ÎCCJ, decizie (scj.ro #87025)

Prin sentința nr. 1106 din 13 martie 2013 îndreptată prin încheierea din 15 aprilie 2013, Tribunalul Arad, Secția civilă a admis acțiunea promovată de reclamanta SC Aeroportul A. SA în contradictoriu cu pârâții C.N.A.D.R. prin Direcția regională de drumuri și poduri T. și Departamentul pentru proiecte de infrastructură și investiții străine și cererea de intervenție formulată de Consiliul Județean A. în interesul reclamantei și a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 2.940.137,71 lei către reclamantă; a admis cererea de intervenție în nume propriu formulată de Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - R. - București și a obligat pe aceeași pârâți la plata sumei de 683.296,31 lei plus TVA către această parte.

În motivarea sentinței, judecătorul fondului a reținut că pretențiile solicitate au ca izvor raportul juridic dintre părți generat de realizarea autostrăzii A. – T., centura ocolitoare a municipiului A.

Executarea acestei lucrări, reține sentința, a impus, pe de o parte, asigurarea terenului necesar, iar, pe de altă parte, montarea unor serii de echipamente aparținând traficului aeroportului reclamant.

Ca atare, Consiliul județean a transferat din proprietatea sa suprafața de 43.214 mp în proprietatea statului și în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii – Compania Națională de Autostrăzi. A reținut instanța de fond că în aceleași condiții a devenit inoperabilă activitatea aeroportului, în proporție de 70%, aspecte și consecințe pe care toate părțile implicate le cunoșteau.

Față de probatoriul administrat instanța de fond a stabilit că reclamanta și intervenientul în interes accesoriu au acționat cu bună-credință în transferul terenului, că prin adresa nr. 93/4337/2009 CNADNR și-a însușit poziția acestora privind finalizarea lucrărilor din bugetul autostrăzii, problema fiind de celeritate în realizarea acestora care să ducă la refacerea situației anterioare.

Repunerea rapidă în stare de funcționare a aeroportului cu pierderi cât mai mici, reamplasarea și refacerea sistemelor de balizaj la standarde internaționale cu o logistică de cel mai înalt nivel pe care a asigurat-o intervenienta R. prin firmele sale specializate de siguranță a traficului aerian și a pasagerilor s-au realizat cu fonduri proprii întrucât pârâtele nu au dat curs cererii de alocare a sumelor aferente.

Instanța de fond a admis cererile formulate în sensul mai sus precizat, reținând incidența art. 998 C. civ., înlăturând apărarea pârâtei că nu are nicio obligație de a repara un prejudiciu cert, pe care l-a asumat, pe considerentul că terenul nu aparține reclamantei SC Aeroportul SA și Județului A., ci Statului, poziție injustă pe care instanța o califică drept conduită delictuoasă prevăzută de articolul menționat, câtă vreme aceasta a fost parte la inițierea transferului de proprietate.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 177 din 22 octombrie 2013, a a dmis apelurile declarate de pârâții CNADNR prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri și Guvernul României - Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, a schimbat în tot sentința îndreptată și a respins acțiunea și cererile de intervenție. Prin apelurile declarate, cu cereri distincte, dar cu un conținut identic, astfel cum au fost precizate prin concluzii scrise, pârâtele au criticat sentința sub aspectul admiterii cererii principale susținând neîntrunirea elementelor răspunderii civile delictuale conform art. 998 C. civ., înscrisurile pe care s-a sprijinit aceasta fiind greșit interpretate, din succesiunea lor în timp nemaisubzistând în nici un fel obligativitatea de suportare a costurilor sistemului de balizaj; arată că, deși adresa nr. 93/2009 prevede că lucrările ce pot fi executate sunt cele menționate în Acordul de principiu nr. 966/10.08.2006, acest fapt nu-i stabilește vreo obligație de plată, că lucrările au fost executate cu cofinanțarea Consiliului județean, că nu contestă necesitatea lucrărilor și valoarea lor, dar că nu au fost chemați la supravegherea procedurilor și că situația trebuia reglementată între reclamantă și Consiliul județean. Cu privire la admiterea cererii de intervenție în interes propriu apelantele au criticat greșita respingere a cererii de disjungere și greșita calificare a naturii litigiului față de această parte care și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1349 din Noul Cod civil ca fiind civil, arătând că litigiul este unul comercial, sens în care trebuia parcursă procedura art. 720 1 C. proc. civ., cauza în aceste limite fiind comercială. Critică ca eronat și temeiul de drept reținut art. 59 C. proc. civ. pentru această cerere, arătând și că nu a avut nicio corespondență cu aceasta, avizul nr. 678/07.05.2010 eliberat de reclamantă făcând trimitere la suportarea de către intervenientă a lucrărilor, inclusiv a celor de proiectare.

Prin decizia sa, instanța de apel a constatat existența unor ambiguități și nelămuriri atât în acțiune cât și în hotărârea apelată, sub aspectul naturii și izvorului juridic al răspunderii pârâtelor pentru prejudiciile pretinse reținând că, concluzia titularelor acțiunilor și a instanței de fond că CNDADNR și-ar fi asumat obligația de a suporta contravaloarea lucrărilor de relocare a sistemului de balizaj prin adresele nr. 93/4337/2009 raportat la Acordul de principiu nr. 966/10.08.2006 este fără temei, neexistând nicio faptă ilicită săvârșită de pârâte care să deschidă reclamantelor calea acțiunii în despăgubiri.

Odată adoptată de către intervenientul accesoriu Consiliul Județean A. a hotărârii nr. 70 din 12 martie 2009 de trecere a suprafeței de 43.214 mp din domeniul public al județului A. în domeniul public al Statului român, în vederea edificării centurii ocolitoare a Municipiului A., această autoritate publică și-a asumat toate consecințele respectivului act de dispoziție, inclusiv sub aspectul efectelor produse de acesta asupra Aeroportului A.

Pârâtelor, instituite ca titulare ale dreptului de administrare asupra terenului prin H.G. 873/2009, nu li se poate imputa nicio cheltuială, pentru simplul motiv că acestea nu și-au asumat nicio obligație în acest sens și nici nu au săvârșit vreo faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, câtă vreme nu au făcut altceva decât să pună în operă un proiect aprobat de Guvernul României pe terenul proprietate publică a Statului român.

Concluzionează instanța de apel în sensul că nu există niciun raport juridic contractual sau delictual între pârâții-apelanți, reclamant și intervenienți câtă vreme s-a pus în operă un proiect aprobat de Guvernul României pe terenul proprietate publică a Statului român.

În continuare, instanța de apel a reținut ca nefiind întrunite elementele imperative prevăzute de dispozițiile art. 998 C. civ. pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, neexistând fapta ilicită, cu atât mai mult cu cât transferul terenului s-a efectuat printr-un act normativ emis în apărarea și realizarea interesului public, că pârâții nu au niciun fel de obligație de despăgubiri fiind terți în raport cu contractul de concesiune, că atât timp cât nu există un prejudiciu și nici faptă ilicită rezultă că nu poate exista nici raportul de cauzalitate necesar pentru ca dispozițiile art. 998 C. civ. să fie aplicabile în cauză.

Ca atare, instanța de apel a admis apelurile în sensul arătat, cu consecința respingerii acțiunii, cererea de intervenție accesorie fiind respinsă pe cale de consecință iar cererea de intervenție în nume propriu prin aplicarea mutatis mutandis a raționamentului care a condus la respingerea cererii principale, reținând că nu există niciun raport juridic contractual sau delictual care să justifice obligarea pârâtelor la plata contravalorii relocării instalațiilor de balizaj.

În contra deciziei menționate au declarat recurs reclamanta SC Aeroportul A. SA, intervenientul accesoriu Consiliul Județean A. și intervenienta în interes propriu R. 16 . Recurenta-reclamantă a criticat decizia pentru motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. raportat la aplicarea dispozițiilor art. 970, 998, 999 C. civ., invocând că: 1. Instanța de apel a schimbat natura și înțelesul actelor care au stat la baza emiterii Hotărârii Consiliului Județean nr. 266 din 28 noiembrie 2008 prin care a fost acordat avizul de principiu privind transferul unei suprafețe de teren de 43.214 mp înscris în CF A. din domeniul public al județului A. în domeniul public al Statului român și în administrarea Ministerului Transporturilor, pentru realizarea investiției Autostrada A. – T. tronson „Varianta de ocolire a Municipiului A.", în speță adresa nr. 966 din 10 august 2006 emisă de A.A. și adresa nr. 93/4337 din 4 martie 2009 emisă de CNADNR. Prin această adresă s-a transmis acordul de principiu al traseului autostrăzii condiționat de suportarea din bugetul autostrăzii a tuturor modificărilor necesare la sistemul de balizaj de apropiere și precizie, inclusiv extinderea până la 900 m în direcția est, obligații însușite de CNADNR conform Referatului nr. 19067 din 7 octombrie 2008 și adresei nr. 93/4337 din 4 martie 2009 emise de societate, soluția pronunțată încălcând art. 978 și 982 C. civ. sub aspectul menționat. 2. Greșit instanța de apel a apreciat că în sarcina pârâtelor nu s-a născut obligația de despăgubire pentru realizarea lucrărilor de balizaj, ca urmare a trecerii terenului din domeniul public al județului în domeniul public al statului, făcând o greșită aplicare a prevederilor art. 970 alin. (2) C. civ. Aceasta deoarece o atare constatare contravine înscrisurilor existente la dosarul cauzei din care rezultă asumarea de către pârâte a obligației de refacere a instalației de balizaj a Aeroportului anterior adoptării Hotărârii Consiliului Județean nr. 70/2009, hotărâre adoptată sub această condiție. 3. Greșit decizia a apreciat că în speță nu este incidentă răspunderea civilă delictuală. Decizia pronunțată cuprinde motive străine de natura pricinii și contravine dispozițiilor art. 294 alin. (1) și art. 295 alin. (1) C. proc. civ., limitelor devoluțiunii cauzei în apel. 17 . Recurentul intervenient accesoriu Consiliul Județean A. a criticat decizia pentru motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că în mod greșit instanța de apel a constatat că conduita pârâtelor nu a dat naștere unui raport juridic delictual reținând că nu există temei pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

A arătat recurenta că între părți nu a existat un contract, dar pârâta CNADNR și-a asumat obligația executării lucrărilor de modificare a sistemului de balizaj luminos în cadrul Proiectului, obligație care are natura unui act juridic unilateral ce a produs efecte juridice. Răspunderea este una delictuală în lipsa unui contract, faptul ilicit constând în neexecutarea culpabilă de către pârâtă a obligației asumată prin acceptarea condițiilor prevăzute prin Acordul de principiu nr. 966/2006 emis de Aeroportul A., aceea de a efectua lucrările necesare refacerii sistemului de balizaj al Aeroportului A.

Greșit instanța de apel a reținut că pârâta CNADNR nu și-a asumat nicio obligație, ignorând adresa nr. 93/4337 din 4 martie 2009 prin care și-a însușit poziția recurentei-reclamante și intervenientului, precizând că lucrările de modificare a sistemului de balizaj luminos pot fi executate în cadrul Proiectului și, implicit, din fondurile acestuia: lucrările ce pot fi executate în cadrul Proiectului sunt cele menționate în Acordul de principiu nr. 964 din 10 august 2006, emis de către Aeroportul A. SA.

Hotărârea instanței de fond este corectă sub aspectul stabilirii situației de fapt și a naturii răspunderii pârâților, reținând că izvorul răspunderii este faptul ilicit cauzator de prejudicii extracontractual constând în refuzul culpabil al CNADNR de a executa lucrările necesare sistemului de balizaj.

Transferul terenului, a susținut recurenta, s-a produs condiționat de suportarea din bugetul autostrăzii a cheltuielilor care vor fi ocazionate de modificările necesare la sistemul de balizaj de apropiere și precizie.

Hotărârea nr. 70 din 12 martie 2009 s-a întemeiat pe Hotărârea nr. 266 din 28 noiembrie 2008 prin care Consiliul Județean A. a acordat avizul de principiu pentru transferul suprafeței de 43.214 mp din domeniul public al județului A.în domeniul public al Statului român și în administrarea Ministerului Transporturilor condiționat de respectarea cerințelor din anexa la hotărâre, conform art. 2 al aceleiași hotărâri, pasivitatea pârâtelor determinând demararea lucrărilor pe cheltuiala proprie, fiind întrunite elementele constitutive ale art. 998 C. civ. 23 . Recurenta intervenientă în interes propriu a criticat decizia pentru motivele reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. arătând că:

Executarea lucrărilor de decalare a pragului pistei 27 a Aeroportului A. a fost condiționată prin Avizul AACR de reinstalarea mijloacelor de radionavigație corespunzător cu noua poziție decalată a pragului 27, echipamente aflate în proprietatea R. Prin lucrările de construire a centurii ocolitoare a municipiului A., pârâtele au prejudiciat R. cu suma solicitată aferentă lucrărilor de proiectare, de construcție și montaj necesare a fi avansate de R. în vederea restabilirii capacității operaționale a echipamentelor R. care deservesc Aeroportul A., conform documentelor pe care le indică.

Decizia atacată nu a arătat motivele pe care se sprijină, iar quasi motivele sunt evident contradictorii și străine de fondul cauzei nefiind motivată - înlăturarea raportului juridic delictual (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

A schimbat și interpretat greșit natura și înțelesul Avizului nr. 17977/26321/28383/30 din 30 septembrie 2011 emis de AACR care impunea în mod neîndoielnic reinstalarea mijloacelor de radionavigație corespunzător cu noua poziție decalată a pragului 27, urmare a construirii variantei ocolitoare a municipiului A. (art. 304 pct. 8).

A aplicat greșit legea apreciind neîntemeiat că în cauză nu poate fi reținută fapta ilicită a intimatelor-pârâte, că recurenta nu a suferit niciun prejudiciu, neexistând legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu (art. 304 pct. 9).

Cererea reclamantei și cererea de intervenție în interes propriu au fost motivate pe răspunderea civilă delictuală, dar documentele aduse în sprijinul lor au fost diferite. Argumentele deciziei de respingere a ambelor cereri referă însă numai la înscrisurile reclamantei, reținând inexistența vreunui raport juridic contractual sau delictual care să justifice obligarea pârâtelor la plata contravalorii relocării instalațiilor de balizaj, deși recurenta intervenientă nu a cerut contravaloarea relocării instalațiilor de balizaj, ci contravaloarea lucrării de balizaj ce trebuia executată pe Aeroportul A. ca urmare a obiectivului variantă ocolitoare a Municipiului A. impuse prin Avizul menționat emis de AACR, decizia nefiind, deci, motivată sub aspectul condițiilor răspunderii civile delictuale în ce o privește.

Instanța de apel a interpretat greșit Avizul dat la 30 septembrie 2011 de A.A.C.R. prin care această autoritate a condiționat aprobarea realizării obiectivului de reinstalarea mijloacelor de radionavigație aflate în proprietatea R. R. a informat Ministerul Transporturilor și pe CNADNR despre valoarea lucrărilor de relocare a echipamentelor, solicitând la rândul său coordonate referitoare la sursa de obținere a fondurilor financiare necesare realizării acestei investiții.

Întrucât restabilirea capacității operaționale a Aeroportului A. se impunea de urgență pentru asigurarea siguranței traficului aerian, R. a fost nevoită să suporte din bugetul propriu lucrările de investiții privind relocarea echipamentelor ILS/DME GP și senzori ROMAWOS, lucrări de investiții cauzate în exclusivitate de lucrările efectuate de către intimatele pârâte la ruta ocolitoare a municipiului A.

Recurenta intervenientă a dovedit condițiile răspunderii civile delictuale, atât prejudiciul, fapta generatoare de prejudiciu constând în efectul negativ pe care lucrările de construire executate de pârâte la ruta ocolitoare a municipiului A. le-au avut asupra capacității operaționale și funcționale a acestor echipamente, fiind afectate standardele internaționale impuse funcționării normale a echipamentelor de radionavigație aeriană, cât și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. Față de documentele de la dosar este evidentă și culpa pârâtelor de a nu fi observat indicii de funcționare tehnică și operațională a echipamentelor de radionavigație postate pe Aeroportul A., neglijență care a determinat relocarea acestor echipamente cu consecința avansării unor cheltuieli neprevăzute de către R. În concluzie, recurenta a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâte. 32 . Intimatele CNADNR și Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine Parteneriat Public Privat și Promovarea Exporturilor (D.P.I.I.S) au depus întâmpinări cu privire la recursurile declarate de recurenta-reclamantă și de intervenientul accesoriu, cu depășirea termenului procedural de 5 zile, situație în care acestea sunt echivalente concluziilor scrise, prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea ca legală a deciziei atacate, dezvoltând o analiză a înscrisurilor depuse de recurente în fața instanței de fond și precizând că prin Hotărârea nr. 70 din 12 martie 2009 intervenientul a renunțat la condiționările impuse inițial, aspect care rezultă din probatoriul administrat.

Au arătat intimatele că prin adresa nr. 966 din 10 august 2006, SC Aeroportul A. SA și-a dat acordul de principiu pentru realizarea autostrăzii condiționat însă de efectuarea din bugetul autostrăzii a lucrărilor care să refacă din punct de vedere operațional capacitatea aeroportului.

Condițiile pe care intimatele le enumeră, susțin acestea, au fost aprobate prin hotărâre a Consiliului Județean A., iar urmare a solicitării CNADNR SA, la data de 28 noiembrie 2008 Consiliul Județean A. în calitate de proprietar al terenului a emis Hotărârea nr. 266 prin care a acordat Avizul de principiu privind transferul unei suprafețe de teren din domeniul public al județului A. în domeniul public al Statului român.

Au mai arătat intimatele că în art. 2 al acestei hotărâri (neatacată pentru nelegalitate) s-a prevăzut expres faptul că hotărârea își produce efecte juridice numai în condițiile respectării cerințelor din Anexă printre care și suportarea de către CNADNR SA a tuturor costurilor ocazionate pentru înlăturarea efectelor negative asupra capacității de operare a aeroportului, identificate în anexă. Intimatele arată că Hotărârea nr. 70 din 12 martie 2009 prin care s-a aprobat trecerea suprafeței de teren de 43.214 mp din domeniul public al județului A. în domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Transporturilor – CNADNR - pentru realizarea investiției „Autostrada A. – T. – L.” nu mai stabilește, însă, condiții, fiind o hotărâre necondiționată.

Au arătat, de asemenea, că nu există o recunoaștere a obligației de plată din partea intimatelor, aceasta fiind o simplă apărare a recurentelor, că nu contestă că sumele cheltuite nu ar fi fost necesare și nu contestă valoarea contractului de furnizare, dar dacă reclamanții urmăreau recuperarea sumelor, apreciază că puteau fi chemate în vreun mod la supravegherea procedurilor; că investiția recurentelor este rezultatul direct al realizării centurii ocolitoare a Municipiului A., dar obligativitatea decontării acesteia nu revine societății intimate fiind doar structura prin care s-au derulat lucrările de centură. Pretențiile formulate trebuiau rezolvate în cadrul contractului de concesiune încheiat între reclamantă și intervenientul accesoriu, contract față de care intimatele au calitatea de terți. De altfel, prejudiciul nu este cert, iar fapta ilicită nu există, situație în care nu poate exista nici raport de cauzalitate necesar pentru ca art. 998 C. civ. să fie aplicabil în speță.

Intimatele au depus întâmpinări și la recursul declarat de intervenienta în interes propriu , în aceleași condiții temporale, prin care susțin că motivele pe care aceasta le invocă în baza art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate. Motivarea deciziei în ce privește această recurentă, prin aplicarea raționamentului mutatis mutandis subânțelege faptul că motivarea avută în vedere de instanța de apel la pronunțarea soluției de respingere a cererii principale este aplicabilă și cererii formulată de această intervenientă; că avizele la care aceasta face referire nu au fost interpretate greșit, nefiind întemeiată nici critica greșitei înlăturări a răspunderii civile delictuale. Susțin intimatele că deși recurenta și-a întemeiat cererea de intervenție în interes propriu pe dispozițiile art. 1349 din Noul Cod Civil, așa cum ele au arătat și în fața instanței de apel, aplicabile îi sunt dispozițiile din vechiul Cod Civil, că răspunderea civilă delictuală presupune întrunirea celor patru elemente conform art. 998 din acest cod, pe care le evocă, și că acestea nu sunt întrunite față de recurentă, neexistând prejudiciu și faptă ilicită, transferul terenului fiind făcut printr-un act normativ în apărarea și realizarea interesului public și național, neexistând deci nici legătură de cauzalitate. 38 . Ministerul Transporturilor a depus întâmpinare în termen prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive față de art. 27 din O.U.G. nr. 96/2012 prin care CNADNR a trecut de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Departament care, potrivit art. 3 din H.G. nr. 7/2013, exercită prerogativele dreptului de proprietate publică a statului în domeniul proiectelor de infrastructură de interes național, coordonând realizarea acestor proiecte și exercitând în condițiile legii atribuțiile de expropriator.

Înalta Curte constată că, astfel cum susține Ministerul Transporturilor în întâmpinarea sa, toate aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța de fond care a operat subrogarea procesuală, Ministerul Transporturilor nefigurând ca parte în dispozitivul sentinței, situație față de care excepția invocată este neavenită, întâmpinare putând formula intimații-pârâți, calitate pe care Ministerul nu o mai justifică, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței. Recursurile sunt fondate pentru considerentele care urmează.

Instanța de fond a fost învestită cu următoarele cereri: o acțiune în pretenții promovată de reclamanta SC Aeroportul A. SA la data de 30 mai 2012, cu o cerere în interesul reclamantei formulată de Consiliul Județean A. și cu o cerere de intervenție în interes propriu formulată de R. în cadrul procesului. Toate cererile cu care a fost învestită instanța de fond au fost întemeiate pe dispozițiile Noului Cod Civil, primele două cereri pe dispozițiile art. 1469 alin. (2) și art. 1470 – dispoziții care reglementează noțiunea plății și respectiv temeiul plății. Conform acestor dispoziții, obligația se stinge prin plată atunci când prestația datorată este executată de bună voie, plata constând în remiterea unei sume de bani sau, după caz, în executarea oricărei alte prestații care constituie obiectul însuși al obligației. Orice plată presupune o datorie.

Cea de-a treia cerere, cererea de intervenție în interes propriu, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală prin cele 4 alineate ale sale.

Sentința instanței de fond a reținut ca temei al obligațiilor de plată răspunderea civilă delictuală, constatând, față de probatoriul administrat, poziția injustă a pârâtei de a nu onora obligația de reparare a prejudiciului cert pe care și l-a asumat, conduită pe care o califică drept „delictuoasă” sub incidența art. 998 C. civ.

A reținut instanța de fond, în sens contrar, buna-credință a reclamantei și intervenientului accesoriu în finalizarea acțiunii de transfer a proprietății suprafeței de teren necesară construirii autostrăzii din domeniul public al județului în domeniul public al statului, întemeiată pe credința că lucrările aferente necesare refacerii capacității operaționale a aeroportului vor fi finalizate din bugetul autostrăzii; că pârâtele nu au dat curs cererii de alocare a sumelor aferente, situație în care lucrările necesare au demarat pe cheltuială proprie, înlăturând apărarea pârâtei CNADNR că nu ar mai avea nicio obligație de reparare a prejudiciului față de faptul că în prezent proprietatea terenului îi aparține, fiind în domeniul public al statului (supra nr. 5-7 ).

Această sentință a fost atacată cu apel de către pârâte. (supra nr. 8).

Criticile pe fond la adresa sentinței nu vizează natura răspunderii obligației de plată, identificată ca fiind răspunderea civilă delictuală sub incidența art. 998 C. civ., nici chiar față de intervenienta în interes propriu, motivele de apel precizate prin concluzii scrise făcând referire la temeiul cererii de intervenție în interes propriu, art. 1349 din Noul Cod civil raportat la faptul că în opinia lor litigiul față de această intervenientă este comercial, calificare pe care, susțin apelantele, greșit sentința nu o reține. Motivele de apel vizează interpretarea dată documentelor și înscrisurilor de la dosar, susținând apelantele că nu au recunoscut o obligație de plată, condiția plății fiind stabilită de emitenții avizului, respectiv acordului pe care l-au solicitat, în documentele de acordare a acestora, condiții rămase fără actualitate prin trecerea terenului în proprietatea publică a statului. (supra nr. 8).

Prin concluziile scrise depuse în acest dosar de recurs, cum rezultă și din evocarea lor (supra. 34-35), susținerea intimatelor este în sensul realității conținutului documentelor pe care instanța de fond le-a avut în vedere cu privire la obligația de plată în soluționarea pricinii, dar nuanțat, în sensul că prin adoptarea de către intervenientul accesoriu Consiliul Județean A. a Hotărârii de Consiliu nr. 70 din 12 martie 2009, acesta a aprobat necondiționat transferul terenului în speță, nemaisubzistând condiționările, inclusiv de plată a lucrărilor, care au existat prin Hotărârea nr. 266/2008 prin care intervenientul accesoriui și-a dat acordul de principiu asupra transferului.

Înalta Curte constată, în primul rând, că instanța de apel a încălcat limitele devoluțiunii, critica adusă de recurenta-reclamantă sub acest aspect, al încălcării art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în ce o privește, fiind întemeiată.

Decizia atacată pune în discuție la modul dubitativ temeiul răspunderii civile delictuale reținut de sentință, pe care apelanții însă nu l-au criticat ca fiind art. 998 C. civ., ci l-au confirmat prin concluziile scrise din apel și prin concluziile depuse la dosarul de recurs ca susținut și în raport cu cererea principală și față de cererea de intervenție în interes propriu. Concluzia la care ajunge instanța de apel cu privire la toate cererile cu care a fost învestită instanța de fond este însă a inexistenței vreunui raport juridic, (supra nr. 9-12) a niciunui temei juridic, nici răspundere contractuală, nici răspundere delictuală, motivând că interesul construirii autostrăzii este un interes public, național, reprezentând punerea în operă a unui proiect aprobat de Guvernul României pe terenul proprietate publică a Statului român.

Acest argument al deciziei ar putea echivala, cel mult, cu o cauză de exonerare de răspundere și nicidecum de inexistență a oricărui raport juridic, deoarece ceea ce reclamanții reclamă este nerespectarea obligațiilor asumate anterior transferului, în a căror îndeplinire s-au încrezut, cum corect reține sentința, cu bună-credință, în caz contrar acordurile pe care pârâtele le-au solicitat și avizele de care au avut nevoie din partea reclamantelor pentru realizarea autostrăzii - proiect guvernamental - nu s-ar mai fi dat. De altfel, ceea ce în mod real juridic intimatele au criticat în apel este greșita interpretare a documentelor pe care instanța de fond și-a întemeiat sentința de angajare a răspunderii, nu inexistența oricărui raport juridic, o astfel de susținere nefiind făcută de acestea nici în fața instanței de recurs.

În al doilea rând, decizia atacată ajunge la o concluzie discriminatorie pe care nici vechiul cod civil și nici cel nou nu o prevede: lipsa ab initio a oricărui raport juridic contractual sau delictual, a oricărei răspunderi când se pune în operă, precum în cazul de față, un proiect guvernamental.

Desigur, după o astfel de concluzie cu efect ultimativ, analiza elementelor răspunderii delictuale este o concretizare a contrarietății considerentelor deciziei, aspect care justifică temeinicia motivului de recurs încadrat în ipoteza art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de către recurenta-reclamantă și de recurenta intervenientă în interes propriu.

Poziționarea intimatelor prin întâmpinările/concluziile scrise depuse în acest dosar de recurs confirmă, însă, existența elementelor răspunderii civile delictuale pe care hotărârea instanței de fond o reține.

Astfel, intimatele nu contestă sumele cheltuite de reclamante pentru refacerea capacității operaționale a aeroportului și nici valoarea contractului de furnizare , deci prejudiciul, nici că investiția este rezultatul direct al realizării centurii ocolitoare a Municipiului A., legătură cauzală dintre faptă și prejudiciu pe care o afirmă, dar arată că obligativitatea acoperirii acestuia nu le revine, fiind doar structuri prin care s-au derulat lucrările la centura ocolitoare.

Or, având în vedere că în această calitate de structuri autorizate au solicitat avize și acorduri necesare demarării proiectului autostradă, că nu s-au împotrivit condițiilor cerute de emitenți, nici condiției de suportare a consecințelor negativ patrimoniale ale realizării autostrăzii din bugetul acesteia, distinct menționată, ci le-au acceptat, că transferul proprietății terenului nu are efectul curățării de obligațiile pecuniare care l-au făcut posibil, ci al onorării lor, că avansarea sumelor de către reclamante nu înseamnă acoperirea prejudiciului și că existența unui contract de concesiune cu obiect specific este fără relevanță în analiza raporturilor dintre părți, se constată că instanța de fond, spre deosebire de instanța de apel, a dat o interpretare corectă actelor juridice reprezentate de Acordul de principiu nr. 966/2006 emis de Aeroportul A. și acceptării condițiilor pe care acesta le cuprinde de către CNADNR prin înscrisul nr. 93/04.03.2009, sub aspectul confirmării obligației de plată. Această hotărâre a interpretat corect și solicitarea de către aeroportul reclamant a acordului intervenientei în interes propriu R. pentru reconfigurarea balizajului aeroportuar pe direcția 27 și avizarea lui către AACR din 30.05.2011, acordul R. cu privire la reconfigurarea solicitată din 16.09.2011 și avizul A.A.C.R. din 25.10.2011, precum și notificarea Ministerului Transporturilor și CNADNR, a pârâtelor, de către R. cu lucrările pe care i le-a solicitat aeroportul ca necesare, prin punerea în operă a proiectului autostradă în scopul asigurării capacității de operare pe Aeroportul A. și valoarea acestora, din 09.12.2011. Instanța de recurs găsește, astfel, întemeiat și motivul de recurs încadrat în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurenta-reclamantă și de recurenta intervenientă în interes propriu.

Înalta Curte constată decizia nelegală și din perspectiva motivului de nelegalitate încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de toți recurenții, sub aspectul neaplicării prevederilor art. 1349 alin. (1) din noul Cod civil.

Inițial, raporturile juridice dintre părți s-au derulat în limite convenționale: ofertă/acceptare. Conduita pârâtelor a devenit „delictuoasă” transformând raportul convențional într-unul delictual la momentul la care a existat certitudinea refuzului de acoperire a prejudiciului suferit de societățile comerciale în propriul lor patrimoniu ca efect și consecință directă a construirii autostrăzii, în speță, prin notificarea adresată de CNADNR reclamantei SC Aeroportul A. SA, Consiliului Județean și A.A.C.R. din 23 noiembrie 2011 prin care le impune ca în termen de 5 zile să dezafecteze terenul trecut în proprietatea publică a statului de construcții și instalații, ca urmare a limitării capacității operaționale și prin care le atenționează că obstrucționarea proprietarului în executarea lucrărilor de interes public național constituie un abuz și că vor formula plângeri penale împotriva persoanelor ce se fac vinovate, atenționare care, în raport de data notificării, este sub incidența Noului Cod civil.

Potrivit dispozițiilor art. 1349 alin. (1) din Noul Cod civil, „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”. Noua reglementare a răspunderii civile delictuale, spre deosebire de vechea reglementare conținută de art. 998 C. civ., astfel cum rezultă din definiția reprodusă pe care o conține art. 1349 alin. (1), nu mai condiționează explicit angajarea răspunderii civile de culpă, de greșeala autorului, limitându-se la constatarea existenței unei încălcări prin acțiune ori inacțiune a drepturilor, dar și a intereselor legitime ale altor persoane, alineatul 2 dispunând: „Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”

Drept urmare, dacă instanța de apel ar fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 1349 din noul Cod civil în contextul în care apelanții-pârâți nu au contestat natura răspunderii, că prejudiciul reclamat este consecința construirii autostrăzii, inițiativă și acțiune a pârâtelor, soluția, și din această perspectivă, ar fi fost de respingere a apelurilor, nu de admitere a lor.

Înalta Curte a admis, în consecință, recursurile declarate pentru considerentele și temeiurile de drept arătate și a modificat decizia atacată în sensul că a respins apelurile declarate de pârâte. A menținut, astfel, sentința apelată cu amendamentul că răspunderea civilă delictuală pe care aceasta o reține se încadrează în dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2) din Noul Cod civil.

În baza art. 274 C. proc. civ. au fost obligați intimații C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri T. și Guvernul României Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine la plata sumei de 16.761 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru către recurenta-reclamantă SC Aeroportul SA și la 5.477 lei cu același titlu către recurenta intervenientă R.A. Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - R.