ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3668/2013

Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 21 februarie 2012, reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâții C.M. și C.V. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata următoarelor sume de bani, cu actualizarea în raport cu rata inflației de la data când hotărârea devine executorie și până Ia data plății efective: 268,65 RON reprezentând contravaloare marfă livrată, conform facturilor fiscale anexate la prezenta cerere 564,21 RON reprezentând penalități de întârziere, 77,63 RON reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3 C. civ. raportat la art. 720 C. proc. civ. și art. 46 C. com. coroborat cu art. 1516 C. civ. și art. 2280 C. civ. Prin sentința civilă nr. 18169 din 18 decembrie 2012, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești invocată, din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta SC I. SRL, în contradictoriu cu pârâții C.M. și C.V., în favoarea Judecătoriei Constanța, motivat de faptul că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C. proc. civ., conform cărora competența teritorială revine instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul în speță, pârâții având domiciliul în sat D., comuna Nicolae Bălcescu, Județul Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 01 februarie 2013. Primind dosarul, Judecătoria Constanța a reținut, în esență, că litigiul nu este de competența sa, întrucât art. 10 C. proc. civ. reglementează un caz de competență teritorială alternativă ce se regăsește în speța de față, având în vedere cererea de chemare în judecată ce are ca obiect pretenții derivând din executarea contractului de vânzare din 28 iulie 2011, locul executării fiind la sediul reclamantei (Ploiești). Astfel, prin sentința civilă nr. 5836 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Constanța a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Ploiești competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâții C.M. și C.V.

a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților, în solidar, Ia plata următoarelor sume de bani, cu actualizarea în raport cu rata inflației de la data când hotărârea devine executorie și până la data plății efective: 268,65 RON reprezentând contravaloare marfă livrată, conform facturilor fiscale anexate la prezenta cerere 564,71 RON reprezentând penalități de întârziere, 77,63 RON reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată. Este adevărat că potrivit art. 5 teza I C. proc. civ., „cererea se face la instanța domiciliului pârâtului", dar este de necontestat că art. 10 din același act normativ reglementează un caz de competență teritorială alternativă ce se regăsește în speța de față, având în vedere cererea de chemare în judecată ce are ca obiect pretenții care derivă din executarea contractului de vânzare-cumpărare din 28 iulie 2011, locul executării fiind la sediul reclamantei (Ploiești).

Din analiza dispoziții legale anterior menționate rezultă că acestea instituie norme de competență teritorială alternativă, astfel că necompetența teritorială este de ordine privată, conform dispozițiilor art. 159 alin. (2) C. proc. civ. Noua reglementare a art. 159 1 C. proc. civ., astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 23 din Legea nr. 202/2010, prevede Ia alin. (2) și (3) că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți sau de judecător până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, când aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Prin această reglementare legiuitorul a urmărit să împiedice prelungirea duratei procesului, prin eventuala reluare a judecății în fața unei alte instanțe decât cea a cărei competență nu a fost inițial contestată și care a procedat la judecarea pricinii. Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată făcută, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective. Fiind în discuție competența teritorială alternativă ce este reglementată de norme dispozitive, reclamantul are alegerea în cazul de față - între două instanțe deopotrivă competente și anume: instanța de la domiciliul pârâților care este în sat D., com.

Nicolae Bălcescu, Județul Constanța - Judecătoria Constanța, ori instanța de la locul prevăzut în contract pentru executarea obligației - sediul reclamantei (Ploiești), respectiv Judecătoria Ploiești, instanța mai întâi sesizată. Astfel, reclamanta SC I. SRL a înțeles să sesizeze instanța competentă de la locul executării contractului (Judecătoria Ploiești), situație în raport cu care nu se poate opta pentru o altă instanță. Prin urmare, față de dispozițiile art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd neechivoc și expres faptul că necompetența teritorială de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, că instanța nu o putea invoca din oficiu și având în vedere faptul că reclamanta a înțeles să sesizeze Judecătoria Ploiești - locul executării contractului fiind Ia sediul acesteia (Ploiești), că pârâtul nu s-a opus într-o formă sau alta stabilirii competenței teritoriale în favoarea acestei instanțe, în raport și de dispozițiile art. 12 C. proc.

civ. care prevăd că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, se reține că Judecătoria Ploiești este instanța competentă să soluționeze pricina. În raport de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta SC I. SRL, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGIl D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2013.