ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerile formulate în conformitate cu dispozițiile art. 222 C. proc. pen. și înregistrate la data de 27 octombrie 2008 la grefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 442/P/2008 și 443/P/2008 conexate prin ordonanța din 28 octombrie 2008 sub nr. 442/P/2008, partea vătămată M.I., deținut în Penitenciarul Arad, a solicitat efectuarea de cercetări penale și tragerea la răspundere penală a magistraților judecători B.A. și L.I. de la Tribunalul Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii, sus-numitul petent a susținut că cei doi magistrați judecători nu au analizat corespunzător materialul probator administrat în Dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad, secția penală, și în mod ilegal, prin Decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006 cei doi magistrați judecători l-au condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare. De asemenea a mai învederat sus-numita persoană vătămată și un aspect de nelegalitate a deciziei penale nr. 28 din 19 ianuarie 2006, pronunțată de magistrații judecători reclamați, constând în aceea că l-au condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 C. pen., deși la dosar nu există plângerea prealabilă a părții vătămate.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin Rezoluția nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători reclamați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. în conformitate cu art. 228 alin. (6) și (6 1 ) C. proc. pen., art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen. Nemulțumit de soluție, petentul M.I. a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., ceea ce a constituit obiectul lucrării nr. 357/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Prin rezoluția din data de 14 aprilie 2009 pronunțată în lucrarea cu numărul de mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ținând seama de conținutul adresei cu nr. 508/A din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, din care rezultă că, magistratul judecător L.I.

are grad de judecător de curte de apel, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen. raportat la art. 29 lit. f) C. proc. pen., art. 30 și art. 33 C. proc. pen., a dispus infirmarea Rezoluției nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009 a aceleiași structuri a Ministerului Public privind pe magistrații judecători L.I. și B.A., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin ordonanța din 29 aprilie 2009 dată în Dosarul nr. 544/P/2009, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător L.I.

de la Tribunalul Arad, dar cu grad de judecător de curte de apel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. Actele premergătoare efectuate în cauză au stabilit următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 217 și art. 20 raportat la art. 209 C. pen., reținându-se în esență, că în noaptea de 26/ 27 iulie 2004, împreună cu inculpații P.C., L.P. și C.S. au fost surprinși de polițiști în carierea L., în timp ce tăiau, în scopul distrugerii, un compresor aparținând SC C.A. SA Deva, utilaj care a fost adus în stare de neîntrebuințare.

Prejudiciul cauzat a fost în sumă de 386.000.000 lei. Prin sentința penala nr. 54 din 14 aprilie 2005, Judecătoria Gurahonț a condamnat pe cei trei inculpați, dar pe inculpatul M.I. l-a achitat în baza dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț, împotriva Sentinței nr. 54 din 14 aprilie 2005 a Judecătoriei Gurahonț, a fost admis prin Decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006, pronunțată de completul de judecată compus din magistrații judecători L.I. și B.A., în Dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad. Această decizie a rămas irevocabilă prin decizia penală nr. 976 R din 13 septembrie 2006, (Dosar nr. 1362/P/2006) a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin care au fost respinse, ca nefondate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile formulate de inculpații C.N., C.S., M.I., P.C. și L.P.S., împotriva Deciziei penale nr. 28 din 19 ianuarie 2006 a Tribunalului Arad. Cererile de revizuire și contestație în anulare, formulate ulterior de petent, au fost respinse ca nefondate. Împotriva ordonanței mai sus-menționată, petiționarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior. Procurorul șef de secție, prin rezoluția din 15 iunie 2009 dată în Dosarul nr. 5951/2839/II/2/2009 a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarului, confirmându-se astfel Ordonanța nr. 544/P/2009 din 29 aprilie 2009. Nemulțumit fiind și de această rezoluție petiționarul M.I. a formulat plângere la instanță. Examinând plângerea prin prisma criticilor formulate și din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și, aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza. Instanțele judecătorești care și parchetele de pe lângă acestea sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii magistraților și prin urmare nu pot conduce, prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmând sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. În speță, petentul a formulat plângerea penală împotriva magistraților care au soluționat Dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad, aceștia prin admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț pronunțând o soluție nefavorabilă inculpatului M.I. Astfel, prin Decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006 (Dosar nr. 4013/A/2006) magistrații mai sus-menționați au dispus condamnarea lui M.I.

la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, constatând că probele administrate în cauză au demonstrat vinovăția acestuia. Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia nr. 976/R din 13 septembrie 2006 a respins recursul declarat de M.I. (dar și de către ceilalți coinculpați), reținându-se că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, că tribunalul a apreciat corect probele existente la dosar și că a motivat pe larg participarea fiecărui inculpat la săvârșirea infracțiunilor cercetate. Cererile de revizuire și contestație în anulare, formulate ulterior de petent, au fost respinse ca nefondate. Așa cum rezultă și din conținutul actelor premergătoare efectuate, afirmațiile petiționarului nu au suport probator, ele fiind doar expresia nemulțumirii subiective a unei persoane care nu a primit satisfacția dorită în fața autorităților judiciare.

În mod corect s-a reținut atât de procurorul care a instrumentat plângerea cât și de procurorul ierarhic superior acestuia că fapta penală cu privire la care s-a solicitat a fi cercetat magistratul judecător reclamat (aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor) nu există, în cauză făcându-se aplicarea art. 10 lit. a) C. proc. pen. Așa fiind, se constată că plângerea de față este nefondată și urmează a fi respinsă conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., cu obligarea petiționarului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva Ordonanței nr. 544/P/2009 din 29 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2010.