ÎCCJ, Secția penală

Asupra procesului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petentul A.I. solicită tragerea la răspundere penală a judecătorului F.V., președintele Judecătoriei Arad și a procuroarei O.Ț., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 26 raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 174 C. pen. Prin rezoluția nr. 765/II/2/2009 din data de 29 iulie 2009 s-a respins plângerea formulată. În motivarea acestei soluții, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara arată următoarele: În fapt, prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la 12 mai 2009, A.I.

a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților mai sus nominalizați, pentru că au contribuit la pronunțarea unei soluții nelegale în opinia reclamantului, respectiv sentința penală din Dosarul nr. 219/55/2009 al Judecătoriei Arad, întrucât s-au încălcat prevederile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. și art. 49 alin. (4) C. proc. pen. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că sentința penală nr. 603 din 18 martie 2009 a Judecătoriei Arad a fost pronunțată de judecător F.V., iar procurorul de ședință a fost O.Ț. Prin această hotărâre, în baza art. 278 1 C. proc. pen., s-a respins plângerea lui A.I. împotriva rezoluției nr. 4781/P/2008 din 02 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad de neîncepere a urmăririi penale față de D.I.

și împotriva ordonanței nr. 1823/II/2/2008 din 29 decembrie 2008 a primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. În motivarea soluției de neîncepere a urmăririi penale din Dosarul nr. 346/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara se arată că hotărârea nr. 603/2009 a Judecătoriei Arad nu a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor penale referitoare la incompatibilitatea judecătorului și a procurorului și acuzele aduse sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu nu au suport probator. De asemenea, se arată că, din cuprinsul plângerii penale și a celorlalte înscrisuri depuse la dosar, nu se constată existența unor indicii de comitere de către vreunul dintre cei doi magistrați a infracțiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 26 raportat la art. 20 C. pen., art. 174 C. pen., infracțiuni de care sunt acuzați.

Împotriva soluției a depus plângere A.I. El reiterează acuzațiile din plângerea penală și susține că în rezoluție nu se precizează temeiul legal, s-au încălcat prevederile art. 277 C. proc. pen. și soluția este abuzivă. Temeiul juridic al soluției este art. 10 lit. a) C. proc. pen.: inexistența infracțiunilor reclamate. Art. 277 C. proc. pen. nu are aplicabilitate în privința rezolvării plângerilor penale, ci doar a plângerilor împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală dispuse și efectuate în cursul urmăririi penale într-un dosar. Cu referire la sentința penală nr. 603/2009 a Judecătoriei Arad, verificările efectuate în faza actelor premergătoare nu au relevat o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu din partea magistraților reclamați, iar pentru celelalte infracțiuni enumerate în plângerea penală nu există elemente care să contureze existența lor în sarcina făptuitorilor.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere A.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, care prin rezoluția din 4 septembrie 2009 dispune neînceperea urmăririi penale față de magistratul B.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen., deoarece faptele nu există. Se reține în motivarea acestei rezoluții că plângerea este vădit neîntemeiată, făcând parte dintr-o succesiune de sesizări formulate împotriva tuturor procurorilor care pronunță soluții nefavorabile petentului. Mai mult chiar, se subliniază faptul că plângerile petentului urmează un anumit tipar, cu păstrarea integrală a textelor de lege și a motivelor invocate de acesta.

Împotriva acestei rezoluții, în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., petentul formulează plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând soluțiile date de procuror și, în mod special, solicitând efectuarea de cercetări împotriva procurorului B.V. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, împiedicarea participării în proces, nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii și complicitate la infracțiunea de omor.

Analizând plângerea formulată prin prisma materialului probator aflat la dosar, Înalta Curte constată următoarele: Prin rezoluția din 29 iulie 2009, adoptată sub nr. 765/II/2/2009 de către B.V., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petent împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, emisă în Dosarul nr. 346/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Petentul arată că „rezoluția în discuție ar reprezenta un act fals și abuziv, împotriva actelor probatorii administrate lângă plângerea penală din data de 07 mai 2009”. Caracterul generic al afirmației relevă nemulțumirea subiectivă a semnatarului față de rezultatul unui demers juridic pe care l-a demarat fără succes, neavând însă aptitudinea să atragă angajarea răspunderii penale în lipsa unor elemente concrete privind comiterea unor infracțiuni de către procurorul nominalizat.

De asemenea, petentul mai precizează următoarele: „pervers domnul B. consemnează în motivarea rezoluției data de înregistrare a plângerii penale, forțând încălcarea prevederilor art. 187 C. proc. pen.”. Este evident că menționarea datei de depunere a unui act de sesizare nu contravine în niciun fel prevederilor art. 187 C. proc. pen. ci, dimpotrivă, este o dovadă de acuratețe juridică la redactarea actului; - „deși menționează că sentința penală nr. 603 din Dosarul nr. 219/55/2009 al Judecătoriei Arad, a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 47 alin. (2) și art. 49 alin. (4) C. proc. pen., refuză să constate că aceste infracțiuni sunt comise de domnii magistrați.”.

Aserțiunea este scoasă din context, petentul omițând sintagma, menționată de procuror, „soluții nelegale în opinia reclamantului”, și denotă rea-credință în exercitarea dreptului de petiționare; - „tendențios ar omite să amintească în motivare despre sentințele penale nr. 982/2008 și nr. 841/2009 ale Judecătoriei Arad, a căror autoritate de lucru judecat ar fi fost încălcată”. Rezoluția procurorului general este motivată atât în fapt cât și în drept și conține trimiteri relevante la verificările efectuate în cauză, suficiente pentru a întemeia soluția.

În realitate, actul de sesizare analizat urmărește să transforme activitatea de cercetare penală într-o cale suplimentară de atac, alături de cele prevăzute de lege, utilizate și acestea de persoana vătămată (deși legătura prezentei cauze cu starea de fapt inițială, de la care s-a ajuns treptat la prezenta sesizare, este extrem de mult diluată, iar formularea unor sesizări repetate pare a reprezenta deja un scop în sine). Or, reanalizarea soluțiilor procurorilor și judecătorilor se poate realiza doar în condițiile strict prevăzute de C. proc. pen., în materia căilor de atac, ordinare și extraordinare, și nu indirect, prin declanșarea de cercetări penale împotriva magistraților care le-au pronunțat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul A.I., împotriva rezoluției nr. 1066/P/2009 din data de 4 septembrie 2009, menținând rezoluția atacată. Conform dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., va obliga petentul la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 1066/P/2009 din 4 septembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2009.