ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2080/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 55 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 186/42/2008, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara F.C. împotriva ordonatelor nr. 550/P/2007 din 18 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și nr. 159/II/2/2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Petiționara a fost obligată la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, nr. 550/P/2007, menținută de către procurorul general prin ordonanța nr. 159/11/2/2008 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petiționarei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 C. pen.

și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1000 lei. În considerentele ordonanței s-a reținut că prin rezoluția din data de 7 decembrie 2007, s-a început urmărirea penală împotriva susnumitei, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. Întrucât din actele de urmărire penală a rezultat că infracțiunea s-a consumat, prin ordonanța din data de 17 decembrie 2007, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. în art. 215 alin. (1) C. pen. S-a reținut în sarcina învinuitei că în data de 18 februarie 2007, aflându-se în complexul comercial Carrefour, a schimbat prețul unei haine de piele cu altul de o valoare inferioară, cauzând o pagubă de 142,5 lei.

Deși, inițial învinuita a recunoscut săvârșirea faptei ("mi-a venit ideea să lipesc o etichetă de la o altă geacă cu prețul mai mic, pe geaca tip cojoc. În acest sens am dezlipit o etichetă de la geaca cojoc cu prețul de 87,5 lei și am lipit-o pe geaca tip cojoc care avea prețul de 230 lei"), ulterior aceasta a revenit asupra declarațiilor, și a încercat să acrediteze ideea că, totul a fost o greșeală, că a schimbat acel preț întrucât prețul inițial, respectiv de 174,99 lei, nu corespundea cu reducerea de preț, de 50 lei, așa cum era lipită eticheta și din proprie inițiativă, peste eticheta cu prețul de 50 lei ar fi lipit eticheta cu prețul de 87,5 lei pentru că se grăbea și a apreciat că dacă ar fi fost probleme, persoana de la casă i-ar fi spus.

Procurorul a reținut că apărarea învinuitei nu este susținută de materialul probator administrat în cauză. Astfel, atât angajații complexului comercial, care au oprit-o pe învinuită după ce aceasta a achitat un preț mai mic decât cel datorat în realitate, cât și lucrătorii de poliție sosiți la fața locului, au declarat că învinuita a recunoscut fapta. Mai mult, din vizionarea înregistrării făcută cu camerele de luat vederi din magazin (de altfel, acesta a fost și motivul pentru care agenții de securitate ai complexului comercial au oprit-o pe învinuită), rezultă că aceasta a luat etichetele cu prețuri mai mici de pe o geacă, le-a lipit pe geaca care avea prețul de 230 lei, eticheta cu prețul de 230 lei a lipit-o pe geaca de la are a luat prețurile, iar la plecare din raionul "textile" a lăsat această din urmă geacă la raft.

Având în vedere modul concret și împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă - un prejudiciu modic le 142,5, reparat integral -precum și circumstanțele personale ale învinuitei, care este încadrată într-o formă retribuită de muncă, nu este cunoscută cu antecedente penale, a regretat incidentul creat, s-a apreciat că în cauză acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Plângerea formulată de petiționară împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanța din 28 ianuarie 2008, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în lucrarea nr. 159/11/2/2008.

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 186/42/2008, numita F.C. a solicitat desființarea ordonanței nr. 550/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești din data de 18 decembrie 2007, precum și cea a procurorului general nr. 159/11/2/2008 din 28 ianuarie 2008 precizând că inițial a fost cercetată pentru furt, însă ulterior faptei i s-a schimbat încadrarea juridică în înșelăciune, fără să i se aducă la cunoștință aceasta. A mai menționat petiționara că declarația în care a recunoscut presupusa faptă este lovită de nulitate absolută deoarece nu a fost dată în fața organului competent, față de împrejurarea că petiționara, având gradul de maior - în prezent sub inspector șef - trebuia cercetată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

De asemenea, petiționara a mai invocat ca și apărări următoarele: înregistrarea video obținută de la magazinul " Carrefour " nu are nici o valoare juridică având în vedere că procurorul general a menționat că aceasta nu respectă prevederile imperative din codul procedură penală; procurorul anchetator nu i-a adus la cunoștință petiționarei sau apărătorului ales al acesteia că dorește să audieze martori; nu există nici o probă în dosar din care să rezulte că petiționara a cunoscut că prețul produsului era de 2300 lei înainte să-1 achite la casă, precum și faptul că acel produs avea prețul învederat de către reprezentanții magazinului, ca denumire și valoare; referitor la dezlipirea și lipirea etichetelor, sunt simple afirmații nesusținute de nici o probă video sau alte probe administrate în cauză; din proba video existentă la dosar rezultă că a dezlipit o singură etichetă de pe produsul negru și că nu a lipit nici o etichetă pe produsul pe care l-a pus pe raft; proba video care există la dosar, este pe un CD care încalcă prev. art. 91 1 și art. 91 5 C. proc.

pen.; atâta timp cât nu există plângere din partea persoanei vătămate, nu există prejudiciu și deci nu există parte vătămată, condiții ce sunt obligatorii pentru existența infracțiunii de înșelăciune, motiv pentru care nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. Concluzionând, petiționara a solicitat anularea sancțiunii administrative aplicate sau eventual înlocuirea acesteia cu mustrare. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploiești a respins plângerea petiționarei, ca neîntemeiată, reținând că deși petiționara nu recunoaște fapta, din fotografiile extrase de pe înregistrarea video a camerelor de luat vederi din incinta complexului comercial Carrefour, se observă că aceasta lipește inițial o etichetă conținând cod de bare și preț peste cea deja existentă la produsul pe care dorea să-l cumpere (filele 30-32, 70 -73), iar ulterior lipește o nouă etichetă conținând cod de bare și preț lângă aceasta (filele 33, 74-79).

În ceea ce privește înregistrarea video aparținând sistemului de securitate al complexul comercial "Carrefour", prima instanță a reținut că aceasta se circumscrie disp. art. 91 6 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., susținerea petiționarei, că ar fi lovită de nulitate absolută, fiind nefondată. S-a mai reținut că, deși probatoriile administrate în fața altor organe judiciare decât procurorul competent de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, nu pot fi luate în considerare, din probatoriile administrate de către această din urmă persoană, respectiv declarațiile petiționarei, ale martorei S.C.M., rapoartele agenților de poliție și imaginile extrase de pe înregistrarea video mai sus amintită, conduc la concluzia că petiționara a schimbat etichetele de preț de pe produs și a plătit la casa de marcat prețul aferent acestor noi etichete lipite, situație care întrunește elementul material al infracțiunii de înșelăciune.

Referitor la participarea petiționarei sau a apărătorului ales al acesteia, la administrarea celorlalte probatorii în cauză, în faza de urmărire penală, prima instanță a reținut că nu a existat nici o solicitare sub acest aspect din partea acestora, motiv pentru care procurorul a administrat probele conform dispozițiilor codului de procedură penală, fără a încălca vreuna din respectivele prevederi. De asemenea, prima instanță a respins cererea petiționarei de înlocuire a amenzii administrative cu mustrare, motivat de faptul că aceasta este o persoană cu studii superioare care deținea gradul de subinspector șef la Penitenciarul Târgșor, situație în care putea discerne între o faptă care poate atrage răspunderea penală și/sau administrativă și o faptă lipsită de importanță sau o faptă corectă.

Î mpotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs petiționara F.C., în cuprinsul motivelor de recurs aflate la pag. 5-11 din dosar, precum și al precizărilor aflate la pag. 19-22, formulând următoarele critici: hotărârea instanței de fond este nemotivată; petiționara și apărătorul acesteia nu aveau obligația de a solicita să li se permită participarea la efectuarea actelor de urmărire penală, ci procurorul avea obligația de a lua toate măsurile de a fi respectat dreptul la apărare; procurorul care a instrumentat cauza avea obligația să se abțină în preluarea dosarului, cunoscând că soțul acestuia, era subordonatul petiționarei, între aceștia existând o stare tensională; instanța de fond a respins plângerea pentru că petiționara are studii superioare și deține gradul de subinspector șefia Penitanciarul Târgșor; ordonanța nr. 550/P/2007 este emisă cu încălcarea art. 203 alin. (2) C. proc.

pen., întrucât în dispozitivul acesteia se specifică scoaterea de sub urmărire penală pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, iar în comunicarea atașată ordonanței se precizează că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru art. 208-209 C. pen.; declarația cu presupusa recunoaștere din 19 februarie 2007 este lovită de nulitate absolută, întrucât, conform art. 213 C. proc. pen., organul de cercetare penală era obligat să o trimită deîndată procurorului competent; ordonanța din 18 ianuarie 2008 a fost comunicată la altă adresă, pentru a nu putea fi atacată ; înregistrarea video este lovită de nulitate absolută, fiind încălcate prevederile imperative ale art. 91 5 C. proc. pen.; nu au fost respectate disp.

art. 203 alin. (2) C. proc. pen., întrucât ordonanța procurorului comunicată petiționarei nu are semnătura și ștampila procurorului. Analizând recursul declarat de petiționara F.C., prin prisma criticilor formulate de aceasta, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, a sentinței pronunțate în cauză, dar și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este nefondat și urmează a fi respins ca atare. Din actele dosarului rezultă că prin rezoluția din 27 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a început urmărirea penală împotriva numitei F.C. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., întrucât, la data de 18 februarie 2008, aflându-se în incinta magazinului Carrefour din Ploiești, a schimbat prețul unei haine de piele cu altul de valoare inferioară, cauzând un prejudiciu de 142,5 lei.

Prin ordonanța nr. 1728/P/2007 din 23 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în temeiul art. 230 C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. l lit. b) și art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei F.C. și aplicarea unei sancțiuni administrative, amendă în cuantum de 1000 Ron, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. Împotriva acestei ordonanțe, petiționara a formulat plângere la procurorul ierahic superior, în temeiul art. 278 C. proc. pen. Prin rezoluția din 8 octombrie 2007 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, dată în lucrarea nr. 3457/11/2/2007 s-a dispus admiterea plângerii formulate de petiționara F.C.

împotriva ordonanței procurorului din 23 aprilie 2007, dată în dosarul nr. 1728/P/2007, care a fost infirmată ca nelegală și declinarea competenței de soluționare a dosarului în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. În considerentele acestei rezoluții s-a reținut că, față de calitatea petiționarei , care face parte din corpul ofițerilor, în sensul art. 9 din Legea nr. 293/2004 modificată, având gradul de subinspector șef de penitenciare, competența de a efectua urmărirea penală revine parchetului de pe lângă curtea de apel, conform art. 60 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din administrația penitenciarelor. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sub nr. 550/P/2007, iar prin rezoluția din data de 7 decembrie 2007 s-a început urmărirea penală împotriva petiționarei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.

Întrucât din actele de urmărire penală a rezultat că infracțiunea s-a consumat, prin ordonanța din data de 17 decembrie 2007, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. în art. 215 alin. (1) C. pen. Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, nr. 550/P/2007, menținută de către procurorul general prin ordonanța nr. 159/II/2/2008 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petiționarei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 C. pen. și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1000 lei. Plângerea formulată de petiționară, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen.

a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința penală nr. 55 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie Critica invocată de recurenta petiționară referitoare la nemotivarea hotărârii primei instanțe și care va fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., este neîntemeiată, întrucât, în considerentele hotărârii atacate au fost amplu motivate toate aspectele invocate de petiționară.

Astfel, așa cum corect a reținut prima instanță, ordonata de scoatere de sub urmărire penală este temeinică și legală întrucât, deși petiționara nu recunoaște fapta, totuși, din fotografiile extrase de pe înregistrarea video a camerelor de luat vederi din incinta complexului comercial, se observă că aceasta lipește inițial o etichetă conținând cod de bare și preț peste cea deja existentă la produsul pe care dorea să-l cumpere, iar ulterior lipește o nouă etichetă conținând cod de bare și preț lângă aceasta, activitate care întrunește elementul material al infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. Nici critica recurentei petiționare referitoare la precaritatea mijloacelor de probă nu este întemeiată, întrucât, înregistrărilor video aparținând sistemului de securitate din complexul comercial Carrefour, potrivit art. 91 6 alin. (2) C. proc.

pen., pot constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege. În ce privește încălcarea dreptului la apărare al petiționarei, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 172 C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, care implică audierea sau prezența învinuitului căruia îi asigură apărarea și poate formula cereri și depune memorii.Cum, apărătorului petiționarei i-au fost respectate aceste drepturi, critica petiționarei se dovedește a fi neîntemeiată. Chiar dacă, într-adevăr, în comunicarea atașată ordonanței nr. 550/P/2007 se precizează că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 208-209 C. pen., aceasta nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 203 alin. (2) C. proc.

pen., întrucât menirea acestui act procedural ( comunicarea ) este acela de a încunoștiința partea despre soluția dispusă și de a marca momentul de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea unei potențiale căi de atac. În cauză, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală cuprinde toate elementele prevăzute de art. 203 alin. (2) C. proc. pen., eroarea materială strecurată în comunicarea atașată ordonatei neputând-o prejudicia pe petiționară , atâta vreme cât, la data de 17 decembrie 2007, în prezența apărătorului ales a luat cunoștință de încadrarea juridică a faptei și de materialul de urmărire penală, iar comunicarea a fost însoțită de ordonanța procurorului in extenso. Declarația petiționarei din 19 februarie 2007 nu a fost avută în vedere de procuror, ca mijloc de probă, la stabilirea vinovăției acesteia.

Situația de fapt și vinovăția petiționarei a fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile angajaților complexului comercial, procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliție sosiți la fața locului, înregistrarea video aparținând sistemului de securitate al magazinului. În ce privește presupusa cauză de incompatibilitate în care s-ar fi aflat procurorul de caz și care l-ar fi obligat pe acesta să se abțină de la instrumentarea dosarului de urmărire penală, Înalta Curte constată că, în lipsa oricăror dovezi în acest sens, critica se dovedește a fi neîntemeiată. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.

În consecință, nefiind fondate criticile formulate de recurenta petiționară și cum nu se constată existența altor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara F.C. împotriva sentinței penale nr. 55 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara F.C. împotriva sentinței penale nr.55 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 9 iunie 2008.