ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3430/2009

Asupra recursului penal de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerile adresate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și înregistrate la data de 27 octombrie 2008 la grefa acestei unități sub nr. 442/P/2008 și nr. 443/P/2008, conexate prin ordonanța din 28 octombrie 2008 sub nr. 442/P/2008, petiționarul M.I. - deținut în Penitenciarul Arad - a solicitat efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere penală a magistraților judecători B.A. și L.I. de la Tribunalul Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii petiționarul a susținut că, cei doi magistrați judecători nu au analizat corespunzător materialul probator administrat în Dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad, secția penală, și, în mod nelegal, prin Decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006 l-au condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, deși la dosar nu existau probe de vinovăție împotriva sa. De asemenea, petiționarul a invocat și un aspect de nelegalitate a Deciziei penale nr. 28 din 19 ianuarie 2006, pronunțată de magistrații judecători reclamați, constând în aceea că l-au condamnat pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 C. pen., deși la dosar nu exista plângerea prealabilă a părții vătămate.

Verificând plângerile penale formulate de petiționarul M.I., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a constatat că acestea sunt nefondate astfel că, prin rezoluția cu nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009 a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi magistrați. Prin rezoluția nr. 357/II/2/2009 din 14 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost admisă plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva soluției adoptate și a fost infirmată rezoluția nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009, cu motivarea că magistratul L.I., având gradul profesional de judecător de curte de apel, soluția în ceea ce-l privește este nelegală, fiind dată de un procuror necompetent după calitatea persoanei.

Urmare infirmării, prin ordonanța cu nr. 442/P/2008 din 22 aprilie 2009 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin ordonanța nr. 544/P/2009 din 29 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de judecătorul L.I. de la Tribunalul Arad, cu grad de judecător de curte de apel, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există. Totodată, prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., pretins a fi fost comisă de judecătorul B.A.

de la Tribunalul Arad, secția penală, cu ocazia instrumentării Dosarului nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Această unitate de parchet, în urma actelor premergătoare efectuate, a dispus, în baza art. 228 alin. (6) și (6 1 ) C. proc. pen. raportat la art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen., combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., prin rezoluția cu nr. 344/P/2009 din 18 mai 2009, neînceperea urmăririi penale față de magistratul B.A., judecător la Tribunalul Arad, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există. Împotriva rezoluției cu nr. 344/P/2009 din 18 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petiționarul M.I.

a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin ordonanța cu nr. 627/II/2/2009 din 23 iunie 2009. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., nemulțumit de soluția de neurmărire penală dată de parchet, petiționarul M.I. s-a adresat cu plângere Curții de Apel Timișoara, competentă să judece cauza în primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 344/P/2009 din 18 mai 2009 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul B.A. sub aspectul faptelor sesizate. Prin Sentința penală nr. 207/PI din 5 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în Dosarul nr. 344/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că, rezoluția contestată este legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate, conform art. 224 alin. (1) C. proc. pen., rezultând existența unui impediment procesual, respectiv cel prevăzut la art. 10 lit. a) C. proc. pen., care are ca efect dirimant, împiedicarea punerii în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, situație în care, în mod corect, procurorul de caz a făcut aplicarea prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc.

pen., dispunând o soluție de neînceperea urmăririi penale. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul M.I., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate. Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul M.I. este nefondat pentru următoarele considerente: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Înalta Curte reține că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții. Prima condiție constă în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ). Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale. Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a reținut în cauză că nu se poate începe urmărirea penală față de intimatul B.A., sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă existența cauzei care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Astfel, din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, M.I. a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere și tentativă de furt calificat, constând în aceea că, în noaptea de 26/27 iulie 2004, împreună cu alți inculpați a participat la acțiunea de tăiere, cu un aparat de sudură, în scopul distrugerii, a unui compresor aparținând SC C.A. SA Deva. Prin acțiunea inculpaților, au fost aduse în stare de neîntrebuințare două compresoare ale părții civile și s-au cauzat prejudicii de peste 386 milioane ROL. Infracțiunea a fost descoperită în condițiile flagrantului, însă inculpatul M.I. și un alt participant la comiterea faptelor au reușit să dispară de la locul infracțiunii.

Judecătoria Gurahonț, prin Sentința penală nr. 54 din 14 aprilie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 6/2005 a dispus condamnarea a trei inculpați și achitarea celorlalți doi (dintre care unul era M.I.). Temeiul achitării l-a constituit art. 10 lit. c) C. proc. pen. Prin Decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006 pronunțată de judecătorii A.B. și L.I. de la Tribunalul Arad, inculpatul M.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, pentru cele două infracțiuni, în urma admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț. Prin Decizia penală nr. 976/R din 13 septembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în Dosarul nr. 1362/P/2006, au fost respinse recursurile declarate de inculpați (printre care și al lui M.I.) împotriva Deciziei penale nr. 28 din 19 ianuarie 2006 a Tribunalului Arad.

Ulterior, condamnatul M.I. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 54 din 14 aprilie 2005 a Judecătoriei Gurahonț, pe considerentul că instanțele au ignorat faptul că, în cauză, nu exista plângerea prealabilă a părții vătămate pentru infracțiunea de distrugere și care era obligatorie conform dispozițiilor legale. Cererea condamnatului M.I. fost respinsă prin Sentința penală nr. 22 din 20 mai 2008 a Judecătoriei Gurahonț, iar apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Decizia penală nr. 265 din 14 octombrie 2008 a Tribunalului Arad pronunțată în Dosarul nr. 334/238/2008.

În considerentele deciziei se arată că nu au fost invocate împrejurări necunoscute de instanța de fond, iar lipsa plângerii prealabile a părții vătămate pentru infracțiunea de distrugere, invocată de condamnat, ar putea avea ca efect încetarea procesului penal, împrejurare ce poate constitui însă doar motiv pentru exercitarea unei contestații în anulare, conform art. 386 lit. c) C. proc. pen. și nu pentru revizuire. Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Ca atare, pentru existența infracțiunii este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Analizând aceste trăsături esențiale ale infracțiunii raportat la plângerea formulată de petiționarul M.I., Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât intimatul B.A. nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească obligațiile profesionale, prin soluționarea apelului declarat de parchet împotriva Sentinței penale nr. 54 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Judecătoria Gurahonț.

Cu ocazia soluționării căii de atac magistratul intimat a pronunțat decizia penală, urmare a deliberării cu celălalt membru al completului de judecată și potrivit convingerilor formate după studierea ansamblului probator administrat în cursul urmăririi penale și reluat în fața primei instanțe. Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că magistratul judecător B.A. a acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală, Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a acestuia este corectă, neexistând temei pentru desființarea acesteia. Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată în Dosarul nr. 344/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de neînceperea urmăririi penale față de judecătorul B.A.

nu poate conduce, în niciun caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care acesta a indicat-o în plângerea formulată. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată, este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac. A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanților parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanță ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege. Pentru antrenarea răspunderii penale a unui magistrat sunt necesare indicii clare în sensul săvârșirii unei infracțiunii, nu doar nemulțumirea unei părți care etichetează soluția dispusă, drept abuzivă, fără a prezenta însă niciun element care să susțină această acuzare.

Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părților de rea-credință, precum și o reală insecuritate juridică. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 207/PI din 5 august 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 207/PI din 5 august 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2009.