ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1464/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 324 din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea condamnată M.L. A obligat contestatoarea condamnată la 200 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că M.L. a investit instanța Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, la 1 septembrie 2009 cu soluționarea contestației la executare prin care a solicitat conversia pedepsei de 10 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 6 din mai 2005 a Tribunalului Provincial din Castellon Regatul Spaniei, ce i-a fost recunoscută prin sentința penală nr. 268 din 13 decembrie 2007, dosarul nr. 8713/2/2007 al Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Față de motivele invocate, Curtea a încadrat în drept contestația la prevederile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 146 din Legea nr. 302/2004. Curtea a constatat că în baza art. 144 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus în baza sentinței penale nr. 268 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, recunoașterea sentinței penale nr. 6 din mai 2005 pronunțată de Tribunalul Provincial din Castellon (Spania) și transferul persoanei condamnate M.L. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 10 ani și 6 luni închisoare. S-a reținut în motivarea hotărârii că, potrivit alin. (2) al articolului mai sus-menționat, statul român este obligat să indice statului de condamnare, înainte de transferul persoanei condamnare care dintre cele două proceduri, (recunoașterea sau schimbarea condamnării), va fi urmată.

Prin urmare, statul român și, implicit persoana condamnată care și-a dat consimțământul la transferare a optat pentru continuarea executării pedepsei aplicate de statul spaniol, ulterior aceasta nu se mai poate prevala de conversia pedepsei, cu atât mai mult cu cât autoritățile judiciare române sunt obligate, conform art. 145 din Legea nr. 302/2004, să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare. Împotriva acestei hotărâri contestatoarea M.L. a declarat recurs. La termenul din 16 aprilie 2010 aceasta personal în prezența apărătorului său a arătat că înțelege să-și retragă recursul ce formează obiectul prezentului dosar. Așa fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 4 C. proc.

pen. raportat la art. 369 C. proc. pen. urmează să ia act de manifestarea de voință a recurentei contestatoare, în sensul retragerii recursului. Totodată, recurenta contestatoare în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 200 lei din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de manifestarea de voință a recurentei contestatoare M.L. de retragere a recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 324 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2010.