ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3257/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 142 din 28 martie

2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de S.C. D.M.C. S.A. împotriva Ordonanței nr. 1984/P/2007

din 28 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

ordonanță pe care a menținut-o. Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:

Prin Ordonanța nr.

1984/P/2007 din 28 septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii publici V.C. și

I.A. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264 și art. 289 C.

pen., considerând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin același act s-a

dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București pentru continuarea

cercetărilor față de B.F., P.E. și V.S.V. sub aspectul infracțiunilor prev. de

art. 288, art. 291, art. 292 și art. 215 C. pen.

Din examinarea

probelor administrate, procurorul de caz a concluzionat cu privire la notarul

public V.C. că la întocmirea Încheierii nr. 243 din 15 martie 2006 acesta a

avut suficiente elemente formale care să-i creeze convingerea că B.F. a fost

mandatat de S.C. D.M.C. S.A. să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește

pe I. (M.) A., tot notar public, Parchetul a constatat că prin Încheierea de

certificare nr. 1068 din 31 iulie 2006 aceasta a atestat împrejurări reale și

necontestate.

Această ordonanță a

fost confirmată cu rezoluția din 5 noiembrie 2010 a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care a fost respinsă

plângerea formulată de S.C. D.M.C. S.A.

Împotriva soluției de

neurmărire penală adoptată prin actele procurorului, mai sus arătate, petenta

S.C. D.M.C. S.A. a formulat plângere sub aspectul temeiniciei.

Astfel, petenta a

susținut că notarul public I. (M.) A. cu știință a înlocuit acte notariale care

ulterior au prejudiciat-o și nu a verificat documentele care au stat la baza

încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public

V.C.

Cu privire la aceasta

din urmă, petenta a susținut că notarul public V.C. nu a verificat dacă prin

actele sanitare ale persoanei juridice B.F.C. putea să o reprezinte valabil și

nu a verificat registrele oficiale în care sunt înscrise procesele-verbale ale

ședințelor de Consiliu de Administrație și în care nu apare decizia de

împuternicire a sus numitului de a semna antecontractul de vânzare-cumpărare.

Având în vedere

susținerile petentului și evaluând actele de cercetare penală premergătoare

efectuate în cauză, Curtea de Apel București a constatat că plângerea petentei

este nefondată, pentru considerentele care succed.

notarul public I. (M.) A. a reținut că prin Încheierea de certificare nr. 1068

din 31 iulie 2006, notarul public a consemnat fapte reale, necombătute, de

fapt, nici de petentă, respectiv împrejurarea că în ziua de 31 iulie 2006, în

timpul programului de lucru al Biroului Notarial, la cele trei strigări s-a

prezentat ca reprezentant al S.C. D.E.G.S. S.R.L. iar reprezentantul S.C.

D.M.C. S.A. nu a fost prezent.

Actul notarial,

încheierea de certificare având ca obiect consemnarea acestei împrejurări adică

a prezenței reprezentanților celor două societăți comerciale, notarul nu avea

motive să verifice (să ceară) documentația care a stat la baza încheierii

antecontractului de vânzare-cumpărare dintre părți.

privește pe notarul V.C., instanța a constatat că procurorul de caz a arătat

suficientă diligentă la întocmirea Încheierii de autentificare nr. 243 din 15

martie 2006, cerând întreaga documentație referitoare la obiectul

antecontractului și la ședința Consiliului de Administrație al petentei în care

s-a hotărât vânzarea activului.

Sub acest aspect s-a

reținut că persoanele care solicită asistență notarială sunt prezumate a fi de

bună-credință și de la această idee, verificările notarilor publici se

efectuează în vederea satisfacerii condițiilor, după caz, ad validitatem sau ad

probationem cerute actelor notariale și nu a depistării falsurilor în acte,

pentru care nu au nici pregătire, nici expertiză și de fapt, nici atribuții.

Concluzionând, Curtea

de Apel București a constatat că în ceea ce-i privește pe notarii publici,

soluția de neurmărire penală, adoptată prin ordonanța și rezoluția atacate,

este temeinică și legală, motiv pentru care, în baza art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petentei ca nefondată.

Împotriva Sentinței

penale nr. 142 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, a declarat recurs petiționara S.C. D.M.C. S.A. cauza fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți sub nr. 11710/2/2010.

Examinând hotărârea

recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că

recursul formulat de recurenta petiționară, este inadmisibil, având în vedere

că decizia pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă.

Înalta Curte reține

că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci

când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede

sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept

epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. enumeră hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o

singură dată cu recurs.

Căile ordinare de

atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu

arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor,

cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

În prezenta cauză

prin Sentința penală nr. 142 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins plângerea petiționarei S.C. D.M.C. S.A., ca nefondată și a

menținut Ordonanța nr. 1984/P/2007 din 28 septembrie 2010 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, în condițiile în care textul de lege prevăzut

la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. nu permite formularea nici

unei căi de atac în acest context procesual.

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen.

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 „Hotărârea judecătorului

pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința penală nr.

142 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca

instanță de fond, este definitivă potrivit art. 278

1

pct. 10 C.

proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin

recursul solicitat de petiționară.

Astfel, exercitând o

cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat

va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de considerentele

precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționara S.C. D.M.C. S.A. împotriva

Sentinței penale nr. 142 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga

recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționara S.C. D.M.C. S.A. împotriva

Sentinței penale nr. 142 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 septembrie 2011.