ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 91/2026

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, secția Civilă, la data de 9 mai 2024, sub nr. x/2025, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâților B. S.R.L. și C. la plata sumei de 4.716,74 RON, reprezentând debit restant, a penalităților de întârziere în cuantum de 0,3%/zi și a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1188, art. 1196 și art. 1240 din C. civ., precum și art. 453, art. 1025 și următoarele din C. proc. civ.

Deși cererea introductivă a fost comunicată pârâților, aceștia nu au depus întâmpinare și nici nu au formulat alte apărări.

Prin sentința civilă nr. 4294/2025 din 24 iunie 2025, Judecătoria Pitești, secția Civilă a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Segarcea.

În considerentele hotărârii, instanța de trimitere a reținut că între reclamantă, în calitate de profesionist, și pârâți, în calitate de consumatori, s-au derulat raporturi contractuale, în baza contractului nr. x/25.08.2023, contract din care a rezultat creanța pretinsă în cadrul prezentului litigiu.

Astfel, potrivit art. 121 din C. proc. civ., instanța a constatat că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța de la domiciliul consumatorului, fiind aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (2) din același cod.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Segarcea, la data de 4 august 2025, care, prin sentința civilă nr. 930/2025 din 20 noiembrie 2025, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În argumentarea soluției, s-a reținut, în esență, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 121 din C. proc. civ., competența fiind atrasă în raport cu prevederile art. 126 din același act normativ, ce reglementează alegerea competenței în pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot să dispună, față de conținutul clauzei aflate la art. 11.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/25.08.2023.

A mai reținut că pârâtul C., care s-a angajat, ca fideiusor, să răspundă în solidar cu societatea în caz de neplată, nu poate fi considerat consumator, întrucât nu a cumpărat, dobândit, utilizat ori consumat produse sau servicii, în afara activității sale profesionale, ci a cumpărat mărfuri de la vânzător în calitatea sa de reprezentant legal al societății pârâte, profesionist, comerciant, autorizat să desfășoare activități economice sau profesionale.

Mai mult, a subliniat că persoana fizică C. nu are calitatea de consumator, în sensul Legii nr. 193/2000.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 2 decembrie 2025, iar prin rezoluția din data de 3 decembrie 2025 s-a stabilit termen de judecată la data de 27 ianuarie 2026.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, pentru următoarele considerente:

Chestiunea litigioasă ce a generat conflictul negativ de competență vizează natura cererii deduse judecății, prima instanță ce s-a declarat necompetentă considerând că suntem în prezența unei cereri îndreptate împotriva unui consumator.

Referitor la această statuare, Înalta Curte constată că litigiul are ca obiect cererea reclamantei A. S.R.L. de obligare a pârâților B. S.R.L. și C. la plata unei sume de bani, reprezentând contravaloarea facturilor neîncasate, precum și a penalităților de întârziere aferente, în temeiul contractului de vânzare nr. x/25.08.2023, în care pârâtul C. acționează atât în nume propriu, în calitate de fideiusor, cât și ca reprezentant legal al cumpărătorului, societatea B. S.R.L.

Instanța supremă notează că pârâtul C. a acționat în contract în scopuri legate de activitate sa profesională, în considerarea calității sale de administrator al societății, comerciant autorizat să desfășoare activități comerciale. În consecință, în cauză nu poate fi reținută calitatea sa de consumator, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, concluzie care este în acord și cu jurisprudența CJUE astfel cum a fost reținută în cauza C-410/11, Dumitraș, cum în mod corect a sesizat și instanța de conflict.

Reiese, așadar, că litigiul de față opune doi profesioniști între care s-au desfășurat relații comerciale în temeiul contractului având ca obiect vânzarea succesivă a produselor comercializate de societatea pârâtă, părțile convenind prin art. 11.2 din contractul nr. x/25.08.2023 că litigiile decurgând din acesta vor fi deduse judecății instanțelor competente de la sediul vânzătorului.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă cuprinsă în art. 11.2 din contract este validă, nefiind incidentă norma de competență teritorială exclusivă reglementată în art. 121 din C. proc. civ., din moment ce procesul inițiat nu are ca obiect o cerere îndreptată împotriva unui consumator.

Se reține, totodată, că părțile nu au contestat această convenție și nici înscrisul sub semnătură privată care o materializează, sens în care Înalta Curte constată că dispozițiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. sunt pe deplin incidente în cauză, cerințele aplicării lui fiind îndeplinite.

Întrucât vânzătorul, reclamanta din prezenta cauză, are sediul situat în municipiul Pitești, aflându-se în raza de competență a Judecătoriei Pitești, instanța supremă constată că sesizarea acestei instanțe a fost făcută în acord cu alegerea de competență a părților, stabilită prin clauza inserată la art. 11.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/25.08.2023, care derogă de la regula de drept comun, clauza atributivă stabilind competența teritorială în favoarea instanței determinate de părți.

Pe cale de consecință, date fiind prevederile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2026.