ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2884/2009

Asupra recursului penal de față constată: Prin sentința penală nr. 147/PI din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 515/59/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.I.M. împotriva rezoluției nr. 492/P/2008 din 19 decembrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale față de intimatul A.G. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că cercetările în cauză au avut la bază sesizarea petentului referitoare la îngrădirea drepturilor sale, ca deținut în executarea unei pedepse privative de libertate, de către directorul locului de detenție, prin aceea că i-a fost refuzată discreționar cererea de a ieși din penitenciar pentru a participa la înhumarea preotului I.B.

Prin rezoluția din 19 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, emisă în dosarul nr. 492/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul A.G., cercetat sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 247 C. pen. Soluția de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatându-se că deținutului nu i-au fost îngrădite drepturile prevăzute de Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, desemnarea persoanelor participante la ceremonia de înhumare a preotului penitenciarului făcându-se pe baza unor criterii obiective, în considerarea relației lor profesionale cu preotul decedat. Rezoluția din 19 decembrie 2008 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care a confirmat soluția adoptată în cauză, prin rezoluția din 6.94.2009 emisă în lucrarea nr. 273/ll/2/2009.

Nemulțumit de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petentul s-a adresat cu plângere la instanță, solicitând desființarea rezoluției de neurmărire penală, cu motivarea că cererea sa privind participarea la înmormântarea preotului penitenciarului i-a fost nejustificat refuzată, în condițiile în care pentru alți 3 deținuți, cu același regim de executare a pedepsei, s-a încuviințat ieșirea din penitenciar. Pe baza actelor și lucrărilor din dosarului cauzei, prima instanță a constatat că rezoluția de neurmărire penală este legală și temeinică, neexistând elemente care să susțină săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală de către intimat.

S-a reținut în acest sens că, potrivit art. 68 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot fi recompensate, pentru bună conduită sau stăruință în muncă sau în cadrul celorlalte activități educative, cu permisiunea de a ieși din penitenciar, permisiune ce se acordă, conform art. 69 alin. (1) lit. e) din aceeași lege, pentru participarea persoanei condamnate la înhumarea soțului/soției, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic. Or, în caz, din informațiile obținute în cursul investigaților efectuate de procuror, a rezultat că petentul nu fusese niciodată recompensat, fiind în schimb sancționat pentru abaterea disciplinară constând în utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziție de administrația locului de deținere.

De asemenea, a rezultat că petentul nu s-a evidențiat în cadrul activităților socio-educative la care a fost selecționat în cadrul programului de reeducare derulat în penitenciar. Ca urmare, s-a constatat că petentul nu se afla în situația de persoană care să invoce acordarea unei recompense în condițiile art. 68 din Legea nr. 275/2006 și să i se permită ieșirea din penitenciar, cu atât mai mult cu cât nu era nici ruda preotului decedat. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul C.I.M., fără a formula critici concrete. Examinând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 385/6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Invocând nerespectarea drepturilor sale, ca persoană aflată în executarea unei pedepse, recurentul susține că în mod nejustificat i-a fost refuzată de către intimat solicitarea de a ieși din penitenciar pentru a participa la înhumarea preotului B.I. S-a arătat în acest sens că în cazul altor deținuți, având același regim de executare, li s-a acordat permisiunea de a ieși din penitenciar, deși situația lor nu era cu nimic diferită de a sa, și între el și preotul defunct existând o relație apropiată determinată de activitățile profesionale desfășurate în comun. Raportând aspectele semnalate la situația personală a recurentului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în caz, nu a fost încălcată nicio dispoziție legală prin refuzul administrației locului de deținere de a încuviința ieșirea recurentului din penitenciar.

De altfel, în plângerea inițială și nici în observațiile complementare, recurentul nu a indicat dispoziția legală care îi conferea dreptul de a obține necondiționat ieșirea provizorie din penitenciar, în scopul menționat. Așa cum s-a arătat și de către prima instanță, permisiunea de ieșire din penitenciar a persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate poate fi acordată cu titlu de recompensă, în considerarea bunei comportări sau stăruinței în muncă sau în cadrul celorlalte activități educative, dar numai pentru situații anume prevăzute de lege. În art. 69 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor sunt prevăzute limitativ cazurile în care poate fi acordată ieșirea din penitenciar a persoanelor condamnate.

Art. 69 lit. e) din lege, ce interesează în speță, se referă însă la participarea deținuților exclusiv la înhumarea soțului/soției, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic. Recurentul în caz nu era rudă cu preotul decedat și în aceste condiții nu putea invoca beneficiul dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 275/2006, chiar dacă s-ar fi aflat în situația de a fi recompensat conform art. 68 din aceeași lege. Activitățile efectuate în cursul actelor premergătoare au evidențiat că recurentul nu a fost niciodată recompensat, fiind în schimb sancționat disciplinar pentru abateri de la regulile stabilite în interiorul locului de detenție. Toate aceste elemente au fost corect reținute și evaluate de prima instanță care prin hotărârea pronunțată în cauză a confirmat soluția de neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public față de intimatul A.G.

În consecință, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul de față urmează a fi respins ca nefondat și obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.I.M. împotriva sentinței penale nr. 147/PI din 27 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 august 2009.