ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2884/2009

Asupra recursului penal de față

constată:

Prin sentința penală nr. 147/PI din 27 mai 2009

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 515/59/2009, a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.I.M. împotriva

rezoluției nr. 492/P/2008 din 19 decembrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale

față de intimatul A.G.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că cercetările în cauză au avut la bază sesizarea

petentului referitoare la îngrădirea drepturilor sale, ca deținut în executarea

unei pedepse privative de libertate, de către directorul locului de detenție,

prin aceea că i-a fost refuzată discreționar cererea de a ieși din penitenciar

pentru a participa la înhumarea preotului I.B.

Prin rezoluția din 19 decembrie 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, emisă în dosarul nr. 492/P/2008,

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul A.G., cercetat sub

aspectul infracțiunii prevăzute de art. 247 C. pen.

Soluția de neurmărire penală a fost

adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatându-se

că deținutului nu i-au fost îngrădite drepturile prevăzute de Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor, desemnarea persoanelor participante la ceremonia

de înhumare a preotului penitenciarului făcându-se pe baza unor criterii

obiective, în considerarea relației lor profesionale cu preotul decedat.

Rezoluția din 19 decembrie 2008 a

procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care a confirmat soluția

adoptată în cauză, prin rezoluția din 6.94.2009 emisă în lucrarea nr. 273/ll/2/2009.

Nemulțumit de soluțiile adoptate la nivelul

Ministerului Public, petentul s-a adresat cu plângere la instanță, solicitând

desființarea rezoluției de neurmărire penală, cu motivarea că cererea sa

privind participarea la înmormântarea preotului penitenciarului i-a fost

nejustificat refuzată, în condițiile în care pentru alți 3 deținuți, cu același

regim de executare a pedepsei, s-a încuviințat ieșirea din penitenciar.

Pe baza actelor și lucrărilor din

dosarului cauzei, prima instanță a constatat că rezoluția de neurmărire penală

este legală și temeinică, neexistând elemente care să susțină săvârșirea

vreunei fapte prevăzute de legea penală de către intimat.

S-a reținut în acest sens că, potrivit art. 68

din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de

organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele condamnate la pedepse

privative de libertate pot fi recompensate, pentru bună conduită sau stăruință

în muncă sau în cadrul celorlalte activități educative, cu permisiunea de a

ieși din penitenciar, permisiune ce se acordă, conform art. 69 alin. (1) lit. e)

din aceeași lege, pentru participarea persoanei condamnate la înhumarea

soțului/soției, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic.

Or, în caz, din informațiile obținute în cursul

investigaților efectuate

de procuror, a

rezultat că petentul nu fusese niciodată recompensat, fiind

în schimb

sancționat pentru abaterea disciplinară constând în utilizarea în mod

necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziție de

administrația locului de deținere.

De asemenea, a rezultat că petentul nu s-a

evidențiat în cadrul activităților socio-educative la care a fost selecționat

în cadrul programului de reeducare derulat în penitenciar.

Ca urmare, s-a constatat că petentul nu se afla

în situația de persoană care să invoce acordarea unei recompense în condițiile

art. 68 din Legea nr. 275/2006 și să i se permită ieșirea din penitenciar, cu

atât mai mult cu cât nu era nici ruda preotului decedat.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs petentul C.I.M., fără a formula critici concrete.

Examinând cauza, în conformitate cu

dispozițiile art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Invocând nerespectarea drepturilor sale, ca

persoană aflată în executarea unei pedepse, recurentul susține că în mod

nejustificat i-a fost refuzată de către intimat solicitarea de a ieși din

penitenciar pentru a participa la înhumarea preotului B.I.

S-a arătat în acest sens că în cazul altor

deținuți, având același regim de executare, li s-a acordat permisiunea de a

ieși din penitenciar, deși situația lor nu era cu nimic diferită de a sa, și

între el și preotul defunct existând o relație apropiată determinată de

activitățile profesionale desfășurate în comun.

Raportând aspectele semnalate la

situația personală a recurentului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că, în caz, nu a fost încălcată nicio dispoziție legală prin refuzul

administrației locului de deținere de a încuviința ieșirea recurentului din

penitenciar.

De altfel, în plângerea inițială și nici în

observațiile complementare, recurentul nu a indicat dispoziția legală care îi

conferea dreptul de a obține necondiționat ieșirea provizorie din penitenciar,

în scopul menționat.

Așa cum s-a arătat și de către prima instanță,

permisiunea de ieșire din penitenciar a persoanelor aflate în executarea unei

pedepse privative de libertate poate fi acordată cu titlu de recompensă, în

considerarea bunei comportări sau stăruinței în muncă sau în cadrul celorlalte

activități educative, dar numai pentru situații anume prevăzute de lege.

În art. 69 din

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor sunt

prevăzute

limitativ cazurile în care poate fi acordată ieșirea din penitenciar a

persoanelor condamnate.

Art. 69 lit. e) din lege, ce

interesează în speță, se referă însă la participarea deținuților exclusiv la

înhumarea soțului/soției, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic.

Recurentul în caz nu era rudă cu preotul

decedat și în aceste condiții nu putea invoca beneficiul dispozițiilor art. 69

din Legea nr. 275/2006, chiar dacă s-ar fi aflat în situația de a fi

recompensat conform art. 68 din aceeași lege.

Activitățile efectuate în cursul actelor

premergătoare au evidențiat că recurentul nu a fost niciodată recompensat,

fiind în schimb sancționat disciplinar pentru abateri de la regulile stabilite

în interiorul locului de detenție.

Toate aceste elemente au fost corect reținute

și evaluate de prima instanță care prin hotărârea pronunțată în cauză a

confirmat soluția de neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public

față de intimatul A.G.

În consecință, în temeiul art. 385/15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul de față urmează a fi respins ca nefondat

și obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.I.M.

împotriva sentinței penale nr. 147/PI din 27 mai 2009 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de

200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 august 2009.