ÎCCJ, Secția penală

Asupra procesului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea penală înregistrată la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petentul A.I. solicită tragerea

la răspundere penală a judecătorului F.V., președintele Judecătoriei Arad și a

procuroarei O.Ț., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de

dispozițiile art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 26 raportat la art. 20 C.

pen. combinat cu art. 174 C. pen.

Prin rezoluția nr. 765/II/2/2009

din data de 29 iulie 2009 s-a respins plângerea formulată.

În motivarea acestei

soluții, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

arată următoarele:

În fapt, prin

plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

la 12 mai 2009, A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților

mai sus nominalizați, pentru că au contribuit la pronunțarea unei soluții

nelegale în opinia reclamantului, respectiv sentința penală din Dosarul nr. 219/55/2009

al Judecătoriei Arad, întrucât s-au încălcat prevederile art. 47 alin. (2) C.

proc. pen. și art. 49 alin. (4) C. proc. pen.

În urma verificărilor

efectuate s-a constatat că sentința penală nr. 603 din 18 martie 2009 a

Judecătoriei Arad a fost pronunțată de judecător F.V., iar procurorul de

ședință a fost O.Ț.

Prin această

hotărâre, în baza art. 278

1

C. proc. pen., s-a respins plângerea lui

A.I. împotriva rezoluției nr. 4781/P/2008 din 02 decembrie 2008 a Parchetului

de pe lângă Judecătoria Arad de neîncepere a urmăririi penale față de D.I. și

împotriva ordonanței nr. 1823/II/2/2008 din 29 decembrie 2008 a primului

procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

În motivarea soluției

de neîncepere a urmăririi penale din Dosarul nr. 346/P/2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara se arată că hotărârea nr. 603/2009 a

Judecătoriei Arad nu a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor penale referitoare

la incompatibilitatea judecătorului și a procurorului și acuzele aduse sub

aspectul infracțiunii de abuz în serviciu nu au suport probator. De asemenea,

se arată că, din cuprinsul plângerii penale și a celorlalte înscrisuri depuse

la dosar, nu se constată existența unor indicii de comitere de către vreunul

dintre cei doi magistrați a infracțiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 289

C. pen., art. 26 raportat la art. 20 C. pen., art. 174 C. pen., infracțiuni de

care sunt acuzați.

Împotriva soluției a

depus plângere A.I.

El reiterează

acuzațiile din plângerea penală și susține că în rezoluție nu se precizează

temeiul legal, s-au încălcat prevederile art. 277 C. proc. pen. și soluția este

abuzivă.

Temeiul juridic al

soluției este art. 10 lit. a) C. proc. pen.: inexistența infracțiunilor

reclamate. Art. 277 C. proc. pen. nu are aplicabilitate în privința rezolvării

plângerilor penale, ci doar a plângerilor împotriva măsurilor și actelor de

urmărire penală dispuse și efectuate în cursul urmăririi penale într-un dosar.

Cu referire la

sentința penală nr. 603/2009 a Judecătoriei Arad, verificările efectuate în

faza actelor premergătoare nu au relevat o exercitare abuzivă a atribuțiilor de

serviciu din partea magistraților reclamați, iar pentru celelalte infracțiuni

enumerate în plângerea penală nu există elemente care să contureze existența

lor în sarcina făptuitorilor.

Împotriva acestei

soluții a formulat plângere A.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, care prin

rezoluția din 4 septembrie 2009 dispune neînceperea urmăririi penale față de

magistratul B.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite

de dispozițiile art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen., deoarece faptele nu

există.

Se reține în motivarea acestei

rezoluții că plângerea este vădit neîntemeiată, făcând parte dintr-o succesiune

de sesizări formulate împotriva tuturor procurorilor care pronunță soluții nefavorabile

petentului. Mai mult chiar, se subliniază faptul că plângerile petentului

urmează un anumit tipar, cu păstrarea integrală a textelor de lege și a

motivelor invocate de acesta.

Împotriva acestei

rezoluții, în baza dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., petentul

formulează plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând soluțiile

date de procuror și, în mod special, solicitând efectuarea de cercetări

împotriva procurorului B.V. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals

intelectual, împiedicarea participării în proces, nerespectarea hotărârilor

judecătorești definitive și executorii și complicitate la infracțiunea de omor.

Analizând plângerea

formulată prin prisma materialului probator aflat la dosar, Înalta Curte

constată următoarele:

Prin rezoluția din 29

iulie 2009, adoptată sub nr. 765/II/2/2009 de către B.V., procuror general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus respingerea

plângerii formulate de petent împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, emisă în Dosarul nr. 346/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara.

Petentul arată că

„rezoluția în discuție ar reprezenta un act fals și abuziv, împotriva actelor

probatorii administrate lângă plângerea penală din data de 07 mai 2009”.

Caracterul generic al

afirmației relevă nemulțumirea subiectivă a semnatarului față de rezultatul

unui demers juridic pe care l-a demarat fără succes, neavând însă aptitudinea

să atragă angajarea răspunderii penale în lipsa unor elemente concrete privind

comiterea unor infracțiuni de către procurorul nominalizat.

De asemenea, petentul

mai precizează următoarele: „pervers domnul B. consemnează în motivarea

rezoluției data de înregistrare a plângerii penale, forțând încălcarea

prevederilor art. 187 C. proc. pen.”.

Este evident că

menționarea datei de depunere a unui act de sesizare nu contravine în niciun

fel prevederilor art. 187 C. proc. pen. ci, dimpotrivă, este o dovadă de

acuratețe juridică la redactarea actului;

- „deși menționează

că sentința penală nr. 603 din Dosarul nr. 219/55/2009 al Judecătoriei Arad, a

fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 47 alin. (2) și art. 49 alin.

(4) C. proc. pen., refuză să constate că aceste infracțiuni sunt comise de

domnii magistrați.”.

Aserțiunea este

scoasă din context, petentul omițând sintagma, menționată de procuror, „soluții

nelegale în opinia reclamantului”, și denotă rea-credință în exercitarea

dreptului de petiționare;

- „tendențios ar omite

să amintească în motivare despre sentințele penale nr. 982/2008 și nr. 841/2009

ale Judecătoriei Arad, a căror autoritate de lucru judecat ar fi fost

încălcată”.

Rezoluția

procurorului general este motivată atât în fapt cât și în drept și conține

trimiteri relevante la verificările efectuate în cauză, suficiente pentru a

întemeia soluția.

În realitate, actul

de sesizare analizat urmărește să transforme activitatea de cercetare penală

într-o cale suplimentară de atac, alături de cele prevăzute de lege, utilizate

și acestea de persoana vătămată (deși legătura prezentei cauze cu starea de

fapt inițială, de la care s-a ajuns treptat la prezenta sesizare, este extrem

de mult diluată, iar formularea unor sesizări repetate pare a reprezenta deja

un scop în sine). Or, reanalizarea soluțiilor procurorilor și judecătorilor se

poate realiza doar în condițiile strict prevăzute de C. proc. pen., în materia

căilor de atac, ordinare și extraordinare, și nu indirect, prin declanșarea de

cercetări penale împotriva magistraților care le-au pronunțat.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată

plângerea formulată de petiționarul A.I., împotriva rezoluției nr. 1066/P/2009

din data de 4 septembrie 2009, menținând rezoluția atacată.

Conform dispozițiilor

art. 191 C. proc. pen., va obliga petentul la plata cheltuielilor de judecată

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 1066/P/2009 din 4 septembrie 2009

dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 noiembrie 2009.