ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerile formulate în conformitate cu

dispozițiile art. 222 C. proc. pen. și înregistrate la data de 27 octombrie

2008 la grefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 442/P/2008

și 443/P/2008 conexate prin ordonanța din 28 octombrie 2008 sub nr. 442/P/2008,

partea vătămată M.I., deținut în Penitenciarul Arad, a solicitat efectuarea de

cercetări penale și tragerea la răspundere penală a magistraților judecători B.A.

și L.I. de la Tribunalul Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută

și pedepsită de art. 246 C. pen.

În motivarea

plângerii, sus-numitul petent a susținut că cei doi magistrați judecători nu au

analizat corespunzător materialul probator administrat în Dosarul nr. 4013/A/2005

al Tribunalului Arad, secția penală, și în mod ilegal, prin Decizia penală nr. 28

din 19 ianuarie 2006 cei doi magistrați judecători l-au condamnat la o pedeapsă

rezultantă de 4 ani închisoare.

De asemenea a mai

învederat sus-numita persoană vătămată și un aspect de nelegalitate a deciziei

penale nr. 28 din 19 ianuarie 2006, pronunțată de magistrații judecători

reclamați, constând în aceea că l-au condamnat pentru infracțiunea prevăzută de

art. 217 C. pen., deși la dosar nu există plângerea prealabilă a părții

vătămate.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, prin Rezoluția nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009, a

dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători reclamați,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. în

conformitate cu art. 228 alin. (6) și (6

1

) C. proc. pen., art. 209 alin.

(3) și (4) C. proc. pen.

Nemulțumit de

soluție, petentul M.I. a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art.

278 C. proc. pen., ceea ce a constituit obiectul lucrării nr. 357/II/2/2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin rezoluția din

data de 14 aprilie 2009 pronunțată în lucrarea cu numărul de mai sus, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ținând seama de conținutul adresei cu nr.

508/A din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, din care rezultă că,

magistratul judecător L.I. are grad de judecător de curte de apel, în temeiul

dispozițiilor art. 278 C. proc. pen. raportat la art. 29 lit. f) C. proc. pen.,

art. 30 și art. 33 C. proc. pen., a dispus infirmarea Rezoluției nr. 442/P/2008

din 16 martie 2009 a aceleiași structuri a Ministerului Public privind pe

magistrații judecători L.I. și B.A., cercetați sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

prin ordonanța din 29 aprilie 2009 dată în Dosarul nr. 544/P/2009, a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător L.I. de la

Tribunalul Arad, dar cu grad de judecător de curte de apel, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

Actele premergătoare

efectuate în cauză au stabilit următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului M.I., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 217 și art. 20 raportat la art. 209

C. pen., reținându-se în esență, că în noaptea de 26/ 27 iulie 2004, împreună

cu inculpații P.C., L.P. și C.S. au fost surprinși de polițiști în carierea L.,

în timp ce tăiau, în scopul distrugerii, un compresor aparținând SC C.A. SA

Deva, utilaj care a fost adus în stare de neîntrebuințare.

Prejudiciul cauzat a

fost în sumă de 386.000.000 lei.

Prin

sentința penala nr. 54 din 14 aprilie 2005, Judecătoria Gurahonț a condamnat pe

cei trei inculpați, dar pe inculpatul M.I. l-a achitat în baza dispozițiilor art.

10 lit. c) C. proc. pen.

Apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț, împotriva Sentinței nr.

54 din 14 aprilie 2005 a Judecătoriei Gurahonț, a fost admis prin Decizia penală

nr. 28 din 19 ianuarie 2006, pronunțată de completul de judecată compus din

magistrații judecători L.I. și B.A., în Dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului

Arad.

Această

decizie a rămas irevocabilă prin decizia penală nr. 976 R din 13 septembrie 2006,

(Dosar nr. 1362/P/2006) a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin care au

fost respinse, ca nefondate, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile formulate de inculpații C.N., C.S., M.I.,

P.C. și L.P.S., împotriva Deciziei penale nr. 28 din 19 ianuarie 2006 a

Tribunalului Arad.

Cererile

de revizuire și contestație în anulare, formulate ulterior de petent, au fost

respinse ca nefondate.

Împotriva ordonanței

mai sus-menționată, petiționarul a formulat plângere la procurorul ierarhic

superior.

Procurorul șef de

secție, prin rezoluția din 15 iunie 2009 dată în Dosarul nr. 5951/2839/II/2/2009

a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarului, confirmându-se astfel Ordonanța

nr. 544/P/2009 din 29 aprilie 2009.

Nemulțumit fiind și

de această rezoluție petiționarul M.I. a formulat plângere la instanță.

Examinând plângerea

prin prisma criticilor formulate și din oficiu, Înalta Curte constată că

aceasta este nefondată.

Potrivit

art. 246 C. pen., constituie infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale

de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei

persoane.

În

ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se

circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv

interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile

dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori

apărute în acest proces de interpretare și, aplicare a legii nu echivalează cu

o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele

putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în

fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context,

nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de

soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele

recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului

(magistraților) care au soluționat cauza.

Instanțele

judecătorești care și parchetele de pe lângă acestea sunt suverane în a aprecia

atât probatoriul administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt

aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar

soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a

atribuțiilor ce le revin potrivit legii magistraților și prin urmare nu pot

conduce, prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu.

Răspunderea

penală a magistraților poate fi pusă în discuție cu referire la infracțiunea

analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu

rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor,

urmând sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, petentul a

formulat plângerea penală împotriva magistraților care au soluționat Dosarul nr.

4013/A/2005 al Tribunalului Arad, aceștia prin admiterea apelului declarat de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț pronunțând o soluție nefavorabilă

inculpatului M.I. Astfel, prin Decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006 (Dosar

nr. 4013/A/2006) magistrații mai sus-menționați au dispus condamnarea lui M.I. la

o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, constatând că probele administrate

în cauză au demonstrat vinovăția acestuia.

Curtea de Apel

Timișoara, prin Decizia nr. 976/R din 13 septembrie 2006 a respins recursul

declarat de M.I. (dar și de către ceilalți coinculpați), reținându-se că

hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, că tribunalul a apreciat

corect probele existente la dosar și că a motivat pe larg participarea fiecărui

inculpat la săvârșirea infracțiunilor cercetate.

Cererile de revizuire

și contestație în anulare, formulate ulterior de petent, au fost respinse ca

nefondate.

Așa cum rezultă și

din conținutul actelor premergătoare efectuate, afirmațiile petiționarului nu

au suport probator, ele fiind doar expresia nemulțumirii subiective a unei

persoane care nu a primit satisfacția dorită în fața autorităților judiciare.

În mod corect s-a

reținut atât de procurorul care a instrumentat plângerea cât și de procurorul

ierarhic superior acestuia că fapta penală cu privire la care s-a solicitat a

fi cercetat magistratul judecător reclamat (aceea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor) nu există, în cauză făcându-se aplicarea art. 10 lit. a)

C. proc. pen.

Așa fiind, se constată

că plângerea de față este nefondată și urmează a fi respinsă conform art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., cu obligarea petiționarului la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva Ordonanței nr. 544/P/2009

din 29 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul

la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 ianuarie 2010.