ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 896/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 896/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele :

Prin încheierea din 1 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Pitești,

în Dosarul civil nr. 7689/280/2008, având ca obiect contestație la executare

formulată de Z.N., s-a dispus înaintarea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Pitești, în vederea efectuării de cercetări, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de fals cu ocazia încheierii contractelor de împrumut nr. 2490 din

3 iulie 2006 și nr. 3445 din 25 octombrie 2006, autentificate de notarul public

B.M., cu privire la care contestatoarea s-a înscris în fals.

S-a reținut că în cuprinsul celor două

contracte s-a menționat că Z.N. a împrumutat de la numita l.M. sumele de 11.900

lei și, respectiv, 24.500 lei, iar pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile de

restituire la termenele stipulate, s-a procedat la executarea silită prin

intermediul executorului judecătoresc B.E.A.

Petiționara Z.N. a formulat contestație la

executare, cauză ce a format obiectul Dosarului civil nr. 7639/280/2008 al

Judecătoriei Pitești, pe parcursul judecății înscriindu-se în fals, cu privire

la cele două contracte, așa cum s-a precizat.

S-a mai reținut că petiționara Z.N. a

declarat în fața organului de urmărire penală că o bănuia de falsificarea celor

două contracte pe numita l.M. (împrumutătorul), susținând că în cursul anului

2006, când a cunoscut-o, aceasta i-ar fi sustras actele de proprietate și de

identitate, pe care Ie-a folosit ulterior la încheierea celor două contracte de

împrumut, iar în lipsa altor elementele probatorii, parchetul a dispus, față de

notarul public B.M., în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate.

Petiționara Z.N. a formulat plângere penală

și împotriva executorului judecătoresc B.E.A. susținând că acesta a săvârșit

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.

246 C. pen., constând în aceea că a pus în executare silită cele două

contracte, fără să existe și o hotărâre judecătorească de obligare a sa la

plata sumelor menționate în acestea.

Parchetul a dispus neînceperea urmăririi

penale și referitor la executorul judecătoresc, reținând că, în raport de

dispozițiile art. 372 C. proc. pen., potrivit cărora executarea se poate face

nu numai în temeiul unei hotărâri judecătorești, ci și în baza oricărui înscris

care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, așa cum era cazul celor două

contracte de împrumut în speța supusă cercetării.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale față

de notarul public B.M. și de executorul judecătoresc B.E.A. a fost dată prin

ordonanța din 2 septembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 224/P/2009, al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Împotriva ordonanței mai sus-menționată

petiționara Z.N. a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen.,

plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, care, prin rezoluția nr. 785/11/2/2009 din 3 noiembrie 2009, a

respins-o ca neîntemeiată.

Împotriva acestei din urmă rezoluții,

petiționara Z.N., în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.,

a formulat plângere la Curtea de Apel Pitești susținând, de această dată, că

numai intimatul notar public B.M. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor

reclamate, întrucât nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu, în sensul că nu

a verificat identitatea persoanelor cu ocazia încheierii celor două contracte

de împrumut.

A conchis solicitând, începerea cercetării

penale, numai împotriva notarului public B.M. și, sub acest aspect, efectuarea

de cercetări suplimentare, întrucât ceea ce s-a consemnat în declarația dactilografiată

nu i s-a citit și astfel, nu a știut ceea ce a semnat apreciind că se impunea,

atât reaudierea sa cu respectarea procedurii penale, cât și efectuarea unei

expertize grafologice pentru analiza semnăturilor de pe cele două contracte de

împrumut perfectate la respectivul notar.

Curtea de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, verificând ordonanța atacată, pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei precum și a înscrisurilor noi

prezentate, în sensul dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc.

pen., a constatat că plângerea este neîntemeiată și, prin sentința penală nr. 4/F

din 12 ianuarie 2010, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., reținând că soluția de neîncepere a urmăririi penale dată

prin ordonanța din 23 septembrie 2009, în Dosarul nr. 224/P/2009 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Pitești, este legală și temeinică, a respins, ca

nefondată, plângerea.

Prin aceeași hotărâre a mai obligat

petiționara, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

la plata sumei de 25 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

constatat că deși petiționara Z.N. a formulat plângere împotriva ordonanței de

neîncepere a urmăririi penale, care îl viza și pe intimatul executor

judecătoresc B.E.A., aceasta nu a făcut nici o referire la netemeinicia

soluției în ceea ce îl privea.

Prima instanță a reținut că soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de intimații: notar public B.M. și executor

judecătoresc B.E.A., a avut drept fundament actele întocmite de organul de

urmărire penală, în principal declarația dată de petiționară la data de 3

septembrie 2009 (f. 10 dosar parchet), în care s-a menționat că l.M. i-a

sustras din locuință, în cursul anului 2006, mai multe bunuri (inel din aur

ș.a.) precum și contractul de proprietate al apartamentului și cartea de

identitate, precizând, în continuare că pe numita l.M. o suspectează că i-a

sustras actele cu care s-a prezentat la notarul public și a împrumutat în

numele său sumele de bani și că tot aceasta este cea care i-a „contrafăcut

semnătura pe cele două contracte și nu notarul public care nu are nici o

contribuție în acest sens".

S-a apreciat de către prima instanță ca

inexplicabil faptul că, petiționara nu a făcut plângere la poliție împotriva

numitei l.M. pentru sustragerea bunurilor și actelor respective, deși aceasta a

precizat în declarație că nu a făcut sesizare la organele de anchetă pentru

fapta de furt, însă a sunat-o „pe respectiva pe telefonul mobil și i-a spus

să-i aducă înapoi bunurile sustrase".

De asemenea, s-a considerat că declarația

dată de petiționară, chiar neolografă, constituie mijloc de probă, în sensul

dispozițiilor art. 75 C. proc. pen., întrucât s-a constatat că aceasta s-a

coroborat cu cele două contracte de împrumut autentificate de intimatul notar

public.

Curtea de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a reținut că, pe de o parte,

infracțiunile imputate notarului public, respectiv cele de fals intelectual în

înscrisuri oficiale și uz de fals nu se puteau săvârși, sub aspect subiectiv,

decât cu forma de vinovăție a intenției, prevăzută de art. 19 C. proc. pen.,

ceea ce, în speță, s-a constatat că nu s-a probat, așa cum de fapt, implicit, a

precizat și petiționara în declarația dată, iar pe de altă parte, s-a relevat

că și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen., imputată intimatului executor judecătoresc, nu

se putea săvârși decât cu forma intenției, element subiectiv apreciat ca

inexistent în prezenta cauză.

Totodată, prima instanță a mai reținut că

intimatului executor judecătoresc nu i se putea imputa, legal, faptul că a pus

în executare cele două contracte de împrumut, întrucât acestea constituiau

titluri executorii în sensul dispozițiilor art. 372 C. proc. pen., înlăturând,

sub acest aspect, ca nefondată susținerea petiționarei, privitoare la faptul că

acesta nu putea trece la executare silită decât numai după pronunțarea unei

hotărâri judecătorești definitive.

S-a mai relevat, în considerente, de către

prima instanță că solicitarea de noi probe, respectiv reaudierea petiționarei

și o expertiză grafologică, vin în distonantă cu dispozițiile art. 2781 alin.

(7) C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale mai sus

menționată, în termen legal, petiționara a formulat recurs, criticând-o, prin

intermediul apărătorului ales, pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând

și prin memoriul depus la dosar motivele arătate în fața primei instanțe.

Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 1507/46/2009, iar recurenta

petiționară, deși a fost legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței de

recurs pentru a-și susține personal apărările, justificându-și, însă, prin

înscrisuri medicale, imposibilitatea de prezentare la termenul fixat din 8

martie 2010.

Examinând recursul declarat de petiționară,

sub toate, aspectele conform art. 385

6

alin. (3) coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Ca o garanție a respectării legalității în

procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană

nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă

plângere împotriva acestora.

Poate face o astfel de plângere, în concepția

legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate

printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere

autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare

În cauza supusă analizei, Înalta Curte

constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator

administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de

petiționară, apreciind ca fiind legală și temeinică ordonanța de neîncepere a

urmăririi penale nr. 224/P/2009 din 23 septembrie 2009, prin care s-a dispus,

printre altele, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. c) și d) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului B.M. - notar

public - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 289 alin. (1) C.

pen. și art. 291 C. pen., (întrucât faptele imputate notarului public nu au

fost săvârșite de acesta, așa cum, implicit, a declarat chiar petiționara cu

ocazia audierii sale) și de asemenea, neînceperea urmăririi penale împotriva

intimatului executor judecătoresc B.E.A. pentru săvârșirea faptei prevăzută de art.

246 raportat, apreciindu-se că faptei îi lipsește unul din elementele

constitutive, respectiv latura subiectivă.

De altfel, Înalta Curte constată că prin

aceeași ordonanță, în mod corect, s-a dispus, în baza art. 38, art. 42 alin.

(1) și (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 45 alin. (1) și (12) din același cod

disjungerea și declinarea cauzei spre competentă soluționare la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Pitești, în vederea continuării cercetărilor față de l.M. sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. și art. 291

C. pen.

Totodată, prin rezoluția nr. 785/II/2/2009

din 3 noiembrie 2009 dată în Dosarul nr. 224/P/200908, Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a confirmat soluția dispusă de

procuror, față de intimații B.M. și B.E.A. pentru infracțiunile prevăzute de art.

289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen. și, respectiv, pentru infracțiunea

prev. de art. 246 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că, urmare actelor

premergătoare efectuate, pe de o parte, nu s-au relevat indicii în sensul că

faptele, presupuse a fi săvârșite de intimatul notar ar fi fost comise de

acesta, iar pe de altă parte, constatându-se, justificat, că acesta nu și-a

încălcat atribuțiile de serviciu atunci când a pus în executare silită cele

două contracte de împrumut autentificate, a căror valabilitate nu era îndrituit

să o verifice.

În același sens, Înalta Curte constată că, în

mod corect, s-a mai reținut de către prima instanță și împrejurarea că

intimatul notarul public B.M., cu ocazia autentificării respectivelor contracte

de împrumut nu ar fi săvârșit nici o faptă cu conotație penală și cu atât mai

puțin cea de fals intelectual sau uz de fals, iar intimatul executor

judecătoresc B.E.A., conform atribuțiilor de serviciu și cu respectarea

prevederilor legale, a pus în executare cele două contracte de împrumut, ce

reprezentau creanțe certe și lichide ajunse la scadență, având putere de titlu

executoriu, potrivit disp. art. 66 din Legea nr. 36/1995, fără a mai fi nevoie

astfel, de vreo altă judecată și nici măcar de investirea cu titlu executoriu,

iar eventualele nemulțumiri ale petiționarei față de modul în care s-a

desfășurat executarea silită nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru a

trage la răspundere penală pe intimatul executor judecătoresc.

De altfel, se mai constată că, petiționara,

având deschisă calea formulării unei eventuale contestații la executare,

potrivit dispozițiilor art. 399 C. proc. civ., a uzat de acest drept, potrivit

afirmaților apărătorului său ales.

Așadar, plângerea penală îndreptată împotriva

notarului public, care, la solicitarea părților, a procedat la autentificare a

două contracte de împrumut și împotriva executorului judecătoresc care, în

virtutea atribuțiunilor sale, a pus în executare cele două titluri executorii (contracte

de împrumut perfectate în formă autentică și a căror validitate nu a fost încă

infirmată), în mod corect a fost apreciată ca nefondată, iar ordonanța și

respectiv rezoluția prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

cei doi intimați, în mod corect, au fost menținute ca fiind legale și

temeinice.

De altfel, Înalta Curte constată că aspectele

sesizate de petiționara Z.N. își au originea în nemulțumirea față de faptul că,

potrivit susținerilor sale, actele de proprietate ale casei, anumite bunuri,

precum și actul de identitate i-au fost furate, ulterior, perfectându-se

contractele de împrumut la notar cu acele acte, prin înșelarea bunei-credințe a

notarului public cu ocazia solicitării autentificării celor două contracte de

împrumut, afirmații făcute atât în plângerea adresată parchetului cât și în cea

adresată instanței și, nu în ultimul rând, în declarația sa din 3 februarie

2009, indicând-o drept autoare pe numita l.M., față de care cauza a fost

disjunsă și trimisă spre continuarea cercetărilor la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Pitești.

Analizând actele și lucrările dosarului,

precum și urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte

constată că instanța de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind

nefondată plângerea formulată de petiționară, reținând, justificat, că în cauză

se impune neînceperea urmăririi penale atât față de persoana care a perfectat

contractele de împrumut nr. 3545 din 25 octombrie 2006 și nr. 2490 din 3 iulie

2007 - intimatul B.M.F. - cu privire la care s-au efectuat cercetări sub

aspectul infracțiunilor prev. de art. 289 alin. (1) și art. 291 C. pen. cât și

față de persoana care a pus în executare cele două titluri executorii-

intimatul executor judecătoresc B.E.A. - cercetat sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prev. de

art. 246 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat fără

echivoc concluzia că nu s-au relevat indicii sau alte elemente că faptele

imputate ar fi fost săvârșite de intimatul notar sau că executorul judecătoresc

și-ar fi îndeplinit defectuos ori cu rea credință atribuțiile de serviciu.

Pe de altă parte, corect s-a procedat de

către procuror atunci când a dispus disjungerea cauzei și continuarea

cercetărilor în ceea ce o privește pe numita l.M., sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de 288 alin. (1) și art. 291 C. pen.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că

plângerea penală împotriva executorului judecătoresc, referitor la modalitatea

in care a efectuat executarea silită, nu poate constitui automat temei pentru a

se ajunge la concluzia săvârșirii de către acesta a infracțiunii de abuz în

serviciu deoarece legiuitorul, având în vedere importanța punerii în executare

a unei hotărâri judecătorești ori altui titlu executoriu, stabilește în cazul

executării silite o procedură specială, în care partea a căror interese au fost

lezate cu ocazia executării silite, are la dispoziție căi legale prevăzute de C.

proc. civ. pentru a le îndrepta, ceea ce, petiționara, în fapt, a și făcut.

Totodată, Înalta Curte mai reține că în mod

corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul notar B.M. întrucât

acesta n-a făcut altceva decât să întocmească, la solicitarea părților, în

formă autentică contractele de împrumut cu numerele mai sus-menționate, în baza

actelor și probelor prezentate de părți, cu respectarea dispozițiilor Legii nr.

36/1995, consfințind astfel voința acestora, care au și semnat respectivele

înscrisuri în fața sa.

Faptul că ulterior perfectării acestora, petiționara

a pretins că, de fapt, nici nu a știut ce a semnat în fața notarului, este o

simplă afirmație lipsită de orice suport probator, făcută cu intenția de a

anula înscrisurile autentice la care a consimțit prin semnătură, iar dacă ar fi

avut dubii ori suspiciuni cu privire la înțelesul ori conținutul actelor ce

urma a le semna, nimic nu o împiedica să recurgă la consultarea unui avocat,

prealabil întocmirii actelor ori chiar la momentul semnării lor, fiind cel

puțin inexplicabilă și împrejurarea că, deși a susținut că i-au fost sustrase

actele de proprietate ale imobilului proprietatea sa, dar și actul de

identitate, totuși nu a sesizat organelor de cercetare penală furtul

respectivelor acte și bunuri.

Așadar, cele susținute de recurenta

petiționară rămân doar simple afirmații, fără niciun suport real, în lipsa unor

argumente temeinice și a unor probe, care să conducă la concluzia că intimatul

B.M. (notar public) ar fi consemnat fapte sau împrejurări care să nu fie în

concordanță cu actele depuse de părți, atunci când a procedat la autentificarea

actelor mai sus-mentionate, iar intimatul B.E.A. (executor judecătoresc) ar fi

săvârșit vreun abuz ori vreo altă faptă cu conotație penală, atunci când a

procedat la punerea în executare a celor două contracte de împrumut redactate

în formă autentică, corect apreciindu-se că faptele prev. de art. 289 alin. (1)

C. pen. și art. 291 C. pen., presupus a fi comise de notarul public, nu au fost

săvârșite de acesta si că, de asemenea, nu au fost întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., pentru care au fost efectuate acte

premergătoare în cauză.

În ceea ce o privește pe numita l.M., se

constată că s-a procedat în mod corect atunci când s-a disjuns cauza,

declinându-se competența de soluționare a acesteia sub aspectul săvârșirii

faptelor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, prev. de art. 288

alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Pitești.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de

petiționara Z.N. împotriva sentinței penale nr. 4/ F din 12 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuieli judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara Z.N. împotriva sentinței penale nr. 4/ F din 12 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei

de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie

2010.