ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3257/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 142 din 28 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de S.C. D.M.C. S.A. împotriva Ordonanței nr. 1984/P/2007 din 28 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București ordonanță pe care a menținut-o. Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele: Prin Ordonanța nr. 1984/P/2007 din 28 septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii publici V.C. și I.A. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen., considerând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin același act s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București pentru continuarea cercetărilor față de B.F., P.E. și V.S.V. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 288, art. 291, art. 292 și art. 215 C. pen. Din examinarea probelor administrate, procurorul de caz a concluzionat cu privire la notarul public V.C. că la întocmirea Încheierii nr. 243 din 15 martie 2006 acesta a avut suficiente elemente formale care să-i creeze convingerea că B.F. a fost mandatat de S.C. D.M.C. S.A. să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare. În ceea ce privește pe I. (M.) A., tot notar public, Parchetul a constatat că prin Încheierea de certificare nr. 1068 din 31 iulie 2006 aceasta a atestat împrejurări reale și necontestate.

Această ordonanță a fost confirmată cu rezoluția din 5 noiembrie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care a fost respinsă plângerea formulată de S.C. D.M.C. S.A. Împotriva soluției de neurmărire penală adoptată prin actele procurorului, mai sus arătate, petenta S.C. D.M.C. S.A. a formulat plângere sub aspectul temeiniciei. Astfel, petenta a susținut că notarul public I. (M.) A. cu știință a înlocuit acte notariale care ulterior au prejudiciat-o și nu a verificat documentele care au stat la baza încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public V.C. Cu privire la aceasta din urmă, petenta a susținut că notarul public V.C.

nu a verificat dacă prin actele sanitare ale persoanei juridice B.F.C. putea să o reprezinte valabil și nu a verificat registrele oficiale în care sunt înscrise procesele-verbale ale ședințelor de Consiliu de Administrație și în care nu apare decizia de împuternicire a sus numitului de a semna antecontractul de vânzare-cumpărare. Având în vedere susținerile petentului și evaluând actele de cercetare penală premergătoare efectuate în cauză, Curtea de Apel București a constatat că plângerea petentei este nefondată, pentru considerentele care succed. 1. Referitor la notarul public I. (M.) A. a reținut că prin Încheierea de certificare nr. 1068 din 31 iulie 2006, notarul public a consemnat fapte reale, necombătute, de fapt, nici de petentă, respectiv împrejurarea că în ziua de 31 iulie 2006, în timpul programului de lucru al Biroului Notarial, la cele trei strigări s-a prezentat ca reprezentant al S.C.

D.E.G.S. S.R.L. iar reprezentantul S.C. D.M.C. S.A. nu a fost prezent. Actul notarial, încheierea de certificare având ca obiect consemnarea acestei împrejurări adică a prezenței reprezentanților celor două societăți comerciale, notarul nu avea motive să verifice (să ceară) documentația care a stat la baza încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare dintre părți. 2. În ceea ce-l privește pe notarul V.C., instanța a constatat că procurorul de caz a arătat suficientă diligentă la întocmirea Încheierii de autentificare nr. 243 din 15 martie 2006, cerând întreaga documentație referitoare la obiectul antecontractului și la ședința Consiliului de Administrație al petentei în care s-a hotărât vânzarea activului.

Sub acest aspect s-a reținut că persoanele care solicită asistență notarială sunt prezumate a fi de bună-credință și de la această idee, verificările notarilor publici se efectuează în vederea satisfacerii condițiilor, după caz, ad validitatem sau ad probationem cerute actelor notariale și nu a depistării falsurilor în acte, pentru care nu au nici pregătire, nici expertiză și de fapt, nici atribuții. Concluzionând, Curtea de Apel București a constatat că în ceea ce-i privește pe notarii publici, soluția de neurmărire penală, adoptată prin ordonanța și rezoluția atacate, este temeinică și legală, motiv pentru care, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petentei ca nefondată.

Împotriva Sentinței penale nr. 142 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs petiționara S.C. D.M.C. S.A. cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 11710/2/2010. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurenta petiționară, este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumeră hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. În prezenta cauză prin Sentința penală nr. 142 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petiționarei S.C. D.M.C. S.A., ca nefondată și a menținut Ordonanța nr. 1984/P/2007 din 28 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. nu permite formularea nici unei căi de atac în acest context procesual. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Sentința penală nr. 142 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca instanță de fond, este definitivă potrivit art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționară. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea. Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara S.C. D.M.C. S.A. împotriva Sentinței penale nr. 142 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara S.C. D.M.C. S.A. împotriva Sentinței penale nr. 142 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2011.