ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2080/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2080/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele :

Prin sentința penală

nr. 55 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 186/42/2008, s-a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara F.C. împotriva

ordonatelor nr. 550/P/2007 din 18 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești și nr. 159/II/2/2008 a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Petiționara a fost

obligată la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin ordonanța

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, nr. 550/P/2007, menținută de

către procurorul general prin ordonanța nr. 159/11/2/2008 s-a dispus scoaterea

de sub urmărire penală a petiționarei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 215 C. pen. și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1000

lei.

În considerentele

ordonanței s-a reținut că prin rezoluția din data de 7 decembrie 2007, s-a

început urmărirea penală împotriva susnumitei, pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) C. pen.

Întrucât din

actele de urmărire penală a rezultat că infracțiunea s-a consumat, prin

ordonanța din data de 17 decembrie 2007, s-a dispus schimbarea încadrării

juridice din art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. în art. 215 alin. (1) C.

pen.

S-a reținut în

sarcina învinuitei că în data de 18 februarie 2007, aflându-se în complexul

comercial Carrefour, a schimbat prețul unei haine de piele cu altul de o

valoare inferioară, cauzând o pagubă de 142,5 lei.

Deși, inițial

învinuita a recunoscut săvârșirea faptei ("mi-a venit ideea să lipesc o

etichetă de la o altă geacă cu prețul mai mic, pe geaca tip cojoc. În acest

sens am dezlipit o etichetă de la geaca cojoc cu prețul de 87,5 lei și am

lipit-o pe geaca tip cojoc care avea prețul de 230 lei"), ulterior aceasta

a revenit asupra declarațiilor, și a încercat să acrediteze ideea că, totul a

fost o greșeală, că a schimbat acel preț întrucât prețul inițial, respectiv de

174,99 lei, nu corespundea cu reducerea de preț, de 50 lei, așa cum era lipită

eticheta și din proprie inițiativă, peste eticheta cu prețul de 50 lei ar fi

lipit eticheta cu prețul de 87,5 lei pentru că se grăbea și a apreciat că dacă

ar fi fost probleme, persoana de la casă i-ar fi spus.

Procurorul a

reținut că apărarea învinuitei nu este susținută de materialul probator

administrat în cauză. Astfel, atât angajații complexului comercial, care au

oprit-o pe învinuită după ce aceasta a achitat un preț mai mic decât cel

datorat în realitate, cât și lucrătorii de poliție sosiți la fața locului, au

declarat că învinuita a recunoscut fapta. Mai mult, din vizionarea

înregistrării făcută cu camerele de luat vederi din magazin (de altfel, acesta a

fost și motivul pentru care agenții de securitate ai complexului comercial au

oprit-o pe învinuită), rezultă că aceasta a luat etichetele cu prețuri mai mici

de pe o geacă, le-a lipit pe geaca care avea prețul de 230 lei, eticheta cu

prețul de 230 lei a lipit-o pe geaca de la are a luat prețurile, iar la plecare

din raionul "textile" a lăsat această din urmă geacă la raft.

Având în vedere

modul concret și împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă -

un prejudiciu modic le 142,5, reparat integral -precum și circumstanțele

personale ale învinuitei, care este încadrată într-o formă retribuită de muncă,

nu este cunoscută cu antecedente penale, a regretat incidentul creat, s-a

apreciat că în cauză acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare întrucât fapta

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Plângerea

formulată de petiționară împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire

penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanța din 28 ianuarie 2008,

dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

în lucrarea nr. 159/11/2/2008.

Prin plângerea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 186/42/2008, numita F.C.

a solicitat desființarea ordonanței nr. 550/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești din data de 18 decembrie 2007, precum și cea a procurorului

general nr. 159/11/2/2008 din 28 ianuarie 2008 precizând că inițial a fost

cercetată pentru furt, însă ulterior faptei i s-a schimbat încadrarea juridică

în înșelăciune, fără să i se aducă la cunoștință aceasta.

A mai menționat

petiționara că declarația în care a recunoscut presupusa faptă este lovită de

nulitate absolută deoarece nu a fost dată în fața organului competent, față de

împrejurarea că petiționara, având gradul de maior - în prezent sub inspector

șef - trebuia cercetată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești.

De asemenea,

petiționara a mai invocat ca și apărări următoarele: înregistrarea video

obținută de la magazinul " Carrefour " nu are nici o valoare juridică

având în vedere că procurorul general a menționat că aceasta nu respectă

prevederile imperative din codul procedură penală; procurorul anchetator nu i-a

adus la cunoștință petiționarei sau apărătorului ales al acesteia că dorește să

audieze martori; nu există nici o probă în dosar din care să rezulte că

petiționara a cunoscut că prețul produsului era de 2300 lei înainte să-1 achite

la casă, precum și faptul că acel produs avea prețul învederat de către

reprezentanții magazinului, ca denumire și valoare; referitor la dezlipirea și

lipirea etichetelor, sunt simple afirmații nesusținute de nici o probă video

sau alte probe administrate în cauză; din proba video existentă la dosar

rezultă că a dezlipit o singură etichetă de pe produsul negru și că nu a lipit

nici o etichetă pe produsul pe care l-a pus pe raft; proba video care există la

dosar, este pe un CD care încalcă prev. art. 91

1

și art. 91

5

C. proc. pen.; atâta timp cât nu există plângere din partea persoanei vătămate,

nu există prejudiciu și deci nu există parte vătămată, condiții ce sunt

obligatorii pentru existența infracțiunii de înșelăciune, motiv pentru care nu

sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Concluzionând,

petiționara a solicitat anularea sancțiunii administrative aplicate sau

eventual înlocuirea acesteia cu mustrare.

Analizând actele

și lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploiești a respins plângerea

petiționarei, ca neîntemeiată, reținând că deși petiționara nu recunoaște

fapta, din fotografiile extrase de pe înregistrarea video a camerelor de luat

vederi din incinta complexului comercial Carrefour, se observă că aceasta

lipește inițial o etichetă conținând cod de bare și preț peste cea deja

existentă la produsul pe care dorea să-l cumpere (filele 30-32, 70 -73), iar

ulterior lipește o nouă etichetă conținând cod de bare și preț lângă aceasta

(filele 33, 74-79).

În ceea ce

privește înregistrarea video aparținând sistemului de securitate al complexul

comercial "Carrefour", prima instanță a reținut că aceasta se

circumscrie disp. art. 91

6

alin. (2) teza ultimă C. proc. pen.,

susținerea petiționarei, că ar fi lovită de nulitate absolută, fiind nefondată.

S-a mai reținut

că, deși probatoriile administrate în fața altor organe judiciare decât

procurorul competent de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, nu

pot fi luate în considerare, din probatoriile administrate de către această din

urmă persoană, respectiv declarațiile petiționarei, ale martorei S.C.M.,

rapoartele agenților de poliție și imaginile extrase de pe înregistrarea video

mai sus amintită, conduc la concluzia că petiționara a schimbat etichetele de

preț de pe produs și a plătit la casa de marcat prețul aferent acestor noi

etichete lipite, situație care întrunește elementul material al infracțiunii de

înșelăciune.

Referitor la

participarea petiționarei sau a apărătorului ales al acesteia, la administrarea

celorlalte probatorii în cauză, în faza de urmărire penală, prima instanță a

reținut că nu a existat nici o solicitare sub acest aspect din partea acestora,

motiv pentru care procurorul a administrat probele conform dispozițiilor

codului de procedură penală, fără a încălca vreuna din respectivele prevederi.

De asemenea,

prima instanță a respins cererea petiționarei de înlocuire a amenzii

administrative cu mustrare, motivat de faptul că aceasta este o persoană cu

studii superioare care deținea gradul de subinspector șef la Penitenciarul

Târgșor, situație în care putea discerne între o faptă care poate atrage

răspunderea penală și/sau administrativă și o faptă lipsită de importanță sau o

faptă corectă.

Î

mpotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat

recurs petiționara F.C., în cuprinsul motivelor de recurs aflate la pag. 5-11

din dosar, precum și al precizărilor aflate la pag. 19-22, formulând

următoarele critici: hotărârea instanței de fond este nemotivată; petiționara

și apărătorul acesteia nu aveau obligația de a solicita să li se permită

participarea la efectuarea actelor de urmărire penală, ci procurorul avea

obligația de a lua toate măsurile de a fi respectat dreptul la apărare;

procurorul care a instrumentat cauza avea obligația să se abțină în preluarea

dosarului, cunoscând că soțul acestuia, era subordonatul petiționarei, între

aceștia existând o stare tensională; instanța de fond a respins plângerea

pentru că petiționara are studii superioare și deține gradul de subinspector

șefia Penitanciarul Târgșor; ordonanța nr. 550/P/2007 este emisă cu încălcarea

art. 203 alin. (2) C. proc. pen., întrucât în dispozitivul acesteia se

specifică scoaterea de sub urmărire penală pentru comiterea infracțiunii de

înșelăciune, iar în comunicarea atașată ordonanței se precizează că s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală pentru art. 208-209 C. pen.; declarația cu

presupusa recunoaștere din 19 februarie 2007 este lovită de nulitate absolută,

întrucât, conform art. 213 C. proc. pen., organul de cercetare penală era

obligat să o trimită deîndată procurorului competent; ordonanța din 18 ianuarie

2008 a fost comunicată la altă adresă, pentru a nu putea fi atacată ;

înregistrarea video este lovită de nulitate absolută, fiind încălcate

prevederile imperative ale art. 91

5

C. proc. pen.; nu au fost respectate

disp. art. 203 alin. (2) C. proc. pen., întrucât ordonanța procurorului

comunicată petiționarei nu are semnătura și ștampila procurorului.

Analizând

recursul declarat de petiționara F.C., prin prisma criticilor formulate de

aceasta, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, a sentinței pronunțate în

cauză, dar și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

raportat la art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că acesta nu este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Din actele

dosarului rezultă că prin rezoluția din 27 februarie 2007 a Parchetului de pe

lângă Judecătoria Ploiești s-a început urmărirea penală împotriva numitei F.C.

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C.

pen., întrucât, la data de 18 februarie 2008, aflându-se în incinta magazinului

Carrefour din Ploiești, a schimbat prețul unei haine de piele cu altul de

valoare inferioară, cauzând un prejudiciu de 142,5 lei.

Prin ordonanța

nr. 1728/P/2007 din 23 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Ploiești, în temeiul art. 230 C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. l lit. b)

și art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitei F.C. și aplicarea unei sancțiuni administrative,

amendă în cuantum de 1000 Ron, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

215 alin. (1) C. pen.

Împotriva

acestei ordonanțe, petiționara a formulat plângere la procurorul ierahic

superior, în temeiul art. 278 C. proc. pen.

Prin rezoluția

din 8 octombrie 2007 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria

Ploiești, dată în lucrarea nr. 3457/11/2/2007 s-a dispus admiterea plângerii

formulate de petiționara F.C. împotriva ordonanței procurorului din 23 aprilie

2007, dată în dosarul nr. 1728/P/2007, care a fost infirmată ca nelegală și

declinarea competenței de soluționare a dosarului în favoarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești.

În

considerentele acestei rezoluții s-a reținut că, față de calitatea petiționarei

, care face parte din corpul ofițerilor, în sensul art. 9 din Legea nr.

293/2004 modificată, având gradul de subinspector șef de penitenciare,

competența de a efectua urmărirea penală revine parchetului de pe lângă curtea

de apel, conform art. 60 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind statutul

funcționarilor publici din administrația penitenciarelor.

Dosarul a fost

înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sub nr.

550/P/2007, iar prin rezoluția din data de 7 decembrie 2007 s-a început

urmărirea penală împotriva petiționarei pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.

Întrucât din

actele de urmărire penală a rezultat că infracțiunea s-a consumat, prin

ordonanța din data de 17 decembrie 2007, s-a dispus schimbarea încadrării

juridice din art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. în art. 215 alin. (1) C.

pen.

Prin ordonanța

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, nr. 550/P/2007, menținută de

către procurorul general prin ordonanța nr. 159/II/2/2008 s-a dispus scoaterea

de sub urmărire penală a petiționarei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 215 C. pen. și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1000

lei.

Plângerea

formulată de petiționară, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. a fost

respinsă, ca nefondată, prin sentința penală nr. 55 din 14 aprilie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie

Critica invocată

de recurenta petiționară referitoare la nemotivarea hotărârii primei instanțe

și care va fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., este neîntemeiată, întrucât, în considerentele

hotărârii atacate au fost amplu motivate toate aspectele invocate de

petiționară.

Astfel, așa cum

corect a reținut prima instanță, ordonata de scoatere de sub urmărire penală

este temeinică și legală întrucât, deși petiționara nu recunoaște fapta,

totuși, din fotografiile extrase de pe înregistrarea video a camerelor de luat

vederi din incinta complexului comercial, se observă că aceasta lipește inițial

o etichetă conținând cod de bare și preț peste cea deja existentă la produsul

pe care dorea să-l cumpere, iar ulterior lipește o nouă etichetă conținând cod

de bare și preț lângă aceasta, activitate care întrunește elementul material al

infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

Nici critica

recurentei petiționare referitoare la precaritatea mijloacelor de probă nu este

întemeiată, întrucât, înregistrărilor video aparținând sistemului de securitate

din complexul comercial Carrefour, potrivit art. 91

6

alin. (2) C.

proc. pen., pot constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege.

În ce privește

încălcarea dreptului la apărare al petiționarei, Înalta Curte constată că,

potrivit dispozițiilor art. 172 C. proc. pen., în cursul urmăririi penale,

apărătorul învinuitului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de

urmărire penală, care implică audierea sau prezența învinuitului căruia îi

asigură apărarea și poate formula cereri și depune memorii.Cum, apărătorului

petiționarei i-au fost respectate aceste drepturi, critica petiționarei se

dovedește a fi neîntemeiată.

Chiar dacă,

într-adevăr, în comunicarea atașată ordonanței nr. 550/P/2007 se precizează că

s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de

art. 208-209 C. pen., aceasta nu constituie o încălcare a dispozițiilor art.

203 alin. (2) C. proc. pen., întrucât menirea acestui act procedural (

comunicarea ) este acela de a încunoștiința partea despre soluția dispusă și de

a marca momentul de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea unei

potențiale căi de atac. În cauză, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală

cuprinde toate elementele prevăzute de art. 203 alin. (2) C. proc. pen.,

eroarea materială strecurată în comunicarea atașată ordonatei neputând-o

prejudicia pe petiționară , atâta vreme cât, la data de 17 decembrie 2007, în

prezența apărătorului ales a luat cunoștință de încadrarea juridică a faptei și

de materialul de urmărire penală, iar comunicarea a fost însoțită de ordonanța

procurorului in extenso.

Declarația petiționarei

din 19 februarie 2007 nu a fost avută în vedere de procuror, ca mijloc de probă,

la stabilirea vinovăției acesteia. Situația de fapt și vinovăția petiționarei a

fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv:

declarațiile angajaților complexului comercial, procesele-verbale întocmite de

lucrătorii de poliție sosiți la fața locului, înregistrarea video aparținând

sistemului de securitate al magazinului.

În ce privește

presupusa cauză de incompatibilitate în care s-ar fi aflat procurorul de caz și

care l-ar fi obligat pe acesta să se abțină de la instrumentarea dosarului de

urmărire penală, Înalta Curte constată că, în lipsa oricăror dovezi în acest

sens, critica se dovedește a fi neîntemeiată.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este temeinică

și legală.

În consecință,

nefiind fondate criticile formulate de recurenta petiționară și cum nu se

constată existența altor motive susceptibile de a fi luate în considerare din

oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara F.C. împotriva

sentinței penale nr. 55 din 14 aprilie 2008

pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va obliga recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara F.C.

împotriva sentinței penale nr.55

din 14 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

azi 9 iunie 2008.