ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2483/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2483/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Judecata în

fața primei instanțe.

Obiectul cererii

de chemare în judecată și sentința Tribunalului Constanța, secția a ll-a civilă

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța la data de 25 iunie 2012, reclamanta A.N.V.,

reprezentată prin D.R.A.O.V. Constanța, a chemat în judecată pârâtele SC C.S.

(R.) A. L.T.D. SRL și SC C.S.C.T. SRL, solicitând obligarea acestora la a-i

pune la dispoziție containerul, în vederea aducerii la îndeplinire a

dispozitivului sentinței civile nr. 1226/CA din 18 martie 2011 pronunțată de

Tribunalul Brașov și la a-i achita suma de 100 dolari SUA plus T.V.A., pe zi de

întârziere, începând cu data de 27 decembrie 2011.

Prin sentința

civilă nr. 1376 din 30 aprilie 2013, Tribunalul Constanța, secția a ll-a civilă,

a admis cererea, a obligat pârâtele să pună la dispoziția reclamantei

containerul, în vederea aducerii la îndeplinire a dispozitivului sentinței

civile nr. 1226CA din 18 martie 2011 a Tribunalului Brașov și a mai obligat

pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 50.592 dolari SUA, cu titlu de

prejudiciu, dar și la plata de penalități de întârziere, în continuare, în

valoare de 124 dolari SUA/zi, până la data predării containerului.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că la Biroul Vamal Constanța Sud, s-a

prezentat reprezentantul comisionarului în vamă SC R. SA, în: numele

administratorului și asociatului unic al SC D.I. SRL, Dl. B.L., care a depus

declarația vamală de tranzit din 07 octombrie 2008, cu destinație la D.J.A.O.V.

Brașov, pentru marfa aflată în containerul, ajuns în Portul Constanța.

În considerarea

analizei de risc, dar și a solicitării Poliției de Frontieră

Constanța Sud, containerul a fost controlat de reclamantă, care a identificat

bunuri accizabile (destinate SC D.I. SRL și numitului B.L.), nedeclarate în

vamă, care au fost indisponibilizate, fiind încheiat procesul-verbal de

custodie din 14 octombrie 2008.

Ulterior, la

sesizarea SC D.I. SRL, Tribunalul Brașov a pronunțat sentința civilă nr. 1226/CA

din 18 martie 2011, prin care a anulat actele administrative individuale.

Adresa din 08 octombrie 2008, procesul-verbal de custodie din 14 octombrie 2008

care cuprinde adeverințele de reținere a bunurilor din 13 octombrie 2008, emise

de Biroul Vamal Constanța Sud, precum și adresa din 24 octombrie 2008 emisă de D.R.A.O.V.

Constanța; de asemenea, a mai obligat Biroul Vamal Constanța Sud și D.R.A.O.V.

Constanța să reîncarce bunurile reținute în temeiul procesului-verbal de

custodie din 14 octombrie 2008 și adeverințelor de reținere a bunurilor din 13

octombrie 2008 în containerul, să treacă respectivul container în regim de

supraveghere vamală, să îl transbordeze, pentru a se efectua operațiunile de

vămuire la Vama Brașov, să elibereze un permis vamal în care să menționeze

felul și cantitatea mărfii care urmează să fie transbordată, dar și termenul de

efectuare a operațiunii; totodată, Tribunalul Brașov a obligat în solidar

Biroul Vamal Constanța Sud și D.R.A.O.V. Constanța să achite către SC D.I. SRL

următoarele sume, cu titlu de despăgubire: 6.509,12 lei, 3.277,17 lei plus

T.V.A., 47.352 dolari SUA, în lei la cursul B.N.R. de la data plății, plus

T.V.A. și, în continuare, câte 100 dolari SUA pe zi, în lei la cursul B.N.R. de

la data plății, plus T.V.A., începând cu data de 29 ianuarie 2010 și până la

data predării efective a containerului.

Prima instanță

a subliniat că Tribunalul Brașov a pronunțat hotărârea evocată mai sus, pornind

de la constatarea că Biroul Vamal Constanța Sud și D.R.A.O.V. Constanța au

dispus în mod nelegal reținerea containerului.

În continuare,

a mai constatat că în vederea aducerii la îndeplinire a dispozitivului

sentinței civile nr. 1226/CA din 18 martie 2011, autoritatea vamală a solicitat

celor două pârâte să îi pună la dispoziție containerul, însă SC C.S. (R.) A.

L.T.D. SRL a răspuns că se află în imposibilitatea de a-l elibera fără plata

taxelor de depozitare și a celor de staționare, iar SC C.S.C.T. SRL, deși și-a

manifestat disponibilitatea de a sprijini executarea hotărârii judecătorești, a

precizat că are calitatea de depozitar, fapt care îi impune să nu procedeze la

predarea containerului fără avizul celeilalte pârâte, care are dreptul de

dispoziție asupra bunului.

În acest

context, prima instanță a subliniat că în sentința civilă nr. 1226/CA din 18

martie 2011, Tribunalul Brașov a reținut că "este evident că chiar în

condițiile în care prezenta hotărâre rămâne irevocabilă, reclamanta nu va putea

să ridice containerul până nu achită toate taxele de manevrare, staționare și

depozitare, astfel că este prejudiciată cu sumele pretinse de societățile de

depozitare (...)", iar această parte a hotărârii a fost invocată de SC C.S.

(R.) A. L.T.D. SRL în susținerea dreptului său de retenție în temeiul căruia

refuză restituirea-înainte de a i se plăti cheltuielile pentru depozitare. Cum

însă această pârâtă nu a fost parte în procesul aflat pe rolul Tribunalului

Brașov, prima instanță a apreciat că ea nu se poate prevala de sentința

menționată mai sus pentru a opune un drept de retenție, un asemenea drept

nefiindu-i recunoscut judecătorește.

În considerarea

situației de fapt reținute, tribunalul a constatat că acțiunea, întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 1349 și 1357 din Noul C. civ., este întemeiată.

Astfel, după ce

a citat textele de lege evocate anterior și a enumerat condițiile necesare

antrenării răspunderii civile delictuale (existența unui prejudiciu, a unei

fapte ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu,

ca și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul), prima instanță a reținut că

fapta ilicită este reprezentată de refuzul celor pârâte de a pune la dispoziția

reclamantei containerul, în vederea aducerii la îndeplinire a dispozitivului

sentinței civile nr. 1226/CA din 18 martie 2011 a Tribunalului Brașov, care

presupunea transportarea și predarea containerului, reținut sub sechestru, iar nu

transportul mărfii cu un alt container închiriat, așa cum în mod nefondat s-a

apărat pârâta SC C.S. (R.) A. L.T.D. SRL.

În continuare,

cu toate că a apreciat că apărările fiecărei pârâte în legătură cu inacțiunea

pe care au manifestat-o sunt întemeiate, tribunalul a subliniat că, atât timp

cât prin atitudinea lor, pârâtele au făcut imposibilă executarea silită a unei

hotărâri judecătorești executorii, refuzul lor de predare a containerului se

constituie într-o faptă ilicită, iar exercitarea drepturilor pe care le-au

invocat este abuzivă. Aceasta, pentru că punerea în executare a unui titlu

executoriu este un element important al statului de drept și al ordinii

publice, sentințele executorii impunând o realitate juridică ce trebuie

respectată erga omnes, chiar și de către persoanele care nu au luat parte la

proces.

Făcând referire

la jurisprudența C.E.D.O., care a decis în mod constant că executarea unei

hotărâri trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din proces,

pentru că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică

internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și

obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dar și că

executarea nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată în mod excesiv,

prima instanță a observat că în speță executarea obligației de predare a

bunurilor și a containerului de către autoritatea vamală a fost stabilită sub

sancțiunea daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, iar prin

împiedicarea de către pârâte a executării, s-a ajuns în situația în care

reclamanta datorează creditorului obligației de predare o sumă mai mare decât

cea declarată a bunurilor.

În continuare,

tribunalul a subliniat că drepturile trebuie exercitate cu bună-credință,

potrivit art. 14 din Noul C. civ., subliniind elementele care conturează

conceptul bunei-credințe în planul dreptului civil și, prin urmare, și pe cel

al abuzului de drept.

Apreciind însă

că ordinea de drept și securitatea raporturilor juridice sunt incompatibile cu

o condiționare a punerii în executare a unei sentințe judecătorești de

realizarea unor drepturi incerte, supuse analizei în litigii aflate pe rol,

prima instanță a rețini t că invocarea unui drept de retenție pe o durată

excesivă sau a necesității recuperării cheltuielilor de depozitare, în

condițiile în care printr-o hotărâre s-a statuat în sensul predării bunurilor,

este o expresie a abuzului de drept, apt să îi cauzeze reclamantei un

prejudiciu, care în speță, este echivalent cu suma la plata căreia aceasta a

fost obligată de Tribunalul Brașov, respectiv de 124 dolari SUA pe fiecare zi

de întârziere, calculat cu începere de la 16 ianuarie 2012, când pârâtele au

înțeles să-și manifeste în mod expres refuzul de predare a containerului.

De aceea,

instanța de fond a constatat că încălcarea de către pârâte a unei obligații de

rezultat - de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale

celorlalți - atrage în mod necesar concluzia vinovăției celor două pârâte, în

lipsa unor cauze exoneratoare, iar legătura de cauzalitate între fapta ilicită

și prejudiciu rezultă expres din săvârșirea faptei, motiv pentru care a admis

acțiunea.

Apelul. Decizia

instanței de prim control judiciar împotriva acestei sentințe, SC C.S. (R.) A.

L.T.D. SRL și SC C.S.C.T. SRL au declarat apel, căile ordinare de atac fiind

admise prin Decizia nr. 123 din 18 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca o

consecință, sentința atacată a fost schimbată în parte, în sensul că cererea de

obligare a pârâtelor la plata sumei de 100 dolari SUA plus T.V.A. pe zi de

întârziere, începând cu data de 27 decembrie 2011, a fost respinsă, celelalte

dispoziții ale hotărârii fiind menținute.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că la 30 mai 2013, ulterior pronunțării

sentinței atacate, a fost executată dispoziția de predare către reclamantă a

containerului, în vederea aducerii la îndeplinire a sentinței civile nr. 1226CA

din 18 martie 2011 a Tribunalului Brașov, așa încât nu a mai examinat criticile

aduse acestei măsuri, păstrând-o.

Referitor la

capătul de cerere privind plata despăgubirilor, întemeiat pe răspunderea civilă

delictuală, instanța de prim control judiciar a reținut că în mod eronat a

apreciat tribunalul că între prejudiciul invocat de autorul acțiunii și fapta

ilicită pusă în sarcina pârâtelor-apelante există legătură de cauzalitate, în

sensul că refuzul predării containerului ar fi cauza directă a pagubei suferite

de autoritatea vamală, stabilită prin sentința Tribunalului Brașov.

Astfel, curtea

de apel a subliniat că analiza considerentelor sentinței civile nr. 1226/CA din

18 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov relevă că despăgubirile

solicitate de SC D.I. SRL autorității vamale s-au întemeiat în drept pe

prevederile art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004 și au avut drept

cauză tocmai sancțiunea nulității actelor administrative vătămătoare, aplicată

de instanță, scopul lor fiind acela de înlăturare a efectelor actelor nelegale.

Cum despăgubirile au fost acordate societății SC D.I. SRL tocmai în vederea

acoperirii integrale a prejudiciului cauzat prin reținerea containerului - fapt

care a generat curgerea taxelor de depozitare și staționare -, instanța de prim

control judiciar a apreciat că ele nu pot fi puse în sarcina pârâtelor,

neexistând o legătură de cauzalitate între prejudiciul invocat de autoritatea

vamală și fapta apelantelor, care au invocat dreptul de retențis (cazul SC C.S.

(R.) A. L.T.D. SRL) sau calitatea de depozitar și lipsa acordului

proprietarului containerului pentru predare (cazul SC C.S.C.T. SRL).

De aceea,

curtea de apel a apreciat că în mod greșit instanța de fond a constatat că

prejudiciul este reprezentat de suma calculată în sarcina autorității vamale cu

titlu de daune-interese pe zi de întârziere, respectiv 100 dolari SUA, la care

se adaugă T.V.A., deoarece aceasta constituie, de fapt, contravaloarea zilnică

a celor două taxe pe care SC D.I. SRL le datorează pentru depozitare în terminal

(70 dolari SUA/zi) și pentru staționarea containerului (30 dolari SUA/zi),

potrivit titlului executoriu invocat.

În considerarea

acestor argumente, a admis apelul, schimbând în parte hotărârea atacată,

potrivit distincțiilor expuse mai sus.

Recursul.

Motivul de nelegalitate invocat

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galați, prin A.J.F.P.

Constanța, subrogându-se în drepturile procesuale ale A.N.V. - D.R.A.O.V.

Constanța, potrivit O.U.G. nr. 74/2013.

Recurenta a

solicitat desființarea deciziei atacate si menținerea hotărârii primei

instanțe, ca legală și temeinică, susținând că instanța de apel a încălcat și a

aplicat greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motivul de nelegalitate, recurenta, după ce a prezentat în mod amplu

situația de fapt, a arătat că în mod greșit a reținut instanța de prim control

judiciar că nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale,

definite în art. 1357 alin. (1) din Noul C. civ.: prejudiciul, fapta ilicită

săvârșită cu vinovăție și existența legăturii de cauzalitate între faptă și

prejudiciu.

Cu referire la

prima condiție, recurenta a precizat că prejudiciul este cert, nivelul acestuia

fiind de 50.592 dolari SUA, reprezentând despăgubiri de 100 dolari SUA pe zi de

întârziere, plus T.V.A.; a mai arătat că a calculat suma cu începere de la 16

ianuarie 2012, când intimatele și-au manifestat opoziția de predare/eliberare a

containerului, până la 26 februarie 2013, dar și că la această sumă trebuie

adăugate cheltuielile de executare silită și dobânda legală aferentă.

În ce privește

fapta ilicită, a susținut că aceasta constă în refuzul pe care l-au manifestat

intimatele, de a preda containerul și bunurile din el, în raport de care

autoritatea vamală s-a văzut împiedicată, independent de voința sa, în a aduce

la îndeplinire obligația de a face stabilită în sarcina ei prin sentința civilă

nr. 1266/CA din 18 martie 2011 a Tribunalului Brașov.

În acest

context, recurenta a susținut că în mod greșit a reținut curtea de apel că

"despăgubirile stabilite prin sentința civilă nr. 1266/CA/2011 nu pot fi

puse în sarcina pârâtelor", deoarece nu a solicitat ca intimatele să fie

obligate să suporte toate despăgubirile stabilite prin sentința respectivă, ci

doar pe cele care au fost de natură să prejudicieze bugetul de stat, din cauza

faptei culpabile a acestora, ca începând cu luna ianuarie 2012 s-au opus expres

predării containerului si bunurilor. A arătat și că, în condițiile

existentei unei hotărâri judecătorești irevocabile care trebuie executată,

invocarea de către intimata SC C.S. (R.) A. SRL a dreptului de retenție apare

ca fiind făcută abuziv.

Iar legătura de

cauzalitate derivă, în opinia recurentei, din aceea că prin fapta culpabilă a

intimatelor a fost afectst bugetul de stat, prejudiciul fiind cauzat în mod

direct prin exercitarea abuzivă a dreptului de retenție.

La 12 mai 2014,

intimata SC C.S.C.T. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

recursului, ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de

judecată.

Analizând

actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivului de recurs

invocat, înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu

prealabil, se cuvine subliniat că solicitarea recurentei, de a fi desființată

decizia atacată, denotă o gravă necunoaștere a soluțiilor pe care le poate

pronunța instanța de recurs în ipoteza admiterii acestei căi extraordinare de

atac, astfel cum ele sunt expres prevăzute în art. 312 alin. (2) C. proc. civ.:

casarea, respectiv modificarea hotărârii atacate.

În concret,

recurenta a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi modificată când a fost dată cu

încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii; a susținut, astfel, că instanța de

apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1357 alin. (1) din Noul C. civ.

(aplicabil în speță, de vreme ce fapta imputată intimatelor s-a realizat la

data de 16 ianuarie 2012, ulterior intrării sale în vigoare).

Potrivit art. 1357

alin. (1) din Noul C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o

faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare.

Conținutul

acestei norme legale sintetizează aspectele esențiale care caracterizează instituția

răspunderii delictuale, în ansamblul său; cele patru condiții necesare pentru

angajarea răspunderii sunt prejudiciul, fapta ilicită, existența legăturii de

cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția făptuitorului.

Prejudiciul

reprezintă nu doar o condiție a răspunderii, ci și măsura ei, în sensul că

autorul răspunde numai în limita acestuia, iar fapta ilicită constituie faptul

generator de răspundere, care poate fi fapta proprie ori a altei persoane,

precum și fapta lucrurilor sau a animalelor aflate în pază juridică.

După cum

rezultă din examinarea art. 1357 alin. (1) din Noul C. civ., autorul faptei

ilicite trebuie să fie altă persoană decât cel vătămat; așadar, fapta victimei

înseși se constituie într-o cauză exoneratoare de răspundere.

Examinând

aceste condiții prin raportare la datele speței, Înalta Curte reține că cerința

prejudiciului este întrunită, întrucât bugetul de stat a suferit o pierdere,

cât timp prin sentința civilă nr. 1226/CA din 18 martie 2011, Tribunalul Brașov

a obligat în solidar pe Biroul Vamal Constanța Sud și D.R.A.O.V. Constanța să

achite către SC D.I. SRL următoarele sume, cu titlu de despăgubire: 6.509,12

lei, 3.277,17 lei plus T.V.A., 47.352 dolari SUA, în lei la cursul B.N.R. de la

dată plății, plus T.V.A. și, în continuare, câte 100 dolari SUA pe zi, în lei

la cursul B.N.R. de la data plății, plus T.V.A., începând cu data de 29

ianuarie 2010 și până la data predării efective a containerului.

Prejudiciul

este astfel cert, nu doar sub aspectul existenței sale, ci și al întinderii.

Cu toate

acestea, Înalta Curte subliniază că el nu a fost cauzat de către intimate, care

astfel nu se fac vinovate de nicio faptă ilicită, ci de către autoritatea

vamală însăși.

Astfel, se

cuvine subliniat că Tribunalul Brașov a reținut, în hotărârea sa, că reținerea

containerului de către autoritatea vamală s-a făcut în mod nelegal; tocmai de

aceea, a anulat actele administrative și, dând deplină eficiență art. 18 alin.

(4) lit. e) din Legea nr. 554/2004, a obligat Biroul Vamal Constanța Sud și D.R.A.O.V.

Constanța la plata către SC D.I. SRL de despăgubiri care includ și sumele de 70

dolari SUA/zi, reprezentând taxa de depozitare în terminal și de 30 dolari SUA/zi,

reprezentând taxa de staționare a containerului, la care se adaugă T.V.A.

În considerentele

sentinței sale, Tribunalul Brașov a subliniat că SC D.I. SRL nu va putea să

procedeze la ridicarea containerului, chiar în ipoteza rămânerii irevocabile a

hotărârii, până ce nu va achita toate taxele de manevrare, staționare și

depozitare; de aceea, apreciiind că societatea este prejuriiciată și cu sumele

pretinse pentru depozitare, instanța de contencios administrativ a obligat

autoritatea vamală la plata acestora în continuare, până la data predării

containerului; în acest fel, a acoperit integral prejudiciul, a cărui existență

a apreciat-o ca fiind sigură, chiar dacă el urma a se produce ulterior,

deoarece sumele către societățile de depozitare curgeau zi de zi.

Așadar, nu

refuzul intimatelor de a preda containerul este fapta ilicită cauzatoare de

prejudicii, ci, în mod exclusiv, reținerea nelegală a acestuia de către

autoritatea vamală.

Prin urmare,

părților trebuie să li se impună concluzia că singura vinovată de producerea

prejudiciului este autoritatea vamală, care, urmare a reținerii nelegale a

containerului - sancționată prin hotărârea instanței de contencios prin

anularea actelor administrative individuale -, a cauzat SC D.I. SRL prejudicii,

constând, între altele, chiar în sumele pe care aceasta le datora deja,

respectiv urma a le datora în viitor, societăților de depozitare, până la data

ridicării containerului din terminal.

În aceste

condiții, încercarea recurentei de a obține chiar aceste sume de la intimate

este lipsită de temei legal, întrucât, așa cum deja s-a reținut, fapta ilicită

a victimei înseși este exoneratoare de răspundere.

Chiar dacă în

lanțul cauzal al faptelor care au condus la curgerea în continuare a datoriei

de 100 dolari SUA/zi, plus T.V.A., s-a interpus și atitudinea intimatelor - SC

C.S. (R.) A. L.T.D. SRL susținând că se află în imposibi.itate de a elibera

containerul fără plata taxelor de depozitare și de staționare, iar SC C.S.C.T.

SRL precizând că are calitatea de depozitar, fapt care îi impune să nu

procedeze la predarea containerului fără avizul proprietarului - atitudine pe

care recurenta a interpretat-o sub forma unei veritabile opoziții la executarea

unei hotărâri judecătorești irevocabile, instanța supremă notează că o

exercitare a drepturilor cu bună-credință ar fi impus ca, în vederea executării

efective și rapide a hotărârii irevocabile, recurenta să achite SC D.I. SRL

sumele la plata cărora a fost obligată de Tribunalul Brașov, această societate

să le achite mai departe societăților de depozitare, iar apoi să se procedeze

la ridicarea containerului.

Așa fiind,

invocarea unui drept de retenție nu are caracter abuziv, așa cum afirmă

recurenta și cum în mod nelegal a reținut și prima instanță; o asemenea

apreciere denotă doar lipsa unei examinări de detaliu a sentinței Tribunalului

Brașov.

Prin urmare,

atitudinea intimatelor nu doar că nu are caracter ilicit, dar este și

justificată, așa încât, chiar dacă a fost de natură să conducă la creșterea

debitului pus în sarcina autorității vamale, nu are potențial cauzator de

prejudiciu, a cărui singură autoare rămâne cea din urmă.

Cum

considerentele expuse mai sus conduc spre concluzia că singura parte vinovată

pentru producerea pagubei este autoritatea vamală, Înalta Curte apreciază că

decizia instanței de prim control judiciar a fost pronunțată cu aplicarea

riguroasă a legii la situația de fapt pe deplin stabilită, motiv pentru care,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Fiind

stabilită, astfel, culpa procesuală a recurentei în promovarea căii de atac,

aceasta urmează să fie obligată, în temeiul art. 274 alin. (1), raportat la art.

298, cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., la plata către intimata SC C.S.C.T.

SA a sumei de 4.960 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, compuse din

onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galați

prin A.J.F.P. Constanța împotriva Deciziei civile nr. 123 din 18 octombrie

2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Obligă

recurenta - reclamantă să plătească intimatei - pârâte SC C.S.C.T. SA suma de

4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 iunie 2014.