ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1907/2025

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 01.04.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.A. i-a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestora la plata sumei de 164.035,59 RON, din care 22.434,55 RON, reprezentând contravaloare marfă și 141.601,04 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data scadenței și până la data de 24.02.2023, data deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitorului principal D. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1719 și art. 2290 din C. civ. și art. 663 alin. (2), (3) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 9527 din 16.10.2024, Judecătoria Ploiești, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

A reținut instanța că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., clauza atributivă de competență din cuprinsul contractului în favoarea instanței de la sediul vânzătoarei nefiind producătoare de efecte juridice de vreme ce nu a fost semnată și asumată în mod expres de către părți, fiind încălcat art. 1203 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2898/07.05.2025, Judecătoria Suceava, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că prin art. XVI din contract, părțile au stabilit o clauză atributivă de competență în favoarea instanței de la sediul vânzătoarei, redactată într-o formă inteligibilă și ușor sesizabilă, iar dispozițiile art. 1203 din C. civ. nu pretind obiectivarea consimțământului referitor la clauza atributivă într-un înscris separat de contract sau printr-o clauză expres menționată și asumată de parte, ci impun instanței care analizează o clauză atributivă de competentă să examineze, din perspectivă calitativă, consimțământul părții, pentru a se asigura că a fost manifestat clar și expres (adică nu tacit). În consecință, a reținut instanța că sunt incidente în cauză prevederile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competentă este exclusivă (...)", excepția necompetenței teritoriale - excepție de ordine privată, fiind invocată prin întâmpinare în termen legal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Instanța a fost învestită de către reclamată cu o cerere având ca obiect plata de către pârâți a unei sume de bani pretinse cu titlu de contravaloare a mărfii livrate conform convenției dintre părți și a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Pretențiile reclamantei sunt grefate pe dispozițiile Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 15.05.2019 - existent la dosarul Judecătoriei Ploiești și a raporturilor desfășurate în baza acestuia, pârâții din prezenta auză având calitatea de fidejusori.

Prin clauza de la cap. XVI cu denumirea marginală Litigii, părțile au agreat că "Neînțelegerile sau nerespectarea prezentului contract se vor rezolva pe cale amiabilă. În caz contrar, orice neînțelegeri intervenite între părți se vor rezolva de instanța judecătorească competentă în circumscripția căruia își are sediul principal sau punctul de lucru Vânzătorul."

Potrivit art. 1203 din C. civ. "clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune (...) derogarea de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte."

Potrivit cap. XVIII din contract, cu denumirea marginală Acceptare expresă, 18.1 se prevede că "Părțile (vânzătorul, cumpărătorul, fidejusorii) confirmă că fiecare și toate clauzele acestui Contract au fost analizate și negociate în conformitate cu cerințele și obiectivele acestora, nefiind incidente dispozițiile C. civ. privitoare la contractele de adeziune, clauze standard, clauze neuzuale și clauze abuzive. Fiecare parte a avut dreptul să propună modificări și acceptă prevederile finale ale acestui Contract în deplină cunoștință de cauză ca un rezultat al negocierii încheiate cu succes din perspectiva ambelor părți." De asemenea, art. 18.2 din contract reține acceptarea în mod expres a clauzelor individualizate prin trimitere la articolele care le reglementează, între acestea fiind și art. 16.1 ce reprezintă clauza atributivă de competență în favoarea instanței de la domiciliul vânzătoarei.

Art. 1202 alin. (2) din C. civ. definește clauzele standard ca fiind "stipulațiile stabilite în prealabil de una dintre părți pentru a fi utilizate în mod general și repetat și care sunt incluse în contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte".

Din analiza contractului anexat cererii introductive de instanță, reiese în mod indubitabil că acesta emană de la reclamantă, conținutul și structura acestuia fiind unul standardizat, sens în care denumirea societății cumpărătoare, precum și a fidejusorilor a fost completată olograf în spațiile libere având această destinație. În acest context, atât clauza atributivă de competență prevăzută la art. 16.1, cât și cea vizând acceptarea expresă a clauzelor standard, prevăzută la art. 18.1. și 18.2 reprezintă clauze standard în înțelesul art. 1202 alin. (2) din C. civ.

Din perspectiva dispozițiilor art. 1203 din C. civ., clauza atributivă de competență prevăzută la art. 16.1, emană de la societatea vânzătoare - fiind o clauză standard, iar prin aceasta se instituie o derogare de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești, derogare ce este favoarea vânzătoarei - reclamanta din prezenta cauză.

Pentru ca această clauză să producă efecte juridice, era necesar ca părțile să fi negociat acest aspect și să agreeze în mod expres, în scris cu privire la desemnarea instanței competente să soluționeze eventualele litigii.

Or, deși contractul intervenit între părți conține la art. 18.1. și 18.2 două clauze vizând acceptarea expresă a dispozițiilor privind alegerea de competență, în realitate și această clauză are, la rândul ei, natura unei clauze standard - cuprinsă în cadrul contractului pretipărit, ce a fost ulterior completat olograf exclusiv cu privire la datele celorlalte părți - societatea cumpărătoare și fidejusorii indicați.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că mențiunea din cuprinsul art. 18.1 din contract vizând înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor C. civ. privind clauzele standard, clauzele neuzuale și clauzele abuzive, nu este de natură să producă efecte juridice, de vreme ce aceste clauze sunt de ordine publică, iar de la acestea nu s-ar putea deroga, nici chiar în măsura în care părțile ar fi fost în măsură să facă dovada unei veritabile negocieri purtate asupra acestor aspecte.

În consecință, Înalta Curte nu poate reține că dispozițiile art. 16.1, coroborat cu cele ale art. 18.1 și 18.2 din contract sunt apte să genereze derogarea de la normele de competență de ordine privată în favoarea instanței de la domiciliul vânzătoarei - reclamanta din prezenta cauză, nefăcându-se dovada că aceste clauze standard au fost, într-adevăr, discutate, negociate și acceptate de către toate părțile contractuale. În acest sens, reclamanta ar fi putut proba prin orice mijloc de probă, cum ar fi, dar fără a se limita la corespondență prealabilă încheierii contractului, proiecte ale contractului cu propuneri emanând de la părțile contractuale, probă care însă nu s-a realizat în cadrul etapei scrise în cadrul prezentului dosar.

Înalta Curte nu reține necesitatea unor formalism excesiv, de natura celui subliniat de Judecătoria Suceava, constând în încheierea unui înscris distinct prin care să se convină asupra clauzei standard privind derogarea de la normele procesuale de competență, un atare demers fiind la fel de ineficace ca și inserarea clauzei de la pct. 18.1 și 18.2 din contractul invocat, în măsura în care nu reiese că acestea au făcut în mod real și efectiv obiectul discuțiilor părților, iar clauzele contractuale neuzuale din cuprinsul contractului ar reprezenta, într-adevăr, înțelegerea și voința tuturor părților.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte observă că inadvertența existentă în partea finală a art. 18.1 din contract, care face trimitere la caracterul negociat "cu succes din perspectiva ambelor părți" nu ține seama de realitatea factuală a contractului, care, cel puțin în aparență, are mai multe părți contractuale, alături de vânzătoare și societatea cumpărătoare fiind și pârâții din prezenta cauză, care au calitatea de fidejusori. Acest aspect, ce ar putea să pară că ține de o acuitate lingvistică, este de natură a susține, în fapt, concluzia privind caracterul tuturor clauzelor contractuale ca fiind unele standard.

Înalta Curte reține de asemenea că prin întâmpinarea formulată, pârâta B. a contestat autenticitatea contractului de vânzare-cumpărare invocat, arătând că semnătura și scrierea de pe acesta nu îi aparțin și cerând depunerea originalului pentru verificare, susțineri în raport de care instanța competentă urmează a întreprinde demersuri pentru clarificarea lor.

Așadar, deși din perspectiva reglementării procesual civile clauza atributivă de competență ar fi putut produce efecte juridice, în cauză nefiind incidente norme de competență teritorială exclusivă, la examenul legalității clauzei atributive de competență din perspectiva dreptului material, respectiv a art. 1203 C. civ., în cauza de față nu sunt întrunite condițiile de legalitate pentru atragerea competenței în temeiul art. 126 C. proc. civ. - clauza contractuală nefiind producătoare de efecte juridice de vreme ce nu s-a făcut dovada negocierii și acceptării ei exprese, în cunoștință de cauză, de către toate părțile contractuale.

În consecință, în cauză urmează a fi stabilită competența potrivit regulii generale, instituite de art. 107 alin. (1) și art. 112 alin. (1) teza I C. proc. civ., cererea de chemare în judecată fiind de competența instanței în a cărei circumscripție domiciliază oricare dintre cei doi pârâți. Având în vedere că atât localitatea Măriței, pe raza căreia domiciliază pârâta, cât și municipiul Suceava, unde locuiește pârâtul, se află în circumscripția Judecătoriei Suceava, Înalta Curte reține că aceasta este instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.