ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1464/2010

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 324 din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins ca neîntemeiată contestația la

executare formulată de contestatoarea condamnată M.L.

A

obligat contestatoarea condamnată la 200 lei cheltuieli judiciare

statului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că M.L. a investit

instanța Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, la 1 septembrie 2009

cu soluționarea contestației la executare prin care a solicitat

conversia pedepsei de 10 ani și 6 luni aplicată prin sentința

penală nr. 6 din mai 2005 a Tribunalului Provincial din Castellon Regatul

Spaniei, ce i-a fost recunoscută prin sentința penală nr. 268

din 13 decembrie 2007, dosarul nr. 8713/2/2007 al Curții de Apel

București, secția a II-a penală.

Față de motivele invocate,

Curtea a încadrat în drept contestația la prevederile art. 461 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 146 din Legea nr. 302/2004.

Curtea a constatat că în baza art. 144

din Legea nr. 302/2004 s-a dispus în baza sentinței penale nr. 268 din 13

decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, recunoașterea sentinței penale nr. 6 din mai 2005

pronunțată de Tribunalul Provincial din Castellon (Spania) și

transferul persoanei condamnate M.L. într-un penitenciar din România în vederea

continuării executării pedepsei rezultante de 10 ani și 6 luni

închisoare.

S-a reținut în motivarea

hotărârii că, potrivit alin. (2) al articolului mai

sus-menționat, statul român este obligat să indice statului de

condamnare, înainte de transferul persoanei condamnare care dintre cele

două proceduri, (recunoașterea sau schimbarea condamnării), va

fi urmată.

Prin urmare, statul român și,

implicit persoana condamnată care și-a dat consimțământul

la transferare a optat pentru continuarea executării pedepsei aplicate de

statul spaniol, ulterior aceasta nu se mai poate prevala de conversia pedepsei,

cu atât mai mult cu cât autoritățile judiciare române sunt obligate,

conform art. 145 din Legea nr. 302/2004, să respecte felul și durata

pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

Împotriva acestei hotărâri

contestatoarea M.L. a declarat recurs.

La termenul din 16 aprilie 2010 aceasta

personal în prezența apărătorului său a arătat că

înțelege să-și retragă recursul ce formează obiectul

prezentului dosar.

Așa fiind, Înalta Curte în temeiul

dispozițiilor art. 385

4

C. proc. pen. raportat la art. 369 C.

proc. pen. urmează să ia act de manifestarea de voință a

recurentei contestatoare, în sensul retragerii recursului. Totodată,

recurenta contestatoare în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi

obligată la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 200 lei

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de manifestarea de voință a

recurentei contestatoare M.L. de retragere a recursului declarat împotriva

sentinței penale nr. 324 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă

recurenta contestatoare la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 aprilie 2010.