ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3430/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3430/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului

penal de față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerile adresate Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara și înregistrate la data de 27 octombrie 2008 la

grefa acestei unități sub nr. 442/P/2008 și nr. 443/P/2008, conexate prin

ordonanța din 28 octombrie 2008 sub nr. 442/P/2008, petiționarul M.I. - deținut

în Penitenciarul Arad - a solicitat efectuarea de cercetări și tragerea la

răspundere penală a magistraților judecători B.A. și L.I. de la Tribunalul

Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea

plângerii petiționarul a susținut că, cei doi magistrați judecători nu au

analizat corespunzător materialul probator administrat în Dosarul nr.

4013/A/2005 al Tribunalului Arad, secția penală, și, în mod nelegal, prin

Decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006 l-au condamnat la o pedeapsă

rezultantă de 4 ani închisoare, deși la dosar nu existau probe de vinovăție

împotriva sa.

De asemenea,

petiționarul a invocat și un aspect de nelegalitate a Deciziei penale nr. 28

din 19 ianuarie 2006, pronunțată de magistrații judecători reclamați, constând

în aceea că l-au condamnat pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art.

217 C. pen., deși la dosar nu exista plângerea prealabilă a părții vătămate.

Verificând plângerile

penale formulate de petiționarul M.I., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara a constatat că acestea sunt nefondate astfel că, prin rezoluția cu

nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009 a dispus neînceperea urmăririi penale față de

cei doi magistrați.

Prin rezoluția nr.

357/II/2/2009 din 14 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara a fost admisă plângerea formulată de

petiționarul M.I. împotriva soluției adoptate și a fost infirmată rezoluția nr.

442/P/2008 din 16 martie 2009, cu motivarea că magistratul L.I., având gradul

profesional de judecător de curte de apel, soluția în ceea ce-l privește este

nelegală, fiind dată de un procuror necompetent după calitatea persoanei.

Urmare infirmării,

prin ordonanța cu nr. 442/P/2008 din 22 aprilie 2009 s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Prin ordonanța nr.

544/P/2009 din 29 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus,

în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de judecătorul L.I. de la Tribunalul Arad, cu

grad de judecător de curte de apel, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246

C. pen., întrucât fapta nu există.

Totodată, prin

aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de

soluționare a cauzei privind infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.,

pretins a fi fost comisă de judecătorul B.A. de la Tribunalul Arad, secția

penală, cu ocazia instrumentării Dosarului nr. 4013/A/2005 al Tribunalului

Arad, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Această unitate de

parchet, în urma actelor premergătoare efectuate, a dispus, în baza art. 228

alin. (6) și (6

1

) C. proc. pen. raportat la art. 209 alin. (3) și

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., prin rezoluția cu

nr. 344/P/2009 din 18 mai 2009, neînceperea urmăririi penale față de

magistratul B.A., judecător la Tribunalul Arad, sub aspectul infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

întrucât fapta nu există.

Împotriva rezoluției

cu nr. 344/P/2009 din 18 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, petiționarul M.I. a formulat plângere adresată procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care, în baza art. 278 C.

proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin ordonanța cu nr. 627/II/2/2009

din 23 iunie 2009.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., nemulțumit de soluția de

neurmărire penală dată de parchet, petiționarul M.I. s-a adresat cu plângere

Curții de Apel Timișoara, competentă să judece cauza în primă instanță,

solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 344/P/2009 din 18

mai 2009 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale

față de intimatul B.A. sub aspectul faptelor sesizate.

Prin Sentința penală

nr. 207/PI din 5 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în temeiul

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale dată în Dosarul nr. 344/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 60 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a constatat că, rezoluția contestată este

legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate, conform art. 224 alin.

(1) C. proc. pen., rezultând existența unui impediment procesual, respectiv cel

prevăzut la art. 10 lit. a) C. proc. pen., care are ca efect dirimant,

împiedicarea punerii în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, situație în

care, în mod corect, procurorul de caz a făcut aplicarea prevederilor art. 228

alin. (6) C. proc. pen., dispunând o soluție de neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul M.I., care a

solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate,

desființarea rezoluției parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru

tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.

Examinând sentința

penală recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor

art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat

de petiționarul M.I. este nefondat pentru următoarele considerente:

Ca o garanție a

respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea

ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de

procuror, să facă plângere împotriva acestora.

În concepția

legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei

interese legitime au fost vătămate.

Accesul liber la

justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de

procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de

altfel, a procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării

în cauza de față.

Înalta Curte reține

că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două

condiții.

Prima condiție constă

în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de

urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie

din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua

condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen.

și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut

la lit. b

1

). Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din

actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele

premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca, în locul

începerii urmăririi penale, să funcționeze instituția neînceperii urmăririi

penale.

Înalta Curte constată

că, în mod justificat, s-a reținut în cauză că nu se poate începe urmărirea

penală față de intimatul B.A., sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât din

actele premergătoare efectuate rezultă existența cauzei care împiedică punerea

în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, din actele

premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, M.I. a fost trimis în judecată

de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț pentru săvârșirea

infracțiunii de distrugere și tentativă de furt calificat, constând în aceea

că, în noaptea de 26/27 iulie 2004, împreună cu alți inculpați a participat la

acțiunea de tăiere, cu un aparat de sudură, în scopul distrugerii, a unui

compresor aparținând SC C.A. SA Deva. Prin acțiunea inculpaților, au fost aduse

în stare de neîntrebuințare două compresoare ale părții civile și s-au cauzat

prejudicii de peste 386 milioane ROL. Infracțiunea a fost descoperită în

condițiile flagrantului, însă inculpatul M.I. și un alt participant la

comiterea faptelor au reușit să dispară de la locul infracțiunii.

Judecătoria Gurahonț,

prin Sentința penală nr. 54 din 14 aprilie 2005 pronunțată în Dosarul nr.

6/2005 a dispus condamnarea a trei inculpați și achitarea celorlalți doi

(dintre care unul era M.I.). Temeiul achitării l-a constituit art. 10 lit. c)

C. proc. pen.

Prin Decizia penală

nr. 28 din 19 ianuarie 2006 pronunțată de judecătorii A.B. și L.I. de la

Tribunalul Arad, inculpatul M.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4

ani închisoare, pentru cele două infracțiuni, în urma admiterii apelului

declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț.

Prin Decizia penală

nr. 976/R din 13 septembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în

Dosarul nr. 1362/P/2006, au fost respinse recursurile declarate de inculpați

(printre care și al lui M.I.) împotriva Deciziei penale nr. 28 din 19 ianuarie

2006 a Tribunalului Arad.

Ulterior, condamnatul

M.I. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 54 din 14 aprilie 2005 a

Judecătoriei Gurahonț, pe considerentul că instanțele au ignorat faptul că, în

cauză, nu exista plângerea prealabilă a părții vătămate pentru infracțiunea de

distrugere și care era obligatorie conform dispozițiilor legale.

Cererea condamnatului

M.I. fost respinsă prin Sentința penală nr. 22 din 20 mai 2008 a Judecătoriei

Gurahonț, iar apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin

Decizia penală nr. 265 din 14 octombrie 2008 a Tribunalului Arad pronunțată în

Dosarul nr. 334/238/2008. În considerentele deciziei se arată că nu au fost

invocate împrejurări necunoscute de instanța de fond, iar lipsa plângerii

prealabile a părții vătămate pentru infracțiunea de distrugere, invocată de

condamnat, ar putea avea ca efect încetarea procesului penal, împrejurare ce

poate constitui însă doar motiv pentru exercitarea unei contestații în anulare,

conform art. 386 lit. c) C. proc. pen. și nu pentru revizuire.

Infracțiunea de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de

serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei

persoane.

Ca atare, pentru

existența infracțiunii este necesar ca funcționarul public să-și exercite

abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui

act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie

să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Analizând aceste

trăsături esențiale ale infracțiunii raportat la plângerea formulată de

petiționarul M.I., Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât intimatul

B.A. nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească obligațiile profesionale,

prin soluționarea apelului declarat de parchet împotriva Sentinței penale nr.

54 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Judecătoria Gurahonț. Cu ocazia

soluționării căii de atac magistratul intimat a pronunțat decizia penală,

urmare a deliberării cu celălalt membru al completului de judecată și potrivit

convingerilor formate după studierea ansamblului probator administrat în cursul

urmăririi penale și reluat în fața primei instanțe.

Întrucât actele

premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod

neechivoc, că magistratul judecător B.A. a acționat în cadrul și cu respectarea

legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală, Înalta Curte constată că

soluția de netrimitere în judecată a acestuia este corectă, neexistând temei

pentru desființarea acesteia.

Împrejurarea că

petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată în Dosarul nr. 344/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de neînceperea urmăririi

penale față de judecătorul B.A. nu poate conduce, în niciun caz, la concluzia

întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care acesta a indicat-o

în plângerea formulată. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o

cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată,

este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori hotărâri

considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât

și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau

extraordinare de atac.

A admite altfel, ar

însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și

extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit

dezechilibru în întreg sistemul judiciar.

Posibilitatea

formulării unor plângeri împotriva reprezentanților parchetului ce au

instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanță ori împotriva

membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un

drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea

unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Magistratul se află

în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele

legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile

pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de

lege.

Pentru antrenarea

răspunderii penale a unui magistrat sunt necesare indicii clare în sensul

săvârșirii unei infracțiunii, nu doar nemulțumirea unei părți care etichetează

soluția dispusă, drept abuzivă, fără a prezenta însă niciun element care să

susțină această acuzare.

Mai mult, prin

recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile

legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de

jurisdicție, pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, se creează

posibilitatea unui comportament abuziv al părților de rea-credință, precum și o

reală insecuritate juridică.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 207/PI din 5

august 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 300

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva Sentinței penale nr.

207/PI din 5 august 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 octombrie 2009.