celor două pârâte, în lipsa unor cauze exoneratoare, iar legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă expres din săvârșirea faptei, motiv pentru care a admis acțiunea.

Apelul. Decizia instanței de prim control judiciar

Împotriva acestei sentințe, SC C.S. (România) A. LTD S.R.L. și SC C.S.C.T. SRL au declarat apel, căile ordinare de atac fiind admise prin decizia nr. 123/18.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; ca o consecință, sentința atacată a fost schimbată în parte, în sensul că cererea de obligare a pârâtelor la plata sumei de 100 USD plus T.V.A. pe zi de întârziere, începând cu data de 27.12.2011, a fost respinsă, celelalte dispoziții ale hotărârii fiind menținute.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că la 30.05.2013, ulterior pronunțării sentinței atacate, a fost executată dispoziția de predare către reclamantă a containerului CCLU 710592-0, în vederea aducerii la îndeplinire a sentinței civile nr. 1226CA/18.03.2011 a Tribunalului Brașov, așa încât nu a mai examinat criticile aduse acestei măsuri, păstrând-o.

Referitor la capătul de cerere privind plata despăgubirilor, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, instanța de prim control judiciar a reținut că în mod eronat a apreciat tribunalul că între prejudiciul invocat de autorul acțiunii și fapta ilicită pusă în sarcina pârâtelor-apelante există legătură de cauzalitate, în sensul că refuzul predării containerului ar fi cauza directă a pagubei suferite de autoritatea vamală, stabilită prin sentința Tribunalului Brașov.

Astfel, curtea de apel a subliniat că analiza considerentelor sentinței civile nr. 1226/CA/18.03.2011 pronunțată de Tribunalul Brașov relevă că despăgubirile solicitate de SC D.I. SRL autorității vamale s-au întemeiat în drept pe prevederile art. 18 alin. 4 lit. e) din Legea nr. 554/2004 și au avut drept cauză tocmai sancțiunea nulității actelor administrative vătămătoare, aplicată de instanță, scopul lor fiind acela de înlăturare a efectelor actelor nelegale. Cum despăgubirile au fost acordate societății D.I. SRL tocmai în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat prin reținerea containerului – fapt care a generat curgerea taxelor de depozitare și staționare –, instanța de prim control judiciar a apreciat că ele nu pot fi puse în sarcina pârâtelor, neexistând o legătură de cauzalitate între prejudiciul invocat de autoritatea vamală și fapta apelantelor, care au invocat dreptul de retenție (cazul SC C.S. (România) A. LTD SRL) sau calitatea de depozitar și lipsa acordului proprietarului containerului pentru predare (cazul SC C.S.C.T. SRL).

De aceea, curtea de apel a apreciat că în mod greșit instanța de fond a constatat că prejudiciul este reprezentat de suma calculată în sarcina autorității vamale cu titlu de daune-interese pe zi de întârziere, respectiv 100 USD, la care se adaugă T.V.A., deoarece aceasta constituie, de fapt, contravaloarea zilnică a celor două taxe pe care SC D.I. SRL le datorează pentru depozitare în terminal (70 USD/zi) și pentru staționarea containerului (30 USD/zi), potrivit titlului executoriu invocat.

În considerarea acestor argumente, a admis apelul, schimbând în parte hotărârea atacată, potrivit distincțiilor expuse mai sus.

Recursul. Motivul de nelegalitate invocat

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, subrogându-se în drepturile procesuale ale Autorității Naționale a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, potrivit O.U.G. nr. 74/2013.

Recurenta a solicitat desființarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe, ca legală și temeinică, susținând că instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, recurenta, după ce a prezentat în mod amplu situația de fapt, a arătat că în mod greșit a reținut instanța de prim control judiciar că nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, definite în art. 1357 alin. (1) din Noul Cod Civil: prejudiciul, fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și existența legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Cu referire la prima condiție, recurenta a precizat că prejudiciul este cert, nivelul acestuia fiind de 50.592 USD, reprezentând despăgubiri de 100 USD pe zi de întârziere, plus T.V.A.; a mai arătat că a calculat suma cu începere de la 16.01.2012, când intimatele și-au manifestat opoziția de predare/eliberare a containerului, până la 26.02.2013, dar și că la această sumă trebuie adăugate cheltuielile de executare silită și dobânda legală aferentă.

În ce privește fapta ilicită, a susținut că aceasta constă în refuzul pe care l-au manifestat intimatele, de a preda containerul și bunurile din el, în raport de care autoritatea vamală s-a văzut împiedicată, independent de voința sa, în a aduce la îndeplinire obligația de a face stabilită în sarcina ei prin sentința civilă nr. 1266/CA/18.03.2011 a Tribunalului Brașov.

În acest context, recurenta a susținut că în mod greșit a reținut curtea de apel că “despăgubirile stabilite prin sentința civilă nr. 1266/CA/2011 nu pot fi puse în sarcina pârâtelor”, deoarece nu a solicitat ca intimatele să fie obligate să suporte toate despăgubirile stabilite prin sentința respectivă, ci doar pe cele care au fost de natură să prejudicieze bugetul de stat, din cauza faptei culpabile a acestora, ca începând cu luna ianuarie 2012 s-au opus expres predării containerului și bunurilor. A arătat și că, în condițiile existenței unei hotărâri judecătorești irevocabile care trebuie executată, invocarea de către intimata SC C.S. (ROMÂNIA) A. SRL a dreptului de retenție apare ca fiind făcută abuziv.

Iar legătura de cauzalitate derivă, în opinia recurentei, din aceea că prin fapta culpabilă a intimatelor a fost afectat bugetul de stat, prejudiciul fiind cauzat în mod direct prin exercitarea abuzivă a dreptului de retenție.

La 12.05.2014, intimata SC C.S.C.T. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte a reținut următoarele:

Cu titlu prealabil, se cuvine subliniat că solicitarea recurentei, de a fi desființată decizia atacată, denotă o gravă necunoaștere a soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de recurs în ipoteza admiterii acestei căi extraordinare de atac, astfel cum ele sunt expres prevăzute în art. 312 alin. (2) C.proc.civ.: casarea, respectiv modificarea hotărârii atacate.

În concret, recurenta a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., potrivit căruia hotărârea poate fi modificată când a fost dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii; a susținut, astfel, că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1357 alin. (1) din Noul Cod Civil (aplicabil în speță, de vreme ce fapta imputată intimatelor s-a realizat la data de 16.01.2012, ulterior intrării sale în vigoare).

Potrivit art. 1357 alin. (1) din Noul Cod Civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare.

Conținutul acestei norme legale sintetizează aspectele esențiale care caracterizează instituția răspunderii delictuale, în ansamblul său; cele patru condiții necesare pentru angajarea răspunderii sunt prejudiciul, fapta ilicită, existența legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția făptuitorului.

Prejudiciul reprezintă nu doar o condiție a răspunderii, ci și măsura ei, în sensul că autorul răspunde numai în limita acestuia, iar fapta ilicită constituie faptul generator de răspundere, care poate fi fapta proprie ori a altei persoane, precum și fapta lucrurilor sau a animalelor aflate în pază juridică.

După cum rezultă din examinarea art. 1357 alin. (1) din Noul Cod Civil, autorul faptei ilicite trebuie să fie altă persoană decât cel vătămat; așadar, fapta victimei înseși se constituie într-o cauză exoneratoare de răspundere.

Examinând aceste condiții prin raportare la datele speței, Înalta Curte reține că cerința prejudiciului este întrunită, întrucât bugetul de stat a suferit o pierdere, cât timp prin sentința civilă nr. 1226/CA/18.03.2011, Tribunalul Brașov a obligat în solidar pe Biroul Vamal Constanța Sud și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța să achite către SC D.I. SRL următoarele sume, cu titlu de despăgubire: 6.509,12 lei, 3.277,17 lei plus T.V.A., 47.352 USD, în lei la cursul B.N.R. de la data plății, plus T.V.A. și, în continuare, câte 100 USD pe zi, în lei la cursul B.N.R. de la data plății, plus T.V.A., începând cu data de 29.01.2010 și până la data predării efective a containerului.

Prejudiciul este astfel cert, nu doar sub aspectul existenței sale, ci și al întinderii.

Cu toate acestea, Înalta Curte subliniază că el nu a fost cauzat de către intimate, care astfel nu se fac vinovate de nicio faptă ilicită, ci de către autoritatea vamală însăși.

Astfel, se cuvine subliniat că Tribunalul Brașov a reținut în hotărârea sa că reținerea containerului de către autoritatea vamală s-a făcut în mod nelegal; tocmai de aceea, a anulat actele administrative și, dând deplină eficiență art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004, a obligat Biroul Vamal Constanța Sud și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța la plata către SC D.I. SRL de despăgubiri care includ și sumele de 70 USD/zi, reprezentând taxa de depozitare în terminal și de 30 USD/zi, reprezentând taxa de staționare a containerului, la care se adaugă T.V.A.

În considerentele sentinței sale, Tribunalul Brașov a subliniat că SC D.I. SRL nu va putea să procedeze la ridicarea containerului, chiar în ipoteza rămânerii irevocabile a hotărârii, până ce nu va achita toate taxele de manevrare, staționare și depozitare; de aceea, apreciind că societatea este prejudiciată și cu sumele pretinse pentru depozitare, instanța de contencios administrativ a obligat autoritatea vamală la plata acestora în continuare, până la data predării containerului; în acest fel, a acoperit integral prejudiciul, a cărui existență a apreciat-o ca fiind sigură, chiar dacă el urma a se produce ulterior, deoarece sumele către societățile de depozitare curgeau zi de zi.

Așadar, nu refuzul intimatelor de a preda containerul este fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, ci, în mod exclusiv, reținerea nelegală a acestuia de către autoritatea vamală.

Prin urmare, părților trebuie să li se impună concluzia că singura vinovată de producerea prejudiciului este autoritatea vamală, care, urmare a reținerii nelegale a containerului – sancționată prin hotărârea instanței de contencios prin anularea actelor administrative individuale –, a cauzat SC D.I. SRL prejudicii, constând, între altele, chiar în sumele pe care aceasta le datora deja, respectiv urma a le datora în viitor, societăților de depozitare, până la data ridicării containerului din terminal.

În aceste condiții, încercarea recurentei de a obține chiar aceste sume de la intimate este lipsită de temei legal, întrucât, așa cum deja s-a reținut, fapta ilicită a victimei înseși este exoneratoare de răspundere.

Chiar dacă în lanțul cauzal al faptelor care au condus la curgerea în continuare a datoriei de 100 USD/zi, plus T.V.A., s-a interpus și atitudinea intimatelor – SC C.S. (ROMÂNIA) A. LTD S.R.L. susținând că se află în imposibilitate de a elibera containerul fără plata taxelor de depozitare și de staționare, iar SC C.S.C.T. SRL precizând că are calitatea de depozitar, fapt care îi impune să nu procedeze la predarea containerului fără avizul proprietarului –, atitudine pe care recurenta a interpretat-o sub forma unei veritabile opoziții la executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, instanța supremă notează că o exercitare a drepturilor cu bună-credință ar fi impus ca, în vederea executării efective și rapide a hotărârii irevocabile, recurenta să achite SC D.I. SRL sumele la plata cărora a fost obligată de Tribunalul Brașov, această societate să le achite mai departe societăților de depozitare, iar apoi să se procedeze la ridicarea containerului.

Așa fiind, invocarea unui drept de retenție nu are caracter abuziv, așa cum afirmă recurenta și cum în mod nelegal a reținut și prima instanță; o asemenea apreciere denotă doar lipsa unei examinări de detaliu a sentinței Tribunalului Brașov.

Prin urmare, atitudinea intimatelor nu doar că nu are caracter ilicit, dar este și justificată, așa încât, chiar dacă a fost de natură să conducă la creșterea debitului pus în sarcina autorității vamale, nu are potențial cauzator de prejudiciu, a cărui singură autoare rămâne cea din urmă.

Cum considerentele expuse mai sus conduc spre concluzia că singura parte vinovată pentru producerea pagubei este autoritatea vamală, Înalta Curte a apreciat că decizia instanței de prim control judiciar a fost pronunțată cu aplicarea riguroasă a legii la situația de fapt pe deplin stabilită, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.

Fiind stabilită, astfel, culpa procesuală a recurentei în promovarea căii de atac, aceasta a fost obligată, în temeiul art. 274 alin. (1), raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316 C.proc.civ., la plata către intimata SC C.S.C.T. SA a sumei de 4.960 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, compuse din onorariu de avocat.