ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 710/2011

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

19 mai 2009 a fost înregistrată, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, plângerea penală formulată de numita C.A.A. împotriva notarului

public V.M. și a numitului B.C.G.

În motivarea plângerii sale petenta a arătat că, prin

încheierea de autentificare nr. 352/2009, notarul public V.M. a autentificat un

contract de împrumut din care rezulta că aceasta ar fi primit de la suma de

7.000 de euro cu titlu de împrumut, împrejurare negată de C.A.A., care a

susținut că atât cererea de autentificare cât și semnătura de pe contractul de

împrumut nu îi aparțin.

Prin Ordonanța nr. 903 din 12 aprilie 2010, Parchetul

de pe lângă Curtea de apel București a dispus:

- neînceperea urmăririi penale față de notarul public

V.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor (prevăzută de art. 246) și fals intelectual (prevăzută

de art. 289 C. pen.);

- disjungerea cauzei și declinarea competenței de

soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sectorului 2 București, pentru continuarea cercetărilor față de numitul B.C.G. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals (prevăzută de art. 291 C. pen.).

Pentru a se pronunța această soluție, în cauză a fost

dispusă și efectuată o constatare tehnico-științifică grafoscopică, concluzionându-se

că scrisul de pe cererea de autentificare aparține numitei C.A.A., în timp ce

cu privire la semnăturile de pe această cerere, ca și de pe contractul de

împrumut autentificat, nu s-a putut stabili dacă aparțin sau nu numiților C.A.A.

sau B.C.G.

În aceste condiții s-a apreciat că nu există indicii

privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. de

către notarul public, câtă vreme s-a stabilit, în mod cert, că, cel puțin

scrisul de pe cererea de autentificare, aparține persoanei vătămate, fapt cu

privire la care aceasta a susținut, prin declarațiile date, că nu îi aparține.

Plângerea formulată de petentă împotriva sus-arătatei

Ordonanțe a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 1223/11-2/2010 din

28 iunie 2010, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de apel

București.

Nemulțumită, petenta s-a adresat cu plângere

instanței de judecată, în baza art. 278

1

C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 281/ F din 27 septembrie 2010

a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și

de familie, a fost respinsă ca nefondată, plângerea formulată de petenta și

menținute soluțiile dispuse în cauză de Parchet.

Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că, în cadrul

actelor premergătoare s-a dispus efectuarea unui raport de constatare

tehnico-științifică care a concluzionat că scrisul de la cea de-a doua rubrică

„subsemnatul/a" de pe cererea de redactare, editare și autentificare din 18

martie 2009 a contractului de împrumut, întocmită pe numele B.C.G. și C.A.A.,

adresată notarului public V.M., a fost executat de către C.A.A., în cauză

existând nu mai puțin de 14 caracteristici individuale comune între scrisul în

litigiu și modelele de comparație (filele 26-34 d.u.p.). Deși petenta susține

că nu ar fi fost prezentă la biroul notarului public V.M. și că nu ar fi semnat

nici cererea de autentificare și nici contractul de împrumut, raportul de

constatare tehnico-științifică confirmă atât prezența acesteia la sediul

biroului notarial la data de 18 martie 2009 cât și redactarea, de către

petenta, a cererii de editare și autentificare a contractului de împrumut,

contract încheiat la aceeași dată.

În acest context probator, împrejurarea că nu s-a

putut stabili dacă și semnăturile de pe cererea de autentificare și de pe

contractul de împrumut au fost executate sau nu de către petenta devine lipsită

de relevanță, atâta timp cât s-a stabilit cu certitudine prezența acesteia la

data și locul încheierii contractului de împrumut. De altfel, motivul pentru

care nu s-a putut formula o concluzie certă în privința semnăturilor s-a

datorat faptului că între semnăturile în litigiu, cât și între cele executate

de către petenta și folosite drept modele de comparație există o variabiliate

execuțională extrem de ridicată (aspect care, de altfel, este lesne de sesizat

și din examinarea semnăturilor efectuate de către petenta pe diversele acte

depuse la dosarul de urmărire penală).

Împotriva acestei sentințe peționara a declarat, în

termen legal, recursul de față, solicitând, în cuprinsul motivelor de recurs,

admiterea recursului casarea sentinței, desființarea ordonanței și rezoluției

atacate și trimiterea cauzei la Parchet, pentru a se dispune începerea

urmăririi penale față de intimată.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 278

1

, alin. (7) C. proc.

pen., instanța de judecată se mărginește la verificarea rezoluției sau

ordonanței atacate "pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei

și a oricăror înscrisuri noi prezentate".

Din examinarea actelor dosarului și a considerentelor

sentinței atacate rezultă în mod pregnant că soluția - adoptată de procuror

prin rezoluția atacată și confirmată, atât de procurorul ierarhic superior cât

și de prima instanță - este temeinică și legală, din moment ce nu au putut fi

identificate elemente ale infracțiunilor reclamate, infracțiuni ce ar fi fost

săvârșite de intimată.

Așa cum s-a arătat, în cauză a fost efectuată o

expertiză tehnico-științifică grafologică, întocmindu-se un raport de

constatare din 16 martie 2010, care a concluzionat că scrisul de la cea de-a

doua rubrică „subsemnatul/a" de pe cererea de redactare, editare și

autentificare din 18 martie 2009 întocmită pe numele B.C.G. și C.A.A., adresată

notarului public V.M., a fost executat de către C.A.A.

Față de cele expuse, în cauză nedentificându-se, cu

prilejul examinării acesteia din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond și

desființarea ordonanței și respective rezoluției procurorului, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara C.A.A.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara C.A.A. împotriva sentinței penale nr. 281/ F din 27 septembrie 2010

a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2011.