ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 120/2026

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2026

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. x/2025, reclamanta A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâții B. S.R.L. și C. să plătească suma de 4.078,37 RON reprezentând debitul restant rezultat din facturile fiscale emise și penalitățile de întârziere în procent de 0,3% pe zi de întârziere, precum și cheltuielile de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 453, 1025 și următoarele C. proc. civ., art. 1188, 1196, 1240 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 4303/2025 din 24 iunie 2025, Judecătoria Pitești, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența privind soluționarea cererii în favoarea Judecătoriei Slatina.

În fundamentarea acestei sentințe, în temeiul art. 121 C. proc. civ., art. 126 alin. (2) din același cod, raportat la art. 131 alin. (1) C. proc. civ., art. 132 alin. (3), art. 129 punctul (3) din același cod, instanța a reținut, în sinteză, că, întrucât prezenta cerere este formulată de un profesionist împotriva unui consumator și că domiciliul pârâților la momentul introducerii cererii se află în Mogoșești, str. x, jud. Olt, localitate ce se află în circumscripția Judecătoriei Slatina, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Slatina.

Prin sentința civilă nr. 3994/2025 din 04.12.2025, Judecătoria Slatina, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești; totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În fundamentarea acestei sentințe s-a reținut, în esență, că nu sunt incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., respectiv ipoteza formulării unei cereri de către un profesionist împotriva unui consumator, dar nici prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, după redarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori și art. 3 alin. (2) și alin. (3) C. civ., instanța a reținut că nu se poate considera că o societate (comercială), cum este pârâta B. S.R.L. din prezenta cauză, este un consumator în sensul legislației din materia protecției consumatorilor, din moment ce societatea beneficiară a contractului de vânzare acționează în cadrul activității sale comerciale.

Mai mult, art. 121 C. proc. civ. face referire doar la domiciliul consumatorului, iar nu și la sediul acestuia.

Faptul că prezentul litigiu are ca părți profesioniști rezultă și din obiectul contractului încheiat de către acestea - vânzare în vederea revânzării sau folosirii în procesul de producție a mărfurilor oferite de vânzător. (art. 2.1 din contract).

Cum nu sunt incidente nici prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., nefiind în ipoteza unui litigiu din materia protecției drepturilor consumatorilor, nu se poate aprecia că art. 11.2 (reprezentând o clauză atributivă de competență) din contractul-cadru privind vânzarea-cumpărarea succesivă de mărfuri este considerată nescrisă.

Instanța a reținut că, în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, sunt incidente prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 9 din contractul-cadru privind vânzarea-cumpărarea de mărfuri din 30.06.2023, părțile stabilind competența de soluționare a oricărui litigiu izvorât din contractul antemenționat în favoarea Judecătoriei Pitești, aceasta fiind instanța de judecată în circumscripția căreia se află sediul reclamantei vânzătoare.

Astfel, nefiind în ipoteza unui caz de competență teritorială exclusivă de soluționare a prezentei cauze, convenția scrisă prin care părțile au stabilit instanța competentă pentru soluționarea eventualelor litigii dintre acestea, chiar înainte de nașterea acestora, este valabilă și produce efecte.

În final, instanța a reținut că Judecătoria Pitești, în lipsa invocării de către pârâtă a excepției necompetenței teritoriale de ordine privată, în baza art. 107 alin. (1) C. proc. civ., nu avea posibilitatea invocării din oficiu a respectivei excepții, aceasta devenind competentă teritorial prin neinvocarea în termen a excepției teritoriale de ordine privată de către pârâtă, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Pitești, secția Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâții B. S.R.L. și C. să plătească suma de 4.078,37 RON reprezentând debitul restant rezultat din facturile fiscale emise și penalitățile de întârziere în procent de 0,3% pe zi de întârziere.

Pornind de la împrejurarea că stabilirea competenței se realizează raportat la obiectul concret al cererii de chemare în judecată, se constată că, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiului nu sunt aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., așa cum a reținut prima instanță sesizată.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori și art. 3 alin. (2) și alin. (3) C. civ., nu se poate considera că suntem în prezența unui litigiu din materia protecției consumatorilor, din moment ce societatea beneficiară a contractului de vânzare acționează în cadrul activității sale comerciale.

De altfel, că suntem în materia unui litigiu cu profesioniști rezultă și din obiectul contractului încheiat de către părți, respectiv vânzare în vederea revânzării sau folosirii în procesul de producție a mărfurilor oferite de vânzător. (art. 2.1 din contract).

Deoarece acțiunea dedusă judecății nu are caracterul unui litigiu în materia protecției drepturilor consumatorului, ci este unul între profesioniști, guvernat de norme cu caracter de ordine privată, ce reglementează materia competenței teritoriale, sunt incidente prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 9 din contractul-cadru privind vânzarea-cumpărarea de mărfuri din 30.06.2023.

Înalta Curte reține că, potrivit articolului 126 alin. (1) C. proc. civ. "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă". Prin urmare, în condițiile în care nu sunt incidente normele de competență exclusivă reglementate de art. 117-121 C. proc. civ., părțile pot conveni să instituie competența unei alte instanțe decât cea competentă potrivit dreptului comun.

Dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. sunt speciale și derogatorii față de cele ale art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., drept pentru care în cauză produce efecte clauza atributivă de competență, inserată de părți în contract, litigiul fiind de competența instanței de judecată în circumscripția căreia se află sediul reclamantei vânzătoare, respectiv Judecătoria Pitești.

De altfel, în speță, este vorba de o competență teritorială de ordine privată, iar, în conformitate cu art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Or, în cauză, excepția de necompetență teritorială a fost ridicată din oficiu chiar de către Judecătoria Pitești, fără a fi invocată de către pârâtă printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2026.