ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2141/2025

HOTĂRÂRE

26.11.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2141/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, secția civilă în 14.05.2025, sub nr. x/2025, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să-i oblige pe pârâții B. S.R.L. și C. la achitarea sumei de 3.596,45 RON, reprezentând debitul restant rezultat din facturile fiscale emise, precum și a penalităților de 0,3% pe zi de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat relații comerciale în urma cărora reclamanta i-a livrat pârâtei B. S.R.L., în perioada 21.08.2024-11.09.2024, produse în valoare de 3.596,45 RON, conform facturilor fiscale emise și însușite la plată.

De asemenea, a menționat și că, prin art. 9.2 din contract, a intervenit o clauză de solidaritate între pârâții B. S.R.L. și C., conform art. 1.443 C. civ., contract ce a fost însușit prin semnare de către administratorul societății.

În drept, au invocat dispozițiile art. 1.026 și urm. C. proc. civ., respectiv art. 1.188, art. 1.196, art. 1.240, art. 1.270, art. 1.350, art. 1.523 și art. 1.719 C. civ.

La termenul de judecată din data de 24.06.2025, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința nr. 4297/24.06.2025, Judecătoria Pitești, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Balș.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că "între societatea A. S.R.L., în calitate de profesionist, și pârâții B. S.R.L. și C., în calitate de consumatori, s-au derulat raporturi contractuale, fiind încheiat contractul nr. x/22.03.2023".

Prin urmare, constatând că este formulată de un profesionist împotriva unui consumator și că domiciliul pârâților la momentul introducerii cererii se află în orașul Oboga, str. x, jud. Olt, localitate ce se află în circumscripția Judecătoriei Balș, prin raportare la art. 121 C. proc. civ., și-a declinat competența de soluționare în favoarea acestei din urmă instanțe.

2.2. Prin sentința nr. 1723/11.11.2025, Judecătoria Balș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâților B. S.R.L. și C. (aceasta din urmă în calitate de administrator al primei pârâte) la plata sumei 3.596,45 RON, reprezentând debitul restant rezultat din facturile fiscale emise, precum și a penalităților de 0,3% pe zi de întârziere.

Raportându-se la noțiunea de "profesioniști", în sensul art. 3 alin. (2) C. civ., precum și la cea de "consumator", atât în sensul art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, cât și în accepțiunea CJUE, în jurisprudența sa (Hotărârea din 8 decembrie 2022, pronunțată în cauza C 570/21 - UAB "Admico"), potrivit căreia noțiunea de "consumator" înseamnă orice persoană fizică ce acționează în scopuri care se află în afara activității sale comerciale, industriale, artizanale sau profesionale, instanța a constatat că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ.

Pentru a statua astfel, a stabilit că reclamanta nu a solicitat angajarea răspunderii civile contractuale a unui consumator, având în vedere că pârâta principală este o societate cu răspundere limitată, iar pârâta C. a fost chemată în judecată pentru o pretinsă datorie decurgând din activitatea acesteia de administrare a unei societăți comerciale, astfel că nici în ceea ce o privește pe aceasta nu se poate reține calitatea de consumator, de natură a atrage competența de soluționare a prezentei cauze la instanța de la domiciliul său.

Având în vedere că art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, a stabilit că inclusiv în situația în care reclamantul ar fi sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență.

Pe cale de consecință, a reținut că revine Judecătoriei Pitești competența de soluționare a pricinii.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, pentru considerentele expuse în continuare:

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de modalitatea în care acestea au apreciat cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., în raport cu calificarea pârâtei C. drept "consumator", în sensul acestor prevederi legale.

Astfel, în timp ce Judecătoria Pitești a apreciat ca fiind aplicabil cazul de competență teritorială exclusivă reglementat de art. 121 C. proc. civ., ca urmare a reținerii calității de consumator a pârâtei persoană fizică, Judecătoria Balș a stabilit, ca efect al analizării jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie (Hotărârea din 8 decembrie 2022, pronunțată în cauza C 570/21 - UAB "Admico"), că pârâta C. a acționat în calitate de administrator al pârâtei persoanei juridică, iar nu în scop personal, astfel că, în speță, nu sunt incidente prevederile procedurale menționate.

Obiectul litigiului pendinte este reprezentat de pretenția dedusă judecății pe calea procedurii cererilor de valoare redusă, conform art. 1.026-1.033 C. proc. civ., prin care societatea reclamantă A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.R.L. și C. la plata sumei de 3.596,45 RON, reprezentând debitul restant rezultat din facturile fiscale emise, corespunzătoare produselor livrate, și a penalităților de întârziere la acest debit, în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere.

Potrivit dispozițiilor art. 1.028 C. proc. civ., care reglementează procedura cu privire la cererile de valoare redusă, competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei, competența teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun.

Din raportul juridic dedus judecății reiese, sub un prim aspect, că pârâta C. nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.03.2023 (în temeiul căruia au fost emise facturile fiscale indicate prin acțiunea introductivă de instanță), care stabilește, la Cap. I, calitatea de cumpărător a persoanei identificate în acest sens în cuprinsul facturilor fiscale (în speță B. SRL), astfel că aceasta a acționat strict în calitate de administrator al pârâtei persoană juridică.

De asemenea, conform clauzei inserate la art. 9.2 din contract, acesta s-a angajat să răspundă în solidar cu societatea, ca fidejusor, în considerarea calității sale de reprezentant legal al societății.

În acest context, se observă că instanțele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 121 din C. proc. civ. cu privire la noțiunea de "consumator" (atribuită de instanța inițial învestită pârâtei persoane fizice).

Or, pentru corecta stabilire a calității de consumator, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, care definesc consumatorul ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

În acest sens, pentru aprecierea calității de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situația subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat și de statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva D. S.R.L., Curtea a definit criteriile ce trebuie avute în vedere la aprecierea calității de consumator (pct. 15-18), sens în care, pentru determinarea unei competențe exclusive, noțiunea de consumator trebuie interpretată în mod restrictiv, prin referire la poziția persoanei respective într-un anumit contract, în raport cu natura și finalitatea acestuia, iar nu cu situația subiectivă a persoanei menționate, una și aceeași persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operațiuni și operator economic în cadrul altor operațiuni.

Așadar, numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispozițiilor excepționale reglementate în favoarea consumatorului.

De asemenea, Curtea a subliniat faptul că protecția acordată consumatorilor nu se justifică în cazul unei activități profesionale, fie ea și una viitoare, având în vedere că natura profesională a activității nu este înlăturată de caracterul viitor al acesteia.

O altă cauză a Curții de Justiție a Uniunii Europene relevantă pentru determinarea calității de consumator este C-110/14, Horațiu Ovidiu Costea împotriva E. S.A..

În această cauză, Curtea a fost chemată să interpreteze noțiunea de consumator, în sensul art. 2 lit. b) din Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, sens în care s-a statuat că este vorba despre noțiune obiectivă și funcțională, a cărei manifestare depinde de un singur criteriu: încadrarea actului juridic specific în domeniul activităților aflate în afara activității profesionale (pct. 28).

Cu alte cuvinte, ceea ce interesează din perspectiva consumatorului, este scopul contractului încheiat, iar nu calitatea personală a părții.

Astfel, atât la nivelul reglementărilor naționale, cât și al celor unionale, esențial pentru aprecierea calității de consumator este scopul contractului încheiat de către acesta, verificare ce trebuie realizată in concreto cu privire la contractul asupra căruia poartă litigiul, fiind lipsită de relevanță situația personală, una și aceeași persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operațiuni și operator economic în cadrul altor operațiuni.

Raportând aceste considerații ce decurg din jurisprudența CJUE la chestiunea ce formează obiectul prezentului regulator de competență, se constată că pârâta C. a semnat contractul dedus judecății în calitate de administrator al pârâtei B. S.R.L., prin care societatea s-a obligat să cumpere produse în vederea revânzării sau folosirii în procesul de producție, iar în această calitate și-a asumat obligația de a răspunde ca fidejusor, în solidar cu societatea.

Așadar, contractul încheiat are în vedere prestarea unei activități profesionale, iar pârâta persoană fizică a participat la încheierea acestui act juridic acționând ca un profesionist, în scopul derulării activității economice de către societatea a cărei reprezentant legal este.

Astfel fiind, este lipsit de relevanță faptul că pârâta este o persoană fizică, atât timp cât, la încheierea contractului dedus judecății, scopul acesteia privea, în mod direct, o activitate profesională, chiar și viitoare, aspect evidențiat și de CJUE în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva D. S.R.L..

Prin urmare, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 121 din C. proc. civ., întrucât acestea vizează o altă ipoteză, respectiv ca pârâtul (persoană fizică) să acționeze în calitate de consumator, așadar în scopuri din afara activității sale profesionale, cerință neîndeplinită în cauză potrivit celor expuse anterior.

În aceste coordonate, se constată că obiectul prezentului litigiu se circumscrie, ca regulă, ipotezei reglementate de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., însă, în situația particulară dedusă judecății, locul pentru executarea contractului corespunde cu sediul/domiciliul pârâtelor, conform normei generale prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Cu toate acestea, reclamanta a înțeles să confere eficiență clauzei de la art. 11.2 din contract, de alegere a competenței în favoarea instanței judecătorești de la sediul său social, în conturarea prevederilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., sens în care a sesizat Judecătoria Pitești cu soluționarea prezentei pricini.

Prin urmare, cum pârâtele, care nu au formulat întâmpinare, nu au înțeles să invoce incidentul necompetenței Judecătoriei Pitești, în acest fel, s-a acoperit o eventuală neregularitate în planul competenței de ordine privată a instanței învestite inițial cu soluționarea cauzei, rămasă competentă să soluționeze cauza.

Aceasta întrucât, fiind vorba despre o competență teritorială relativă, neinvocarea de către pârâte, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a excepției de necompetență teritorială prezumă împrejurarea (distinct de aspectul existenței clauzei contractuale de alegere de competență) că părțile au convenit tacit la prorogarea competenței în favoarea instanței sesizate inițial.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Pitești.